
|
Se continua lista poruncilor pe care Moshe le rosteste in fata evreilor. Se da porunca de "eshet ifat toar", referitoare la modul in care poate fi tratata o prizoniera de razboi pe care un evreu doreste sa o ia de sotie. Se da porunca referitoare la un fiu care se razvrateste impotriva parintilor lui. Se indica faptul ca un condamnat la moarte trebuie ingropat neaparat in aceeasi zi. Se da porunca de a returna proprietarului de drept un obiect pierdut. Se interzic amestecuri de seminte, tesaturi sau ca o femeie sa poarte haine barbatesti si invers. Sunt indicate legi privitoare la prevenirea cruzimii fata de animale, precum si la obligativitatea de a preveni accidentele prin construirea unui gard in jurul acoperisului. Sunt indicate pedepsele pentru relatii sexuale nepermise, pentru viol sau relatii sexuale in afara casatoriei. Dumnezeu aduce aminte evreilor ca sunt obligati sa nu asupreasca pe egipteni si edomiti, in amintirea faptului ca si evreii au fost sclavi. Sunt date legi referitoare la puritatea fizica si spirituala. Se da legea impotriva imprumutului cu dobanda. Sunt date legile divortului, legile impotriva rapirilor de persoane sau cele referitoare la relatiile dintre angajator si angajati. Sunt indicate drepturile speciale ale strainului, vaduvei si orfanului. Se da legea leviratului (casatoria intre cumnati in cazul in care sotul unei femei moare fara a avea urmasi). Se dau legi menite sa previna inechitatea sociala sau inselaciunea. Este data porunca de a sterge amintirea lui Amalek de sub ceruri. |
|




