Pericopa săptămânii,
iudaism și Tora

În limbajul spiritual și religios al fiecărui individ există expresii atât de familiare, încât, de multe ori, le luăm ca atare, fără să mai remarcăm întrebările pe care le ascund. Una dintre aceste expresii este Baruh Ata Hașem – ”Binecuvântat ești Tu, Doamne”. O rostim în fiecare zi, în împrejurări dintre cele mai diverse: în momente de bucurie și de durere, înainte de a îndeplini o mițva (poruncă divină), atunci când suntem martori la fenomene naturale speciale, atunci când am scăpat dintr-o primejdie…

Însă această formulă de debut a binecuvântării iudaice este rostită de cele mai multe ori fără ca persoana care o rostește să fie tulburată câtuși de puțin de aparenta contradicție din aceste cuvinte. La ce mă refer? Ei bine, atunci când binecuvântăm pe cineva (poate un prieten sau un membru de familie), îi dorim ceva bun: sănătate, prosperitate, împlinire, protecție, ceva ce îi lipsește sau sperăm să primească. Dar ce înseamnă oare să-L binecuvântăm pe Dumnezeu? Ce I-am putea dori noi, muritori și mărunți, Celui Etern care a creat întreaga lume și Care nu are nevoie de nimic? Cum poate o ființă limitată să ofere o binecuvântare Celui de la care izvorăsc toate binecuvântările?

În contextul pericopei Leh Leha, această întrebare capătă o dimensiune interesantă. În debutul pericopei, Dumnezeu îi poruncește lui Avraham să-și părăsească țara, locul nașterii și casa părintească și să pornească către Țara Făgăduinței. Chemarea este însoțită de o serie de promisiuni menite să dea sens acestui nou început: ”Te voi face un neam mare și te voi binecuvânta, îți voi mări numele și vei fi binecuvântare” (Geneza 12:2). citește mai mult…