Pericopa săptămânii,
iudaism și Tora

Pericopa Șemot, prima din cartea cu același nume, începe în întuneric: sclavie, opresiune, suferință. Și totuși, începutul eliberării poporului evreu din robia egipteană nu vine printr-un miracol spectaculos (deși avem și din acestea destule în pericopa noastră și următoarele), ci printr-un act profund omenesc – o simplă privire. „Moise a crescut și a ieșit la frații săi și le-a văzut poverile” (Exodul 2:11). Desigur, Tora ar fi putut spune că Moise a auzit despre suferința evreilor sau că i s-a spus cum sufereau sau că și-a imaginat suferința lor, însă textul este clar: Moise a văzut.

Conform tradiției iudaice, nimic nu este întâmplător în Tora: nicio literă, nicio inflexiune, nicio idee. De ce regăsim așadar verbul ”a vedea” în acest verset? Răspunsul este simplu: pentru că vederea nu este doar un simplu act fizic; ceea ce omul privește cu atenție are capacitatea de a pătrunde în el și a-l influența.

Regele David exprimă acest adevăr într-un mod paradoxal. În Psalmi, la a căror traducere lucrez asiduu în aceste zile, avem următorul verset care vorbește despre dușmani: „Întunecă-li-se ochii de la a vedea și șalele să li se clatine necontenit!” (Psalmi 69:24). Midrașul (Ialkut Șimoni) explică remarca lui David ca neavând legătură cu orbirea fizică, ci cu faptul că acei oameni, acei potrivnici ai lui David, aleseseră să privească la lucruri întunecate, iar acea privire i-a condus mai departe către fapte întunecate. Ochii nu sunt neutri. În rugăciunile pe care le rostim zilnic, în Șema Israel, spunem astfel: „și să nu umblați după inimile voastre și după ochii voștri, după care vă desfrânați” (Numeri 15:39). Rași, în spiritul midrașului, explică acest verset succint și tăios: ochiul vede, inima cere și trupul păcătuiește. Totul începe cu o privire. citește mai mult…