ADEVĂRATA REÎNTOARCERE (Haiei Sara 5775)

În pericopa Haiei Sara pe care o citim în această săptămână (Geneza 23:1 – 25:18), precum și în Haftora care o însoțește (Regi I 1:1-31) există două exemple ale conceptului iudaic de teșuva. Adesea tradus ca ”reîntoarcere” sau ”căință”, conceptul de teșuva este central Marilor Sărbători de Toamnă, Roș Hașana și Iom Kipur, și presupune o revenire a persoanei pe calea cea bună de la care s-a abătut prin greșeli și păcate.

Însă cele două exemple la care mă refer sunt ciudate și dificil de înțeles la prima vedere. Primul exemplu, derivat de către Talmud (Tratatul Bava Batra 16b) din versetul 25:9 al Cărții Genezei, este citat de către Rași în comentariul său. Al doilea este oferit chiar de către versetele de debut ale Haftorei și poate lua prin surprindere pe cititorul neavizat.

Dar să privim aceste episoade mai în detaliu, pe rând…

În finalul pericopei, după ce Sara moare și Avraham negociază cu fiii lui Het cumpărarea peșterii Mahpela ca loc de înmormântare, după ce Eliezer din Damasc o pețește pe Rebeca pentru Ițhak, fiul lui Avraham, și după ce aceștia din urmă se căsătoresc – Tora ne spune următoarele:

Acestea sunt zilele anilor vieții lui Avraham, pe care a trăit-o: o sută de ani și șaptezeci de ani și cinci ani. Și Avraham s-a stins (vaigva) și a murit la o vârstă înaintată și bună, vârsnic și mulțumit și a fost adăugat la poporul său. Fiii lui, Ițhak și Ișmael, l-au îngropat în Peștera Mahpela, în câmpul lui Efron fiul lui Zohar hititul, față în față cu Mamre. Câmpul pe care Avraham l-a cumpărat de la fiii lui Het, acolo a fost îngropat Avraham și soția sa Sara. – Geneza 25:7-10

Comentând asupra versetului 9, Rași spune următoarele:

Ițhak și Ișmael [l-au îngropat] – De aici vedem că Ișmael a făcut teșuva (s-a căit) și l-a lăsat pe Ițhak să meargă înaintea lui [din respect, chiar dacă Ișmael era întâiul născut]. Aceasta este ”vârsta înaintată și bună” a lui Avraham despre care vorbește versetul precedent. – Rași pe Geneza 25:9

Teșuva lui Ișmael este într-adevăr un concept straniu, în primul rând pentru că sfidează modelul Cărții Genezei în care numai unul din copii este ”ales” să continue tradiția familiei, iar ceilalți sunt de obicei exact antiteza idealului de moralitate și corectitudine dorit și sperat de părinți. Doar câteva exemple pot ilustra foarte clar această regulă: Cain, Ham, Esav…

Să fi fost oare Ișmael cu adevărat un țadik (om drept)?

Într-adevăr, Rași pare să sugereze că Ișmael este o excepție de la regula consacrată a Genezei și că în familia lui Avraham, ambii copii ajung în final să își mulțumească părintele. Chiar Tora însăși utilizează pentru moartea lui Ișmael (Geneza 25:17) exact același verb ”vaigva” (a se stinge) pe care îl utilizează și la moartea lui Avraham și Iaacov. Ba mai mult chiar, unii comentatori (de exemplu Maskil leDavid – rabinul David Șmuel ben Iaacov Pardo, 1719-1792) plusează acest concept explicând că prin teșuva pe care a făcut-o la moartea lui Avraham, Ișmael și-a ”convertit” toate păcatele în fapte bune și astfel și-a ”răscumpărat” din punct de vedere spiritual întreaga viață.

Și totuși, Tora ne spune că – deși la rândul său un părinte de popoare – Ișmael va fi un ”măgar sălbatic printre oameni; mâna sa va fi împotriva tuturor și mâna tuturor împotriva sa și va trăi în opoziție cu toți frații lui.” (Geneza 16:12-13)

Ce fel de teșuva este aceasta oare?

Pentru a răspunde la întrebare, va trebui să aruncăm o privire și asupra celui de-al doilea exemplu de teșuva despre care am vorbit, cel din Haftora acestei săptămâni. În Cartea Regi I 1:1-4, citim următoarele:

Regele David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine și nu se încălzea. Slujitorii lui i-au spus: ”Să se caute pentru domnul meu, regele, o fată fecioară, care să stea înaintea regelui și să-l îngrijească; ea se va culca la sânul tău și domnul meu, regele se va încălzi.” Au căutat o fată frumoasă în tot regatul Israelului și au găsit-o pe Abișag sunamita și au adus-o la rege. Fata era foarte frumoasă și ea a devenit îngrijitoarea regelui și l-a slujit; însă regele nu s-a împreunat cu ea. – Regi I 1:1-4

Multe din detaliile acestor versete sunt neclare și stranii. În primul rând, aducerea unei fete tinere ca îngrijitoare pare o manevră foarte bizară doar pentru a încălzi un rege bătrân căruia îi este frig. În plus, oare de ce textul menționează frumusețea ieșită din comun a fetei, pentru a ne spune mai apoi că regele David nu a avut cu ea relații sexuale?

Un răspuns pe care comentatorii îl oferă este acela că Abișag a reprezentat de fapt un pas necesar în procesul de căință și reîntoarcere (teșuva) al regelui David. Și pentru ce avea nevoie de teșuva regele David, despre care chiar versetele spun că ”Dumnezeu era cu el”? Ei bine, în particular, pentru episodul care a implicat-o pe Batșeba, cu care David s-a căsătorit după ce l-a trimis pe soțul ei, Uria, să moară în luptă. (A se vedea aici și critica aspră a profetului Natan în Șmuel II 12:1-13, în urma căreia David practic își pierde tronul).

În viața regelui David, reîntoarcerea pe calea cea bună presupune un test deosebit de dificil: a te afla într-o situație similară uneia în care ai păcătuit și a reuși totuși să te abții de la un nou păcat.

Deși nu și-a putut tempera instinctul în episodul cu Batșeba (femeie măritată), regele David reușește totuși să facă acest lucru în episodul cu Abișag (o fecioară nemăritată). Într-o extraordinară translație dinspre rău către bine, dinspre imoral către moral, dinspre pasional către platonic – procesul de teșuva al regelui David îi oferă posibilitatea să rămână în istorie ca un erou cu sufletul pur, chiar dacă își pierde tronul și puterea. Recunoscându-și greșeala (”Am păcătuit înaintea lui Dumnezeu.” – Șmuel II 12:13) și nerepetând-o când i se oferă din nou tentația, David își întoarce măcar parțial soarta de la profeția lui Natan, pierzându-și unul din copii însă salvându-și viața: ”Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri.” (Șmuel II 12:13-14)

Și astfel ne putem întoarce la povestea lui Ișmael și teșuva-ul lui…

Pentru Ișmael, teșuva nu este un proces transformativ, așa cum este pentru David. Ișmael (strămoșul musulmanilor actuali) rămâne în esență un războinic. Poate că nu luptă cu Ițhak, a cărui întâietate pare să o recunoască la înmormântarea lui Avraham, însă continuă să lupte, chiar și astăzi, cu descendenții lui Ițhak (evreii) și cu practic toți ceilalți oameni din lume.

Pentru Ișmael, teșuva de la moartea lui Avraham este doar ceva punctual, de moment, și nimic mai mult. Transformarea efectivă și permanentă nu se produce. Căința adevărată și dezicerea definitivă de calea inițială a armei și violenței, a conflictului și încercării de dominare nu sunt complete. Oportunitatea de a reveni cu adevărat pe calea corectă, pacifistă, constructivă, în spiritul autentic al lui Avraham, a credinței sale în înțelegere și iubire de semeni, este ratată.

* * *

La mii de ani de la acele evenimente, conceptul de reală teșuva este extrem de util și pentru noi, astăzi, dacă îl înțelegem în detaliu. În fiecare zi, fiecare om are ocazia de a se schimba în bine. Iar această schimbare presupune câteva componente distincte: ”sur mera” (depărtarea de rău) ”vease tov” (și facerea de bine) – Psalmi 34:13. În fapt, dacă privim cu atenție, există chiar patru componente:

depărtarea de rău / păcat
regretul intern pentru greșeala comisă
exteriorizarea / verbalizarea realizării greșelii (vidui)
un plan concret de a nu mai repeta acea greșeală

Dacă acceptăm dar nu schimbăm, dacă schimbăm dar nu regretăm intern, dacă doar exteriorizăm un sentiment pe care de fapt nu-l avem, dacă repetăm greșelile de fiecare dată când ocazia apare – practic nu se schimbă nimic.

Teșuva poate elimina greșeala ca și cum nu s-ar fi întâmplat, însă nu poate corecta consecințele ei și nici nu poate compensa oportunitățile pierdute. E drept, uneori, oportunitățile sunt definitiv pierdute și nimeni și nimic nu le mai poate aduce înapoi. Însă de cele mai multe ori, o schimbare reală în bine este totuși posibilă, dacă ne dorim acest lucru cu adevărat. Putem privi teșuva nu doar cu ochii momentului, ci cu ochii propriului nostru viitor și ai propriilor noastre idealuri de a deveni oameni mai buni, de a construi și trăi apoi într-o lume mai bună, de a ne atinge potențialul spiritual cu care ne-am născut, de partea bună și corectă a baricadelor pe care le avem înainte.

Atunci și numai atunci vom putea merita și noi, la rândul nostru, un loc în istorie și în spiritualitate, cine știe, poate chiar un loc similar cu cel pe care l-a dobândit regele David în finalul Haftorei din această săptămână:

Batșeba s-a înclinat până la pământ și s-a prosternat în fața regelui și a spus: ”Fie ca domnul meu, regele David, să trăiască veșnic!” – Regi II 1:31

Șabat Șalom!