Si asa a fost, cand Iosef a venit la fratii lui, ei l-au dezbracat pe Iosef de tunica sa, frumoasa haina de lana pe care o purta. Apoi l-au luat si l-au aruncat in groapa. Groapa era goala, nu era apa in ea.Au sezut apoi si au mancat. Si-au ridicat ochii si iata! – o caravana de ismaeliti venea din Ghilead, cu camilele incarcate de mirodenii, balsam si lotus – mergand jos spre Egipt. Iehuda a spus fratilor sai: ‘Care va fi castigul daca il omoram pe fratele nostru si ii acoperim sangele? Veniti, sa il vindem ishmaelitilor, dar sa nu ne ridicam mana asupra lui, pentru ca este fratele nostru, carne din carnea noastra.’ Fratii lui au fost de acord. Midianiti, negustori, au trecut pe acolo; l-au scos pe Iosef si l-au ridicat din groapa si l-au vandut pe Iosef ishmaelitilor pentru douazeci de shekeli de argint. Iar ei l-au dus pe Iosef in Egipt.” — Geneza 37:23-28

Cat de usor este sa vorbesti despre Adam in comparatie cu sarpele, sau despre Noah in comparatie cu oamenii din generatia sa! Cat de usor este sa spui, asa cum spune si Talmudul, ca Avraham a fost de o parte a balantei bine-rau si ca restul contemporanilor sai au fost de cealalta parte! Cat de usor este de comparat Itzhak cu Ishmael sau Iaacov cu Esav! Este atat de usor sa impartim lumea in buni si rai, in corecti si incorecti, in drepti si nelegiuiti!

Dar in pericopa Vaieshev, Tora ne aseaza inainte personaje care “refuza” sa se mai conformeze standardelor. Desigur, la prima lectura, problemele sunt ca si inexistente: Iosef este victima, fratii sai sunt niste insensibili, niste calai, niste ucigasi. Dar ce ne facem dupa ce prima lectura ia sfarsit, atunci cand o intrebare, o simpla si singura intrebare, ne da toata judecata peste cap: Daca Iosef este bun si fratii lui rai, atunci cum de toti sunt stramosii celor 12 triburi si ai poporului evreu? Am vazut in Geneza 4:25 ca Adam si Eva au mai avut un fiu, pe Set (pe langa Cain care l-a omorat pe Abel), pentru ca toate generatiile de oameni de dupa ei sa nu aiba drept stramos un criminal. Cum este atunci posibil ca stramosii poporului evreu sa fie niste oameni care au planuit si aproape dus la indeplinire un fratricid?

Iar pentru a raspunde la aceasta intrebare ne vin in ajutor traditia orala, Talmudul si comentatorii… Ceea ce urmeaza este un compendiu din surse variate, un fel de “citire printre randuri” a povestii lui Iosef, sau – parafrazand titlul unei carti a Hadassei Ben Ito – o ANATOMIE A UNEI VANZARI.

Mai intai, sa vedem mobilul: De ce il urasc fratii pe Iosef? Tora ne spune, in versetele introductive ale pericopei, ca Iosef aducea lui Iaacov vesti defaimatoare despre fratii sai [32:2], ca Iaacov il iubea mai mult decat pe ceilalti si ca ii facuse o haina de lana multicolora [32:3]. Motive destule, nu? Mai mult decat atat, Iaacov il trimite pe Iosef sa “vada de fratii sai”, stiind de ura acestora pentru el. Iosef isi cauta fratii, nu ii gaseste si apoi un “om” (identificat de catre Targum Ionatan drept ingerul Gabriel) ii spune: “Fratii tai nu sunt aici, i-am auzit spunand ca vor sa mearga in Dotan.” Dupa cum interpreteaza Midrashul, Iosef a intrebat unde ii sunt fratii si i s-a raspuns ca ei nu se mai comporta ca frati ai lui. Au plecat in Dotan (de la radacina ebraica “dat” – lege), pentru a gasi o lege care sa le permita sa il ucida. Din nou problematic… “Suport legal pentru a-l ucide”?!? Ce lege ar permite unui om sa ia viata altuia? Este oare gelozia o cauza justificabila pentru crima?

Sforno ofera urmatoarea explicatie: Toti fratii erau drepti si de partea binelui. Tora insasi atesta aceasta prin faptul ca numele lor (ale celor 12 triburi) au fost inscriptionate pe pieptarul Marelui Kohen, simbol al justitiei divine. Fiecare dintre frati avea un rol pe care si-l intelesese si luase in serios, un rol in dezvoltarea viitoare a poporului evreu. Insa fratii erau convinsi ca Iosef reprezinta o amenintare spirituala pentru ei toti, prin faptul ca ii “denigra” in fata tatalui lor Iaacov.

De cealalta parte, Iosef era doar un “naar” (tanar), asa dupa cum il numeste Tora in versetul 37:2. Avea 17 ani, insa se comporta imatur, dupa cum explica Rashi, folosind cosmetice pentru a- si “infrumuseta” ochii si fata.

Dar neintelegerile pricipale dintre ei aveau o alta cauza majora, care – desi mai dificil de inteles – ofera o imagine completa asupra disputei. Fratii se considerau parte din poporul evreu, iar Iosef sustinea faptul ca poporul evreu nu era inca format in acea perioada si ca membrii familiei lui Iaacov erau doar precursori ai poporului. Care este diferenta? Rabi Meir in Ierushalmi Pea 1.1, comenteaza faptul ca Iosef i-a “parat” pe fratii lui in legatura cu trei lucruri:

  1. consumarea unei bucati dintr-un animal viu,
  2. faptul ca fratii ii numeau pe fiii Bilhai si Zilpai (servitoarele si sotiile lui Iaacov) “sclavi” si
  3. purtarea indecenta cu femei canaanite.

In fiecare din aceste cazuri, diferentele de optica dintre frati si Iosef se bazau pe statutul legal al familiei. Voi explica…

Unui evreu ii este permis sa consume carne dintr-un animal kosher, imediat dupa shehita (taierea rituala), deoarece aceasta metoda de sacrificare a unui animal asigura faptul ca acesta devine inconstient si moare instantaneu si fara dureri. Prin contrast, legile noahice (pe care intreaga omenire este datoare sa le respecte) prevad ca este interzis a consuma o bucata dintr-un animal care inca mai misca. Fratii lui Iosef, considerandu-se evrei, faceau shehita si apoi utilizau carnea imediat dupa aceasta. Iosef sustinea ca ar fi trebuit sa mai astepte, deoarece, conform legilor noahice, animalul care mai misca (desi taiat ritual) nu era considerat inca mort.

De asemenea, daca Iaacov avea statutul legal (halahic) de neevreu (sau, daca doriti, “pre-evreu”), atunci fiii Bilhai si ai Zilpai erau oameni liberi. In schimb, daca Iaacov si familia sa erau, din punct de vedere legal, evrei, atunci fiii Bilhai si Zilpai (sclave ale lui Iaacov) erau si ei sclavi.

In fine, fratii se comportau mai putin decent cu femeile canaanite pentru ca, credeau ei, faptul de a fi evrei le conferea un soi de “protectie naturala” impotriva pacatului si ispitei. Iosef, pe de alta parte, considera ca orice relatii cu vecinii lor canaaniti erau o posibila sursa de pericol.

Aceasta este o posibila explicatie… Insa daca intreaga poveste a vinderii lui Iosef si a planuitului fratricid nu a fost decat o neintelegere, de ce ne este prezentat acest episod cu atata lux de amanunte?

Raspunsul este ca, dincolo de toata neintelegerea si presupunerile de o parte si de cealalta, fratii lui Iosef au gresit! Au complotat impotriva fratelui lor din gelozie (pentru ca Iaacov il iubea mai mult), l-au prins si l-au aruncat intr-o groapa. O groapa in care, conform explicatiilor lui Rashi, “nu era apa”, dar erau serpi si scorpioni, care ar fi putut sa il omoare pe Iosef.

Dar apoi s-au asezat la masa. Sforno comenteaza ca versetul “au sezut apoi si au mancat” indica fara dubii ca fratii au avut constiinta curata. Cum altfel ar fi putut stramosii poporului evreu sa stea la masa, ignorand plansul fratelui lor? Si totusi, in Midrash Tehilim, inteleptii ii atribuie lui Dumnezeu urmatoarele cuvinte: “V- ati vandut fratele si apoi v-ati asezat la masa. Va veni un timp in care urmasii vostri vor fi vanduti la randul lor in mijlocul unui ospat!” In povestea de Purim, Meghilat Ester 3:15, Ahashverosh si Haman stau la masa planuind genocidul poporului evreu. Si, as adauga eu, aproape doua mii de ani mai tarziu, in mijlocul unui alt ospat, in Casa de la Wansee, in Germania, s-a pus la cale un alt genocid.

Dar, reintorcandu-ne la povestea lui Iosef, de ce a suferit o familie intreaga timp de 22 de ani? Sefer Hasidim explica faptul ca fratii au facut un juramant in ziua aceea, ca nu vor divulga nimic despre vanzarea lui Iosef. Insusi Iosef a fost constrans de acest juramant (luand parte la el deoarece isi intelesese la acea data misiunea de a conduce poporul evreu in exilul egiptean). El nu a avut astfel voie sa-si contacteze din Egipt familia. Si, adauga Rashi, nici macar Dumnezeu nu a avut voie sa ii divulge nimic lui Iaacov, pentru a-i alina durerea. Numai cand acelasi minian (10 barbati) care au facut juramantul s-a reunit din nou in pericopa Vaigash [Geneza, cap. 45], lucrurile au putut fi date pe fata.

O singura problema ramane: ce i-a facut pe frati sa se razgandeasca? Planul initial era ca Iosef sa fie omorat… De ce a fost transformata o crima intr-o vanzare in sclavie? Pentru ca, a spus Iehuda, “care va fi castigul daca il omoram pe fratele nostru si ii acoperim sangele?”. Adica… pentru un “castig” a fost scapat Iosef de la moarte?!? Explicatia este si ea complexa…

In primul rand, da, “care va fi castigul?”. Dupa cum explica Sforno, scopul razbunarii este acela ca ii ofera satisfactie razbunatorului sau serveste ca model pentru alti oameni. In cazul de fata insa, fratii ar fi suferit si ei (caci Iosef le era ruda), iar crima ar fi ramas ascunsa, ceea ce nu satisfacea nici cel de-al doilea scop. Asadar, inutil…

In plus, au rationat fratii, chiar daca uciderea era indirecta, prin abandonarea lui Iosef in groapa, tot crima se numea, ceea ce ii facea pe ei, fratii, niste criminali. Din nou, inutil…

O vanzare, in schimb, putea rezolva problema. Fratii nu varsau sange, Iosef disparea de pe firmament si, in plus, primea o pedeapsa perfecta (in viziunea lor) pentru “faptele sale rele”: dorise sa le fie superior si stapan (povestea cu visele din Geneza 37:5-10), acum ei il vindeau in sclavie.

Iata deci ANATOMIA UNEI VANZARI. Neintelegere sau gelozie, complot sau legitima aparare, sunt alternative pe care Tora si comentatorii ei ni le prezinta pentru a ne face o impresie despre unul din cele mai problematice episoade ale istoriei evreilor. Ramane insa, alaturi de toate acestea, o datorie a noastra, a celor de azi, de a invata de la Iosef si de la fratii lui, de a invata de la stramosi si de la Tora, ca dintr-o carte mare de istorie si etica, cu sfaturi pentru fiecare om si fiecare situatie practica in care viata il aduce. Lectura placuta si spor la invatat!

Shabat Shalom! Hanuca Sameah!

Share This