A venit primăvara!… chiar și în Montreal, de unde vă scriu, unde iarna nu se lasă de obicei izgonită atât de ușor. De fapt, conform tradiției iudaice, primăvara a venit odată cu prima zi de Pesah, în care în a doua binecuvântare a rugăciunii de Șmone Esre înlocuim sintagma משיב הרוח ומוריד הגשם – ”mașiv haruah umorid hagheșem” – ”Tu faci să sufle vântul și să cadă ploaia” cu מוריד הטל – ”morid hatal” – ”Tu faci să coboare roua”. Mergând chiar mai departe, poate că primăvara începe cu sărbătoarea de Tu Bișvat, Anul Nou al Pomilor, când în Israel migdalul înflorește și păsările migratoare se reîntorc. Însă de Pesah (Hag HaAviv – Sărbătoarea Primăverii), primăvara este cu adevărat consfințită în calendarul evreiesc, atunci când în cea de-a noua binecuvântare din Șmone Esre, evreii formulează cereri specifice pentru anotimpul reînnoirii.
Binecuvântarea la care ne referim este desigur ברכת השנים – Birkat Hașanim – ”binecuvântarea anilor”. Iată textul:
Binecuvântează pentru noi, Doamne, Dumnezeul nostru, anul acesta şi toate felurile rodului său, spre bine, și dă (iarna: rouă şi ploaie de belşug) / (vara: binecuvântare) peste suprafaţa pământului şi satură-ne din roadele cele bune şi binecuvântează anul nostru ca pe anii cei buni, spre binecuvântare, căci Dumnezeu bun şi făcător de bine eşti Tu, Cel care binecuvântezi anii. Binecuvântat eşti Tu, Doamne, Cel care binecuvântezi anii. – Binecuvântarea a noua din Șmone Esre
Primul lucru care se observă este desigur diferența dintre textul pe care îl rostim vara și cel pe care îl rostim iarna. Deși esența cererii este aceeași, diferența provine din faptul că în timpul iernii (în Israel), necesitatea principală pentru un an prosper o constituie precipitațiile (ploaia). La aceasta facem aluzie atunci când folosim termenii ”rouă” sau ”ploaie de belșug” – la o abundență de precipitații care să ude pământul însetat după vara fierbinte și seacă, asigurând astfel recolte mănoase.
Ceea ce este interesant este însă momentul efectiv în care schimbăm cererea din cea de-a noua binecuvântare. Dacă în a doua binecuvântare, textul pentru primăvară-vară se rostește între Pesah și Sucot iar cel pentru toamnă-iarnă între Sucot și Pesah, momentul schimbării textelor în cea de-a noua binecuvântare este diferit. Mai exact, cererea pentru ploaie (”dă rouă și ploaie de belșug”) este formulată nu începând cu Sucot, ci mai târziu.
În Israel, cererea pentru ploaie începe a fi rostită abia pe 7 Heșvan, la cincisprezece zile după Șmini Ațeret, ultima zi de Sucot. Motivul: în amintirea unei decizii rabinice antice, menite a permite evreilor aflați în pelerinaj la Ierusalim (în perioada în care Templul era în funcțiune) să se reîntoarcă acasă înainte de începerea ploilor.
În Diaspora, includerea cererii propriu-zise pentru ploaie este amânată și mai mult, ea producându-se la șaizeci de zile de la un moment de timp numit tekufat Tișrei, identificat prin calcul de către Talmud cu ziua de 24 septembrie în calendarul iulian. Datorită modificării ulterioare a calendarului civil, în timpul mandatului de pontif al Papei Grigore al XIII-lea, data exactă când evreii încep rostirea cererii pentru ploaie este seara de 5 (sau 6) decembrie.
Desigur, modul în care aceste date au fost stabilite este complex. În cazul în care sunteți interesați de calculul exact, iată un articol foarte clar și cuprinzător în limba engleză care oferă mai multe detalii. Însă ceea ce aș dori eu să reținem pentru prezentul comentariu este faptul că la baza instituirii acestui ”orar” de rugăciune a stat credința.
La ce mă refer? În esență, evreii Îi recunosc lui Dumnezeu rolul absolut de schimbător al anotimpurilor și stăpân al timpului. De asemenea, evreii cred în puterea rugăciunii și în faptul că Dumnezeu aude și ascultă cererile formulate, în special atunci când ele vin de la colectivitatea poporului lui Israel. Și exact din acest motiv, evreii așteaptă cu cererea propriu-zisă până la momentul considerat oportun (după întoarcerea acasă a celor aflați în pelerinaj). Altfel spus, rabinii Talmudului și-au pus următoarea întrebare: ”Dacă Îi cerem lui Dumnezeu ploaie începând chiar la finalul sărbătorii de Sucot, Dumnezeu ne va îndeplini această cerere imediat, fără tăgadă. Și atunci, cum vor putea ajunge acasă în siguranță toți cei care au făcut drumul până la Ierusalim? Mai bine atunci să așteptăm cu cererea noastră și să o rostim doar atunci când ea ne avantajează și ne este benefică!”
Acest concept de ”optimizare” a binecuvântării se regăsește de altfel în multe segmente ale rugăciunii iudaice. În chiar binecuvântarea pe care o discutăm, rostim sintagma: ”Binecuvântează pentru noi anul acesta”. Cum adică ”pentru noi”? Ce cerem de fapt prin această formulare? Ei bine, solicitarea nu este doar pentru roadele și recoltele bogate. Așa ceva ar fi putut fi exprimat mai simplu prin sintagma ”Binecuvântează anul acesta. Însă cererea noastră include implicit solicitarea ca Dumnezeu ne dea totodată și puterea de a ne bucura de respectivele roade, sănătatea și buna dispoziție care să ne permită să beneficiem cu adevărat de ele. Ideea nu este inedită, ea avându-și de altfel originile chiar în paginile biblice. În pericopa Vaiețe, în cadrul legământului pe care Iaakov îl face cu Dumnezeu (episodul scării către cer), regăsim următoarea formulare:
Iaakov a jurat un jurământ spunând: ”Dacă Dumnezeu va fi cu mine și mă va păzi în drumul acesta pe care eu merg și îmi va da pâine să mânânc și haine să îmbrac. Și mă va întoarce în pace în casa tatălui meu, Domnul îmi va fi mie Dumnezeu. Și piatra aceasta pe care am pus-o altar va fi Casa lui Dumnezeu și din tot ce îmi vei da, Îți voi da negreșit zeciuială.” – Geneza 28:20
Fragmentele îngroșate în textul anterior reprezintă aceeași cerere. În mod evident, pâinea este pentru a fi mâncată, iar hainele pentru a fi îmbrăcate. Însă Iaakov Îi cere lui Dumnezeu și sănătatea, puterea și dorința de viață necesare pentru a beneficia de respectiva ”pâine” și respectivele ”haine”. Și la fel o facem și în rugăciunea de Șmone Esre: Îi cerem lui Dumnezeu să ne ofere ploaie pentru noi, adică în beneficiul nostru, o ploaie care să însemne prosperitate și binecuvântare pentru fiecare dintre noi, acum și întotdeauna.
Sintagma ”satură-ne din roadele cele bune” – frază care este rostită diferit în funcție de ritul de rugăciune – ne prilejuiește o divagație… gramaticală. În ritul așkenaz, rostim שבענו מטובך – ”sabeinu mituveha”, ceea ce se traduce prin ”satură-ne din roadele Tale cele bune”. În ritul sefard, rostim שבענו מטובה – ”sabeinu mituva”, ceea ce se traduce prin ”satură-ne din roadele sale cele bune”. În primul caz, pronumele se referă la Dumnezeu, în cele de-al doilea la pământul Israelului.
Ale cui sunt deci roadele în ultimă instanță? Ale lui Dumnezeu sau ale pământului? Fără îndoială, un răspuns tranșant, de o parte sau de cealaltă, nu există. Fizic, roadele provin într-adevăr din pământ, însă faptul că pământul există și că roadele cresc pe el nu poate fi creditat decât lui Dumnezeu. Sincer să fiu, nu știu ce a stat (istoric vorbind) la baza stabilirii celor două formulări diferite, în funcție de rit. Însă împreună, ele întruchipează concepte de bază ale rugăciunii și spiritualității iudaice: atașamentul de Dumnezeu, din binele Căruia ne dorim să fim săturați; și desigur atașamentul față de Israel, țara promisă, cea către care și în relație cu care se îndreaptă toate rugăciunile noastre.
Și cu această explicație în minte, iată și ideea finală a comentariului nostru: sintagma ”binecuvântează anul nostru ca pe anii cei buni” ne conduce cu gândul atât la trecut, cât și la viitor. Trecutul – reprezentat de ”anii cei buni” în care înaintașii noștri beneficiau într-un mod mult mai direct și mai personal de Prezența lui Dumnezeu, în care Templul funcționa în Ierusalim, în care profeții își desfășurau misiunea lor de îndrumare a poporului și în care spiritualitatea era la cotele cele mai înalte. Și viitorul – aluzie la reinstaurarea acelor condiții din trecut, atunci când Templul va fi reconstruit și Era Mesianică instituită. Rugându-ne pentru anul prezent, pentru momentul prin care trecem chiar acum, prin această binecuvântare invocăm de fapt istoria noastră milenară, precum și destinul pe care ni l-a hărăzit Dumnezeu, cu speranța că el va fi împlinit în curând, în zilele noastre.
Iată așadar un sumar al binecuvântării anilor din rugăciunea de Șmone Esre:
- credința în puterea rugăciunii
- cererea pentru o binecuvântare totală, fizică și spirituală
- reafirmarea legăturii noastră cu Țara Promisă
- rememorarea trecutului și a viitorului, în strânsă relație unul cu celălalt și, desigur, în relație cu prezentul pe care îl trăim.
Cu toate aceste atribute, binecuvântarea anilor are darul de a ne motiva să trăim fiecare moment ca pe unul demn de a fi celebrat. Să dea Dumnezeu ca toate cererile noastre spre bine să fie îndeplinite și să ne regăsim într-adevăr, acum și întotdeauna, în ani buni, prosperi și plini de spiritualitate!
Șabat Șalom!
La multi, multi, multi ani Israel, azi e ziua ta de nastere,14 mai, DUMNEZEU sa binecuvinteze israelul si toti evreii,si rabinii de din toate colturile lumii!!!