Acest comentariu ar trebui probabil să discute cea de-a treia binecuvântare din Șmone Esre, care are ca temă sfințirea Numelui lui Dumnezeu. De asemenea, am putea vorbi și despre Kedușa — Sfințirea, un paragraf special recitat în timpul repetării de către oficiant a rugăciunii de Șmone Esre.

Însă înainte de aceste două teme deosebit de importante, aș vrea să mai fac două ”popasuri”… În primele două binecuvântări din Șmone Esre, tradiția iudaică menționează trei intercalări sezoniere. Două dintre ele sunt rostite în perioada numită עשרת ימי תשובה (”Aseret Iemei Teșuva”) dintre Roș Hașana și Iom Kipur, iar cel de-al treilea vorbește despre ploaie sau rouă, în funcție de anotimp. În acest comentariu, voi vorbi doar de al treiea paragraf, urmând a reveni asupra intercalărilor din Aseret Iemei Teșuva cu o altă ocazie.

Însă înainte de a continua, se impune o întrebare: De ce apar în rugăciunea de Șmone Esre paragrafe sezoniere? Sau, altfel spus: ce semnificație are faptul că este iarnă, vară sau că suntem în perioada dintre Roș Hașana și Iom Kipur în modul în care evreii se roagă la Dumnezeu?

În Pirkei Avot (Învățăturile Părinților), Rabi Șimon, unul din înțelepții Mișnei, spunea următoarele:

וכשאתה מתפלל, אל תעש תפלתך קבע, אלא רחמים ותחנונים לפני המקום ברוך הוא — Când te rogi, nu îți face rugăciunea o rutină. Dimpotrivă, fă-o [o rugăciune] de milă și implorare  înaintea Atotputernicului, binecuvântat fie El. — Pirkei Avot 2:13

Este un îndemn relativ straniu… În fond, rugăciunea în iudaism este fixă. Cu excepția unor intercalări personale cu reguli precise (spre exemplu: cele legate de vindecarea bolnavilor), cuvintele și modul de rostire a rugăciunii de Șmone Esre este bine stabilit și nu permite abateri. Ceea ce înseamnă însă de fapt îndemnul ”nu-ți face rugăciunea o rutină” este ideea de a încerca să conștientizăm lucrurile pentru care ne rugăm. Rugăciunea nu trebuie să fie doar o recitare mecanică a unor cuvinte lipsite de sens, ci o interiorizare a unui mesaj, a unei relații. Din acest motiv, înainte de fiecare rugăciune, evreul este încurajat să-și adune gândurile, dorințele, idealurile și să și le canalizeze către exercițiul de a se ruga. Dacă într-o zi oarecare avem o suferință sau nesiguranță, poate că accentul concentrării noastre la rugăciune ar trebui să fie pe îndepărtarea acesteia. Dacă avem o bucurie, ar trebui să o lăsăm să ne inspire binecuvântările în care Îl preamărim pe Dumnezeu. Dacă ne rugăm pentru însănătoșirea cuiva, pentru pace, bunăstare sau înțelepciune — toate acestea ar trebui să nu fie doar concepte generice și vagi în mintea și sufletul nostru, ci imagini clare și bine definite, dorințe pe care le aducem înaintea Atotputernicului cu speranța că El ni le va dărui.

Această ”conștientizare” și concentrarea pe lucrurile și dorințelor aflate la ordinea zilei poartă în iudaism numele de כוונה — ”kavana”. Traducerea termenului este destul de dificilă. Rădăcina este לכון — ”lakaven” (”a intenționa”) sau substantivul כיוון — ”kivun” (”direcție” sau ”orientare”). ”Focalizare” ar fi poate o altă noțiune care ne vine în minte când vorbim despre kavana, care este de fapt cheia oricărei rugăciuni.

Însă în iudaism kavana, intenția pe care o avem atunci când ne rugăm, nu este doar una cu implicații personale. Evreii se roagă și pentru alții, pentru colectivitate, pentru poporul evreu, pentru Israel, pentru pacea mondială, pentru o lume mai bună. De altfel, rugăciunea de Șmone Esre are două componente: cea individuală și cea colectivă, una simbolizată de rugăciunea rostită în șoaptă de către fiecare enoriaș, iar cealaltă de repetarea de către oficiant a întregii rugăciuni.

În această a doua categorie, cea colectivă, se înscrie și paragraful intercalat sezonier, vara sau iarna, în rugăciunea de Șmone Esre. Textul este următorul:

IARNA: משיב הרוח ומוריד הגשם — ”mașiv haruah umorid hagheșem” — ”Tu faci să sufle vântul și să cadă ploaia”

VARA: מוריד הטל — ”morid hatal” — ”Tu faci să coboare roua”

Tema paragrafului este ploaia sau, după caz, roua. Ne rugăm la Dumnezeu să ne ofere belșug și binecuvântare, întruchipate aici în forma lor cea mai pură: condiții atmosferice favorabile creșterii recoltelor. De ce recoltele? Pentru că Șmone Esre își are obârșia într-o perioadă istorică în care subsistența era aproape eminamente dependentă de agricultură. Și chiar dacă astăzi irigațiile, serele, culturile rezistente mai puțin meteo-dependente etc. diminuează impactul vremii asupra producției, rugăciunea pe care I-o adresăm lui Dumnezeu se bazează încă pe modelul agrar.

Însă mai există câteva concepte care funcționează aici…

În primul rând, schimbarea celor două fraze (ploaie / rouă), simbolizând schimbarea anotimpurilor, nu este sincronizată în iudaism cu clima locală, ci cu succesiunea anotimpurilor în Israel. Cele două intercalări se schimbă odată cu sărbătorile de Pesah și Sucot, atunci când în Israel începe oficial ”vara” și ”iarna”, adică perioadele din an când recoltele sunt însămânțate și respectiv culese. Chiar și un evreu care trăiește în Europa, sau Australia, sau America de Nord va intercala mențiunea pentru rouă sau ploaie de Pesah și Sucot, pentru a rămâne permanent ”conectat” cu necesitățile și realitățile Israelului.

Este o idee interesantă — nu singura de acest gen din tradiția iudaică — prin care întreg poporul evreu este menținut în contact spiritual cu Țara Sfântă. ”Conexiuni” similare sunt stabilite la nuntă, atunci când se sparge un pahar în amintirea distrugerii Templelor din Ierusalim, ba chiar și în faptul că sinagogile din întreaga lume sunt orientate către מזרח — mizrah, simbolizând Israelul.

În al doilea rând, este demnă de menționat importanța specială pe care aceste fraze — și, cu precădere cea legată de ploaie, iarna — o au în tradiția iudaică. În Talmud (Taanit 3b), rabinul Hanina legiferează că ”o persoană care a omis să spună מוריד הגשם (morid hagheșem) în lunile de iarnă trebuie să repete întreaga rugăciune de Șmone Esre”. Această opinie talmudică este condificată în Halaha (legea mozaică) de practic toate autoritățile rabinice ulterioare: Rif, Rosh, Rambam, Tur și Șulhan Aruh (114:5).

Altfel spus, mențiunea despre ploaie (iarna) nu este opțională și nici ceva de ignorat în iudaism. O oferim în binecuvântarea care vorbește despre puterea lui Dumnezeu și o plasăm la un nivel atât de mare de importanță încât întreaga rugăciune depinde de ea. Există, de altfel, foarte puține omisiuni în Șmone Esre care să necesite repetarea întregii rugăciuni. De ce este menționarea ploii una dintre ele? Tocmai pentru că rugăciunea trebuie să aibă relevanță față de momentul în care ea este rostită. Dacă recitarea este atât de mecanică încât nici măcar anotimpul în care ea se produce nu este menționat, ce ne putem aștepta de la restul recitării?

Talmudul și comentatorii lui ne oferă și alte motive pentru care menționarea ploii este inclusă în a doua binecuvântare din Șmone Esre și pentru care este atât de importantă:

Facem mențiunea despre ploaie în binecuvântarea despre învierea morților. De ce? Pentru că ploaia este echivalentă cu învierea morților. — Talmud, Brahot 33a

Explică Tur (rabinul Iaakov ben Așer, 1270 – 1340):

Ploaia dă viață lumii și de aceea este similară învierii morților. — Tur, Oreh Haim 114

Când vorbim despre Dumnezeu cu puterea Sa nemărginită, conceptele relativ ezoterice precum învierea morților se îmbină și chiar suprapun unora pragmatice, de moment, cum este cel al ploii care revigorează natura și ne oferă subsistența de zi cu zi. Altfel spus, în rugăciunea de Șmone Esre, Dumnezeu nu este doar o entitate ”undeva acolo sus”, capabilă doar de un control macro-cosmic. Dimpotrivă, El este o entitate implicată direct și nemijlocit în viața fiecăruia dintre noi, prin viața pe care ne-o oferă în fiecare zi, prin grija pentru bunăstarea noastră, prin dorința de a ne asculta rugăciunile. El este Cel care a creat universul, însă este și Cel care ne oferă hrana în fiecare zi. Prin juxtapunerea celor două noțiuni, Dumnezeul universal devine Dumnezeu personal și Dumnezeu comunitar.

Desigur, discuția pe marginea menționărilor legate de ploaie și rouă are multe alte fațete… Rămân nerăspunse numeroase întrebări, printre care:

  • cele legate de obiceiuri în diverse comunități: spre exemplu, evreii așkenazi nu spun de obicei ”morid hatal” în lunile de vară
  • cele legate de modul de corectare sau repetare a rugăciunii în cazul unei omisiuni
  • cele legate de rostirea eronată a frazelor — spre exemplu: menționarea ploii vara sau a rouei iarna
  • cele legate de semnificațiile exacte ale limbajului folosit — spre exemplu: de ce este menționat și vântul iarna, nu doar ploaia?

Însă voi lăsa toate acestea (și probabil multe altele) nerezolvate în comentariul de față. Sper doar că ideile despre kavana, despre legătura cu Israelul și despre aspectul personal-comunitar al relației cu Dumnezeu vă vor rămâne în minte și vă vor inspira…

Șabat Șalom!

Share This