În urmă cu 17 ani – îmi aduc aminte de parcă ar fi azi – am fost rugat să ofer un discurs de maxim 3 minute în care să primesc, în numele meu și al colegilor mei studenți, onoarea care ni se făcea la seara de gală a Yeshivat Chovevei Torah din New York. Eram cu doar câteva luni înainte de a absolvi cursurile, de a primi titlul de rabin, cu toate drepturile și îndatoririle care decurgeau din aceasta.

Era în martie 2007, în săptămâna când citeam în sinagogi pericopa Ki Tisa, aceeași pe care o citim și în Șabatul care urmează. Vorbind despre responsabilitate și determinare în a avea o relație cu Dumnezeu, am citat atunci versetul 33:18 din Cartea Exodului, în care – imediat după episodul idolatru al venerării vițelului de aur și după planul exprimat al lui Dumnezeu de a distruge poporul evreu pentru această încălcare – Moșe vine în întâmpinarea lui Dumnezeu cu o cerere îndrăzneață și stranie: הראני נא את כבדך (”Hareini ha et kevodeha”) – ”Arată-mi, rogu-Te, slava Ta!”

Am zis și atunci, și repet și acum: întrebarea este corectă, firească. Este o încercare de apropiere, de înțelegere. Poate o încercare un pic ”tupeistă”, ca să surprind sensul termenului ebraic חוצפה – ”huțpa”, adesea folosit pentru această temeritate a unui muritor de a I se adresa lui Dumnezeu cu cuvinte atât de îndrăznețe. Dar este întrebarea care, în acel moment, a asigurat supraviețuirea poporului lui Israel.

Dacă studiem însă sensul exact al cuvântului kavod, amintit în cererea lui Moșe către Dumnezeu, vom constata că traducerea ”slavă” nu este singura posibilă. Putem reda acest cuvânt și prin ”onoare”, ”faimă” sau ”renume”. Avem, spre exemplu, în ebraica modernă expresia ”Kol hakavod”, cu sensul de ”Toată stima!” sau ”Tot respectul!” sau ”Felicitări!” pentru o realizare. În Exodul 28:2, vorbind despre hainele Marelui Preot, Tora ne spune că ele erau ”lehavod uletifaret”, adică aveau menirea să confere asupra celui care le purta ”cinstire și splendoare.”

Pentru a încerca să înțelegem acest cuvânt în contextul pericopei noastre și al cererii lui Moșe, trebuie să studiem un pic răspunsul primit de Moșe de la Dumnezeu:

Și [Domnul] a spus: „Voi face ca toată bunătatea Mea să treacă pe dinaintea ta și voi chema cu numele de Domnul (Tetragrama) înaintea ta și Mă voi îndura de cine Mă voi îndura și Mă voi milostivi de cine Mă voi milostivi.” Și a spus: „Nu vei putea să-Mi vezi fața, căci niciun om nu-Mi poate vedea fața și să trăiască.” – Exodul 33:19-20

Există o finalitate debordantă inclusă în aceste cuvinte. ”Nu Îmi poți vedea fața.” Punct. Deși poți vedea bunătatea Mea trecându-ți pe dinainte, există limite legate de ce poți vedea și înțelege ca om din infinitatea lui Dumnezeu. Nu poți vedea și nu poți înțelege niciodată tot, ci doar o parte, un fragment, o reflectare a Divinității în lumea creată de Atotputernic.

Interesant este însă – și aici intervine sensul exact al cuvântului ”kavod” – că însuși Moșe nu a cerut de fapt să-L vadă pe Dumnezeu. Nicăieri în aceste versete nu este formulată o cerere de a dobândi acea înțelegere perfectă a lui Dumnezeu, acea viziune perfectă. Ceea ce a cerut de fapt Moșe a fost să înțeleagă mai bine. Cererea a fost ca Dumnezeu să-i deschidă mintea și sufletul pentru a percepe mai ușor lumea și relația ei cu Dumnezeu, relația intrinsecă dintre acțiune și consecință în ochii lui Dumnezeu.

Rabinul Samson Rafael Hirsch, un mare comentator și filosof al secolului al 19-lea, consideră că termenul ebraic כבוד (kavod) – ”cinste”, ”onoare” sau ”slavă” este legat de כובד (koved) – ”greutate”, care evocă greutatea, masa, unui obiect. Pentru obiectele din lumea fizică, masa este una dintre proprietățile prin care discernem însăși existența acelui obiect. La fel – explică rabinul Hirsch – se întâmplă și cu entitățile metafizice, la fel se întâmplă și cu Dumnezeu. Fiind capabili să percepem kavod-ul (”koved”-ul) lui Dumnezeu, Îi putem percepe însăși prezența. ”Vreau să îl pipăi și să urlu: Este!”, spunea Arghezi în poezia sa. 

Desigur însă, continuând analogia, remarcăm că pentru obiectele fizice, simpla percepție a masei unui obiect nu ne spune tot ceea ce putem ști despre el. Obiectele fizice au și dimensiuni – lungime, lățime, înălțime – care nu întotdeauna sunt sugerate de masă. (Este celebră ghicitoarea: ”Ce cântărește mai mult? 1kg de plumb sau 1kg de pene?”, care ne face conștienți de faptul că greutatea de 1kg nu ne spune mai nimic despre dimensiunile obiectului căreia este asociată.) Obiectele fizice au și culoare, care nu are nici ea nicio legătură cu masa. Obiectele fizice au și textură a suprafeței și alte proprietăți… Aflate în mișcare, obiectele fizice au și viteză sau accelerație. Nu putem ști totul despre un obiect doar cunoscându-i greutatea.

În sfera cuantică, adică a obiectelor fizice de dimensiuni foarte mici, guvernează legi care încețoșează liniile dintre particule și unde, dintre obiect și energie. Avem aici chiar și mai multă neclaritate, un principiu celebru al fizicii cuantice fiind și Principiul de incertitudine al lui Heisenberg, care ne spune că nu putem ști cu precizie, simultan, poziția și impulsul unei particule. Certitudinea nu este perfectă. Cu cât suntem mai siguri de ceva, cu atât devenim mai nesiguri de altceva. Nici aici, toate proprietățile unui obiect (cuantic) nu pot fi precizate.

În lumea metafizică, spirituală, a relației cu Dumnezeu, lucrurile stau similar. Cerând să vadă kavod-ul lui Dumnezeu, Moșe nu a sperat să aibă o cunoaștere deplină a Atotputernicului, să-I ”vadă fața”, după cum ne spune Tora. Cererea avea doar rolul de a cunoaște mai mult, de a dobândi o înțelegere mai aprofundată, mai intimă a Creatorului.

Iar Dumnezeu răspunde pozitiv acelei cereri: ”Poți vedea lumea clar – pare să-i spună El lui Moșe – dar nu o poți vedea toată și nici nu o poți vreodată înțelege pe deplin. Ca să o înțelegi ceva mai bine, trebuie să ai o relație cu Mine, Creatorul acestei lumi, trebuie ca Prezența Mea să meargă [cu tine] și să-Ți dau odihnă (Exodul 33:14).” Nici înțelegerea deplină a lui Dumnezeu, și nici măcar înțelegerea deplină a mesajului Său etern, Tora, nu este ceva ce oamenii pot obține. Avem, desigur, datoria permanentă de a căuta, de a studia, dar trebuie să facem acest lucru cu conștientizarea propriilor noastre limite. În Leviticul 10:16, atunci când amintește de țapul jertfei de păcat pe care îl adusese Aaron pe altar, Tora ne spune că ”Moise a căutat atent [acel țap] și iată, fusese ars”. Conform tradiției iudaice, exact între cuvintele דרש דרש (daroș daraș) – lit: ”a căutat, câutând”, adică ”a căutat atent”, se află însuși mijlocul Torei. Miezul Torei, esența ei, este însuși procesul de căutare!

Am citit de curând o carte extraordinară, scrisă în 1981 de rabinul american Harold Kushner, trecut la cele veșnice nu demult, în aprilie 2023. Cartea se numește ”When Bad Things Happen to Good People.” Bazându-se pe o dramatică experiență personală, precum și pe diverse interacțiuni din cariera sa rabinică de zeci de ani, rabinul Kushner abordează în carte tema înțelegerii lumii, mai precis a conceptului iudaic de צדיק ורע לו (țadik vera lo), adică un om drept căruia îi merge rău, în ciuda dreptății și neprihănirii lui. De ce mor oameni nevinovați? De ce a existat Holocaustul? De ce există boli și suferințe în lume, uneori abătute asupra unor oameni care, în mod evident, nu le merită, în timp ce alți oameni, care poate le-ar merita, duc o viață tihnită și îndestulată? Sunt întrebări care macină omenirea de generații, întrebări la care orice om ar dori un răspuns…

Cartea a fost tradusă în multe limbi, vândută în milioane de exemplare în întreaga lume. În românește, cartea a apărut la Editura Litera în anul 2022, sub titlul ”De ce oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele?” și este încă disponibilă pe diverse platforme online și probabil, în librării. O recomand ca pe o lectură deosebit de interesantă și instructivă.

O singură observație însă este necesară, perfect integrată în tema acestui eseu: titlul în românește al acestei cărți este o traducere greșită, nepotrivită, a originalului. Titlul original este ”When Bad Things…?”, nu ”Why Bad Things…?” În chiar titlul cărții sale, rabinul Kushner recunoaște că la întrebarea ”de ce?” nu există un răspuns perfect sau, dacă există, el nu este totdeauna accesibil oamenilor. Desigur, rabinul Kushner caută într-adevăr să răspundă și la întrebarea ”de ce?”, dar o parte din carte se axează și pe cealaltă întrebare, amintită în titlul original: Ce facem, cum reacționăm, când vedem că există nedreptate în lume?

De ce există rău în lume? De ce acțiunile noastre au consecințe? De ce acele consecințe nu sunt întotdeauna aparent sincrone cu acțiunea? – acestea sunt întrebări la care doar Dumnezeu cunoaște răspunsul.

Cunoașterea deplină a lui Dumnezeu este imposibilă. El este infinit, iar noi finiți. El este omniscient, iar noi avem o capacitate limitată de a percepe lumea. El este Creator, iar noi creațiile Sale.

Ceea ce Moșe cere și primește în versetele pericopei noastre este ca Dumnezeu să-i rămână aproape, pentru a-l călăuzi și a-i oferi o înțelegere mai profundă și mai vastă – dar nu perfectă – a ceea ce vede. Ce putem vedea cu adevărat este ”spatele” lui Dumnezeu: ”Apoi Îmi voi retrage palma și Îmi vei vedea spatele; dar fața Mea nu poate fi văzută.” (Exodul 33:23) Ce putem vedea este rezultatul intervenției lui Dumnezeu în lume – atât și nimic mai mult. O parte din acest rezultat o vom înțelege, iar o altă parte va fi dincolo de noi. Dar însuși faptul că El ne este aproape – dacă Îl căutăm – ca să ne ajute să trecem prin acest proces și prin decepțiile conștientizării propriilor noastre limite, ar trebui să ne mulțumească și să ne inspire.

Șabat Șalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.