Pentru orice credincios, Tora este cuvântul lui Dumnezeu. Adevărat, pur, fără înflorituri, fără lacune și fără excese – textul biblic este voința Atotputernicului pentru întreaga omenire și, în particular, pentru poporul evreu. Așa au crezut evreii de la Avraham încoace (deși nu puțini au fost în istorie ”pașii greșiți” de pe drumul indicat de Acesta) și până în zilele noastre (deși și astăzi – ba poate chiar astăzi mai mult ca oricând – problema credinței în Dumnezeu și în legea Lui este destul de… problematică).
Însă iudaismul, așa cum a străbătut el istoria, nu s-a bazat niciodată doar pe Tora. Cu excepția notabilă a mișcării eretice karaite, care considera că Tora Scrisă este singura sursă de autoritate legală și morală în iudaism – cu această excepție, așadar, iudaismul a mai recunoscut o sursă care l-a definit și format ca mod de viață, religie, sistem de valori sau filosofie. Această sursă se numește autoritatea rabinică.
Mișna (compilație a Legii Orale, predate evreilor tot de Dumnezeu la Muntele Sinai), Talmudul (discuții între rabinii diverselor epoci istorice pe marginea Mișnei), Midrașul (colecție de legende și exegeze de text) – iată doar trei exemple de texte rabinice care ocupă și astăzi locul lor, marcant și definitoriu, în tradiția și religia mozaică.
Însă autoritatea rabinică este mai mult decât atât… Fără autoritatea rabinică, iudaismul nu ar avea fața pe care o are astăzi. Fără autoritatea rabinică, este probabil că iudaismul nici nu ar fi supraviețuit. Autoritatea rabinică nu numai că reprezintă temelia iudaismului, dar – paradoxal – ea vine să dea sens și să pună în context însăși Tora Scrisă, ceea ce citim astăzi în primele cinci cărți ale Bibliei.
De unde au însă rabinii atâta putere? Cine le dă dreptul de a interpreta cuvântul lui Dumnezeu, așa cum a fost el consemnat în scris de către Moșe? De ce pentru un evreu trăitor astăzi ceea ce scriu rabinii, deciziile lor, deciziile tribunalelor rabinice, volumele de responsa și interpretările comentatorilor sunt atât de importante? Ba chiar, mai mult: cine dă rabinilor dreptul de a adăuga legi și reguli la cele scrise în Tora? Spre exemplu, nu există în Tora Scrisă nici porunca de a aprinde lumânări de Hanuca, nici cea de a citi Meghila de Purim, nici explicații clare legate de respectarea Șabatului (deși acestea din urmă sunt derivate dintr-un verset biblic și au așadar statut biblic, deoraita). Și totuși, în iudaism este de neconceput o sărbătoare de Hanuca fără lumânări sau un Purim fără Meghilat Ester sau un Șabat fără regulile sale…
Ei bine, autoritatea rabinică este de fapt… biblică.
În pericopa Șoftim, trei versete biblice consfințesc statutul rabinilor ca autoritate în cadrul iudaismului:
Dacă un subiect de judecată îți va fi ascuns, între sânge și sânge, între verdict și verdict sau între lovitură și lovitură, lucruri care aduc dispută în orașele tale – să te ridici și să mergi la locul pe care Domnul, Dumnezeul tău îl va alege. Să mergi la koheni, la leviți și la judecătorul care va fi în acele zile. Să întrebi și ei îți vor spune verdictul judecății. Să faci după cum îți vor spune, din locul pe care Domnul îl va alege, și să fii atent să faci absolut tot ce te vor învăța. În conformitate cu învățătura pe care ți-o vor da și în conformitate cu judecata pe care ți-o vor spune să faci. Să nu te abați de la cuvântul pe care ți-l vor spune, la dreapta sau la stânga. (Deuteronom 17:9-11)
Cu aceste cuvinte a luat naștere în iudaism autoritatea rabinică. În monumentala sa lucrare Mișne Tora, Maimonide (Rambam) listează porunca de a-i asculta pe rabini drept una din cele 613 porunci obligatorii ale iudaismului. Mai mult – precizează Maimonide – interpretările rabinilor care devin obligatorii pentru toți evreii nu se referă doar la Tora, ci și la alte ”decrete, edicte și obiceiuri.” (Mișne Tora, Hilhot Mamrim 1:1-2)
Reformulată, regula dată de Maimonide s-ar putea sumariza astfel: ”Tora nu spune ceea ce [pare că] spune Tora. În schimb, Tora spune ceea ce rabinii spun că spune Tora.”
Mai clar de atât nici nu se poate. Prin doar trei versete din pericopa Șoftim, rabinii – inițial sub forma Sanhedrinului și, în zilele noastre, sub forma tribunalelor rabinice și autorităților rabinice din diversele comunități – au dobândit exclusivitate și autoritate absolută asupra interpretării iudaice a poruncilor biblice.
Însă ceea ce este și mai interesant (dacă așa ceva mai era posibil) este comentariul lui Rași asupra acestor versete. Vorbind despre sintagma ”la dreapta sau la stânga”, Rași ne spune următoarele:
[Autoritatea rabinică rămâne valabilă] chiar și când rabinii îți spun că dreapta este stânga și că stânga este dreapta. Cu atât mai mult [ea este valabilă] atunci când îți spun despre dreapta că este dreapta și despre stânga că este stânga.
Foarte bizară interpretarea lui Rași, cel puțin la prima vedere… Altfel spus, chiar dacă unui om i se pare că interpretarea sau verdictul rabinilor este complet greșit (”spun că dreapta este stânga”), acea interpretare și acel verdict rămân în continuare valabile și obligatorii.
Într-o interpretare mai puțin bizară și controversată, Talmudul ne spune însă că trebuie să ascultăm de rabini doar atunci când verdictul lor este cel corect. Parafrazând textul talmudic:
”Ai putea crede că trebuie să asculți de rabini chiar și când îți spun că dreapta este stânga și stânga este dreapta. De aceea, Tora ne spune: «la dreapta sau la stânga» – pentru a clarifica faptul că doar dacă rabinii spun despre dreapta că e dreapta și despre stânga că e stânga suntem obligați să îi ascultăm.” (Talmud Yerușalmi, Tratatul Horayot)
Altfel spus, trebuie să urmăm verdictele rabinilor doar atunci când ele sunt corecte.
Pare însă că am revenit de unde am plecat… Cum decidem când ele sunt corecte? Pe ce criterii? Cine decide, de fapt?
La toate aceste întrebări, un posibil răspuns vine tot din partea unui comentator al textului biblic: Nahmanide (Ramban), care ne spune că ”rabinii și judecătorii au inspirație divină atunci când emit verdictele”, deci nu pot face greșeli. Desigur, probabil că Ramban făcea referire la rabinii Sanhedrinului (Curții Supreme din Ierusalim), care, aflați acolo unde și Tora ne indică, ”în locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău”, aveau probabil o legătură unică cu Atotputernicul.
Însă pentru rabinii generațiilor următoare (inclusiv cei din generația noastră), un alt răspuns este probabil mai indicat, mai interesant și chiar mai ușor de acceptat, un răspuns care provine de la un alt mare comentator biblic, Kli Yakar, rabinul Șlomo Efraim ben Aaron Luntschitz din Praga (1550-1619). Ne spune Kli Yakar în comentariul său:
Personal, eu nu văd nicio problemă aici… Explicația este că pentru orice lucru care este ”impur” sau ”pur”, există multe modalități de a-l vedea impur și multe modalități de a-l vedea pur. Dacă Tora îl numește ”pur”, asta se datorează doar faptului că există mai multe modalități de a-l eticheta ca pur decât modalități de a-l eticheta ca impur, și idem în sens invers. La fel este și pentru lucruri ”permise” sau ”interzise”, ”acceptabile” sau ”neacceptabile”… Și de aceea trebuie să acceptăm ceea ce spun rabinii, chiar și atunci când spun că ”dreapta” este ”stânga”. Pentru că există și modalități de a vedea respectiva situație ca fiind ”stânga”.
Desigur, unii ar numi această interpretare: relativism pur. Alții poate ar numi-o, mai pretențios: post-modernism. Eu unul o numesc doar realitate. Pentru că realitatea așa cum o cunoaștem comportă într-adevăr multe fațete. Niciunul dintre noi nu avem înțelepciunea lui Dumnezeu și nici perspectiva pe care o are El asupra lumii. Niciunul dintre noi nu deține adevărul absolut, iar noțiunile de care dispunem sunt într-adevăr relative și limitate.
Însă îndemnul Torei nu este doar unul de obediență. Există în versetele pericopei Șoftim și un alt îndemn – mult mai important – de respect și încredere.
Respect – pentru decizii izvorâte nu din convingeri și dorințe personale, ci din analiza și interpretarea onestă a textului biblic, a surselor rabinice anterioare, a obiceiurilor locului, a situației date în întreaga ei complexitate și – nu în ultimul rând – a întrebării adresate și a celui care o adresează (conceptul iudaic numit ”leșeela uleșoel”). Respect pentru autoritate în general, pentru noțiunea de ”bine general”, pentru noțiunea de modestie și cea de apartenență la un popor și o tradiție…
Iar încredere – în sistemul legislativ iudaic, în lanțul propagării tradiției din generație în generație, în procesul de analiză și interpretare și în faptul că toate acestea au pornit de la Sursa tuturor lucrurilor, Dumnezeu Însuși care le-a oferit primilor evrei, așa cum ni le oferă și nouă astăzi. Încredere în viitor, așa cum ne este el sugerat de tradiția noastră. Încredere în noțiuni precum dreptate sau justiție sau bine sau corect. Încredere, în ultima instanță, în cei pe care îi respectăm – părinți, profesori, rabini, judecători – cei pe care i-am ales (ca indivizi sau societate) să ne călăuzească și să ne inspire.
Șabat Șalom!
Poate am fost prea vehement in exprimare
Totuși textul din Mica 3 asta spune
Respectiv vinovăția preoților si a conducătorilor in conducerea poporului, persoane care duc țara spre distrugere si blestem
Este adevărat cartea Mica nu face parte din Tora
Totuși este o carte parte a Legământului
Pana la urmă toate suferintele poporului evreu sunt rezultatul încălcării Legământului
Al singurului Legământ
Chiar dacă unii evrei de ieri sau de azi încearcă sa învinovățească alte națiuni sau persoane pt prigoana si suferintele lor
Dumnezeu si Legământul său, fac trimitere clară la binecuvântare sau blestem
Nici o persoana sau o natiune nu poate sa îl traga pe Dumnezeu la răspundere pt ca nu este vrednic
Nu este suficient de curat si sfânt
Totuși, Dumnezeu are milă
Inclusiv fata de noi care nu suntem parte al poporului care a încheiat Legământul
Conducătorii si preoții nostrii s-au rătăcit si duc tata spre rău
Deși putem fiecare citi Legământul si să ne dăm seama că suntem pe un drum greșit
Ce va fi cu noi vom vedea
Poate greșesc
Autoritatea rabinică are un rol, respectiv cel descris in articol
Totuși, pe de altă parte, decăderea sau lipsa de reacție a Autorității rabinice a adus atâția ani de suferințe, multe vieți pierdute, amărăciune și pelin
Autoritatea rabinică nu poate interpreta cuvântul dincolo de voința lui Dumnezeu dată in Tora – pt ca asta aduce pedeapsa
Pt ca noi suntem pe pământ iar Dumnezeu în ceruri
Iar, după părerea mea nepricepută, ca să poți interpreta cuvântul trebuie să încerci să respecți Tora
Cei care țin sau păstrează conducerea țării trebuie să aibă o legătură cu respecta legilor, poruncilor și orânduirilor lui Dumnezeu
Atunci când conducătorii se rătăcesc si omului de rând îi este mai ușor să greșească
Iar când toată națiunea greșește vine pedeapsa
De aceea au dispărut atâtea popoare în negura istoriei
Odatâ cu oferirea pamăntului țării lui Israel, Dumnezeu a pus înaintea poporului evreu binecuvântarea sau blestemul
Nerealizarea scopului Autorității rabinice a făcut posibilă pedeapsa: robia babiloniană, ocupația romană, ocupația musulmană, etc.
Dacă este evident că autoritatea rabinică poate face binele
Pe de altă parte, trebuie să ne închipuim că autoritatea rabinică poate să facă și a făcut si răul
Cartea Deuteronomului ne spune ca Tara lui Israel a fost dată poporului evreu nu pt meritele acestuia ci pt ca locuitorii ei anteriori nu mai meritau să locuiască în ea.
Tot astfel, rătăcirea triburilor lui Israel din Regatul de Nord a permis dispariția acestora sau a unei mari părți din acestea
Ferice de noi care putem citi
Putem vedea unde am ajuns
Si de ce am ajuns aici
Dumnezeu sa facă să ținem strâns Tora în inima noastră, să ne fie ca niște fruntarii între ochi, ca un semn legat de măinile noastre, ca să nu aducem, celor ce vin după noi, amărăciunea adusă de mulți din cei ce au fost înainte de noi
Cu scuze,
în Tora nu am găsit (scrisă) nicăieri o asemenea „idee” (concept?) de îndepărtare, de alungare (de separare) în ceruri a prezenţei lui Dumnezeu, aşa cum aţi scris:
„Pt ca noi suntem pe pământ iar Dumnezeu în ceruri …”.
Posibil să fie o influenţă preluată din creştinism: „Tătăl nostru care eşti în ceruri (dar nu şi pe pământ !!!) …”
[Si „Tata” sa nu numiti pe nimeni pe pamant; pentru ca Unul singur este Tatal vostru: Acela care este in ceruri.] (Mat.23:9) etc., cu efectul de a-l îndepărta pe Dumnezeu (Tatăl).
Dimpotrivă, Tora precizează: „… caci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus in ceruri si jos pe pamant. (Ios.2:11),
„Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, in ceruri si pe pamant: Tu tii legamantul … (2Cron.6:14)
[Asa sa le vorbiti: „Dumnezeii care n-au facut nici cerurile, nici pamantul vor pieri de pe pamant si de sub ceruri.”] (Ier.10:11 – trad.Cornilescu), [Asadar sa ziceti neamurilor: „Dumnezeii, care n-au facut cerul si pamantul, vor pieri de pe pamant si de sub ceruri;] (idem, trad. BOR).
–
În consecinţă, prezenţa lui Dumnezeu (plural) PE pământ şi SUB ceruri (nu ca „îndepărtat” ÎN ceruri) este „tehnic” posibilă, mai ales dacă este „chemat”, în ajutor sau iluminare, prin rugăciune corect formulată şi corect adresată.
La urma urmelor, orice eroare pe „magistrala de adrese” poate duce la imposibilitatea de transmisie şi de recepţie a datelor 🙂
Sper să nu greşesc … şi să nu supăr pe nimeni.
N-are nicio legătură cu creștinismul. Sursa autorității rabinice există în Tora Scrisă și în Tora Orală, după cum precizează și articolul. Versetele din Deuteronomul 17:9-11 sunt foarte clare în acest sens. Și mai există și Deuteronomul 30:11-14, unde Tora spune la fel de clar: ”[Legea] nu este în ceruri”. Dumnezeu a dat-o poporului evreu, odată cu Legea Orală, și i-a îndemnat să o studieze, să o interpreteze, să o decidă pentru viața lor de zi cu zi.
Tora este valabilă și astăzi cum a fost și acum 3000 de ani, tocmai datorită acestor comentarii, interpretări etc. Există nenumărate situații moderne, complet nemenționate în Tora, dar care pot fi decise astăzi de către rabini și judecători pe baza Torei – de ex: folosirea electricității de Șabat, inseminarea artificială, transplantul de organe, cazuri moderne de agunot, atitudinea iudaismului față de jocurile de noroc, față de lesbiene și transsexuali etc. Niciuna din aceste situații nu sunt menționate în Tora Scrisă, și totuși iudaismul se poate pronunța asupra lor, pe baza Legii Orale și a principiilor hermeneutice și de interpretare a ei pe care le-a dat Dumnezeu și le-a consacrat tradiția iudaică în Talmud, response rabinice etc.
Legat de comentariile pe care le postați:
Vă mulțumesc anticipat.
p.s. V-am explicat deja, de câteva ori, că multe pasaje din textul scris nu pot fi înțelese ad literram, fără interpretări și comentarii pe baza Legii Orale. V-am dat și exemple în acest sens. Nu a fost suficient de clar?
Mulţumesc mult!
Cu scuze, am înţeles restricţionările dvs. şi le voi respecta, fără a mai cita din „resurse creştine” (NT) şi fără comparaţii, deşi totul se referă la unicul şi acelaşi Dumnezeu (al lui Israel), uneori perceput şi „apelat” în mod diferit.
Totuşi, sunt şi rămân profund recunoscător surselor „creştine” care mi-au pus la dispoziţie, cu toată bunăvoinţa lor, unele traduceri în limba română pentru Tora, Profeţi, Scrieri (cu toate inerentele erori de traducere şi interpretare conţinute). Am învăţat foarte multe, indirect, din traduceri, în lipsa oricărei alte „resurse” (ţinute „secret”).
Nu încerc să conving pe nimeni cum să îşi înţeleagă sau să îşi interpreteze propriile texte sfinte, ci doar am punctat câteva detalii de asemănări sau deosebiri (prin percepţia mea) şi după un „manual” (de rugăciuni) al vechii şcolii rabinice de la Craiova.
Manual în care şi rugăciunea Kadish este tradusă în limba română prin „Tatăl nostru, care eşti în ceruri şi pe pământ …” ).
Acest „şi pe pâmânt” (tradus din ebraică) m-a pus pe gânduri şi astfel am cerut (voalat) părerea dvs.
Dar cred că nu aţi înţeles că era o întrebare (de nuanţă) şi v-aţi supărat la acest subiect … îmi pare rău.
Dumnezeu este într-adevăr unul singur. Din păcate însă, știu exact la de ”dumnezeu” se referă creștinismul când vorbește despre Dumnezeu. Și știți și dvs. foarte bine. Haideți așadar să punem punct final aici acestei divagații și, în general, tuturor comparațiilor iudaism-creștinism sau aluziilor la concepte și interpretări creștine.
Vă respect dreptul de a crede și gândi orice despre orice, dar ceea ce contează aici este ca și dvs. să respectați faptul că vă aflați pe site-ul DvarTora și că acest site prezintă lucrurile din perspectivă iudaică, nu creștină. Dacă înțelegeți și respectați acest lucru, nu vom avea nicio supărare.
p.s. Rugăciunea de Kadiș n-are nicio legătură cu ”Tatăl nostru”. Aveți aici o traducere și transliterare a rugăciunii, dacă vă interesează.
Mulţumesc mult şi pentru rugăciunea de Kadiş, tradusă în limba română (sigur că mă interesează).
Întradevăr, aici nu apare (ca şi în traducerea veche pe care o am) „în ceruri şi pe pământ” (Gen.1.1 = „La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.”) ci „în lumea pe care a zidit-o” – acelaşi lucru.
Nu apare nici „Tatăl nostru” (ca distinctiv la o posibilă confuzie cu eventuali fii) ci „numele Sau cel mare” (al Creatorului), acelaşi lucru.
Nu văd nicio deosebire de esenţă şi sens între traducerile pentru Kadiş, ci doar ca formă, mai concretă sau mai abstractă.
>> în Tora nu am găsit (scrisă) nicăieri o asemenea “idee” (concept?) de îndepărtare, de alungare (de separare) în ceruri a prezenţei lui Dumnezeu, aşa cum aţi scris: “Pt ca noi suntem pe pământ iar Dumnezeu în ceruri …”.
Psalmi 115:16: ”Cerurile sunt ale Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor”
Da, este corect faptul că „pământul (l-a) dat fiilor oamenilor” (să-l lucreze şi … să-l „umple” – din Geneză)
Dar sper să acceptaţi şi „produsele” Dumnezeieşti pe pământ: mila, judecata şi dreptatea (pe pământ, nu în ceruri) –
„Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul care fac mila, judecata si dreptate pe pamant! Caci in acestea gasesc placere Eu, zice Domnul.” (Ier.9:24)
Greşesc?
Corect, omul emulează atributele divine, desigur până la punctul la care poate, căci o cunoaștere și înțelegere completă a lui Dumnezeu nu este posibilă.