Printre multe alte lucruri deosebit de interesante, pericopa de saptamana aceasta abordeaza si un subiect la fel de actual in zilele noastre ca si in urma cu mii de ani, atunci cand a fost data Tora evreilor la Muntele Sinai: kashrut, regulile alimentare evreiesti. Si printre altele, in Shmini, Tora prezinta toate pasarile interzis de a fi mancate pe motivul ca „nu sunt pure”. Astfel, vulturi, bufnite, ulii sau corbi nu sunt permisi in „dieta” traditional evreiasca… „Absolut de inteles”, veti spune poate, „in fond toate aceste pasari sunt rapitoare, pasari de prada, iar iudaismul incearca sa promoveze, printre altele, pacea si linistea. Este normal ca pasari care intrunesc trasaturi de caracter atat de violente sa nu isi aiba locul in lista acelora pe care Tora le declara kasher…”
Insa in versetul 11.19 din Leviticul, chiar in toiul acestei enumerari, o pasare cu un nume mai putin obisnuit este prezentata ca fiind de asemenea interzisa pentru consum, nekasher. Este vorba despre hasida, adesea tradusa in limba romana prin „barza”. Numele in romana nu spune nimic, insa in ebraica hasida provine de la aceeasi radacina cu cuvantul hesed, care inseamna „bunatate”.
In Bereishit Raba 17.4, Midrashul spune ca primul om, Adam, a fost cel care a dat nume tuturor fiintelor vii (animalelor) si ca – mai mult – numele pe care le-a ales au fost in concordanta cu trasaturile comportamentale ale animalelor. De exemplu, magarul este denumit in limba ebraica hamor, de la radacina homer, care numeste o componenta eminamente fizica. (Magarul, cel care prin poverile mari pe care le cara si prin comportamentul sau indaratnic face aluzie la fizic mai mult decat la spiritual, poarta in ebraica un nume pe masura acestor caracteristici…)
Dar daca regula s-ar mentine, de ce oare atunci pasarea numita hasida, care este „renumita” in acest sens pentru bunatatea ei, nu este kasher?!? Este de inteles ca vulturul sa fie trefa (sau treif, adica ne-kasher), pentru ca nu este bine din punct de vedere spiritual sa ii „preluam” trasaturile violente. Dar daca hasida face acte de bunatate, de ce nu am dori sa „preluam” aceste trasaturi?!?
Intr-o discutie deosebit de interesanta, Talmudul explica faptul ca „hasida face acte de bunatate, daruind mancare prietenilor ei”. Un ilustru comentator din secolul al 19-lea, Rim, continua explicatiile oferite de Talmud, spunand ca hasida daruieste mancare numai cercului ei restrans de prieteni, si nu altora. O asemenea bunatate partiala si partinitoare este trasatura de caracter pe care Tora nu doreste sa ne-o insusim si de aceea hasida nu este kasher.
Transferand povestea hasidei la oameni, un exemplu elocvent se impune: in urma cu aproximativ 100 de ani, un grup de locuitori ai Ierusalimului, vecini intre ei, au dorit sa fondeze o societate de intrajutorare. Printre activitatile propuse erau invitatii schimbate intre membri pentru participarea la mesele de Shabat, colecte de haine pentru familii nevoiase, imprumuturi fara dobanda pentru cei care doreau sa porneasca o afacere si multe altele.
Grupul de vecini a mers in consecinta la rabin, si nu la unul la intamplare, ci la o personalitate a lumii rabinice, Rabi Iehoshua Leib Diskin, pentru a-i cere binecuvantarea la debutul acestei initiative. „Ce se intampla daca o persoana din afara cartierului vostru are nevoie de ajutor?”, i-a intrebat rabinul. „Ne-am decis sa limitam activitatea noastra la cartierul in care locuim, asa ca vom fi nevoiti sa refuzam politicos.”, au raspuns oamenii.
Rabi Diskin a raspuns: „Este foarte frumos sa va ajutati prietenii si familia. De fapt, Talmudul obliga orice evreu sa ajute mai intai pe cel care ii este mai aproape – familia, comunitatea – si numai apoi pe restul celor aflati in nevoie. Insa hesed adevarat este numai atunci cand bunatatea se rasfrange asupra tuturor. De vreme ce bunatatea pe care o promovati este numai spre binele vostru, lipseste altruismul si deci actul de bunatate respectiv valoreaza mult mai putin.”
In zilele noastre, dupa 100 de ani de la povestea din Ierusalim si dupa 5763 de ani de la consemnarea in Tora a interdictiei de a consuma hasida, istoria se repeta, asa cum a facut-o dintotdeauna. De cate ori nu ne tratam prietenii cu masura contra masura, cu „ce ai facut tu pentru mine, ca uite ce am facut eu pentru tine…”? Daca primim o rugaminte, o cerere de ajutor de la un vecin sau coleg de birou, o vom onora de indata… Dar oare se poate spune la fel despre o cerere pe care o primim de la un om complet necunoscut?
Oare de ce se intampla asa? Pentru ca de fapt, in majoritatea cazurilor, gandul din spatele „bunatatii” sau „amabilitatii” unora este doar unul de genul „te servesc, pentru ca poate voi avea si eu odata nevoie de tine”…
Iudaismul spune ca atunci cand o persoana cere o favoare, are nevoie de ajutor sau este intr-o situatie neplacuta in care interventia noastra este binevenita, sa nu ne punem problema numai prin prisma unei viitoare „plati”. Pentru ca daca facem asta, singurii pentru care facem actul respectiv de bunatate sau amabilitate suntem noi insine.
Desi dorim acest lucru cat mai departe de oricare dintre noi, exista o situatie particulara pe care Tora o scoate in evidenta ca fiind hesed sel emet (adevarata bunatate): participarea la o inmormantare. Pentru ca stim cu siguranta ca persoana decedata (Doamne fereste!) nu va putea niciodata sa ne intoarca „favoarea”…
Este o lectie valoroasa pentru noi toti. O lectie care merita invatata pentru ca – asa dupa cum spune si traditia noastra – chiar Templul din Ierusalim a fost distrus pentru simplul motiv ca oamenii se urau intre ei fara motiv. Numai antidoturi puternice ale aceste uri, anume bunatatea si intrajutorarea, pot asigura un viitor firesc, luminos, pasnic si o lume „destul de mare” pentru toti. Este un gest mic, ca atunci cand facem un lucru bun pentru cineva, sa facem acel lucru bun pentru respectiva persoana si nu pentru noi sau pentru eventuale foloase ulterioare.
Este un gest mic, dar care poate insemna mult… Pentru ca, asa dupa cum spune si regele David in Psalmul 89, OLAM HESED IBANE! („lumea este cladita pe bunatate”)
Shabat Shalom!
Opinii recente