Calendarul iudaic (în ebraică: לוח העברי — luah ha’ivri) este un calendar lunar-solar. Cu toate că determinarea zilelor calendaristice are ca punct de plecare mișcarea Pamântului în jurul Soarelui, lunile calendarului sunt calculate după mișcarea Lunii în jurul Pământului. Vorbind despre creația Soarelui și a Lunii și despre rolul lor în diviziunea timpului, Tora spune următoarele: “Să fie luminători în întinderea cerurilor pentru a despărţi între zi şi noapte; și să fie pentru semne şi pentru sărbători şi pentru zile şi ani.” (Geneza 1:14)

O zi în calendarul iudaic începe odată cu apariția stelelor pe cer (în ebraică: צאת  הכוכבים — țet ha’kohavim) și se încheie în seara următoare. Aceasta delimitare este în concordanță cu Tora care afirmă în Geneza 1:5: ”Și a fost seară și a fost dimineață — o zi.” Perioada dintre apusul soarelui (în ebraică: שקיעת החמה — șekiat ha’hama) și apariția stelelor este considerată în dubiu dacă este efectiv parte din ”zi” sau din ”noapte”.

Fiecare lună a calendarului iudaic începe când apare luna nouă pe cer, la o periodicitate de aproximativ 29 de zile și 12 ore. În antichitate, Sanhedrinul (Autoritatea Rabinică Supremă cu sediul în Ierusalim) proclama începutul unei noi luni calendaristice pe baza mărturiei oferite de doi martori de încredere care declarau că au vazut molad-ul (prima porțiune vizibilă a Lunii). În urma proclamației Sanhedrinului, următoarea zi calendaristică era declarată ראש חודש — Roș Hodeș (lit: ”începutul lunii”) și, în funcție de această zi, erau stabilite sărbătorile iudaice pentru luna respectivă.

În urma acestei proclamații a Sanhedrinului, focuri de semnalizare erau aprinse pe înălțimile Ierusalimului și vestea începutului de lună era astfel transmisă până în cele mai îndepartate colțuri ale Israelului. Cu timpul însă, alte focuri, aprinse pe înaltimi de către samariteni (populație semi-nomadă a Israelului antic) au perturbat acest mod de semnalizare. Pentru a rezolva problema, Sanhedrinul a decis ca imediat după proclamarea lunii noi, să fie trimiși mesageri către toate comunitatile evreiești din zonă. Distanțele relativ mari dintre orașe și răspândirea ulterioară a populației evreiești în afara Israelului — odată cu Distrugerea Celui de-al Doilea Templu din Ierusalim în anul 70 e.a. — au facut ca și această metodă de propagare a calendarului să fie abandonată. În plus, odată cu Distrugerea Templului, instituția Sanhedrinului a încetat și, odată cu ea, a încetat și determinarea calendarului pe cale empirică.

În anul 359 e.a., la initiațiva lui Hilel al Doilea (aprox. 330-356 e.a.), o nouă metodă de determinare a calendarul iudaic a fost instituită. Această metodă, care ține seama de observații astronomice și include formule riguroase de calcul matematic, este cea pe care o utilizăm până în zilele noastre.

Calendarul iudaic conține 12 luni (sau 13 luni în anii iudaici bisecți), după cum urmează:

  • Tishrei (30 zile)
  • Marheșvan (29/30 zile)
  • Kislev (29/30 zile)
  • Tevet (29 zile)
  • Șevat (30 zile)
  • Adar I (29/30 zile)
  • Adar II (29 zile) — numai în anii iudaici bisecți
  • Nisan (30 zile)
  • Iyar (29 zile)
  • Sivan (30 zile)
  • Tamuz (29 zile)
  • Av (30 zile)
  • Elul (29 zile).

 

Douăsprezece luni din calendarul iudaic (lunar) totalizează 353, 354 sau 355 de zile (în funcție de tipul anului). Prin contrast, în anul gregorian (solar), douăsprezece luni totalizează 365 sau 366 de zile. Datorită acestei diferențe, lunile și anotimpurile nu s-ar alinia unele cu altele, fiind bazate pe doua sisteme care nu se corelează perfect.

O altă problemă care trebuie rezolvată este aceea menționată de Tora (Exodul 23:15) care prezintă sărbătoarea de Pesah ca fiind Sărbătoarea Primăverii.

Pentru a menține Pesah-ul primăvara și a corela cele două calendare, calendarul iudaic este ”corectat” prin inserția de ani iudaici bisecți, în care este adăugată o întreagă lună (אדר ב — Adar II) , și nu doar o zi cum se întâmplă în cazul anilor bisecți din calendarul gregorian. Aceste agăugiri se fac conform unor reguli bine stabilite. Astfel, într-un ciclu complet de 19 ani, doar șapte ani iudaici sunt bisecți: al 3-lea, al 6-lea, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea, al 17-lea și al 19-lea.

Numarătoarea anilor pornește în calendarul iudaic din ziua de 1 Tișrei AM (anno mundi), considerată de către tradiția iudaică drept ziua în care Dumnezeu i-a creat pe Adam și soția sa Eva. Conform tradiției, această zi corespunde zilei de 7 octombrie 3761 î.e.a.