Ca mare parte din Cartea Leviticului, pericopa din această săptămână vorbește despre korbanot, adică jertfele și ofrandele care erau aduse în Tabernacolul din deșert și, mai apoi, în Templul din Ierusalim. Sunt subiecte pe care omul modern le înțelege greu, și pe care reușește să le aplice și mai greu sau chiar deloc în viața de zi cu zi.
Am descoperit însă, în căutările mele online, un minunat articol scris de rabinul Yitzchok Adlerstein (1950 – ), publicat în seria Be’erot de pe site-ul torah.org. Îmi permit să vi-l redau mai jos, în traducere și cu mici inserții explicative proprii, cu speranța că îl veți găsi cel puțin la fel de inspirant și instructiv pe cât am făcut-o și eu.
* * *
Aceasta este legea arderii-de-tot, ea fiind arderea-de-tot [care rămâne] pe vatră, pe altar, toată noaptea, până dimineață […] – Leviticul 6:2
Cum ar trebui să ne raportăm la întreaga serie de învățături legate de acest subiect, care par să fie la milenii distanță față de noi? Ce ar trebui să facem cu tot Seder Kodșim, una din secțiunile în care se împarte Mișna (Legea Orală primită la Muntele Sinai), care discută legile legate de jertfe și sacrificii? Înțelepții poporului evreu ne oferă o abordare unitară: „Aceste legi sunt pentru vremurile din Era Mesianică. Între timp, דרוש וקבל שכר (deroș vekabel sehar) – explicați-le și veți primi răsplată.” (Talmud, Sanhedrin 51b)
Contrar așteptărilor și în ciuda sensului de bază al textului talmudic, nu cred că înțelepții evrei s-au referit aici la recompensa pe care omul o primește pentru studiul Torei. Setul de porunci referitoare la jertfe și sacrificii nu este unic în Tora, în sensul că nu doar aceste porunci sunt imposibil de pus în aplicare astăzi. Mai mult, toate poruncile divine pot fi studiate, iar recompensa există cu siguranță și pentru cei care studiază și celelalte porunci care pot fi efectiv puse în practică. Altfel spus, recompensa pentru studiu este independentă de recompensa pentru împlinirea efectivă a unei porunci. Dacă o persoană se găsește în imposibilitatea de a îndeplini o anumită poruncă divină, atunci acel om ar trebui să o studieze, pentru ca măcar să primească recompensa pentru studiul ei. (De exemplu, studiul legii referitoare la construirea unui parapet în jurul acoperișului unei case, care apare în Deuteronom 22:8, este recompensat chiar dacă o persoană nu are o casă proprie și, prin urmare, nu poate pune în aplicare acel studiu prin ridicarea acelui parapet în jurul acoperișului ei. La fel se întâmplă, fără îndoială, și pentru studiul legilor referitoare la jertfe sau impuritatea rituală, pe care nu le putem îndeplini astăzi în absența Templului și a ritualului său.)
Însă dacă rabinii nu au avut în gând să ne îndemne să studiem în mod aparte aceste legi (pentru că studiul este lăudabil pentru toate poruncile, indiferent dacă pot fi sau nu puse în practică), atunci ce înseamnă oare דרוש וקבל שכר (deroș vekabel sehar) – ”explicați-le și veți primi răsplată”?
Deroș vekabel sehar ar trebui probabil înțeles în sensul pe care îl regăsim în cântecele de Șabat: ”dorșei Hașem, zera Avraham ohavav” – ”cei care Îl caută pe Domnul, seminția lui Avraham, cei care Îl iubesc”. Expresia talmudică nu se referă atât la studiu sau interpretare, ci mai degrabă la căutare cu ardoare și devotament. Atunci când întâlnim un subiect legat de kodșim (legi legate de sfințenie, jertfe, impurități rituale etc.), sau orice altă poruncă pe care circumstanțele ne împiedică s-o îndeplinim – inimile noastre ar trebui să tânjească după oportunitatea de a o îndeplini, pentru a-I face plăcere lui Dumnezeu.
Acesta ar putea fi și intenția versetului pe care îl regăsim în scrierile profetului Isaia: דרשו ה׳ בהמצאו קראהו בהיותו קרוב (Dirșu Hașem behimațo kerauhu bihioto karov) – ”Căutați-L pe Domnul când poate fi găsit, chemați-L când este aproape.” (Isaia 55:6)
Prea mulți oameni astăzi nu numai că nu reușesc să tânjească după oportunitatea de a îndeplini o poruncă mult înainte de vremea ei, ci și întâmpină acea poruncă divină cu mult mai puțin entuziasm decât ar trebui. Versetul ne spune că dacă nu ne putem convinge pe noi înșine să așteptăm cu nerăbdare o poruncă sezonieră, cel puțin ar trebui să căutăm serios apropierea de Dumnezeu prin intermediul acelei porunci, atunci când îi vine timpul, adică behimațo, ”când ea poate fi găsită”. Măcar atunci ar trebui să căutăm Prezența Divină, atunci când ea se apropie de noi prin împlinirea acelei porunci!
Recomandarea rabinilor, totuși, este că ar trebui să nu așteptăm. Mai bine să simțim dorința și dorul de a îndeplini o poruncă divină cu mult înainte ca acest lucru să devină posibil… Și chiar și în ceea ce privește poruncile pe care pur și simplu nu suntem în stare să le îndeplinim, atitudinea noastră ar trebui să fie una de dorință de a face acea acțiune, mai apropiată sau mai îndepărtată în timp. Când vorbim despre jertfe și sacrificii, inimile noastre ar trebui așadar să suspine și să tânjească după oportunitatea de a pune în practică aceste ritualuri. Ar trebui să simțim dorința de a aduce fiecare dintre ofrande, prosternându-ne din nou lui Dumnezeu într-un Templu reconstruit!
Talmudul (tratatul Menahot 110a) comentează versetul din pericopa noastră: „Oricine se îndeletnicește cu Tora este considerat [de către Dumnezeu] ca și cum ar fi adus o ardere-de-tot.” De notat că rabinii nu spun „oricine studiază Tora” ci mai degrabă „oricine se îndeletnicește (עסק – osek) cu Tora.” Nu doar studierea Torei contează, ci și cufundarea totală în ea, în valorile ei, faptul de a ne identifica intim cu toate părțile ei, astfel încât să simțim golul cauzat de faptul că suntem încă în exil și, prin urmare, incapabili să îndeplinim o parte din poruncile ei.
Versetul din pericopa noastră ne spune toate acestea. „Aceasta este Tora ha’ola, aceasta este legea arderii-de-tot.” În alte versete, Tora va înlocui arderea-de-tot sau prinosul sau jertfa de pace. De ce? Pentru că ea „este arderea-de-tot care rămâne pe vatră, pe altar.” Locul pentru arderea-de-tot era foarte bine definit în ritualul Tabernacolului și Templului. Această jertfă nu putea fi adusă în niciun alt loc decât la acel altar anume.
Ce se întâmplă așadar cu aspirațiile noastre până când vom avea din nou acel loc, până vom fi din nou capabili să oferim arderea-de-tot? Ce se întâmplă cu aspirațiile poporului nostru „toată noaptea până dimineață”, adică în toată noaptea cea lungă a exilului nostru milenar, până când el se va fi sfârșit cu o nouă dimineață luminoasă? Până atunci, trebuie ca atașamentul nostru față de Tora, dorința noastră arzătoare de a face tot ce ne cere Dumnezeu, să slujească drept înlocuitor pentru jertfe.
Șabat Șalom!
Opinii recente