Si va fi, daca veti asculta de poruncile Mele pe care Eu vi le poruncesc voua astazi, sa Il iubiti pe Domnul, Dumnezeul vostru, si sa Il slujiti cu toata inima voastra si cu tot sufletul vostru, atunci voi da ploaie pe pamantul vostru, [ploaie] timpurie si tarzie, si vei aduna graul tau si vinul tau si uleiul tau. Si voi da iarba in campul tau pentru vita ta si tu vei manca si te vei satura. – Deuteronom 11:13-15

Asculta, Israel, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul. Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. – Deuteronom 6:4-5

Imi aduc aminte, in urma cu ani, la una dintre editiile Seminarului de Iudaism si Istoria Evreilor organizat de catre Compartimentul de Tineret al F.C.E.R., ca am lucrat impreuna cu Edi Kupferberg la un program in care sa familiarizam participantii cu diverse sectiuni ale ritualului de rugaciune iudaic. Una dintre aceste sectiune era rugaciunea Shema Israel (Asculta, Israel), care este mentionata in Tora, incepand cu versetul 6:4 din Deuteronom: „Asculta, Israel, Domnul Dumnezeul tau, Domnul este unul. Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta.”

Imi aduc aminte ca unul dintre lucrurile pe care le-am cerut participantilor pentru a-i familiariza cu rugaciunea a fost sa interpreteze textul ca pe un contract de uzufruct, o intelegere intre doua parti (in acest caz, evreii si Dumnezeu, de „folosinta” si „exploatare” a Tarii Canaanului, actualul Israel. Si imi amintesc ca a fost o activitate foarte reusita…

Insa o singura idee ma mai persecuta inca, dupa toti acesti ani: oare care sunt partile contractante ale lui „Shema Israel”? La prima vedere, lucrurile par evidente: asa dupa cum am spus si mai sus, evreii si Dumnezeu. Dumnezeu in calitate de „Proprietar” al Tarii Sfinte, evreii primind dreptul divin de a o locui si de a se bucura de roadele ei. Insa daca citim cateva versete similare din pericopa acestei saptamani, apare o nedumerire, o aparenta inadvertenta, care trebuie rezolvata. Versetele 11:13-15 din Deuteronom (citate mai sus) Il prezinta pe Dumnezeu vorbind, insa persoana cu care vorbeste pare sa se schimbe in mijlocul monologului. Primele versete sunt formulate la persoana a 2-a singular, pentru ca mai apoi sa se treaca la persoana a 2-a plural. Mai mult, acelasi indemn, de a Il iubi pe Dumnezeu, este formulat cu doi destinari: in versetul 6:5, Dumnezeu spune „sa iubesti”, iar in versetul 11:13, spune „sa iubiti”. Cui ii vorbeste de fapt Dumnezeu?!?

Ceea ce este evident este ca Dumnezeu vorbeste cu evreii. Intreaga Tora, mai putin prima parte a Cartii Genezei, este adresata evreilor, insa Dumnezeu vorbeste oare cu intreg poporul, sau cu un singur individ? Comentand asupra versetului 11:13, Rashi explica urmatoarele: „Oare nu ne-a mai spus odata Tora ca trebuie sa Il iubim pe Dumnezeu cu toata inima si cu tot sufletul (Deuteronom 6:5)? Raspunsul este ca exista un indemn pentru individ si un indemn pentru colectivitate.” Ce inseamna oare acest lucru?

Modul in care inteleg eu aceste versete este unul deosebit de simplu: uneori suntem indivizi, alteori suntem colectivitate. Multe din poruncile Torei le putem indeplini individual. Toti suntem datori sa fim cinstiti, sa nu ii asuprim pe saraci, sa nu ucidem sau sa ne cinstim parintii. Aceste porunci sunt valabile pentru orice individ si fiecare le poate indeplini fara a avea nevoie de altii. Insa exista porunci ale Torei pe care numai comunitatea in ansamblul ei le poate indeplini. Spre exemplu, una din poruncile Torei este ca poporul evreu sa numeasca judecatori care sa decida princinile populatiei si sa faca dreptate. Nici un individ nu poate numi singur pe acesti judecatori, ei trebuie numiti de catre colectivitate.

In chiar versetele pe care le-am citat exista o diferenta majora. Atunci cand se adreseaza poporului (in Deuteronomul 11:13), Dumnezeu spune ca iubirea trebuie sa fie oferita „cu toata inima si cu tot sufletul”. Atunci cand vorbeste cu fiecare individ, Dumnezeu mai adauga un ingredient: „cu toata puterea ta” (Deuteronomul 6:5). Iar Rashi, comentand asupra acestui verset, spune ca „puterea” se refera la bogatia materiala, la bani. Tora spune fiecarui evreu in parte ca trebuie sa Il iubeasca pe Dumnezeu cu inima, sufletul si cu toata averea pe care o are. Comunitatea este de obicei mai dedicata atunci cand vine vorba de finante: exista protectie sociala, asigurari medicale si alte mijloace prin care comunitatea investeste bani pentru binele indivizilor. Insa exista indivizi care, daca ar putea, nu ar da nimic din ceea ce primesc pentru binele altora. Exista indivizi care fac evaziune fiscala, sustragandu-se de la obligatiile pe care le au fata de altii, exista indivizi zgarciti pur si simplu, sau indivizi lipsiti de compasiune fata de altii, mai defavorizati. Ei bine, chiar si pentru cei care isi iubesc atat de mult averea, Tora are un indemn menit sa ii aduca mai aproape de Dumnezeu: „iubeste pe Domnul, Dumnezeul tau cu toata puterea ta”! Asa dupa cum am spus, uneori suntem indivizi, alteori suntem parte dintr-un intreg. In Pirkei Avot 2:4 (Invataturile Parintilor), inteleptii evrei ne spun ca niciodata sa nu ne indepartam de la comunitate („al tifrosh min ha’tzibur) si sa nu credem in noi insine [pe deplin] pana in ziua mortii („al taamen be’atzmeha ad iom motha”) – practic, niciodata, deoarece ziua mortii nu ii este cunoscuta nimanui. Ni se spune, cu alte cuvinte, sa fim permanent o parte din comunitate. Si, cu toate acestea, o exceptie la acest indemn exista, tot intr-o formulare rabinica: nu te asocia cu multimea pentru a face un lucru rau. In cazuri extreme, cand societatea decade si normele dreptatii si bunului simt sunt incalcate de catre toata lumea, avem datoria sa ramanem indivizi si sa nu ii urmam pe altii catre rau.

Asadar, in viata pe care o traim, rolul nostru este in permanenta schimbare. Suntem indivizi, cu vise, idealuri, probleme, patimi sau ciudatenii. Suntem totodata parte dintr-un intreg, fie al poporului din care facem parte, fie al comunitatii in care traim, fie al omenirii si conditiei de om in general. Si pentru toti, Dumnezeu are un mesaj: pentru a-L iubi, trebuie sa dam tot ce avem mai bun. Numai astfel vom fi parte din „contractul” pe care Dumnezeu il semneaza cu noi toti, de a ne da „ploaie pe pamantul nostru”, de a ne face sa „adunam graul, vinul si uleiul”, de a „manca si a ne satura”… Sper ca vom dori cu totii aceasta relatie cu Creatorul nostru, acest contract pe care sa il semnam si indeplinim in fiecare zi…

Shabat Shalom!

Share This
Sari la conținut