Aproape de finalul Cărții Deuteronomului – cu Moșe trăindu-și ultimele momente în această lume și Iehoșua pe punctul de a-l înlocui, cu evreii adunați pe malul Iordanului, gata să intre în Țara Promisă – Tora ne prezintă câteva episoade deosebit de interesante.

Primul episod, punctat de versetul 31:9, ni-l prezintă pe Moșe scriind un sul de Tora și predându-l membrilor tribului său și bătrânilor lui Israel.

Al treilea episod – punctat de versetul 31:19 – constituie chiar ultima poruncă din Tora, aceea ca fiecare evreu să scrie sau să participe cel puțin o dată în viață la scrierea unui sul de Tora. (În zilele noastre, această poruncă este de obicei îndeplinită prin cumpărarea unei copii a Torei în format tipărit.)

Al doilea episod însă pare la prima vedere ușor rupt din acest context. Este vorba despre un paragraf conținând o poruncă divină care chiar poartă un nume special în tradiția iudaică: Hakel – porunca de a reuni întreaga obște a lui Israel și de a le citi Tora:

Moșe le-a poruncit spunând: ”La finalul a șapte ani, în timpul anului de șemita, în timpul sărbătorii de Sucot, când tot poporul lui Israel vine înaintea Domnului, în locul pe care El îl va alege, să citești această Tora înaintea întregului Israel, în auzul lor. Adună împreună poporul – bărbații și femeile și copiii mici și străinul care este în orașele tale – ca să audă și să învețe și să se teamă de Domnul, Dumnezeul tău, și fii atent să îndeplinești toate cuvintele acestei Tora. Iar copiii lor care nu știu – vor auzi și vor învăța să se teamă de Domnul, Dumnezeul tău, în toate zilele cât vei locui pe pământul în care treci acum peste Iordan, spre a-l lua în posesie.” – Deuteronomul 31:10-13

Ce legătură există între aceste trei episoade? Pentru a descoperi cheia și răspunsul la această întrebare, trebuie să remarcăm și să analizăm cele trei concepte fundamentale menționate în versetele de mai sus: Sucot, șemita și Hakel.

Sucot este în tradiția iudaică Hag HaAsif – Sărbătoarea Strângerii Recoltei, precum și Zman Simhateinu – Timpul Bucuriei Noastre. Încheiem un an agricol și ne celebrăm realizările, pe care le recunoaștem ca fiind parte din binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă de Sucot nu facem acest lucru singuri, pentru că nicio bucurie nu este completă dacă nu e împărțită cu alții. Spre exemplu, un obicei deosebit de răspândit în cadrul sărbătorii de Sucot este acela de a primi simbolic șapte oaspeți (ușpizin): Avraham, Ițhak, Iaacov, Moșe, Aaron, Iosef și David, unul în fiecare seară a sărbătorii. Există de asemenea obiceiul să primim și oaspeți reali, prieteni, străini, familie, oameni cu care să putem împărți bucuria recoltei, bucuria binecuvântării, bucuria sărbătorii.

Și această idee a includerii altora este de fapt cea care face legătura între cele trei concepte și, mai departe, între acestea și imaginile care preced și succed porunca de Hakel. Anul de șemita este acel an de la finalul unui ciclu de șapte în care tot ceea ce crește pe pământul Israelului devine accesibil celor nevoiași. În anul de șemita, bogăția noastră materială devine practic bun comun, pentru că ea nu ne mai aparține exclusiv, ci o împărțim cu alții. Iar în cadrul conceptului de Hakel – atunci când ne adunăm împreună pentru a învăța din Tora – bogăția noastră intelectuală și spirituală devine bun comun.

Și acesta este de fapt mesajul Torei în ansamblul ei! Acela că lumea în care trăim, cu tot ce conține ea fizic, intelectual sau spiritual, nu aparține vreunui om anume, ci omenirii în ansamblul ei… Mesajul Torei este că bogăția materială, intelectuală, spirituală a fiecăruia își atinge adevăratul potențial numai atunci când este împărțită cu alții, când resursele, ideile, conceptele și credințele devin universale, proprietate și sursă de beneficiu pentru întreaga omenire…

Personal – dacă ar fi să aleg o imagine sugestivă pentru acest uimitor fragment al pericopei Vaieleh – aș alege imaginea unei cărți. Pe prima copertă – l-aș pune pe Moșe scriind Tora și transmitând-o generației următoare. Pe ultima copertă – aș pune un evreu oarecare, făcând exact același lucru în generația sa. Iar în mijloc, ca ”pagini” ale cărții – aș pune cele trei concepte din versetele anterioare care ilustrează de fapt esența Torei, așa cum a fost transmisă ea de la Moșe și până la fiecare evreu din fiecare generație. Aș pune conceptul de  Sucot (ca simbol al tradiției și al împărțirii bucuriei și binecuvântării divine cu alții), cel de Șmita (ca simbol al respectului și grijii față de cei din jur) și cel de Hakel (ca simbol al unității poporului evreu și a dorinței de a învăța permanent cu și de la alții).

Ați citi o astfel de carte?

Șabat Șalom.

Share This
Sari la conținut