Aţi stat vreodată să vă uitaţi cu atenţie la Templul Coral? Pictură murală, aerul acesta impunător, istorie şi arhitectură impunătoare…

Eu m-am gândit mult de ce de Sukot plecăm din această sinagogă atât de frumoasă şi venim să luăm masa în Suka. Desigur, suka pe care o avem aici este una cum alta nu e, însă chiar şi aşa, este mai frig, dacă începe să plouă vom fi udaţi un pic… Şi atunci, de ce? De ce nu rămânem „la căldurică”, în sinagogă sau acasă, acolo unde ploaia şi vântul nu ne pot atinge?

Unul din răspunsurile clasice în mediile rabinice şi în yeşivot, în instituţiile de studiu al Torei, este: „păi, este o poruncă a Torei!” Este un răspuns simplu, poate chiar simplist uneori, însă dacă acesta este răspunsul dat, cred că ar fi interesant să ne gândim puţin la poruncile Torei. Dintre toate, doar trei porunci ale Torei au particularitatea stranie că pentru îndeplinirea lor un om trebuie să fie implicat un întregul corp. Pentru majoritatea poruncilor, o parte a corpului este suficientă: tefilin se poartă pe braţ şi pe frunte, Meghilat Ester se citeşte cu gura şi se ascultă cu urechile, suflăm din şofar şi mare parte a corpului nostru nu este implicat în acţiune… Însă trei dintre poruncile Torei ne cer un „tribut” mai mare: porunca de a merge la mikva (baia rituală), porunca de locui în Ereţ Israel şi porunca de a locui în suka.

La mikva, un om trebuie să fie complet cufundat în apă pentru ca imersiunea să fie valabilă. În Ereţ Israel, fie locuim acolo cu tot corpul, fie nu – nu este posibil ca doar o parte din noi să fie acolo (deşi adesea spunem că sufletul ne este în Ţara Sfântă, chiar dacă trupul ne este în altă parte). Dar Tora ne spune „kum le’hitaleh ba’areţ” („ridică-te şi plimbă-te prin ţară”), ceea ce presupune o prezenţă fizică acolo. Iar locuitul în suka este similar: un om care stă cu jumătate din corp în afara sukăi nu a îndeplinit porunca de a locui în suka.

Dar suka este mai mult decât atât. Cele două porunci pe care le-am menţionat se regăsesc în suka, chiar dacă aparent nu au prea mare legătură. Oricui îi este teamă de apă poate spune că a merge la mikva şi a avea întreg corpul scufundat în apă nu este plăcut. Trebuie mult curaj şi multă credinţă şi convingere pentru a intra sub apă. La fel, în Israelul de astăzi, trebuie curaj şi credinţă pentru a trăi acolo. Iar suka reuneşte toate aceste teme.

Suka este o rememorare a unor momente în care ne-am pus speranţa în Dumnezeu şi am acceptat să ieşim din cunoscutul egiptean (un „cunoscut” dificil şi dureros, însă cunoscut) şi să ne avântăm în necunoscutul deşertului. Orice ole hadaş, imigrant în Israel, îşi pune această problemă: „Cum va fi oare? Va fi ‚vânt’, va fi ‚ploaie’ sau ‚soare’? Voi găsi de lucru? Voi găsi o casă cu chirie acceptabilă?”

Suka şi sărbătoarea de Sukot sunt simboluri ale nesiguranţei contrabalansate de credinţă. La finalul sărbătorii, una din rugăciunile pe care le rostim, Tefilat Gheşem, Rugăciunea Pentru Ploaie, ne prezintă exact acest mesaj, al credinţei că lucruri care nu stau în puterea noastră se vor împlini într-adevăr, prin voia lui Dumnezeu, pentru binele şi belşugul oamenilor.

Ieşirea din casele noastre şi traiul în suka pe care le facem astăzi este simbolic pentru întreaga noastră credinţă. Este, dincolo de aspectul social, un exerciţiu de încredere în Divinitate, un moment în care redevenim vulnerabili pentru a ne reafirma convingerile.

Vă doresc să aveţi un Sukot plin de credinţă şi bucurii, un Sukot în care să fiţi pe deplin implicaţi în a face bine celor din jur! Fie voia divină să avem parte, în meritul poruncii de a sta în suka pe care o îndeplinim în aceste momente, de realizarea celorlalte două concepte care ne implică total: să devenim cu toţii noi şi puri, aşa cum suntem la ieşirea din mikva şi să ajungem le’şana ha’baa b’Ieruşalaim – la anul sau poate chiar mai curând, la Ierusalim, în Ţara noastră.

Hag Sameah!

Share This