Chiar din debutul pericopei pe care o citim în această săptămână, erorile de traducere își fac apariția. În al doilea verset, Numeri 8:2, cuvântul care dă însuși numele ebraic al pericopei este tradus greșit de variantele clasice. Traducerea aleasă de acestea este ”când vei așeza candelele în sfeșnic” sau ”când vei pune candelele în sfeșnic”.

Cuvântul ebraic בהעלתך (”behaalotha”) provine însă de la cuvântul עולה (”ola”), care înseamnă ”înălțare”. Ceea ce este cert conform tradiției iudaice este că termenul nu se referă aici la plasarea fitilelor în candelabru (Menora), ci la aprinderea propriu-zisă a acestora. Însă textul Torei surprinde mai mult decât atât… În Talmud (Tratatul Șabat 21a), rabinii explică faptul că aprinderea Menorei trebuia făcută în așa fel încât flacările acesteia să se ridice de la sine, în sensul ca focul trebuia doar să fie pornit și apoi el urma să cuprindă de la sine întregul fitil, să continuă să ardă și să se mărească. Desigur, ritualul era o metaforă pentru spiritualitate în general, în care oamenii sunt datori să încerce să crească și nu să stagneze.

În comentariul său asupra acestui verset, Rași aduce totodată și opinia Midraș-ului (Sifrei Bamidbar 59), care propune o explicație alternativă a ritualului, și anume că în fața Menorei exista o platformă sau o treaptă, pe care Marele Preot trebuia să urce pentru a aprinde candelele. Conform acestei explicații, termenul בהעלתך (”behaalotha”) se referă explicit la Marele Preot Aaron, el fiind cel care urca – la propriu pe treaptă și la figurat în sfințenie – atunci când aprindea Menora.

* * *

În debutul capitolului 9, o notă explicativă de subsol din traducerea NTR redă eronat sensul expresiei iudaice בין הערבים (”bein haarbaim”). Ad litteram redată ca ”între [cele două] seri”, expresia vorbește despre momentul exact al sacrificării jertfei de Pesah și face referire la după-amiază. Cele două ”seri” sunt – conform interpretării iudaice – momentul de mijloc al zilei (când soarele începe să coboare către asfințit) și apusul soarelui (când soarele începe să coboare sub linia orizontului). Cu toate acestea, nota din NTR redă greșit această expresie prin ”între amurg și întunericul propriu-zis”, aceasta din urmă fiind de fapt definiția unei alte noțiuni iudaice, respectiv perioada numită בין השמשות (”bein hașmașot”). Pentru mai multe informații asupra subiectului, puteți consulta și acest articol.

* * *

Tot legat de celebrarea Pesah-ului, mai exact a sărbătorii de Pesah Șeini (Al doilea Pesah), destinat celor aflați – din diverse motive bine precizate – în imposibilitatea de a aduce jertfa de Pesah la timpul său, ne vorbește Tora și în următoarele versete. Deși majoritatea traducerilor clasice redau corect versetul 9:10, varianta NTR propune traducerea ”dacă cineva dintre voi va fi necurat […] sau departe în călătorie, va putea totuși să țină Paștele Domnului”.

Problema aici este că traducerea prezintă Pesah Șeini ca pe o opțiune pe care o are o persoană în respectiva situație (”poate să țină”), și nicidecum ca pe o obligație (”să țină” sau ”trebuie să țină”). În realitate, tradiția iudaică instituie o obligație de a aduce ofranda de Pesah Șeini în condițiile în care o persoană nu fusese capabilă să o aducă la vremea potrivită, pe 14 Nisan.

* * *

Versetul 11:17 reprezintă ultima oprire pe care o vom face în acest articol. În el, Dumnezeu îi vorbește lui Moșe, explicându-i că va beneficia de o întreagă echipă cu care să împartă din acel moment responsabilitatea conducerii. Traducerea prezintă o problemă subtilă însă plină de miez, această problemă fiind comună de altfel tuturor variantelor clasice. Iată spre exemplu versiunea NTR, cea mai apropiată de original, dar care, și ea, ratează această subtilitate: ”Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo. Voi lua din duhul care este peste tine și‑l voi pune peste ei. Ei vor purta povara poporului împreună cu tine și astfel n‑o vei mai purta singur.”

Problema este că în ebraică, primul verb din cea de-a doua frază este unul particular: ואצלתי מן הרוח (veațalti min haruah”), ceea ce nu înseamnă exact ”voi lua din duh”. În comentariile lor asupra versetului, Rași și Ramban oferă varianta ”voi crește duhul”, Rași explicând cuvântul astfel: ”Moșe era ca o candelă folosită pentru a aprinde alte candele: deși le dă lumină, propria sa flacără nu se micșorează.”

Interpretările clasice ratează această idee. Folosind verbul ”a lua”, implicația este că duhul divin, inspirația divină care se afla asupra lui Moșe s-ar fi diminuat odată cu investirea celor șaptezeci de bătrâni în poziții de conducere. Această idee este tipică pentru paradigma conducerii și a puterii, așa cum este ea înțeleasă astăzi: pentru ca și alții să aibă o parte din putere, conducătorul suprem trebuie să piardă o parte din ea (partea pe care o transferă celorlalți).

Însă există și un alt model de putere, acela al inspirației și educației – modelul pe care îl menționează și Tora aici. La fel ca și cu primul subiect pe care l-am abordat în acest articol, respectiv fitilele candelelor Menorei, care erau aprinse de Marele Preot dar apoi flacăra trebuia să se ridice singură, și aici este vorba despre o scânteie (acel ”duh” de deasupra lui Moșe) care debutează în alții un adevărat foc al inspirației, dedicației și dragostei față de Dumnezeu și Învățătura Sa.

Ideea este interesantă și foarte actuală, iar pentru o analiză mai aprofundată vă invit să recitiți și comentariul de anul trecut la pericopa Behaalotha, inspirat din scrierile rabinului Jonathan Sacks.

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut