Mai multe definitii exista in dictionar in dreptul cuvantului „optimist”. Una dintre acestea insa este cea pe care o utilizam in mod regulat: „Conceptie filozofica potrivit careia in lume binele precumpaneste asupra raului, iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul; tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor.” Pesimismul este, evident, opusul acestei conceptii.
Atunci insa cand lucram empiric, in viata de zi cu zi, unul dintre exemplele clasice pe care le citam de obicei este acela al paharului pe jumatate plin sau gol. Optimistul va vedea jumatatea plina, pesimistul pe cea goala.
Ce se intampla insa daca paharul nu este in raza noastra vizuala? Cum privim lucrurile in cazul in care exista necunoscute, atunci cand nu avem posibilitatea, nici daca am dori, sa vedem lucrurile in intregul lor si cand suntem nevoiti sa ne multumim doar cu fragmente, cu imagini partiale sau chiar cu lipsa unei imagini?
Sa va dau un exemplu, foarte personal chiar… Sotia mea si cu mine asteptam un copil. De fapt, il asteptam chiar in orice moment, pentru ca Livia este insarcinata in noua luni… Si in toate aceste noua luni, asa cum face probabil orice viitor parinte, ne-am gandit si ne-am imaginat cum va fi acest copil. Tot ce stim este ca pare sanatos, pentru ca sonogramele si testele de la spital au iesit bine. Stim ca ii bate inima regulat si ca se misca, pentru ca am auzit bataile si am vazut miscarea. Insa nu stim o multime de alte lucruri: cum arata, ce personalitate va avea, va fi cuminte sau nu…
Tot ce putem face este sa ne imaginam, sa ne rugam, sa speram. Putem chiar sa anticipam anumite lucruri, din imaginile partiale pe care le avem: va fi mai mare probabil la nastere decat a fost fiica noastra Shiri, probabil mai activ si nebunatic, probabil ca travaliul va dura ceva mai putin… Insa toate acestea sunt practic presupuneri, unele mai ancorate in realitatea pe care o cunoastem, altele mai putin ancorate, mai speculative.
Asa arata adesea viata. Am vrea adesea sa cunoastem mai mult, pentru a putea avea presupunerile si sperantele mai ancorate in ceea ce cunoastem. Cu cat mai putin necunoscut, cu atat mai bine…
Insa exista si modelul opus, pe care pericopa din aceasta saptamana ni-l prezinta…
[Balak] a trimis mesageri la Bilaam fiul lui Beor, la Petor pe rau, in tara fiilor poporului sau, ca sa il cheme si sa-i spuna: „Iata, un popor a iesit din Egipt si acopera fata pamantului si s-a asezat in fata mea. Vino, te rog, sa-mi blestemi poporul acesta, caci este mai puternic decat mine. Poate ca asa il voi putea bate si-l voi izgoni din tara, caci stiu ca pe cine binecuvantezi tu este binecuvantat si pe cine blestemi tu este blestemat.” – Numeri 22:5-6
Intreaga pericopa Balak vorbeste de fapt despre calatoria lui Bilaam si incercarile sale de a blestema poporul evreu. Incercari de a-I „forta mana” lui Dumnezeu sa il lase sa plece cu slujitorii lui Balak, o calatorie pe o magarita vorbitoare in care Bilaam este facut de rusine si aproape intors din drum, urmate de trei incercari nereusite de a blestema, toate trei transformate de fapt in binecuvantare…
Aceasta este pe scurt odiseea lui Bilaam. Insa oare de ce este necesara toata aceasta odisee? Ce nu merge in planul lui Balak? Ce cauta de fapt Bilaam si nu obtine, fiind fortat sa isi transforme blestemele in binecuvantari?
Un raspuns la aceste intrebari poate fi gasit citind cu atentie versetele pericopei si selectand cateva dintre ele… Inca de la inceput, Bilaam explica mesagerilor ca el este numai o „unealta” a lui Dumnezeu. Dumnezeu ii spune sa nu mearga, iar el le spune mesagerilor: „Nu pot sa trec peste cuvantul lui Dumnezeu si sa fac [impotriva acestuia] nici un lucru, fie mic, fie mare.” (Num. 22:18) Insa imediat dupa aceea adauga: „Si acum, si voi rameneti aici pentru noapte si voi vedea ce imi va mai spune Dumnezeu.” Bilaam a auzit ce avea Dumnezeu de spus, insa continua sa insiste si sa caute o portita de scapare. Cum s-ar spune: „Poate, poate…”
Calatoria sa pe magarita urmeaza acelasi tipar. De trei ori un inger al lui Dumnezeu i se posteaza in cale cu o sabie in mana, nevazut, insa magarita (care il poate vedea pe inger) il ocoleste, pentru ca in final, nemaiavand loc sa treaca, sa se aseze pe jos si sa se opreasca din drum, salvandu-i viata lui Bilaam.
Midrash Tanchuma explica aceste trei opriri ale magaritei ca facand aluzie la cei trei patriarhi, „protectorii” poporului evreu. Simbolistica sugerata este aceea ca pentru fiecare patriarh, Bilaam a incercat sa gaseasca un episod in viata acestuia in care, datorita unei greseli sau aparente greseli, sa isi poata „strecura” un blestem la adresa poporului. Intaia data (Num. 22:23), spune Midrash-ul, ingerul era in mijlocul drumului, cu sabia in mana, iar magarita l-ar fi putut ocoli fie prin dreapta, fie prin stanga. Blestemul pe care l-a incercat Bilaam in acest caz a fost legat de cele doua episoade problematice ale vietii lui Avraham: izgonirea de acasa a lui Ishmael si casatoria cu Ketura.
A doua oara (Num. 22:24), magarita l-a putut ocoli pe inger doar printr-o singura parte. Acest ocol este asociat cu Itzhak, mai exact cu episodul problematic al vietii sale, relatia cu fiul lui Esau.
In final, a treia oara, Tora ne spune: „Ingerul lui Dumnezeu a continuat sa treaca inainte si s-a oprit intr-un loc ingust, unde nu era loc de trecere, nici prin dreapta, nici prin stanga.” (Num. 22:26) Aceasta este simbolistica lui Iaacov, al treilea dintre patriarhi, cel care de fapt este Israel (prin schimbarea de nume din Geneza) si care intruchipeaza intreg poporul. Nici un blestem nu putea patrunde pentru a ii afecta negativ pe evrei.
Dupa sosirea la curtea lui Balak, Bilaam are din nou la dispozitie trei incercari de a blestema. Acelasi numar trei! De fiecare data, cu toate altarele construite, cu toate incercarile de a gasi o „bresa” in bunatatea lui Dumnezeu, Bilaam este nevoit sa recunoasca: „Cum pot eu blestema? Dumnezeu nu a blestemat. Cum pot eu sa defaimez, cand Dumnezeu nu a defaimat?” (Num. 23:8) Daca nu exista rau, de unde sa il scot eu? Chiar si cautatul de nod in papura, cum se spune, are limitele sale!
Insa urmatoarea incercare de blestem reprezinta de fapt cheia intregii intreprinderi: „Balak i-a spus lui [Balaam]: ‘Vino acum cu mine intr-un alt loc de unde ii vei putea vedea. Vei vedea de aici numai o parte din [popor], insa nu il vei vedea in intregime. Si de acolo sa mi-l blestemi!'” (Num. 23:13)
Asa dupa cum am spus la inceput, Bilaam urmarea un model in care cunoasterea era nedorita. Cu cat vedea si stia mai putin, cu atat putea presupune mai mult ca restul, partea invizibila, era rea, ca avea in ea defecte ce puteau fi exploatate. Filosofia lui Balak si Bilaam era aceea pe care as numi-o „pesimism cautat”. Era un model despre viata si lume in care trebuia ca oamenii sa se fereasca de certitudini, pentru ca numai asa puteau face presupunerile convenabile (in acest caz, presupunerea ca partea necunoscuta a poporului era plina de defecte).
Este un model de viata deosebit de interesant, urat si imoral, insa interesant. Este un model al manipularii realitatii, al evitarii certitudinilor, al inmultirii necunoscutelor si inlocuirii automate a acestora cu „bile negre”. Oare cum ar trebui sa reactionam la acest model? Oare ce trebuie sa facem noi atunci cand avem posibilitatea de a cunoaste, de a evita necunoscutele? Si oare ce ar trebui sa facem atunci cand necunoscutele sunt inevitabile? Ce credem despre aceste necunoscute? Credem si speram ca sunt bune sau rele?
In general, oamenilor le este frica de necunoscut. Putini il cauta, putini se aventureaza, iar atunci cand o fac au fie pregatirea necesara pentru a se confrunta cu el, fie curajul (sau chiar nebunia uneori) de a-l infrunta. Dar sunt atatea lucruri necunoscute in jurul nostru… Optimistii spera ca acele lucruri vor fi in final bune. Pesimistii cred ca vor fi rele. Alegerea este in mana noastra, sa o luam pe o cale sau pe cealalta. Si, poate chiar mai important, alegerea ne apartine sa incercam sa limitam numarul si marimea necunoscutelor din viata noastra.
Sunt atatea lucruri aparent banale, cotidiene, in care aceste principii se aplica… Atatea probleme de sanatate ar putea fi prevenite daca am merge la control regulat, daca nu am lasa la voia intamplarii, in necunoscut, propriul nostru corp. Daca am incerca sa aflam din timp de ce avem nevoie pentru a schimba un act, pentru a face o calatorie sau pentru a ne inscrie copilul la scoala, am economisi timp si energie atat de pretioase. Cunoasterea inseamna putere in zilele noastre!
Iar atunci cand, absolut obiectiv, nu putem cunoaste ceea ce ne-am dori, sa incercam sa adoptam modelul pozitiv si moral al presupunerii binelui. Cand nu stim toate datele despre un subiect, sa nu inlocuim necunoscutele cu rele, sa nu ii denigram pe altii bazandu-ne pe presupuneri si sa nu cautam defecte acolo unde nu sunt… Dan le’kaf zechut, „judeca vazand partea pozitiva” ne spun rabinii in Pirkei Avot 1:6. Este modelul anti-Bilaam, modelul frumos, firesc si moral pe care al trebui sa il adoptam cu totii.
Shabat Shalom!
Io nu știu dacă am eu dreptul sa critic articolul
Totuși cred ca trebuie sa existe unele nuanțari
Cunoașterea poate însemna putere doar intr-o societate care se axează pe puterea omului și a comunității și pe obținerea rezultatului/rezultatelor cunoașterii, respectiv fructificarea cunoașterii
Dumnezeu a avut mila de poporul evreu la momentul redat in textul pericopei Balak si nu a permis blestemarea acestuia
Unii ar zice ca un blestem sunt doar niște vorbe aruncate in vânt
Totuși pt Dumnezeu existența legământului cu poporul evreu înseamnă ca Dumnezeu ii poarta de grija acestui popor nu doar in ceea ce privește potențialii dușmani ci și alte persoane care ar putea rost vorbe rele fata de poporul evreu
In timp, legământul dintre Dumnezeu și poporul evreu a fost încălcat de poporul evreu
Și a început cu călcarea legii de către conducători și preoți
Așa a fost posibila robia asiriana, robia romană, cucerirea zonei de către cruciați, cucerirea de către musulmani, holocaustul etc.
Cunoașterea înseamnă putere doar daca cunoașterea te apropie de Dumnezeu, de legile, poruncile și orânduirile Lui
Dacă cunoașterea te apropie de rău, atunci cunoașterea te poate duce la neîmplinire, la faliment și pierderea directiei
Doar ceea ce se întâmpla cu ajutorul lui Dumnezeu durează in timp
Cunoașterea realizată exclusiv in interesul omului și al nevoilor societății umane te îndreaptă spre faliment și negura istoriei: așa au dispărut elamitii, sumerienii, asirienii, hititii, arameii, etc.
Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit pe toți
Dumenezeu sa aibă mila de noi și sa ne dea cunoașterea necesară înțelegerii legilor, poruncilor și oranduirilor Lui.
Totuşi, cunoaşterea (adevărului) înseamnă putere:
[Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, si legamantul facut cu El le da invatatura.] (Ps.25:14)
[Frica Domnului este inceputul stiintei; dar nebunii nesocotesc intelepciunea si invatatura.] (Prov.1:7)
[Deschide-ti inima la invatatura, si urechile la cuvintele stiintei.] (Prov.23:12)
mie aceasta pericopa mi-a dat batai de cap pentru ca nu am inteles de ce moabitii nu au ce cauta in adunarea domnului si totusi rut, moabita fiind, a avut.
insa daca intradevar este imoral ca sa nu iti protejezi tara si pamantul si oamenii si statutul tau personal pana la urma, pot sa inteleg de ce moabitii in general nu au ce cauta in adunarea domnului dar rut in particular a avut ce cauta, ba mai mult decat atat, a devenit chiar bunica sau strabunica regelui david.
balak cauta sa cunoasca evreii (si nu pe dumnezeu) cu scopul de a-i lovi pe palierul spiritual probabil (dar nu a reusit si asta este dovada ca atat blestemele cat si binecuvantarile sunt fix vax atata vreme cat nu stii de ele). credinta lui in blesteme l-a facut sa creada in mod eronat ca asa va lovi poporul evreu pe partea lui spirituala dar nu a reusit. au fost mai destepti madianitii care au lasat deoparte credintele pagane in farmece si blesteme si au reusit sa speculeze punctul slab al evreilor crezand, tot eronat ca asa il vor distruge dar nu au distrus decat niste frunze care si acelea erau cu germeni de boala (24 de mii).
rut insa a dorit sa-l cunoasca pe dumnezeu (eu asta am inteles din povestea ei) si de aceea ea a fost primita in adunarea domnului. :))
continutul acestei pericope ma face sa cred ca nu doar tora, cele 5 carti ale lui moise, au existat inca de la facerea lumii ci intreaga biblie.
nu stiu la care stea se refera poate la saul poate la david poate la mesia?
nu stiu la care om la care toiag dar este ca si cum s-ar cunoaste inca de atunci toata istoria poporului evreu si a lumii. este foarte frumoasa pericopaa. foarte ciudat ca la acesta pericopa este doar un comentariu.
cred ca balak era gelos pe evrei desi erau rude asa cum core a ravnit la statutul si rolul lui aron. doar ca balak era cumva in postura lui aron doar ca el vedea, constientiza ca evreii sunt mai puternici si se temea ca isi va pierde terenurile probabil si deci puterea si statutul in acel teritoriu. deci nu era gelos ci se temea probabil ca isi va pierde statutul odata cu ocuparea moabului de catre evrei.