Cuvântul de debut și care dă numele pericopei Vaethanan se traduce în mod obișnuit prin verbul ”a implora”:
”L-am implorat pe Dumnezeu la vremea aceea, spunând: Domnul meu, Doamne Dumnezeule, Tu ai început să Îți arăți măreția și mâna Ta puternică slujitorului Tău, căci oare ce putere există în ceruri sau pe pământ care să facă asemenea Ție și asemenea puterii faptelor Tale uimitoare? Lasă-mă, Te rog, să trec și să văd țara cea bună care este pe partea cealaltă a Iordanului, acest munte bun și Libanul.” (Deuteronom 3:23-25)
În comentariul său asupra primului verset al pericopei, Rași formulează implicit o întrebare ușor stranie: De ce Tora nu folosește un verb mai comun pentru această conversație dintre Moșe și Dumnezeu, spre exemplu verbul ”a se ruga”. Altfel spus, de ce nu ne spune Moșe ”L-am rugat pe Dumnezeu …”? Ce implicație aparte are verbul ואתחנן (”a implora”) pe care Tora îl aduce în prim-plan, mai ales că el reprezintă chiar și numele acestei pericope?
În răspunsul său, Rași punctează o particularitate semantică a cuvântului ואתחנן, explicând că el provine de la rădăcina חנון (”hinun”) însemnând ”rugător” dar și de la termenul חנם (”hinam”) însemnând ”gratis”. În chiar cuvintele lui Rași:
”Toate formele verbului חנון (”a implora”), în toate locurile în care ele apar în textul biblic, denotă cererea unui dar gratuit. Chiar dacă cei drepți (țadikim) ar putea să-și formuleze rugămințile în meritul faptelor lor bune, ei Îl roagă pe Dumnezeu să le dea doar daruri gratuite.
Altfel spus, chiar dacă cei drepți au suficiente merite că să poată veni înaintea lui Dumnezeu și să-I solicite să-i răsplătească pe măsura faptelor lor bune, ei preferă să ceară doar ”daruri gratuite”, favoruri provenite strict din mila și bunăvoința lui Dumnezeu și care nu au nicio legătură cu atitudinea și comportamentul persoanei respective.
Două întrebări se desprind aproape fără efort din această interpretare:
- De ce țadikim (cei drepți) preferă această variantă?
- Oare ne-am putea gândi măcar că Dumnezeu este nedrept sau uituc și că nu îi răsplătește pe țadikim pe măsura faptelor lor?
Cel puțin trei răspunsuri au fost formulate la aceste întrebări și aș dori să le explorăm pe scurt în cele ce urmează…
Primul este cel oferit de Imrei Shefer, rabinul Shemuel Pinchasi, rabin din Ierusalimul zilelor noastre: Deși societatea îi evaluează ca ”drepți” (poate prin comparație cu ceilalți oameni), respectivii nu se consideră ei înșiși drepți. Dimpotrivă, una din caracteristicile principale ale unui țadik este modestia și, în consecință, respectivii oameni nu își consideră faptele suficiente pentru a-I putea cere lui Dumnezeu vreo răsplată.
Al doilea răspuns este oferit de Mesiach Ilmim (un supra-comentariu asupra lui Rași) care punctează că țadikim doresc să-și păstreze răsplata faptelor lor bune pentru Lumea Viitoare. De aceea, în această lume, ei Îi solicită lui Dumnezeu doar daruri gratuite, fără relație cu răsplata pe care o merită de fapt pentru acțiunile lor.
Iar al treilea răspuns îi aparține unuia dintre cei mai renumiți rabini ai epocii moderne, rabinul american Moshe Feinstein (1895-1986), autoritate halahică majoră a vremurilor noastre. În comentariul său, Rav Moșe face o distincție între diversele tipuri de daruri pe care un om le poate primi de la Dumnezeu. Există o categorie de daruri care sunt destinate celor care Îl iubesc și care se apropie de Dumnezeu și există o altă categorie de daruri pe care Dumnezeu le oferă absolut fără nicio justificare și indiferent de meritele persoanei.
Ușor paradoxal, chiar și prima categorie – cea pentru persoanele care se apropie de Dumnezeu – reprezintă tot ”daruri gratuite”. Sunt gratuite pentru că, în esență, Dumnezeu nu datorează nimănui nimic. Oamenii primesc a priori un dar imens de la Dumnezeu, și anume viața, pe care tot Dumnezeu mai apoi le-o susține în fiecare clipă. Altfel spus, ”plata” pentru orice fapte bune pe care oamenii le fac în timpul vieții este oferită de Dumnezeu chiar înainte ca acestea să fie făcute. Nicio (răs)plată suplimentară nu mai e necesară și orice lucru primit de la Dumnezeu, orice rugăciune îndeplinită, orice binecuvântare divină este în fapt un ”dar gratuit”.
În rugămintea sa către Dumnezeu, Moșe a ales un cuvânt menit să înglobeze de fapt toate aceste explicații…
În primul rând, în modestia sa, Moșe nu s-a considerat demn să Îi solicite lui Dumnezeu vreo răsplată, cerându-i doar ca dar חנם (gratuit), să îi permită totuși să intre în Israel. (Să nu uităm că Moșe este caracterizat de către însăși Tora drept ”cel mai umil om de pe pământ” – Numeri 12:3)
În al doilea rând, Tora nu menționează nicio altă rugăminte a lui Moșe pentru sine însuși, ceea ce ne duce cu gândul la ideea din Mesiach Ilmim, și anume că acesta a dorit să-și păstreze răsplata în întregime pentru Lumea Viitoare. Desigur, Moșe Îi adresează lui Dumnezeu multiple și uneori repetate rugăminți, însă toate sunt formulate în beneficiul altora, spre exemplu pentru Miriam când a fost bolnavă, pentru evreii care au păcătuit etc.
Și, în al treilea rând, Moșe pare să înțeleagă perfect că Dumnezeu i-a ”plătit” deja faptul să s-a apropiat de El. ”Tu ai început să Îți arăți măreția și mâna Ta puternică slujitorului Tău”, spune el în rugămintea sa către Dumnezeu. Plata a fost deja făcută prin faptul că Dumnezeu i-a arătat măreție și putere. Ar fi timpul acum pentru un ”dar gratuit”…
Desigur, Tora ne consemnează că Moșe nu a primit în final darul solicitat și nu a fost lăsat să intre în Israel. Însă discursul său dinainte de a muri vine să ne ofere nouă, celor de astăzi, un prilej de reflecție asupra relației noastre cu Dumnezeu…
În ce categorie suntem? Avem merite cu care putem veni înaintea lui Dumnezeu sau ne-am epuizat deja creditul? Câte daruri gratuite ne-a oferit El deja, fără să le merităm poate, fără să fi făcut măcar minimul de pași corecți și necesari pentru a le obține? Am spus măcar ”mulțumesc” pentru tot ce am primit? Și – poate chiar mai important – cum am putea reechilibra balanța, oferind și noi, la rândul nostru, lui Dumnezeu ”darul gratuit” al dragostei, pasiunii și atașamentului față de El și de valorile pe care ni le-a pus înainte?
Șabat Șalom!
dumnezeu nu are nevoie de oameni drepti ci oamenii drepti au nevoie de el ca sa nu-i dea de rusine netrebnicilor si in mana celor rai. in acest chip chiar si cei rai se pocaiesc doar ca dumnezeu nu are nevoie de prozeliti. noi oamenii avem nevoie ca sa putem supravietui. poate si de aceasta cei drepti cer dar gratuit si mila. dupa ce mori ce viata viitoare sa mai ai cand esti mancat de viermi ?
rabinul imrei sefer explica cum explica ortodocsii si asta inteleg ei prin smerenie. dar acesta pentru mine este o smerenie declarativa nu una sustinunta de fapte. o forma fara fond. declaratia „eu sunt cel mai mare pacatos” este simplu de facut si chiar asa si este. dar nu-i destul. tot declarativ este.
un om drept cade de rusine daca este calcat in picioare permanent, terfelit, haituit, jegmanit, talharit, abuzat de catre niste nemernici; un om drept deasemenea, cade de mila si rusine cand el mereu este in lipsuri materiale si in saracie. deasemenea cade de rusine daca se imbolnaveste. unde este dumnezeul lui zic ceilalti si incep sa rada si sa isi bata joc de el. si chiar daca omul drept stie ca viata nu a inceput si nu se va termina cu el si cu cei ce isi bat joc de el umilinta la care este supus este foarte greu de purtat si cere mila de la dumnezeu pentru ca sa se indure de el dar si pe cei ce rad de el sa-i aduca astfel la pocainta. caci ce poate schimba viata unor netrebnici cu iq de gaina decat sa vada pe viu si sa traiasca pe pielea lor judecata divina? prostia si rautatea sunt surori gemene a spus parintele iustinian chira. omul prost este rau ca de aceea este prost si rau pentru ca-i prost. astia nu au capacitatea de a gandi abstract. astia gandesc concret si de aceea judecata si cuvantul lui dumnezeu va ajunge la ei la pastile cailor daca doar o citesc din biblie astia au nevoie sa o traiasca pe viu, sa o experimenteze.
eu nu stiu de ce oamenii drepti cer mila si nu plata. este interesanta si explicatia cu plata= viata insasi dar eu cer mila chiar daca nici pe departeeeeeeeeeeeeee nu sunt dreapta pentru a nu ma lasa de rusine si a nu ma da de rusine celor care isi bat joc de dumnezeu si iau in deradere poruncile si cuvintele lui chiar daca stiu c exista o viata viitoare in care rusinea mea nu mai conteaza si nici eforturile depuse de mine in tinerea catorva porunci si acelea putine.
oamenii drepti fac si eforturi sustinute de infranare de la pornirile nedrepte, cauta in permanenta ca sa isi controleze impulsurile si sa actioneze cu capul si nu din instinct. asta cere infranare, vointa puternica, procese continue de constiinta (oare cum este corect? ce este corect? ) iar toate acestea implica un cosum psihic si o munca psihica caci cu mintea postesti cu mintea mananci cu mintea te rogi cu mintea te stradustesti sa fii drept si iti rad in fata animaloacele care isi fac nevile pe cuvantul lui dumnezeu. asa cum dumnezeu poate rusine necredinciosii si deavolul ii poate da de rusine pe credinciosi. dar stiu ca dumnezeu este peste toate si ii cer sa aibe mila de mine sa nu ma mai dea de rusine si niciodata sa nu ma mai paraseasca.
Bine ati revenit! Multumesc!