Semne de intrebare

Marele merit al lui Avraham este ca a fost PRIMUL. Despre Noah (eroul pericopei anterioare), Tora ne spune ca era un om drept si integru in generatia lui. Si totusi, multi invatati au fost de parere ca daca Noah ar fi trait in generatia lui Avraham, nici nu ar fi fost pomenit. De ce? Oare nu merita un om ca Noah un pic mai multa consideratie?

In generatia lui Avraham, Noah ar fi fost complet eclipsat. Avram, devenit Avraham, primul dintre patriarhi, a realizat in viata sa un lucru mai important decat a salva lumea de la distrugere. A salvat lumea de la o a doua distrugere – cea spirituala. Despre tatal lui Avraham, Terah, Tora mentioneaza doar ca a avut niste copii si ca a murit in Haran [11:32]. Iar in versetul imediat urmator este vorba despre Avraham si despre prima incercare la care a fost supus: Lech Lecha (pleaca!).

Avraham a facut mult mai mult decat sa imbratiseze monoteismul. El l-a creat. Haran este simbolul idolatriei in care tatal lui Avraham, Terah s-a nascut, a trait si a murit la varsta de 205 ani. Avraham a ridicat lumea cu o treapta mai sus. El este “tatal a multe popoare” carora le-a insuflat credinta intr-un Dumnezeu unic, invizibil si omniprezent. Avraham a fost numit HaIvri (cel de dincolo) – impotriva tuturor. Pentru asta isi merita – as spune eu, cu prisosinta – un loc in istorie!

[CE ARE IUDAISMUL IMPOTRIVA IDOLATRIEI?]
Intrebarea poate sa socheze si sunt constient de asta. In vechime, pe vremea pe care Tora ne-o evoca si o buna bucata dupa aceasta epoca, idolatria era pedepsita cu moartea. Nu se faceau concesii, nu se dadeau suspendari. Exista desigur o judecata dreapta, si martori, si Av Beit Din (Presedinte de tribunal) si multe proceduri legislative. Dar legea biblica era aplicata… Si sunt foarte multi care vin azi si critica: “ce metode barbare!”

In epoca noastra, critica este inca si mai sustinuta de argumente: “nu e moral, este impotriva drepturilor omului, etc.” In fond, ce-i asa de rau in a fi idolatru? Daca eu ma decid ca vinerea asta, in loc sa ajung la Templul Coral sa stau acasa si sa-mi venerez periuta de dinti sau dulapul din perete sau chiar teancul cu bani din dulap (pe asta nu il am, asa ca nu veniti la mine sa-l cautati), ce-i asa de rau? Si – mai mult – de ce trebuie sa ma omoare cineva cu pietre pentru asta? In cel mai rau caz poate spune ca sunt nebun…

Raspunsul la aceste intrebari poate fi impartit in doua segmente: primul – cel simplu – este acela ca idolatria a insemnat la origini mult mai mult decat venerarea unui obiect in loc de Dumnezeu. A insemnat sacrificii de copii nevinovati, orgii sexuale in numele credintei, dezmat si promiscuitate, adica tocmai acele lucruri pe care societatea – religioasa sau nereligioasa – a inceputului de mileniu III le condamna.

In termeni si mai clari: daca eu vreau sa omor un om, toata lumea ma va condamna. Daca reusesc sa creez o “religie” in care viata unui om sa poata fi sacrificata in “beneficiul” unui dumnezeu oarecare, totul este ok. Daca societatea imi accepta religia, crima devine tolerata, eventual chiar incurajata. Impotriva acestui fel de idolatrie a remis iudaismul legea care prevede pedeapsa cu moartea. Raul poate proveni dintr-o institutionalizare a valorilor unui dumnezeu (remarcati literele mici) “man-made” (creat de oameni). Si asta pentru simplul motiv ca maine, oamenii care l-au creat pe acel dumnezeu isi pot schimba opinia sau comportamentul si il pot schimba si pe el ca sa se “asorteze” cu noua lor opinie.

Al doilea segment este de fapt un mod de a pune problema care poate deranja: cei care se ridica impotriva acestui punct de vedere al iudaismului, clasificandu-l drept barbar, imoral, ilegal, aceiasi oameni deci, uita de faptul ca insusi conceptul de “barbar / civilizat”, de “imoral / moral”, de “ilegal / legal” este A FOST INVENTAT DE CATRE IUDAISM. Evreii sunt cei care au pus pentru prima data problema eticii in lume. Nimeni din lumea moderna de azi nu isi poate asuma acest merit. Si – in consecinta – fara conceptele IUDAICE (subliniez, iudaice) de bine si rau, toata lumea de azi nu ar putea sa isi exprime macar o parere, pentru ca nu ar avea suportul pentru aceasta.

Ce putem invata pentru astazi?

[DE LA AVRAM LA AVRAHAM?]
In zilele noastre, oameni precum Avraham sunt rari. Ne e greu sa plecam “din tara noastra, din casa noastra, din locul unde ne-am nascut”… Si nu vorbesc aici de Romania, si nici despre noi, cei 30 sau cati suntem cei care primesc acest Dvar Tora… In lumea in care traim exista o comoditate si o inertie, care – din nefericire – ne tin pe loc de multe ori.

Un exemplu simplu si pe care oricine sa il cunoasca si sa il poata intelege: NOI. Cu vreo doi ani si jumatate in urma, l-am intrebat pe tata, care era deja pensionar: “Tata, de ce ai muncit tu toata viata? Pentru o luna de concediu pe an si un apartament de doua camere?!?” (ca paranteza, tata a muncit 43 de ani si inca traieste – si Dumnezeu sa-l tina inca multi ani de acum inainte – in apartamentul de doua camere). Mi-a raspuns: “Baiatule, intreaba-ma asta peste vreo doi-trei ani!…” Si peste acei doi ani am aflat singur: da, tata a muncit 43 de ani pentru o luna de concediu pe an si un apartament de doua camere!!! Iar modul in care gandeste si actioneaza el azi este rodul acestei munci de 43 de ani.

De multe ori, atunci cand ceva nu iese bine, dam vina pe “mostenirea grea”. De multe ori spunem: “pai ce vrei, dupa 50 de ani de comunism…” Problema este insa si in noi.

Lui Avraham Dumnezeu i-a spus: “GO!” si el a plecat. Si a lasat si mentalitate, si tot ce avea, o casa sigura, un loc cu care era obisnuit, tot ceea ce – material si spiritual – construise timp de ani si ani. Din Romania oamenii pleaca in Canada, Statele Unite, Israel, pentru simplul fapt ca acolo au clar mai multe posibilitati de a gasi o slujba bine platita, o casa, un jeep, un cartier prin care sa te poti plimba la 2 noaptea fara sa-ti fie frica de golani, o excursie pe an in Europa…

Ma intreb oare cati dintre noi pot pleca – asa cum Avraham a facut-o – la “ceva” necunoscut, la o promisiune. In 1947-1948 multi evrei din Europa au plecat in Israel (care pe atunci era o tara goala), hotarati sa faca desertul sa inflloreasca. Azi nu prea se mai intampla. Cati din cunoscutii vostri au facut Aliya din motive – sa le zic – ideologice? Cati au zis “Israelul este tara evreilor, de asta plec acolo”? Si – parerea mea – chiar daca au zis-o, oare au gandit-o si simtit-o?

Avraham a parasit un loc cunoscut (Ur), o credinta (idolatria), o tara (Caldeea) cu care era obisnuit, un nume (Avram) pe care il cunostea. Oare cati putem sa facem ca el?

[CE ARE IUDAISMUL IMPOTRIVA IDOLATRIEI?]
Idolatrie azi?!!?? As spune eu, NU INCA, dar suntem pe drumul “cel bun” ! Nu e vorba nici de satanisti, nici de secta Aum, nici de ben Laden. Este doar vorba despre ce folosim zilnic si – fara sa ne dam seama – ajunge de multe ori sa ne domine. Eu m-am gandit la BAN. Si despre tot ce inseamna el. Este vorba de oameni care renunta la tot intr-o goana dupa avere, putere, faima. Este vorba de vieti gravitand in jurul unui ideal material (o casa, o masina, o vila pe Coasta de Azur). Si este vorba – in ultima instanta – despre trezitul de dimineata, in fiecare dimineata, timp de 43 de ani pentru un apartament de doua camere si o luna de concediu pe an.

In nici un caz toate astea nu sunt idolatrie. Dar, incet-incet ajung sa ne domine, sa ne intre in reflex. Ne e din ce in ce mai greu sa ne gandim la asta. Ne e din ce in ce mai greu sa ne oprim din goana zilnica. Eu sunt privit de multe ori “stramb” sau cu ochi care denota uimirea si chiar compasiunea atunci cand spun ca tin Shabatul. Desigur, sunt si altii care ma apreciaza pentru asta, pentru curaj si vointa… Dar majoritatea nu inteleg cum de nu “ma doare” sa ma opresc in fiecare saptamana pentru o zi de la mersul cu masina, si lucratul la calculator, si uitatul la televizor… Nu vreau sa conving pe nimeni (este oricum dreptul fiecaruia la decizie asupra propriei persoane) dar imaginati-va ca imi este nemaipomenit de bine: pot sa gandesc, pot face planuri, pot sa evaluez, pot sa privesc lucrurile un pic la rece. Nu suna telefonul (!) si nici nu aflu de la stiri ca inca o bomba a explodat nu stiu unde, nu ma inghesui in autobuz si nu mai vad ecrane albastre la computer. Ma odihnesc! Puteti rade, insa puteti sa va imaginati ca Shabatul este chilia mea de pe varf de munte in care vreau sa locuiesc o zi, departe de goana de zi de zi. E ziua mea cu Livia (prietena mea), este singura zi cand – cateodata – mai pot dormi dupa masa, e o INSULA IN TIMP. Este – daca vreti – fuga mea de puiul de idolatrie in care ne cufundam cu totii zilnic. Si am dat numai un exemplu…

[LEGAMANTUL – BRIT-ul]
Cu totii stim ca azi, la varsta de 8 zile, un baietel evreu este circumcis. Sunt multi parinti care fac acest brit copiilor lor, de fapt cu mult mai multi decat cei care neglijeaza sau refuza sa o faca. Ceea ce nu stiu cati dintre voi stiti este faptul ca in Statele Unite, de exemplu, circumcizia, ca operatie medicala, se face pentru toti copiii, indiferent de credinta si afiliatia sociala si religioasa a familiei, in afara cazului desigur cand parintii se opun. Medical, se pare ca: Care este diferenta intre brit si circumcizie?

Din nefericire, pentru multi parinti evrei din ziua de azi, nu mare. Pentru multi acest act este doar o problema de “asa este traditia, Dumnezeu a zis, la noi evreii se obisnuieste sau este obligatoriu”. Brit-ul lui Avraham a insemnat mai mult decat un “Dumnezeu a zis”. A insemnat o separare de ceea ce exista inainte, de idolatrie si “vechi”, a insemnat un nume nou si o menire noua pe lume.

Ieri am auzit o intrebare care m-a pus pe ganduri: “Este normal ca o mama sa-si iubeasca mai mult unul dintre copii?” Intrebarea era pusa in contexul unei discutii avute in legatura de relatia speciala dintre Dumnezeu si evrei. Este normal ca Dumnezeu – creatorul tuturor oamenilor – sa ii iubeasca mai mult pe evrei, sa ii “aleaga dintre toate popoarele” (bahar banu mikol haamim)? N-am fost de fata la discutie, insa asta nu ma impiedica sa stimez raspunsul care – am aflat ulterior – a fost oferit: “evreii l-au ales pe Dumnezeu tot atat de mult cat i-a ales si Dumnezeu pe evrei.” Brit-ul nu a fost unilateral!

Cu Noah, Dumnezeu a facut un legamant – curcubeul. De ce acel legamant era “extern” iar brit-ul lui Avraham a trebuit sa fie “in carnea lui”. Pentru ca la Noah, Dumnezeu si-a luat de fapt un angajament. Nu a fost un contract. Nu existau clauze de reziliere, nici penalitati, nici bonificatii. Era ca un fel de “dop” – daca vreti – in calea maniei lui Dumnezeu in cazul in care oamenii ar fi repetat prin comportamentul lor circumstantele ce au condus la Potop.

La polul opus, AVRAHAM L-A ALES PE DUMNEZEU. A abandonat idolatria, a abandonat un mod de gandire si un sistem de valori invechit si a imbratisat o credinta noua. Astazi, parintii nostri ne-au facut noua brit, noi o sa le facem brit copiilor nostri. Toata problema este daca vom reusi sa le facem brit la educatie, si mentalitate, si gandire.

Prefatand un pic pericopa de saptamana viitoare, Avraham a trecut prin 10 incercari la care l-a supus Dumnezeu. Prima a fost daca poate el sa se desparta de trecut. Ultima – daca poate sa transmita credinta sa noua intr-un singur Dumnezeu (cu tot ce inseamna ea) generatiei urmatoare. Avraham a reusit. Itzhak a reusit. La fel si Iaacov. Si tot asa, cam pana la bunicii si parintii nostri… Apoi ceva cumplit a avut loc… Si 6.000.000 de credinte si mentalitati, gata sa fie transmise unei generatii urmatoare, 6.000.000 de brit-uri “noi-noute” au fost calcate in picioare si omorate si arse.

Pentru generatia noastra – suspendata intre “revolutia” care are loc in jurul nostru si o bucata de mostenire pe care o ruda a mai putut sa o salveze – munca este multa. Un proverb evreiesc spune : “Munca e multa, timpul este scurt si Stapanul casei bate la usa. Cioc, cioc, cioc!” Ganditi-va (si iar revin la ceva ce am mai spus) ca nu avem decat o singura viata pentru a transmite valorile noastre, iudaice, unei generatii noi. O viata si gata! Si – daca nu am mers la sinagoga pentru rugaciune ieri dupa-amiaza, probabil ca Dumnezeu a si iertat deja. Dar daca copiii nostri nu vor sti ca sunt evrei si ce inseamna lucrul acesta, asta nu poate fi iertat. Pentru ca – fara sa o simtim – suntem si noi supusi acelorasi incercari ca ale lui Avraham.

Avem un brit sau poate deocamdata doar o circumcizie, dar il avem. Avraham a fost primul. Noi avem o mostenire pe care trebuie sa dovedim ca suntem capabili sa o transmitem. Noua trebuie sa ne dovedim asta!

Inchei cu un simplu gand: cred ca lui David ben Gurion (daca nu ma insel) i s-a pus odata intrebarea – clasica de altfel – “cine este evreu?”. Spre deosebire de toate raspunsurile pe care le-au oferit altii (mama e evreica, un parinte este evreu, simte evreieste, este membru al comunitatii, traieste in Israel, etc), raspunsul lui Ben Gurion a fost:

EVREU ESTE ACEA PERSOANA AI CAREI COPII SUNT EVREI !!!

“Pentru acasa”

1. Despre Agar se spune ca a vazut “spatele Celui Care a vazut-o” [16:13]. Oare ce poate insemna asta?
2. Ce inseamna pentru voi azi Tara Fagaduintei?

Shabat Shalom!

 

Share This