Restante

[ISRU HAG SHAVUOT – comentariu al rabinului Label Lam (www.torah.org)]
Pentru ca sarbatoarea de Shavuot a trecut si pentru ca aceasta sarbatoare a insemnat primirea de catre poporul evreu a Torei, pentru ca saptamana trecuta nu am scris Dvar Tora si pentru ca nu as vrea sa va las fara acesta, iata un comentariu despre sarbatoarea de Shavuot pe care l-am citit pe Internet si care m-a impresionat in mod deosebit.

Pentru a avea notiunile clare, “Isru Hag” reprezinta termenul generic pentru ultima zi a unei sarbatori iudaice (de exemplu ziua de Shmini Atzeret pentru sarbatoarea de Sucot, Aharon shel Pesah, adica cea de-a opta zi de Pesah si a doua zi de Shavuot). Intr-o abordare mai larga, Isru Hag reprezinta o continuare si totodata incheiere a unei idei, un ultim set de informatii si / sau comentarii pe o anumita tema. Si iata ce spune rabinul Lam despre Shavuot…

“Un coleg mi-a spus intr-o conversatie particulara in urma cu cativa ani ca el a esuat de sapte ori acolo unde bunicul sau a reusit la un moment dat. M-am uitat la el cu o figura nedumerita si asta a fost suficient pentru ca el sa imi povesteasca urmatoarea intamplare:

Bunicul meu avea un magazinas in Anglia, la care unul dintre clienti era un evreu, proaspat emigrat din Rusia, si care nu pierdea nici o ocazie sa isi exprime totala neincredere fata de religie si foarte puternicele convingeri ateiste. Bunicul, un om in varsta si cu multa experienta, nu a avut niciodata vreun schimb de idei pe teme religioase cu respectivul cumparator, insa a incercat de fiecare data sa aduca vorba despre aceasta, fara a-l confrunta direct. Si iata ca intr-una dintre zile, batranul evreu i-a facut cumparatorului o oferta pe care nu a putut-o refuza: “Afacerile sunt deseori bazate pe diferente de opinii.”, i-a spus el. “Ce este valoros pentru cineva, poate fi absolut lipsit de valoare pentru altcineva. Acel lucru devine astfel disponibil pentru vanzare.Este evident ca dumneata nu crezi in Dumnezeu. Si – din nou evident – nu crezi nici in nemurirea sufletului, nici in ideea de mantuire sau in lumea viitoare. Daca este asa si daca vrei, vinde-mi mie portiunea pe care o ai in lumea viitoare. Iti ofer 300 de dolari pentru asta.”

Cumparatorul a fost uimit. Cu o privire care trada nedumerirea ca in secolul 20, un adult – ba chiar mai mult, un om in varsta – poate fi atat de naiv, a aceeptat afacerea si a luat banii. A fost semnat un document si acesta a fost pus spre pastrare in seiful magazinului.

Dupa numai doua zile, cumparatorul, nascut, crescut si educat in ideea de inexistenta a lui Dumnezeu, s-a reintors la magazin cu o figura nedormita si preocupata. S-a apropiat de batranul evreu si i-a spus ca ii pare rau ca a luat de la el banii pe care poate i-a castigat cu truda. Batranul l-a asigurat ca este in continuare foarte multumit de afacere si ca nu exista nici un motiv sa ii para rau pentru asta. Dar, bineinteles, daca doreste, poate returna banii si contractul poate fi anulat.

Nu s-a intamplat atunci, insa cumparatorul a revenit la magazin dupa inca doua zile si a anulat afacerea. In acel moment a inceput sa isi puna intrebari si sa simta cu inima ca Dumnezeu exista, chiar daca ani si ani si straturi si straturi de educatie ii spuneau contrariul…

Colegul rabinului Lam a recunoscut ca acolo unde bunicul lui a reusit, el a esuat de sapte ori. Dupa ce a calatorit in jurul lumii si a fost implicat in sute de seminarii si activitati, dupa ce a intalnit evrei din cele mai diverse medii sociale si afiliatii si dupa ce a incercat sa ii faca pe oameni sa inteleaga si sa ii “ridice” din punct de vedere spiritual – dupa toate acestea, de sapte ori a esuat. Insemnand ca, dupa ore de discutii si sute de argumente, in sapte din cazurile cu care a fost confruntat, interlocutorul a refuzat complet sa accepte ideea de Dumnezeu, ideea unei Prezente Superioare.

In momentele acelea a recurs la metoda bunicului sau si a scos pe masa 300 de dolari. Si – pentru un motiv pe care nu l-a inteles niciodata – nu a reusit niciodata sa faca afacerea, nu a reusit niciodata sa cumpere partea celuilalt in lumea viitoare.

Traditia evreiasca ne spune ca sufletul fiecarui evreu, de dinainte si de dupa, chiar si sufletele noastre, au fost acolo, la muntele Sinai, acum 3314 ani, pe cand Dumnezeu vorbea si dadea Tora omenirii. Si poate ca – adanc ascuns in subconstientul fiecaruia – acest fapt, aceasta extraordinara experienta a Primirii Torei pe Muntele Sinai, ne face sa fim evrei si sa pastram acest iudaism. Un singur lucru se impune insa si ramane de facut: trebuie sa aducem experienta aceasta in prezent, in constient, si sa o traim!

Semne de intrebare

[DE PREA MULTE ORI?]
Intotdeauna am admirat oamenii care stiu sa vorbeasca, care pot sa exprime o idee coerent si intr-un mod interesant. Si – iarasi intotdeauna – am avut o problema reala in a asculta si fi atent la cineva care se repeta sau vorbeste despre lucruri care nu au sens. Si iata ca, uitandu-ma peste pericopa de saptamana aceasta, lectura nu a fost prea usoara, pentru ca Tora “foloseste” cea mai lunga pericopa a sa, Naso, intr-un mod cat se poate de ciudat… Citatul reprezentativ este:

“In ziua intai, a adus darul sau Nahshon, fiul lui Aminadab, capetenia tribului lui Iuda. Si darul lui a fost: un platou de argint in valoare de 130 de shekeli si o cupa de argint in valoare de 70 de shekeli, dupa shekelul sfant, amandoua pline cu faina de grau, amestecata cu untdelemn, pentru jertfa; o galetusa de aur de 10 shekeli, plina cu mirodenii; un vitel, un berbec si un miel de un an pentru ardere de tot; un tap – jertfa pentru pacat. Iar ca jertfa de impacare: doi boi, cinci berbeci, cinci tapi, cinci miei de un an. Acestea au fost darurile lui Nason, fiul lui Aminadab” — Numeri 7.12-17

Pana aici nimic problematic… Insa continuarea este cu adevarat stranie, pentru ca Tora repeta pana la cel mai mic detaliu versetele de mai sus, schimband numai ziua (a doua, a treia, etc.) si numele printului si al tribului din care facea parte (Natanel ben Tzoar din tribul Isahar, Eliav ben Helon din tribul Zevulon, si asa mai departe). In rest, lucrurile oferite de catre acestia sunt aceleasi, ordinea este aceeasi, modul in care este descrisa aceasta ofranda este aceeasi. Cele douasprezece capetenii de triburi aduc in ofranda catre Mishkan exact acelasi lucru!

Si totusi Tora – despre care se spune ca nu are nici macar un singur cuvant in plus – insista in a prezenta toate aceste ofrande, una dupa cealalta. Oare de ce? S-ar fi putut descrie darurile primului dintre printi si apoi sa se spuna ca toti ceilalti au oferit aceleasi lucruri… Un prim motiv este – bineinteles – faptul ca alegerea acelui “prim print” ar fi fost problematica. Cine? Cel mai mare in varsta? Primul la alfabet? Cel care conducea cel mai numeros dintre triburi? S-ar fi putut isca probleme, gelozii, si poate ca Dumnezeu a dorit sa le evite.

Un alt motiv este acela ca fiecare doreste ca numele sa ii fie mentionat in Tora si – deoarece toti cei doisprezece si toate cele douasprezece triburi erau importante – Dumnezeu a decis sa ii onoreze pe toti la fel. Un alt motiv este ca, poate, pentru cititor este benefica mentionarea numelor celor 12 triburi si ale capeteniilor acestora (Tora este, in fond, si o carte de istorie…)

Insa deasupra tuturor aceste motive mai exista unul, care este de fapt si cel care – spun comentatorii – a determinat acest mod in care Tora descrie evenimentele: pentru fiecare din cei 12 printi si pentru triburile pe care le reprezentau, darurile – desi aceleasi – insemnau altceva. Cei saptezeci de shekeli reprezentand valoarea cupei de argint insemnau pentru unii cele 70 de limbi ale omenirii, pentru altii cei 70 de ani pe care ii avea Avraham cand a incheiat primul legamant cu Dumnezeu, pentru altii cei 70 de ani la care (conform Talmudului) un om este considerat intelept, pentru altii cei 70 de judecatori ai Sanhedrinului sau cele 70 de suflete care au ajuns in Egipt in vremea lui Iosef… Cei zece shekeli ai galetusei de aur simbolizau pentru unii Cele Zece Porunci, pentru altii cele 10 lucruri create de catre Dumnezeu inainte de Crearea lumii, pentru altii cele 10 triburi care mai tarziu aveau sa fie pierdute in exil sau poate cele 10 incercari la care a fost supus Avraham…

Pe scurt, desi aceleasi, darurile aveau pentru fiecare o semnificatie aparte si de aceea au fost mentionate separat. Timp de 12 zile, cele 12 capetenii ale triburilor lui Israel faceau acelasi ritual cu semnificatii atat de diferite. Astazi, cand evreii se aduna in sinagogi si spun aceeasi rugaciune in acelasi timp, pentru fiecare inseamna altceva. Cand esplanada de la Kotel (Zidul Plangerii) este plina de evreii cu arba minim (cele 4 plante folosite de Sucot) in maini, fiecare spune aceeasi binecuvantare, fiecare scutura plantele in acelasi mod, la aceleasi momente de timp, in aceleasi directii. Dar fiecare se identifica altfel cu ceea ce face, fiecare se apropie de Dumnezeu cu gandurile si rugamintile proprii. Atunci cand oamenii vin la Sederul de Pesah si trec prin acelasi ritual si mananca aceeasi matza, o fac cu idei diferite, cu personalitati diferite, cu semnificatii diferite…

Veti spune poate ca este “spirit de turma”, sau veti intreba “Si totusi, de ce nu poate fiecare om sa se exprime in felul lui, in cazul de fata de ce nu s-ar fi putut sa aduca fiecare capetenie de trib un dar specific, personalizat?”. Pentru ca tocmai in asta consta frumusetea, in unitatea in diversitate pe care aceste daruri, aceleasi, o realizeaza. Anatoli Karpov, celebrul maestru international de sah sau baschetbalistul Michael Jordan nu au deveni faimosi pentru ca au recreat regulile jocurilor pe care le practicau, ci pentru ca au reusit ca, in interiorul acestor reguli, sa fie cei mai buni, sa isi exprime creativitatea si talentul. In iudaism se poate face la fel! Un exemplu – pericopa Naso

Ce putem invata pentru astazi?

[FATA IN FATA…]
Desi in pericopa Naso exista multe idei demne de discutat, desi se vorbeste despre nazir si despre sota si legile referitoare la aceste doua categorii nu sunt deloc simple, am ales sa vorbesc in continuare despre un alt subiect, si anume binecuvantarea kohenilor. In versetele 6.23-27, Dumnezeu ii spune lui Moshe urmatoarele: “Vorbeste lui Aharon si fiilor lui si spune-le: «Asa sa binecuvantati pe fiii lui Israel si ca ziceti catre ei: Sa te binecuvanteze Domnul si sa te pazeasca! Sa isi arate Domnul fata catre tine si sa se indure de tine! Sa isi intoarca Domnul fata catre tine si sa iti daruiasca pace!» Asa sa cheme numele Meu asupra fiilor lui Israel si Eu, Domnul, ii voi binecuvanta.”

In comunitatile din Diaspora, aceasta binecuvantarea kohenilor este facuta de catre acestia cu ocazia sarbatorilor. In Israel, in fiecare Shabat. In Ierusalim, in fiecare zi. Este un moment in care aceasta porunca destinata exclusiv kohenilor este pusa in practica spre beneficiul intregii obsti. Si este momentul in care – asa dupa cum indica si Tora – Dumnezeu Insusi ii binecuvanteaza pe evrei, le intareste credinta in veghea Sa eterna asupra lor…

Din punct de vedere practic, Birkat Kohanim (binecuvantarea kohenilor) se desfasoara in felul urmator: kohenii isi scot incaltamintea, isi spala mainile ajutati de catre un Levi, apoi urca pe bima (amvon), rostesc o binecuvantare (“care ne-ai sfintit prin porunci si ne-ai poruncit sa binecuvantam poporul lui Israel cu dragoste”), se intorc cu fata catre obste si – cu mainile ridicate formand semnul caracteristic acestui trib (doua maini cu degetele despartite) – rostesc versetele din Tora. Aparent, nimic neobisnuit… Si totusi, o singura exceptie: in timp ce kohenii se intorc cu fata la obste (lucru de altfel normal si lesne de inteles), ei se intorc cu spatele la Aron Kodesh (dulapul in care sunt pastrate sulurile de Tora)! S-ar parea ca Ii intorc spatele lui Dumnezeu!…

Cum este posibil? Kohenii Il invoca pe Dumnezeu si in acelasi timp Ii intorc spatele?!? Raspunsul este insa ca Dumnezeu insusi a permis acest lucru, in mod indirect, in urma cu cateva mii de ani… In Geneza 18.1-2, Tora relateaza un episod similar: “Apoi Domnul s-a aratat iarasi lui Avraham la stejarul Mamre, intr-o zi pe la amiaza, cand el sedea in usa cortului. Atunci, ridicandu-si ochii, a privit si iata ca trei oameni stateau inaintea lui; si cum i-a vazut, a alergat din pragul cortului sau in intampinarea lor…” Avraham vorbea cu Dumnezeu si I-a intors spatele… I-a spus: “Stai un pic, Doamne, pentru ca am oaspeti. Vorbim mai tarziu…” Iar Dumnezeu a inteles perfect despre ce era vorba si nu numai ca nu l-a pedepsit pe Avraham pentru gestul lui, dar chiar i-a promis Israelul pentru el si urmasii lui.

Atunci, in episodul din fata stejarului Mamre, Avraham a simtit ca un lucru mai mare decat a vorbi cu Dumnezeu este sa incerci sa fii ca El. Ospitalitatea si ajutorul pe care l-a oferit acestor trei calatori in mijlocul desertului a insemnat mai mult per total pentru relatia sa cu Dumnezeu decat faptul ca in acel moment discuta cu El. La kohenii din ziua de astazi, faptul de rosti binecuvantarea cu fata la cei care sunt de fapt “beneficiarii” acesteia este mai important decat intorsul spatelui la Aron Kodesh.

Si mai exista un lucru pe care Dumnezeu il intentioneaza atunci cand permite binecuvantarea kohenilor in acest fel: acela de a ne face sa constientizam ca atunci cand ne adresam unui om trebuie sa o facem cu fata la el, vorbind clar si direct, la nivelul lui, in modul in care acesta ne intelege cel mai bine. In Birkat Kohanim, kohenii nu sunt cei care binecuvanteaza, ci Dumnezeu face acest lucru. Kohenii sunt doar mesageri… Iar mesajul trebuie sa ajunga la destinatie cu maxim de claritate!

Atunci cand sunteti pusi si dumneavoastra in postura de mesageri, sau chiar atunci cand stati de vorba cu cineva, vorbiti-i pe intelesul lui! S-ar putea ca – fara sa realizati acest lucru – sa ii spuneti ceva la fel de important ca si binecuvantarea kohenilor, sau poate sa il faceti sa inteleaga, fara cei 300 de dolari din povestea cu evreul batran si cumparatorul, un mare adevar.

Un cuvant sau modul in care este rostit face diferenta. “Binecuvantati” si dumneavoastra pe altii cu faptul de a-i privi in fata, de la egal la egal, si nu peste umar sau de sus!… Binecuvantati-i, chiar daca veti intoarce spatele pentru moment propriului ego, cu respectul pe care un om il datoreaza celuilalt!

BINECUVANTATI-I (asa dupa cum spun si kohenii) CU DRAGOSTE SI PACE!

Shabat Shalom!

Share This