În fiecare an, Hanuca este o celebrare a unui miracol al supraviețuirii, al luminii și al speranței. În calendarul iudaic, această sărbătoare care debutează pe 25 Kislev este asociată cu perioada în care citim în sinagogi pericopele Vaieșev, Mikeț și Vaigaș, adică acele pericope care descriu povestea lui Iosef. Preferat de către tatăl său, vândut în robie de către frații săi, acuzat și întemnițat pe nedrept, ajuns în final vicefaron al Egiptului și predând o lecție valoroasă fraților săi – Iosef este un personaj biblic cu o viață tumultuoasă și plină de evenimente.
Însă povestea lui Iosef și cea a sărbătorii de Hanuca nu sunt legate doar printr-o simplă coincidență temporală. Pe măsură ce ne uităm cu atent la ”tapiseria” complexă a tradiției evreiești, descoperim fire neașteptate care îmbină porțiuni aparent disparate ale textelor noastre sfinte. Fragmente de ”tapiserie”, simboluri și valori, adesea trecute cu vederea la o privire sumară, se combină în substratul evenimentelor dramatice din viața lui Iosif și oglindesc fidel simbolurile sărbătorii de Hanuca.
În povestea lui Iosef, pe care o începem în pericopa Vaieșev, există trei teme majore: declinul, speranța și ascensiunea. După descrierea cadrului narațiunii, pericopa debutează cu decăderea lui Iosef, de la fiul iubit al părintelui său, la ținta urii fraților lui, la rob în Egipt și la prizonier pe nedrept în temniță.
Declinul lui Iosef ne este zugrăvit chiar din debutul pericopei. În Geneza 37:1, Tora ne spune că ”Iacov s-a așezat în țara peregrinărilor tatălui său, în țara Canaanului.” Înțelepții Talmudului și unii comentatori biblici interpretează acest verset ca pe o expresie a păcii și a liniștii. În fond – ne spun ei – acolo unde Ițhak doar a peregrinat, adică a colindat prin țară fără a putea avea un loc al său și o poziție stabilă, Iacov ”s-a așezat”, a prins rădăcini. Interpretarea este corectă, însă acest verset ne descrie doar stratul superficial, de debut, al poveștii, evenimentele tulburând rapid această scenă idilică și aruncându-l pe Iosif într-un abis al trădării și al suferinței. În mod similar, dacă privim atent povestea de Hanuca, debutul ei este cel al unei încercări de asimilare culturală, a interzicerii practicilor și tradițiilor iudaice, a antisemitismului, apoi continuă printr-un război sângeros și prin profanarea Templului – toate zugrăvind o imagine de întuneric spiritual, de lipsă a securității și independenței naționale, de lipsă acută a păcii.
Ingredientul al doilea, speranța, este și el ușor de detectat dacă știm unde să îl căutăm. Din această perspectivă, cheia conexiunii dintre cele două povestiri – a lui Iosef și a Hanucăi – este sugerată în visele lui Iosif. Visele lui de mărire, pe care Tora ni le descrie în Geneza 37:5-11, descriu un ideal pe care Iosef și-l imaginează, către care tânjește, un ideal profetic care nu denotă nicidecum capitulare sau deznădejde, ci dimpotrivă, încredere în viitor. Mai mult, visele cu soarele, luna și stelele – toate simboluri ale luminii – fac aluzie evidentă și la lumina lumânărilor de Hanuca, aprinse conform faimoasei dispute dintre Hilel și Șamai (Talmud Șabat 21b) în mod progresiv, adică pornind de la o simplă pâlpâire și culminând cu o hanuchia complet aprinsă, capabilă să alunge întunericul. În mod similar, visele lui Iosif se dezvăluie în etape succesive, ascensiunea lui fiind constantă, până la stadiul puterii absolute asupra tuturor supușilor săi egipteni și chiar a fraților săi veniți să cumpere hrană.
Mutând mesajul în prezent, remarcăm desigur că existența unor idealuri, a unor speranțe de mai bine, a perseverenței personale sunt valori deosebit de importante acum ca și atunci. În vremuri de restriște și întuneric, fiecare dintre noi este chemat să aprindă o flacără a speranței și încrederii, pentru a face lumină într-o lume aflată în negură. Este ideea care l-a salvat pe Iosef de la disperare în întunericul închisorii, ideea care i-a făcut pe macabei să nu abandoneze lupta lor cu invadatorii, pentru a reaprinde lumina lui Dumnezeu în Templul profanat. Oriunde ne-am afla, oricât de dens ar fi întunericul, credința în Dumnezeu și în forța Lui, încrederea în noi înșine și determinarea de a reuși sunt lucruri care ne ajută să depășim adversitatea și ne fac mai puternici.
Iar în final, cele două povești vorbesc despre ascensiune. În povestea lui Iosef, ascensiunea culminează nu doar prin învestirea lui Iosef ca vicefaron al Egiptului, ci și – mult mai semnificativ – prin puterea transformatoare a căinței (teșuva) prin care trec atât frații lui Iosef, cât și Iosef însuși. În pericopa Vaigaș pe care o vom citi peste două săptămâni, frații lui Iosef își asumă responsabilitatea pentru greșelile trecutului și fac un pas semnificativ către o schimbare în bine. Iar Iosef ajunge și el, tot prin căință, să fie capabil de iertare și înțelegere deplină a propriului rol în planul divin, pe care îl duce la îndeplinire cu demnitate și devotament. Această temă se aliniază cu povestea de Hanuca, în care mica grupare a macabeilor își asumă destinul de a lupta, împotriva oricărui pronostic, pentru dreptate și lumină, ajungând în final să reinstaureze pacea, liniștea și prosperitatea spirituală în Ierusalim și Israel.
Atunci când aprindem în acest an lumânările de Hanuca, provocările la care au fost supuși Iosef și macabeii ar trebui să ne inspire. Povestea lor ar trebui să ne aducă aminte că până și în momentele cele mai întunecate ale vieții, când orice speranță pare pierdută, flacăra încrederii și rezilienței poate împrăștia orice umbră.
Să ne asumăm așadar – personal și colectiv – lecțiile pericopei Vaieșev și pe cele ale sărbătorii de Hanuca, cultivând un spirit de perseverență și devotament, pentru a ajunge să luminăm lumea cu puterea transformatoare a credinței, păcii și dreptății! Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să pășim pe calea cea bună și să fim mereu în ascensiune! Și desigur, să continuăm să ne rugăm în aceste zile ca Dumnezeu să întărească brațul apărătorilor țării noastre sfinte și să-i păzească de rău, să îi readucă acasă pe toți dragii noștri, prizonieri încă în întuneric și suferință, înfăptuind astfel un miracol modern de Hanuca, un miracol al triumfului definitiv al luminii asupra întunericului!
Șabat Șalom și Hanuca Sameah!
Opinii recente