Noțiunea de sfințenie este una pe cât de interesantă, pe atât de complexă. În iudaism, ea presupune un anume comportament, anumite valori, o anumită stare de spirit și, desigur, conștientizarea Sursei absolute a sfințeniei, Dumnezeu. Departe de a însemna o rupere de lume sau o căutare a divinului în meditație sau solitudine, sfințenia în iudaism ne ajută să elevăm lumea care ne înconjoară și totodată să ne elevăm propriul suflet.

Pericopa pe care o citim în acest Șabat poartă numele de Kedoșim, care înseamnă în ebraică ”sfinți”. În ea, Tora ne vorbește despre diverse moduri de a fi tinde către sfințenie, de a-L emula pe Dumnezeu prin acțiunile, gândurile și cuvintele noastre, onorându-ne părinții, având grijă de săraci, fiind corecți față de alții, iubindu-ne semenii și respectând valorile familiei.

Subiectele sunt desigur foarte importante. Nu ne miră așadar că traducerile clasice le acordă o atenție specială, încercând să surprindă cât mai multe nuanțe cu cât mai multă exactitate. În fond, nu mai vorbim aici despre jertfele Tabernacolului — un subiect antic și relativ puțin interesant pentru lumea neevreiască — ci despre moralitate, relații interumane, corectitudine și caritate.

Din păcate însă, chiar și în aceste condiții, erori de traducere și interpretare există și sunt mari. Pentru acest articol însă, doar două opriri:

O primă oprire o vom face asupra versetului 19:16, unde este comisă și prima eroare majoră. Versetul începe prin a condamna bârfa (”să nu umbli cu bârfa în poporul tău”) și continuă cu o sintagmă ebraică complicată: לא תעמד על דם רעך (”lo taamod al dam reeha”). Toate traducerile clasice oferă aceeași interpretare: ”să nu te ridici împotriva vieții aproapelui tău” sau ”să nu te atingi de viața aproapelui tău”. În NTR, o notă de subsol sugerează chiar și o posibilă legătură cu începutul versetului, respectiv cu interzicerea bârfei, precizând că ”ideea este aceea de a nu condamna cu ușurință la moarte, doar pe baza unor bârfe sau mărturii mincinoase”.

Scoase din context, cuvintele ebraice pot avea într-adevăr acest sens: ”să nu te ridici împotriva sângelui aproapelui tău”. Însă în traducerea și interpretarea iudaică, versetul nu are nicio legătură cu actul de justiție sau cu ușurința cu care judecătorii ar decide condamnări la moarte. Și mai interesant poate este că interpretarea iudaică este oferită chiar în tratatul talmudic care se ocupă cu administrarea justiției și — printre altele — cu detalierea condițiilor în care un om poate fi condamnat la moarte: Tratatul Sanhedrin. Însă în acest tratat, în discuțiile rabinice de la pagina 73a, acestui verset i se conferă un cu totul alt sens:  לא תעמד על דם רעך (”lo taamod al dam reeha”) înseamnă ”să nu rămâi [pasiv] lângă sângele aproapelui tău”.

Conform iudaismului, acest verset se referă la obligația de a interveni pentru salvarea vieții unui om. Mai precis, el interzice cuiva să rămână indiferent și pasiv atunci când viața unui seamăn de-al său este în pericol. Aceeași interpretare este oferită și de Midraș (Sifra Kedoșim 4:8) și aceeași interpretare o oferă și Rași în comentariul său:

Să nu rămâi indiferent, fiind martor la moartea aproapelui tău, atunci când îl poți salva. Dacă, spre exemplu, aproapele tău se îneacă într-un râu sau este atacat de un animal sau de hoți, [ai în mod cert obligația să intervii]. — Rași asupra Leviticul 19:16

* * *

Și iată și a doua oprire din acest articol, una necesară pentru elucidarea unui caz foarte ciudat și particular în legea mozaică. În mod normal, dacă o femeie evreică este măritată și are relații extraconjugale cu un alt bărbat, pedeapsa pentru ambii este moartea. (În zilele noastre, pedeapsa capitală nu mai este aplicată în iudaism, indiferent de fapta comisă.)

Versetele 19:20-22 vorbesc însă despre un caz aparte. Iată traducerea din NTR, celelalte versiuni clasice oferind intepretări similare:

Dacă un om se va culca cu o femeie, o sclavă, logodită cu un alt bărbat, care nu fusese încă răscumpărată sau eliberată, să fie pedepsiţi amândoi. Să nu fie însă omorâţi, pentru că ea nu fusese eliberată. El va trebui să aducă Domnului o jertfă pentru vină la intrarea în Cortul Întâlnirii; să aducă un berbec ca jertfă pentru vină. Cu berbecul jertfei pentru vină preotul va face ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a săvârşit şi astfel păcatul pe care l-a săvârşit îi va fi iertat. — Noua Traducere Românească, Leviticul 19:20-22

Despre ce vorbim aici? Versetul spune că despre ”o femeie, o sclavă, logodită cu un alt bărbat, care nu fusese încă răscumpărată sau eliberată”. În afară de termenul ”logodită”, care este complet eronat (referința corectă fiind la căsătorie și nu la logodnă), traducerea acestui fragment este bună, acest lucru neînsemnând însă că și traducerea generală, de ansamblu, a versetelor este bună.

Haideți însă să elucidăm aceste versete din perspectivă iudaică…

Cazul poartă în ebraică numele de שפחה חרופה (”șifha harufa”) — ”sclava desemnată”. Este vorba despre o neevreică, sclavă la doi stăpâni.

Conform legii mozaice, ceea ce trebuie să știm despre un sclav (sau o sclavă) în acest context sunt următoarele:

  1. sclavul / sclava poate primi de la stăpânul său un partener de viață, cu care să cohabiteze și să aibă copii
  2. la eliberare, sclavul / sclava (inițial neevrei) devine evreu / evreică cu drepturi depline, eliberarea fiind practic echivalentă cu o convertire la iudaism.

În cazul precizat în versetele  noastre,  femeia are însă doi stăpâni și doar unul dintre ei o eliberează (acest lucru fiind precizat în verset sub forma de ”care nu fusese încă răscumpărată sau eliberată [complet]”. Ce se întâmplă într-un astfel de caz?

Ei bine, după eliberarea parțială, statutul ei este ambiguu: pe jumătate sclavă neevreică și pe jumătate femeie liberă evreică. Dacă ea a avut un partener de viață desemnat de unul dintre stăpâni și apoi, după eliberare întreține relații sexuale cu un alt bărbat, se pune problema dacă respectivele relații constituie adulter sau nu. Dacă ar fi considerată pe deplin liberă și evreică, atunci relația cu partenerul inițial ar fi fost considerată o căsătorie, iar relația sa ulterioară ar fi extraconjugală (adulter) și în consecință pasibilă de pedeapsa capitală. Dacă însă ea ar fi considerată sclavă și neevreică, atunci relația inițială nu ar fi căsătorie propriu-zisă și deci nici relația ulterioară nu ar fi adulter.

(Interesant este că datorită acestui statut dual, mai intervine aici încă o problemă: deoarece femeia este pe jumătate liberă, ea nu are voie să întrețină relații sexuale cu un sclav neevreu. Însă deoarece este pe jumătate sclavă, ea nu are voie să întrețină relații sexuale nici cu un evreu.)

Ideea principală este că statutul ei este dual și ambiguu — și la un asemenea caz se referă versetul nostru!

Desigur, nu ne putem aștepta ca o traducere creștină să surprindă toate aceste particularități ale cazului… După cum am precizat, traducerile clasice fac un efort susținut pentru a oferi interpretări cât mai exacte, dar aici eroarea de traducere este de înțeles. Chiar și așa însă, problema este că nu numai cazul în sine este înțeles greșit, ci și rezoluția sa. NTR vorbește despre o ”pedeapsă pentru amândoi”, în timp ce termenul ebraic folosit este בקרת (”bikoret”) care înseamnă de fapt ”investigație”. Cei doi nu sunt pedepsiți propriu-zis, nici cu moartea și nici altfel. Ei sunt doar supuși unei investigații amănunțite pentru a confirma într-adevăr statutul dual a femeii care face ca pedeapsa capitală — de obicei aplicată pentru adulter — să nu fie aplicabilă aici. Apoi — după investigație și confirmare — femeia primește o mustrare din partea judecătorilor, în timp ce bărbatul cu care a avut relația aduce la Cortul Întâlnirii o jertfă pentru vină.

Și iată — după toată această complicată dar, cred, și foarte interesantă explicație — și o potențială traducere mai aproape de original:

Dacă un bărbat se culcă cu o femeie și ea este sclavă care a fost desemnată pentru un alt bărbat și nu a fost răscumpărată sau nu i s-a acordat libertatea [complet] — să fie o investigație. Să nu fie omorâți, pentru că ea nu a fost eliberată. El să aducă o ofrandă de vină Domnului, la intrarea Cortului Întâlnirii, un berbec [ca] ofrandă de vină. — Leviticul 19:20-21

Șabat Șalom și La mulți ani Statului Israel pe care l-am sărbătorit joi de Iom HaAțmaut!

Share This