Un episod din pericopa acestei saptamani este cu totul si cu totul aparte: Dupa ce paraseste arca, Noah (Noe) se imbata si isi descopera goliciunea (Geneza 9:21). Iar fiii sai, martori la acest eveniment, reactioneaza fiecare in alt mod. Ham, impreuna cu fiul sau Canaan, par sa isi bata joc de tatal lor. Iar Shem si Yafet, ceilalti doi fii ai lui Noah, raman tacuti si iau un vestmant cu care ii acopera goliciunea tatalui lor (Geneza 9:22-23).

M-am gandit intotdeauna cum reactionam sau cum ar trebui sa reactionam atunci cand oameni pe care ii iubim ne dezamagesc… Si, pentru a face intrebarea chiar si mai puternica, oare cum reactionam cand simtim ca suntem dezamagiti chiar de catre Dumnezeu?

Am vorbit saptamana aceasta la Centrul Comunitar din Bucuresti (JCC) despre relatia noastra cu Dumnezeu. Exista momente in viata de toate zilele cand suntem intr-adevar dezamagiti de modul in care functioneaza Dumnezeu. Ba chiar uneori ne indoim de Acesta. Unul din marii rabini ai istoriei, Saadia Gaon, ne indemna in astfel de momente sa invatam din aceste dubii, din aceste indoieli, si sa nu le lasam sa ne distruga credinta. Insa, chiar daca nu putem “face pace” cu respectiva indoiala, ceea ce traditia iudaica ne indeamna sa facem este sa continuam sa credem. Iar cel mai greu este sa facem primul pas catre acest scop: un pas inapoi, care sa ne permita sa privim la imaginea globala. Ar trebui sa putem vedea, dincolo de ceea ce am dori acum si nu obtinem, tot ceea ce am primit deja. Adesea privim doar la ceea ce ne lipseste, insa asemenea momente de indoiala ar trebui sa ne duca poate cu gandul si la ceea ce avem, la ceea ce am primit…

Aceeasi regula este valabila si in relatiile dintre oameni. Exista prieteni care ne dezamagesc, ba chiar putem spune ca nu exista o prietenie adevarata daca nu exista si momente de dezamagire. Insa putem lasa ca acest sentiment sa ne distruga intreaga relatie sau il putem privi mai atent si putem invata din el.

Povestea din pericopa noastra este similara… Dupa ce a reusit sa mentina intreaga lume pe timpul Potopului, dupa ce a salva la propriu omenirea si toate animalele, Noah greseste si se imbata. Reactia lui Ham si Canaan a fost aceea de a distruge relatia cu tatal lor, pentru ca nu i-au putut trece cu vederea aceasta greseala…

Shem si Yafet au ales calea invatarii. Fara doar si poate, tatal lor s-a imbatat. Insa ei nu s-au concentrat exclusiv pe aceasta greseala. Ei au privit problema in ansamblu, au incercat sa inteleaga si conjunctura si personalitatea tatalui lor si i-au acoperit goliciunea – simbol al dorintei de a izola raul si de a invata din el.

Nimeni nu este perfect si de aceea nu putem astepta perfectiunea nici de la altii. Nici o relatie nu exista fara a intalni si puncte slabe sau dezamagiri. Asa cum ne toleram propriile esecuri, trebuie sa invatam sa le toleram si pe ale altora. In mod interesant, in ebraica, unul din cuvintele care vorbeste despre prietenie, “ree”, are aceeasi radacina (resh-ain) cu cuvantul “raa” – rau. Testul unei relatii adevarate este acela al reactiei pe care o avem atunci cand intervine ceva rau.

Shem si Yafet ne invata ca intr-o relatie adevarata si profunda, un om poate suporta dezamagirea si poate continua sa invete, sa iubeasca, sa pretuiasca… O lectie valoroasa pentru toti!

Shabat Shalom si Hodesh Tov!

Share This