Săptămâna aceasta sunt din nou extrem de ocupat și, din păcate, din nou în întârziere cu redactarea comentariului aferent pericopei săptămânii. Dar pentru că nu vreau să vă las fără o ”picătură” de Tora, vă voi oferi un scurt articol, cu două opriri precise, în puncte în care traducerile clasice ratează nuanța ebraică.

Prima oprire o vom face în versetul 4:37 din Cartea Deuteronomului. În discursul său adresat poporului (de altfel, aproape toată Cartea Deuteronomului este discursul final al lui Moșe, înainte de a muri), Moșe vorbește despre binefacerile pe care Dumnezeu le-a adus asupra evreilor în decursul istoriei. Versetul în cauză oferă un motiv pentru toate aceste binefaceri, sub următoarea formă:

  • [DC]: ”El a iubit pe părinții tăi și de aceea a ales sămânța lor după ei; El însuși te-a scos din Egipt, prin puterea lui cea mare.”
  • [BOR]: ”Pentru că El a iubit pe părinții tăi și v-a ales pe voi, urmașii lor, de aceea te-a și scos cu puterea lui cea mare din Egipt.”
  • [GG]: ”Din princină că a iubit pe părinții tăi, a ales și seminția lor de după ei, și te-a scos el însuși din Egipt cu puterea lui nemărginită.”
  • [NTR]: ”El i-a iubit pe strămoşii tăi şi de aceea a ales sămânţa lor după ei. Apoi te-a scos din Egipt prin prezenţa şi puterea Lui cea mare.

Ebraica conține însă o serie de particularități care nu sunt surprinse de traduceri.

În primul rând, versetul spune ותחת כי אהב את־אבתיך ויבחר בזרעו אחריו (”vetahat ki ahav et avoteha vaivhar bizroo aharav”, ceea ce se traduce precis prin ”pentru că [El] i-a iubit pe părinții tăi și a ales sămânța lui după el”. Prima parte a versetului menționează așadar pluralul (părinții tăi”), în timp ce a doua face referire la un singur individ (”sămânța lui).

În comentariul său asupra versetului, Ibn Ezra precizează că acel individ este de fapt Iaakov, părintele celor douăsprezece triburi cărora li se adresează acum Moșe. Promisiunea originală a fost făcută de către Dumnezeu lui Avraham, primul dintre patriarhi, însă unii din urmașii acestuia, respectiv Ișmael (fratele lui Ițhak) și Esav (fratele lui Iaakov) nu au fost incluși în legământul divin cu poporul evreu. (Desigur, fiecare a primit propria binecuvântare, atât părintească cât și divină, precum și pământuri pe care să le stăpânească și un destin aparte.) În consecință, versetul face tranziția către singular, către Iaakov, cel care este, de fapt, strămoșul poporului evreu, poporul lui Iaakov-Israel.

A doua particularitate este conținută în a doua jumătate a versetului. Ebraica este ויוצאך בפניו בכחו הגדל ממצרים (”vaioțiaha bepanav bicoho miMițraim”). Cuvântul ”bepanav” este redat în traducerile clasice ca ”El însuși” (DC și GG) sau ”prin prezența Lui” (NTR) și ignorat complet de BOR. Probabil că dintre toate, NTR se apropie cel mai mult de original, însă nuanța este de fapt ceva mai fină.

În comentariul său, Rași explică termenul printr-o comparație și îl traduce prin ”în fața Sa”: aidoma unui părinte care își pune copilul să meargă înaintea lui pentru a-l avea permanent în fața ochilor, tot așa și Dumnezeu i-a făcut pe evrei să meargă בפניו (”în fața Sa”), înaintea Lui, ca să îi protejeze și să îi aibă în grijă.

* * *

Iar cea de-a doua și ultima oprire din acest articol o facem în versetul 5:19 (în cotația iudaică), respectiv 5:22 (în cotația clasică din traduceri), diferența de cotații provenind de la modul de împărțire pe versete a Celor Zece Porunci, prezente în acest capitol.

Expresia קול גדול ולא יסף (”kol gadol velo iasaf”) — pe care Tora o utilizează în acest verset pentru a descrie vocea cu care Dumnezeu a vorbit poporului în cadrul Revelației de la Sinai — este tradusă de variantele clasice prin ”cu glas tare […] fără să mai adauge ceva” (DC, BOR și NTR, diferențele dintre aceste trei versiuni fiind minore). GG alege să ignore a doua parte a expresiei, traducând-o simplu doar prin ”cu glas mare”.

În comentariul său, Rași propune două interpretări alternative pentru expresia ולא יסף (”velo iasaf”). Prima interpretare este ”și nu a adăugat [nicio oprire]”, făcând aluzie la faptul că în cadrul discursului divin sinaitic poruncile au fost rostite de la început până la final, fără ca vreo pauză sau vreun moment de respiro să fie necesare, așa cum s-ar fi întâmplat dacă ele ar fi fost rostite de către o ființă umană. A doua interpretare este ”și o astfel de voce nu a mai existat niciodată”, cu sensul că Dumnezeu S-a revelat poporului evreu în cadrul Revelației de la Sinai într-un mod absolut unic și irepetabil.

Desigur, alți comentatori iudaici (cum ar fi Ibn Ezra) oferă interpretări mai simple, relativ apropiate de traducerile clasice, însă varintele pe care le propune Rași sunt, fără îndoială, deosebit de interesante și instructive.

Șabat Șalom!

Share This