În povestea lui Iosef, și în special în partea de poveste care surprinde relația dintre Iosef și frații săi, emoțiile sunt totul. De la gelozia fraților și până la suferința și teama lui Iosef în Egipt, de la jocul pe care el îl joacă cu frații săi din poziția de vice-faraon și până la momentul în care își dezvăluie identitatea și îi consolează — totul este construit pentru a crea un impact emoțional major.

Nu este așadar de mirare că prima oprire pe care o vom face în acest articol este asupra unui verset care conține o particularitate gramaticală menită să mărească acest impact emoțional. Versetul 45:4 surprinde momentul în care Iosef le spune fraților săi cine este de fapt. Fraza este simplă, în traducerile clasice ea fiind redată practic identic în toate: ”Eu sunt fratele vostru Iosif, cel pe care l-ați vândut [ca să fie dus] în Egipt.”

Ebraica are însă o nuanță aparte: אני יוסף אחיכם אשר־מכרתם אתי מצרימה (”Ani Iosef achihem așer mechartem oti Mițraima”)”Eu sunt fratele vostru Iosef pe care m-ați vândut în Egipt.

Ați sesizat diferența? Textul nu spune ”pe care l-ați vândut”, ci ”pe care m-ați vândut”. Desigur, gramatical avem o problemă, pentru că versetul se schimbă brusc, de la persoana a treia în debutul său la persoana întâi la final. Însă chiar aceasta este și intenția lui Iosef, aceea de a focaliza mesajul și de a-l aduce astfel din general în particular. Actul vostru, vânzarea pe care ați făcut-o în urmă cu ani, nu a rănit un oarecare, un terț. M-a rănit pe mine, cel care mă aflu acum înaintea voastră, într-o poziție de putere, în postura de a vă răsplăti răul cu rău dacă aș vrea acest lucru. Eu, Iosef, vice-faraonul Egiptului, cel care are acum dreptul de a vă hotărî viața sau moartea, eu am fost cel pe care l-ați nedreptățit și l-ați rănit. Uitați-vă bine la mine — pare să le spună el fraților săi — căci fapta voastră nu este abstractă, teoretică, ci cât se poate de concretă și practică, ea având consecințe directe asupra omului în ai cărui ochi priviți acum!

Un mesaj interesant, puternic și foarte eficient, pe care frații cu siguranță îl resimt…

* * *

Îndemnul lui Iosef către frații săi la începutul călătoriei lor către Canaan este de asemenea încărcat de emoție. Sintagma ebraică este simplă, însă relativ dificil de tradus în toată complexitatea sa: אל־תרגזו בדרך (”al tirghezu badereh”) — Geneza 45:24. Traducerile clasice explică expresia prin ”să nu vă certați pe drum”, ceea ce este o traducere corectă, chiar dacă nu neapărat completă.

În comentariul său asupra acestui verset, Rași oferă trei explicații posibile pentru acest îndemn, explicații care doar parțial și potențial implică cearta efectivă între frați:

  1. Frații să nu continue să se învinovățească unul pe celălalt în legătură cu rolul lor în vânzarea lui Iosef
  2. Frații să nu călătorească în grabă, expunându-se astfel la pericole inutile
  3. Frații să nu se implice în conversații prea complexe, care le-ar putea distrage atenția de la călătorie

Desigur, ideea principală aici este aceea că lui Iosef îi pasă de frații săi și că dorește să se asigure că ei vor ajunge în siguranță la destinație. Însă este interesant că Tora trece practic în revistă, prin folosirea acestui termen straniu, toate potențialele pericole pe care frații le putea întâlni pe drum.

Primul pericol este cel intern, emoțional: frații pot continua să își impute unul altuia desfășurarea anterioară a evenimentelor. Discuțiile și emoțiile determinate de acestea pot degenera chiar în violență fizică. Chiar dacă hrana și apa pe drum nu constituie o problemă (Iosef asigurându-se de acest lucru), siguranța lor depinde și de starea mentală pe care o au în decursul călătoriei. Nu doar hoții sau animalele sălbatice le pot pune siguranța în pericol, ci chiar animozitățile dintre ei, așa cum s-a întâmplat deja, la începutul poveștii lui Iosef.

Al doilea pericol este graba. Uneori, graba este benefică; alteori însă, asemenea ideii enunțate de proverbul românesc, ea ”strică treaba”. Ea îi face uneori pe oameni să își asume riscuri inutile, îi face să caute scurtături acolo unde ele nu există sau sunt periculoase și, în general, îi determină să facă alegeri nu întotdeauna înțelepte. Mult mai corect și mai productiv este ca frații să se concentreze nu pe viteza de deplasare, ci pe siguranța călătoriei.

Iar al treilea pericol îl reprezintă lucrurile care le pot distrage atenția pe drum. Călătoria este prin natura ei — chiar în absența problemelor emoționale, chiar făcută pe tihnă și în deplină armonie între toți membrii grupului — o întreprindere periculoasă. Călătoria presupune o tranziție, o schimbare, o deplasare dintr-un punct cunoscut către un alt punct (cunoscut sau poate necunoscut), trecând adesea prin locuri nefamiliare și potențial dificil de navigat. Tranzițiile de orice fel necesită concentrare. Orice distrage atenția reprezintă așadar un pericol. O clipă de neatenție poate avea consecințe dezastruoase, iar Iosef vrea să se asigure că frații săi sunt perfect conștienți de acest lucru.

* * *

Și o ultimă idee pentru acest articol, din capitolul 47 al Cărții Genezei. În al doilea verset al capitolului, Tora ne vorbește despre un subterfugiu pe care Iosef l-a utilizat atunci când și-a prezentat frații înaintea faraonului Egiptului. De fapt, subterfugiul este evident în verset doar atunci când el este tradus corect, ceea de — din păcate — nu se întâmplă în traducerile clasice:

  • [DC]: ”A luat pe cinci dintre frații lui și i-a adus înaintea lui faraon.”
  • [BOR]: ”Luând apoi pe cinci dintre frații săi, i-a înfățisat lui Faraon.”
  • [GG]: ”Și dintre toți frații săi, el luă cinci inși și îi duse în fața lui Faraon.”
  • [NTR]: ”Iosif i-a luat pe cinci dintre frații săi și i-a adus înaintea lui Faraon.”

În ebraică, versetul începe cu cuvintele ומקצה אחיו (”umikțe ehav”), expresie interpretată mai sus ca ”dintre frații săi”. Cuvântul מקצה (”mikțe”) are însă mai mult decât simplul sens al prepoziției ”dintre”. El provine de la rădăcina קצה, care înseamnă ”margine” și de la care derivă adjectivul ”marginal”.

În comentariul său asupra acestui verset, Rași explică faptul că Iosef a ales dintre frații săi tocmai pe cei mai ”marginali”, respectiv pe cei mai mărunți și mai puțin impozanți ca statură. Motivul? Pentru a-l convinge pe Faraon că frații săi nici nu sunt vreo o amenințare la adresa Egiptului, și nici nu sunt potriviți pentru a fi recrutați în armată sau a fi numiți în poziții de conducere sau putere.

Să nu uităm că scopul final al lui Iosef a fost acela de a-și aduce frații în Egipt doar pentru a-i feri de foamete. Un scop adiacent dar nu mai puțin important însă a fost și acela de a-i ține izolați de egipteni, departe, în ținutul Goșen. Întreg dialogul din următoarele versete subliniază de altfel această intenție. Frații se prezintă ca păstori din generație în generație, un lucru ”dezgustător pentru egipteni” (Geneza 46:34). Ei își doresc protecția Egiptului, însă vor totodată să fie și protejați de Egipt, mai precis de procesul de asimilare în societatea egipteană și de toate tentațiile acestei societăți: putere, bogăție, lipsa regulilor, imoralitate.

Prezentându-i lui Faraon pe cei mai mărunți, mai mici de statură, dintre frații săi, Iosef face din nou apel la emoții, de această dată nu doar prin cuvinte, ci și printr-o imagine care — conform proverbului — valorează o mie de cuvinte.

Șabat Șalom!

Share This