Unul din personajele cele mai controversate din întreaga Tora este fratele lui Iaakov — Esav. Zugrăvit de către Midraș și comentatori în culori nu tocmai favorabile, imaginea lui Esav provoacă însă numeroase dileme unui cititor atent al versetelor biblice.

Ne întâlnim cu Esav pentru prima dată în pericopa acestei săptămâni. Rebeca, soția lui Ițhak, are o sarcină dificilă și — consultându-L pe Dumnezeu — primește următoarea profeție:

Două popoare sunt în pântecul tău și două națiuni din tine se vor despărți; puterea va trece de la o națiune la alta ורב יעבוד צעיר (”verav iaavod țair”). — Geneza 25:23

În mod voit ambiguu, cuvintele ebraice din finalul versetului pot fi traduse atât prin ”și cel mai în vârstă va sluji celui tânăr” (adică Esav îi va sluji lui Iaakov), cât și prin ”și mult va sluji cel tânăr” (adică Iaakov va avea o viață grea și plină de suferință). Conform opiniei comentatorilor, aceste cuvinte sunt de fapt un exemplu de profeție a cărei semnificație exactă poate fi deslușită abia după ce evenimentele la care face ea referire vor fi fost împlinite, contribuind și ele la complexitatea imaginii lui Esav.

Aflăm apoi despre Esav că nu pune prea mult preț pe spiritualitate, fiind un om mai mult pragmatic, terestru, ancorat în material. El este un ”om care cunoștea vânătoarea, un om al câmpului” (Geneza 25:27) care își vinde fără ezitare, în Geneza 25:29-34 dreptul de întâi-născut, asociat cu spiritualitatea. Însă — ne  spune tot Tora — tatăl său Ițhak îl iubea mai mult decât pe fratele său. (Geneza 25:28)

În continuare, aflăm că tatăl său Ițhak îl binecuvântează. Mai mult, binecuvântarea lui Esav se îndeplinește chiar înainte de cea a lui Iaakov. În pericopa Vaișlah, atunci când Tora enumeră toți descendenții lui Esav, versetele ne fac o precizare interesantă:

Aceștia sunt regii din țara Edomului înainte ca un rege să domnească peste copiii lui Israel. — Geneza 36:31

Apoi, există numeroase versete care vorbesc despre relațiile dintre evrei și urmașii lui Esav. Moșe interzice ura față de edomiți, ”căci ei sunt frații voștri” (Deuteronom 23:8). Iar Dumnezeu Însuși pecetluiește această poruncă spunând:

Sunteți pe cale să treceți prin țara fraților voștri, descendenții lui Esav, care trăiesc în Seir. Se vor teme de voi, însă să aveți grijă. Să nu-i provocați la război, că Eu nu vă voi da din țara lor nici măcar o bucată pe care să puneți piciorul. I-am dat lui Esav țara dealurilor Seirului, spre a fi a lui. — Deuteronom 2:4-5

Și desigur, există celebra tradiție iudaică — menționată atât de Talmud, cât și de alte lucrări, cum ar fi spre exemplu Zoharul — care vorbește despre profunda dragoste pe care Esav i-a purtat-o tatălui său, Ițhak. ”Nici un om nu și-a onorat tatăl mai mult decât a făcut-o Esav”, scriu rabinii noștri.

Cine este așadar Esav din perspectivă iudaică? Este un om bun sau rău? Ne este prieten sau dușman? Ce relație ar trebui să aibă urmașii lui Iaakov (evreii) cu urmașii lui Esav?

Întrebările sunt complexe și cu vaste implicații.

În istorie, Esav simbolizează Roma. ”Esav este Edom”, ne spune Tora în Geneza 36:8. Iar Edom (Roma) reprezintă o amintire dureroasă. În primul rând, Imperiul Roman este cel care a distrus Al Doilea Templu din Ierusalim și a declanșat cel mai lung exil din istoria unui popor. Și în al doilea rând — și poate la fel de semnificativ — Imperiul Roman este și cel prin intermediul căruia au fost promovate și făcute cunoscute omenirii teologia și religia creștină, religie cu ai cărei discipoli evreii nu a avut întotdeauna cele mai calde relații. Este suficient să ne amintim aici de perioadele negre ale Evului Mediu, de relațiile cu Biserica acelor vremuri, de Inchiziție și auto-da-fé, de disputele forțate între teologii creștini și evrei (adesea încheiate cu persecuții la adresa comunităților evreiești), de cruciade, pogromuri, edicte de purificare religioasă sau convertiri forțate — pentru a ne face o idee despre conotația negativă pe care o are relația cu Esav în iudaism.

Și cu toate acestea, iudaismul nu pictează o poză simplistă a lui Esav, ci dimpotrivă, una extrem de complexă, cu rele dar și cu bune. El nu este nicidecum dușmanul prin excelență al evreilor (acest titlu îi revine probabil lui Amalek), ci fratele care — este drept — a apucat-o pe alt drum, dar care continuă să ne rămână frate, care are același părinte (Ițhak) și care beneficiază și el de binecuvântarea părintească.

Pentru evrei, Esav este părintele unor neamuri cu care strămoșii dar și contemporanii noștri au avut relații complexe, uneori benefice și alteori problematice, însă aproape întotdeauna marcate și de potențialul reconcilierii. De altfel, în capitolul 32 din Geneza, chiar și cei doi frați, Iaakov și Esav, se împacă. În versetele 33:16-17, drumurile lor se despart apoi, însă ei rămân într-o relație frățească unul cu celălalt. Iar atunci când părintele lor Ițhak moare, Tora ne spune în versetul 35:29 că ”fiii săi, Esav și Iaakov, l-au îngropat”. Sub acest semn plasează iudaismul și relațiile dintre evrei (urmașii lui Iaakov) și creștini (urmașii lui Esav). Uneori dificile, cum am punctat mai sus, adesea pe drumuri diferite și chiar diametral opuse teologic, însă cu potențialul respectului și înțelegerii reciproce.

Și aceasta este ideea pe care trebuie să o reținem de fapt: că suntem datori, ca oameni, să ne respectăm unul pe celălalt, să respectăm acel צלם אלקים (”țelem Elokim”), acea ”imagine a lui Dumnezeu” în care ne-a creat pe toți. Fiecare avem o relație cu El, fiecare în felul nostru, și acea relație nu este binară, exclusivistă. Faptul că Dumnezeu i-a ales pe evrei dintre toate popoarele nu înseamnă că Dumnezeu este doar Dumnezeul evreilor. În Tora, Dumnezeu nu apare exclusiv doar evreilor, ci și neevreilor deopotrivă. El îi apare — în vremurile lui Avraham — lui Melhițedek, regele Salemului, pe care Tora îl caracterizează drept ”un preot al Celui Preaînalt” (Geneza 14:18-20). Dumnezeu le ”face case” moașelor egiptene Șifra și Pua (Exodul 1:21). Dumnezeu este slăvit de către Itro, socrul lui Moșe (Exodul 18:10-12) și tot El îi oferă profeții lui Bilaam (Numeri cap. 22-24). În Tora, Dumnezeu are într-adevăr o relație specială cu evreii, însă El continuă să aibă o relație și cu neevreii deopotrivă.  Relație pe care tradiția iudaică o surprinde succint în celebra maximă talmudică:”toți cei drepți din toate popoarele au parte de Lumea Viitoare.” (Talmud, Tratatul Sanhedrin 13:2)

Sau, după cum comenta și rabinul Jonathan Sacks în scrierile sale:

Când Iaakov a fost ales, Esav nu a fost respins. Dumnezeu nu respinge. ”Chiar dacă mama mea și tatăl meu mă abandonează, Dumnezeu mă va primi.” (Psalmi 27:10) A fi ales înseamnă două lucruri: apropiere și responsabilitate. Dumnezeu ne ține aproape pentru a ne cere să facem lucruri speciale. Dincolo de asta, Dumnezeu este Dumnezeul întregii omeniri, Autorul tuturor lucrurilor, Căruia Îi pasă de toți și care este accesibil tuturor. Într-o epocă în care conflictul religios își face din nou apariția, acestea sunt adevăruri pe care nu avem voie să le uităm. — rabin Jonathan Sacks

Șabat Șalom!

Share This