Există o foarte frumoasă și importantă simbolistică în versetele 26:19-22 din pericopa acestei săptămâni. În aceste versete, Tora ne vorbește despre trei fântâni de apă săpate de Ițhak (Isaac) chiar pe locul fântânilor pe care le săpase, cu o generație înainte, tatăl său, Avraham.
Fântânile sunt pomenite ca fiind fântâni ”cu apă vie” (26:19) și se numesc, în ordine, Esek, Sitna și Rehovot. (Pentru o explicație asupra semnificației acestor fântâni în povestea lui Ițhak, precum și în ansamblul poveștii colective a poporului evreu, vă recomand și comentariul din această săptămână al domnului Prim Rabin Rafael Shaffer.)
Numele acestor trei fântâni nu sunt însă întâmplătoare, ci dimpotrivă, ele ne îndeamnă să aruncăm o privire atât în istoria poporului evreu, cât și în modul în care oamenii se cuvine să se poarte unii cu alții.
Esek înseamnă ”ceartă” sau ”dispută”, deoarece acolo s-au înfruntat cu el păstorii din Gherar, contestându-i munca de descoperire și construcție a fântânii și afirmând emfatic: ”a noastră este apa!” (26:20) Deși săparea unei fântâni în deșert este o întreprindere dificilă, Ițhak a decis să și-o asume. Iar după tot efortul, după toată truda, rezultatul final a fost unul departe de așteptări: o fântână distrusă și astupată, relații proaste cu vecinii, ceartă și dispute teritoriale.
Dar, din păcate, cearta nu s-a încheiat aici, ea continuând și în versetul care descrie cea de-a doua fântână, numită Sitna, care înseamnă ”vrăjmășie” sau ”ostilitate”. Nici aici, întreprinderea nu reușește, în ciuda eforturilor lui Ițhak. Un efort de distanțare de conflict, de abandon al primei încercări, a fântânii Esek, și de căutare a unei noi soluții, este întâmpinată de păstorii din Gherar cu un alt act de distrugere, provocare și vrăjmășie. (Ca fapt divers dar foarte semnificativ: numele de Satan – desemnând în iudaism îngerul acuzator care aduce păcatele oamenilor înaintea lui Dumnezeu – provine de la aceeași rădăcină.)
Doar în finalul acestui episod aparent minor, Tora ne oferă și un exemplu de reconciliere și pace. Cea de-a treia fântână, săpată din nou de către Ițhak cu efort și sudoare, primește numele de Rehovot, adică ”locuri largi”, ”căci acum Domnul ne-a dat un loc larg și vor fi roditori în țară.”
În comentariul său asupra acestor versete, Ramban (Nahmanide) citează un verset din Ieremia 17:13 care compară Prezența Divină cu ”o sursă de apă vie”. Fântânile săpate de Ițhak (Isaac) – ne spune Ramban – sunt o aluzie la cele trei Temple din Ierusalim, locul fizic de pe pământ în care Prezența Divină sălășluia în mijlocul poporului lui Israel.
Esek, al cărui nume înseamnă ”dispută”, este o aluzie la Primul Templu. Disputa internă dintre triburile lui Israel – unele care îl acceptaseră pe Rehoboam ca urmaș al lui Solomon și altele care îl respinseseră – uciderea profetului Zeharia, conflictul dintre regele Iehoiakim și profetul Ieremia, precum și multe alte episoade de vrajbă internă din acele vremuri au făcut ca Primul Templu să își piardă protecția divină și să fie în final distrus de babilonieni.
Sitna, al cărui nume înseamnă ”ostilitate”, este o aluzie la al Doilea Templu. Reconstruit după încheierea exilului babilonian, acest Templu a fost distrus și el, în anul 70 e.a., de către armatele romane. Conform tradiției iudaice, motivul pentru această distrugere, care a debutat cel mai lung exil la care a fost supus vreodată un popor, a fost sinat hinam, adică ura fără motiv între evrei, chiar între învățați, care nu se mai priveau unul pe altul cu dragoste și respect.
Două fântâni astupate, două momente de dispută, ceartă, ostilitate și vrajbă. Două Temple distruse, două momente de depărtare a Prezenței Divine din sânul lui Israel. Două momente de pierdere a integrității teritoriale, a păcii, a independenței și autodeterminării ca popor.
Prin contrast, a treia fântână, numită Rehovot, adică ”locuri largi”, este o aluzie la cel de-al Treilea Templu, cel care urmează să fie construit odată cu instaurarea Erei Mesianice. Conform acestei metafore, al Treilea Templu urmează să fie construit pe principiul înțelegerii între oameni, pe principiul că fiecare își are locul său în lume, o lume suficient de largă pentru toți. Rehovot, a treia ”fântână cu apă vie”, reprezintă astfel o lume fără amenințări, fără violență, fără dispute și ostilități, fără dușmănie și dorință de distrugere, o lume a păcii și bunei înțelegeri, a respectului și prețuirii vieții tuturor oamenilor.
Să ne ajute Dumnezeu – pentru binele tuturor – ca metafora fântânii din Rehovot să ne inspire către pace, pentru a putea fi cu toții ”roditori pe pământ”.
Șabat Șalom și Hodeș Tov!
Fiecare om (evreu) își dorește, firesc, ceva de la zidul plângerii. Eu îmi doresc de la zidul plângerii (nici mai mult, nici mai puțin) să se reconstruiască cel de-al treilea TEMPLU. Această dorință am scris-o în limba ebraică, în 2014(cu ajutorul d-rei Daniela Hadad), scrisoare-dorință dusă la zidul plângerii prin bunăvoința d-nului Hadad (tatăl d- rei Daniela Hadad). Ce s-a mai întâmplat între timp ? Între timp autoritățile israeliene ( concret dl. premier Beniamin Netaniahu ) au luat măsurile necesare pentru mutarea capitalei israeliene de la Tel Aviv la Ierusalim. Șabat Șalom!
Poate greșesc
Legat de constructia si distrugerea templelor Numelui lui Dumnezeu din Ierusalim – așa spune traducerea din limba romană
Fiecare om judecă sau efectuează raționamente astfel cum a fost învățat sau cum l-a obișnuit mediul, anturajul etc
Judecata lui Dumnezeu nu este judecata omului
Sa luam viața lui Moshe , la 80 de ani orice om, care ajunge aceasta vârstă, se pregătește sa își încheie călătoria pe pământ
Moshe, un păstor care, in tinerețe, fusese proclamat fiul fiicei faraonului Egiptului, a pierdut toată bogăția de la curtea lui faraon si își petrece ziua si noaptea având grija de oi si capre – temându-se de multele pericole care pot apărea (animale sălbatice, boli, oameni răi) pt întreținerea si creșterea turmei pe care o păstorea
In plus Moshe era bâlbâit (avea vorba încurcată)
Cu toate acestea Moshe este găsit vrednic de Dumnezeu care i se arată si este ales de Dumnezeu ca să umble cu el și sa conduca poporul evreu
In vremea lui Samuel poporul evreu cere un împărat
Copii lui Samuel nu urmau calea tatălui său si făceau răul
Iar Dumnezeu ii spune lui Samuel ca alegerea unui împărat pt poporul evreu înseamnă, in final, îndepărtarea de Dumnezeu – textul in limba romană spune, lepădarea lui Dumnezeu
Împăratul David ca si Avraham si fiecare dintre noi are un destin, încercări prin viață, prin unele încercări trece urmând calea stabilită de Dumnezeu in Tora, prin alte nu reușește sa respecte poruncile lui Dumnezeu
Totuși, David își alege fiul preferat de el, respectiv pe Solomon, ca împărat
Solomon asculta porunca tatălui său David de a constru primul Templu al Numelui lui Dumnezeu, dar in aceleași timp construiește in fata templului pe muntele Pierzari doua locuri de închinare pt zeități păgâne
Construirea locurilor de închinare păgâne aduc pedeapsa lui Dumnezeu si ruperea împărăției iar ulterior dărâmarea templului si mai tarziu robia babiloniană
Solomon si el a avut încercări in viața, dar toată inteligenta si pricepea nu i-au fost de ajuns atunci când s-a încrezut in propriile puteri si a ales sa nu respecte poruncile lui Dumnezeu, mai mult să considere poruncile lui Dumnezeu ca vorbe fără valoare
Templul Numelui lui Dumnezeu a fost dărâmat dar asta nu e in zadar dacă poți găsi in Tora motivele judecății lui Dumnezeu
Textul din Deuteronom 10.12-13 ne spune ce își dorește Dumnezeu
Ferește-te de rău si fa binele
Caută pacea si o urmeaza pe ea