Unul din rabinii care îmi este coleg la școala unde lucrez aici la Montreal are în biroul lui multe lucruri interesante: fotografii cu oameni care l-au inspirat în decursul carierei lui, poze cu locuri interesante, cărți nenumărate, desene cu semnificație personală primite de la foști elevi, precum și un tricou pe care scrie ”NO EXCUSES” (”Fără justificări”), menit să servească drept aducere aminte pentru oricine îl vede că simțul datoriei împlinite nu trebuie să fie zdruncinat de scuze sau explicații pentru un comportament delăsător.
Printre toate aceste lucruri, o bucată de pergament, scrisă cu pană și cerneală la fel cum s-ar scrie și un sul de Tora, stă înrămată pe unul din pereți. Pe acea bucată de pergament, pe care am inclus-o și în fotografia care însoțește acest eseu, apare un singur verset din pericopa Pinhas (Numeri 28:4), dar care se regăsește aproape identic, cu o diferență de o singură literă (un articol hotărât), și în pericopa acestei săptămâni:
את־הכבש האחד תעשה בבקר ואת הכבש השני תעשה בין הערבים – ”Primul miel să-l aduci [ca jertfă] dimineața, și al doilea miel să-l aduci [ca jertfă] pe înserat.” – Exodul 29:39
De ce tocmai acel verset? Dintre toate versetele Torei, cu semnificații aparent mult mai profunde și mai serioase – de ce tocmai acesta? Ce lecție valoroasă ascunde el?
În primul rând, despre versetul din pericopa noastră, spre deosebire de cel din pericopa Pinhas, Ibn Ezra ne informează că el are o particularitate aproape imposibil de surprins în limba română. Am redat mai sus subiectul propoziției ca fiind ”primul miel” (în pericopa Pinhas apare ”un miel”), dar cuvintele הכבש האחד (hakeves haehad) conțin un mesaj puțin mai subtil. Ad literram, ele s-ar traduce prin: ”mielul cel unu”. În engleză am văzut redarea ”the one lamb”, cu referință la un miel care are o importanță individuală, dar care este totodată și primul dintr-o serie de doi.
În al doilea rând, avem o explicație oferită de Or Hahaim: prin această formulare, Tora ne spune că deși există o legătură între cei doi miei – ei fiind amintiți împreună în verset, unul ca jertfă de dimineață, iar celălalt ca jertfă de după-amiază – mielul de dimineață putea fi jertfit chiar și dacă celălalt miel, cel destinat jertfei de după-amiază, nu era încă disponibil. Altfel spus, deși legați între ei într-un ritual zilnic, cei doi miei aveau statut independent în legea mozaică: evreii erau obligați să îndeplinească ritualul de dimineață, chiar și dacă nu exista în acel moment siguranța că vor putea îndeplini corect și ritualul de seară.
Iar în al treilea rând, există o explicație uimitoare pe care o oferă Ein Iaakov, o colecție de midrașim compilată în secolul 16 de către rabinul Iacov ibn Haviv. Care este versetul cu cel mai cuprinzător mesaj din toată Tora? – se întreabă midrașul. Trei opinii sunt oferite:
- שמע ישראל – ”Ascultă, Israele: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul.” (Deut. 6:4) – este opinia lui Ben Zoma.
- ואהבת לרעך כמוך – ”Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți.” (Lev. 19:18) – este opinia lui Ben Nanas.
- את־הכבש אחד תעשה בבקר – ”Un miel să-l aduci dimineața, și al doilea miel să-l aduci pe înserat.” (Num. 28:4) – este opinia lui Șimon ben Pazi.
Și midraș-ul concluzionează că legea urmează opinia lui Ben Pazi.
Straniu, nu-i așa? Primele două sugestii sunt mult mai ușor de înțeles decât a treia. ”Șema Israel” este crezul fundamental al iudaismului. ”Vehahavta lereaha kamoha” este numit în Talmud klal gadol ba’Tora, adică un principiu fundamental al Torei. La fel ca poruncile înscrise pe cele două Table ale Legământului, primul verset ne vorbește despre relația pe care trebuie să o avem cu Dumnezeu, iar al doilea ne vorbește despre relația pe care trebuie să o avem cu alți oameni. Cum poate așadar versetul din pericopa noastră să le detroneze pe celelalte două, ca importanță și capacitate de a sintetiza esența Torei?
Maharal, unul din marii rabini ai secolului al 16-lea, oferă un răspuns la această întrebare: consecvența. Al treilea verset ne vorbește despre cât de esențială este consecvența în viața fiecărui om. Pentru a putea merge înainte, pentru a putea reuși în ceea ce ne propunem, pentru a avea relații statornice – atât cu Dumnezeu, cât și cu semenii noștri – este indispensabil să fim consecvenți. Versetul din pericopa Pinhas și pericopa noastră punctează această consecvență: un miel jertfit dimineața, un miel jertfit pe înserat. În fiecare zi. 7 zile pe săptămână. 365 de zile pe an. Fără greș. Fără rateuri. Fără justificări.
Momentul în care Dumnezeu ne-a oferit Tora la Sinai a fost unul de maxim spiritual. La fel a fost și cel în care El a despicat marea pentru noi în timpul Exodului. La fel și cel în care Dumnezeu i-a vorbit lui Avraham, sau lui Moșe, sau profeților. În zilele noastre, avem și noi astfel de momente de maxim spiritual: poate de Șabat, poate când ni se naște un copil, poate când ne rugăm fierbinte și cu inima deschisă, poate când avem o epifanie.
Dar nu aceasta este esența iudaismului și a relației cu Dumnezeu și cu cei din jur! Iudaismul nu se menține și nu se propagă prin momentele de culme spirituală. Nu momentele speciale fac lumea mai bună, și nu ele ne fac pe noi înșine mai buni! Testul adevărat al unei relații, al credinței, al încrederii și al fidelității este ceea ce facem în viața cotidiană, în momente obișnuite, normale, ale existenței noastre.
Copiii nu-și iubesc părinții pentru că aceștia îi duc la parcul de distracții o dată pe an sau le fac o petrecere de zi de naștere. Copiii își iubesc părinții pentru că aceștia îi trezesc de dimineață cu un zâmbet, pentru că le pregătesc micul dejun și că îi pun în pat să doarmă în fiecare seară. Cu consecvență ritualică, relația este menținută prin manifestări de dragoste – mărunte, dar consecvente – care continuă zi de zi. 7 zile pe săptămână. 365 de zile pe an. Fără greș. Fără rateuri. Fără justificări.
La fel este și în relația cu partenerul sau partenera de viață. Rămânem cu ei vreme de 25 sau 50 sau 75 de ani (dacă ne ajută Dumnezeu) nu pentru că le-am oferit un inel cu diamant la logodnă sau pentru că am făcut odată o excursie de vis împreună. Rămânem cu ei pentru că ne exprimăm grija și dragostea față de ei în fiecare zi, pentru că ne leagă cotidianul, bucuriile și grijile zilnice, deciziile pe care le luăm împreună. În fiecare zi. 7 zile pe săptămână. 365 de zile pe an. Fără greș. Fără rateuri. Fără justificări.
Deși la prima vedere prea mărunt și nepotrivit ca să cuprindă esența Torei, versetul despre jertfa zilnică – astăzi înlocuită de rugăciunile de dimineață (șaharit) și după-amiază (minha) – ne oferă o perspectivă uimitoare asupra a ceea ce ne ține pe calea cea bună: consecvența.
Ibn Ezra ne spune că, la fel ca și jertfa zilnică, ceea ce facem consecvent are importanță individuală, dar și importanță ca parte dintr-o serie. Or Hahaim ne spune că, indiferent de dubii și circumstanțe, trebuie să continuăm să ne facem datoria. Iar Ein Iakov ne spune că dacă vrem să trecem de testul vieții, dacă vrem să ne păstrăm și să ne îmbunătățim relațiile – cu Dumnezeu, cu semenii, cu noi înșine – trebuie să rămânem consecvenți în ceea ce ne-a fost dat să facem sau ceea ce ne-am asumat. În ciuda obstacolelor și tentațiilor de a divaga, nu avem voie să abandonăm.
L-am întrebat odată pe prietenul meu, Mihnea Guttman, care m-a ajutat enorm la corectarea cărților publicate până acum – a humașului ”Tora și haftarot” și a ”Celor cinci meghilot” – de ce continuă să mă ajute acum la corectura Cărții Psalmilor, pe care o am în lucru. Mi-a răspuns simplu: ”Din simțul datoriei. Mi-am luat un angajament moral și nu vreau să renunț la el.” Este probabil cel mai frumos răspuns pe care l-aș fi putut primi. Da, învățăm multe împreună, avem discuții interesante și animate, ne consolidăm nu doar cunoștințele, ci și prietenia – dar motivul principal pentru care continuăm (și el, și eu) este cel al consecvenței și simțului datoriei. Ne-am asumat o răspundere și ne întâlnim în fiecare săptămână ca să avansăm în împlinirea ei. Din păcate, nu pot să spun că fără greș și fără rateuri, căci am avut și din astea… Dar pot să spun că ”NO EXCUSES” – că nu căutăm să ne eschivăm de la treaba pe care o avem de făcut. Fără justificări. Și asta este ceea ce contează cu adevărat.
Șabat Șalom!
Ideea era că ”mielul” nu poate simboliza /justifica consecvența.
Ar fi necesari 2 (miei) x 365 (zile) = 730 de miei /an, ceea ce prin Ezekiel se reduce la jumătate (un miel) iar prin Hoshea se cam reduce de tot jertfa (asociată la rugăciuni).
Nu sugerez nimic, doar mă întrebam care ar fi mesajul, adevărul și eventuala evoluție (spirituală). Consecvența depinde oare exclusiv de numărul (material) de miei?
O relație consecventă a omului cu Dumnezeu, cu sine însuși și cu acea fărâmă de Dumnezeu din om și din toată creația, prin consecvența sa în principii, acțiuni, inclusiv prin rugăciune (cum bine ați precizat), este una.
Alta, cu totul altceva ar fi condiționarea materială sau excluderea acestor rugăciuni și a relației (consecvente), condiționată material prin posesia unui număr (discriminatoriu) de miei.
Aceasta mi se pare ideea evoluției spirituale (și consecvente) ad progresiv de profeți prin Ezekiel (”un miel) și prin Hoshea (”… bunătate voiesc … nu jertfe, și cunoștința de Dumnezeu, mai mult …”).
”Căci copiii lui Israel vor rămâne multa vreme … fără jertfa, fără chip de idol …” (Osea.3:4).
Poate că (o vreme) fără jertfă însă nu și fără Dumnezeu!
Cum este până la urmă?
Nu poți avea o relație fără o acțiune, fără ceva concret care să te lege de entitatea cu care vrei acea relație. Fie că acea entitate este Dumnezeu, fie un părinte sau copil, fie un soț sau soție, fie un prieten. Ideea că o relație adevărată poate exista și continua peste ani doar la nivel ideatic, fără concretizare, este falsă. ”Ochii care nu se văd se uită” – spune un vechi proverb românesc. În ebraică, termenul אהבה (ahava) – ”dragoste” provine de la rădăcina arameică הב (hav) – ”a da”. Ne exprimăm dragostea, atașamentul, față de Dumnezeu și cei din jurul nostru făcând ceva pentru ei, dăruindu-le ceva (timp, atenție, un cadou etc).
Ritualul iudaic început cu jertfirea zilnică a acelui miel, a continuat după distrugerea Templului prin rugăciune. Rugăciunile pe care le rostim astăzi înlocuiesc jertfele zilnice (conform versetului din Hoșea 14:3: ”buzele noastre vor plăti pentru boi”). Rugăciunile nu doar consolidează relația cu Dumnezeu, ci și apartenența la poporul lui Israel și la iudaism (adică relația comunitară) și sunt un ritual consecvent, zilnic. La fel este și obligația de a respecta, în fapte, poruncile divine. Iudaismul nu este un sistem de valori și o religie ”în inimă”, ci una PRACTICĂ, bazată pe ACȚIUNE. Nu există, spre exemplu, o poruncă explicită de a CREDE în Dumnezeu, dar există poruncile de a-L urma, de a ne alipi de El, de a căuta dreptatea, de a respecta edictele Lui etc.
Sper că am fost mai clar acum.
Da, mulțumesc!
Așa se zice: ”Ochii care nu se văd se uită”
(la alții).
Iar ”Cine uită, nu merită.” – (Nicolae Iorga)
Versetul din pericopa Pinhas și pericopa noastră punctează această consecvență: un miel jertfit dimineața, un miel jertfit pe înserat. În fiecare zi. 7 zile pe săptămână. 365 de zile pe an. Fără greș. Fără rateuri. Fără justificări.
–
Da, consecvența și simțul datoriei sunt parte din esența Torei.
”Un miel să-l jertfești dimineața, iar celălalt miel seara.” (Exod.29:39)
sau
”Să aduci un miel dimineața, și celălalt miel seara;” (Num.28:4, D.C.)
Însă, aș putea să observ că ulterior cam dispare mielul de seară (cu tot cu o jumătate din consecvență)?
”În fiecare zi vei aduce Domnului ca ardere de tot un miel de un an fără cusur; pe acesta îl vei aduce in fiecare dimineața. (Ezec.46:13)
Cum adică ”dispare” consecvența? Faptul că Ezekiel nu amintește mielul de după-amiază în profeția sa din acele versete înseamnă că el ”dispare” și, odată cu el, simbolul consecvenței?!? Sunt zeci de lucruri care apar amintite explicit în Tora și apoi nu sunt reluate de către profeți… Vă așteptați ca profeții să reia cuvânt cu cuvânt toate versetele Torei?
În plus, este de notat că acele versete din Ezekiel sunt interpretate de mulți comentatori ca făcând referire la jertfele ce vor fi aduse în Al Treilea Templu, cel care urmează să fie construit în Era Mesianică. Spre exemplu, Radak explică faptul că aceasta este una din diferențe, anume că în Al Treilea Templu, doar un singur miel va fi oferit, dimineața. Iată și un articol mai amănunțit despre subiect, cu alte exemple.
Mulțumesc,
nu dispare consecvența (față de valori) ci doar un miel (cel de seară).
Eu am întrebat dacă pot să observ că deja (la Ezekiel) dispare mielul de seară (nu toată consecvența).
Iar ulterior (la Osea) cam dispare de tot și orice jertfă de animal, (presupun că inclusiv mielul):
”Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștința de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot!” (Osea.6:6, D.C.)
”Ca milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. (idem, B.O.R.)
Adică o corelație între numărul de miei sacrificați (2, 1 sau 0) și consecvență devine discutabilă, teoretic și practic.
Alții se mulțumesc și cu o jumătate de miel, în zilele de azi, simbolic.
Nu?
Nu cred deloc că este așa cum sugerați. Rugăciunile sinagogale de dimineață (șaharit) și după-amiază (minha) corespund în tradiția iudaică exact cu cele două jertfe zilnice menționate în Tora. În condițiile în care aceste două rugăciuni sunt obligatorii, corelația dintre ele și consecvență se păstrează până în zilele noastre. În fiecare zi. 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Fără greș. Fără rateuri. Fără justificări. (Rugăciunea de seară este, la origini, opțională și neasociată cu jertfele, dar astăzi și ea a devenit obligatorie cu timpul.)
Imi place foarte mult descrierea ta despre biroul rabinului coleg de la scoala ta din Montreal. Este uimitor sa vezi cate lucruri interesante poate aduna o persoana de-a lungul timpului. Este deosebit de frumos sa vezi fotografiile cu oameni care i-au influentat cariera si pozele cu locuri fascinante. Si tricoul cu mesajul „NO EXCUSES” este un amintire buna sa ne aminteasca sa fim responsabili si sa nu gasim scuze pentru o comportare lenesa.