Aproape de fiecare dată când citesc un text iudaic — chiar unul pe care l-am citit de multe ori în trecut — noi semnificații și înțelesuri îmi apar în prim-plan. Cea de-a șasea binecuvântare din Șmone Esre este desigur una pe care am citit-o până acum de foarte multe ori. Ea face parte integrantă din ritualul de rugăciune zilnic, fiind rostită de trei ori în fiecare zi: dimineața, după-amiaza și seara. Însă asta nu o face să fie o excepție de la ceea ce am remarcat anterior, pentru că într-adevăr, atunci când am recitit această binecuvântare în pregătire pentru prezentul comentariu, noi idei și semnificații și-au făcut apariția…

Iată însă textul:

Iartă-ne, Tatăl nostru, căci am greșit, iartă-ne, Regele nostru, căci am păcătuit, căci Dumnezeu bun și iertător ești Tu. Binecuvântat ești Tu, Doamne, care ierți multe. — A șasea binecuvântare din Șmone Esre

Desigur, tema acestei binecuvântări este iertarea. Însă nuanțele acestei rugăminți la adresa lui Dumnezeu sunt extraordinar de interesante. Ceea ce se remarcă la prima vedere este redundanța textului: de două ori Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte, în două moduri diferite, apoi Îi spunem că este ”bun și iertător”, iar în final Îl binecuvântăm pentru că ”iartă multe”. Nu era oare de ajuns o singură frază pentru a exprima toate acestea?

Un posibil răspuns la această întrebare provine din nuanțele pe care le oferă nu traducerea în română, ci însuși textul ebraic al binecuvântării.

סלח לנו אבינו כי חטאנו – ”Selah lanu avinu, ki hatanu”, Îi cerem mai întâi lui Dumnezeu. ”Iartă-ne, Tatăl nostru, căci am greșit”. Apoi vorbim cu Regele nostru și Îi cerem să ne ierte pentru că am păcătuit: מחל לנו מלכינו כי פשענו – ”Mehal lanu malkeinu, ki fașanu”.

Încercând să explice această redundanță, rabinii Talmudului punctează în primul rând faptul că — deși traduse în română prin același verb, ”a ierta” — cuvintele סלח și מחל sunt foarte diferite. Primul descrie iertarea în sensul de a scuti pe cineva de pedeapsă, pe când al doilea o descrie în sensul de anula complet vina, a șterge practic în întregime greșeala. În primul caz, vinovăția rămâne, ea fiind doar ”compensată” prin pedeapsă (sau grațiere). În cel de-al doilea caz, vina dispare complet, ca și cum ea nu ar fi existat niciodată. Dacă ar fi să facem o analogie juridică, primul caz este echivalent cu grațierea, în timp ce al doilea cu anularea sentinței inițiale și declararea nevinovăției factuale.

Interesantă este și formula de adresare în cele două cazuri: Tată, respectiv Rege. Desigur, părinții sunt perfect capabili să ierte greșelile copiilor. Sunt chiar și capabili să uite consecințele și durerea sau umilința provocate de acestea. Însă nici chiar ei, cu dragostea fără margini de care sunt capabili, nu pot să facă în așa fel încât greșeala inițială să dispară complet din conștiința celor care au fost martori la ea.

Acest rol revine regalității. Regii, prin puterea (absolută) pe care o au, sunt capabili spre exemplu să poruncească scribilor, cronicarilor, să nu menționeze în scrierile lor o faptă sau un eveniment oarecare. Prin această acțiune, fapta respectivă este în esență ”ștearsă” complet din cărțile de istorie și ea încetează, în esență, să existe. Nimeni în generațiile următoare nu o cunoaște și deci nu își poate aminti de ea pentru a o analiza sau imputa. Și aceasta este și cererea pe care I-o adresăm lui Dumnezeu în cea de-a doua parte a binecuvântării: nu doar să ne ierte greșelile, ci și să le considere inexistente, să le șteargă definitiv și irevocabil din ”cazierul” nostru și să ne considere complet nevinovați, ca și cum ne-am fi născut din nou, fără păcate, fără erori.

La fel de interesantă este și asocierea iertării părintești cu cuvântul חטאנו — ”hatanu””am greșit”. Vorbim aici despre o greșeală, nu despre o faptă rea făcută intenționat. Desigur, în copilăria lor, ba chiar și la maturitate, copiii greșesc uneori față de părinți. Nu din reavoință sau dorință de răzbunare, nu din ură sau cu intenții distructive, ci pur și simplu pentru că sunt copii, pentru că își testează limitele, pentru că sunt prea curioși sau prea zburdalnici sau prea distrați să realizeze că fapta pe care urmează să o facă este eronată.

La polul opus este păcatul comis intenționat, păcat pe care îl declarăm prin cuvântul פשענו — ”pașanu”. Acest tip de ”greșeală” este mai răspândit în rândul adulților. De fapt, פשע, peșa, nici nu este propriu-zis o greșeală, ci ea este proprie mai degrabă celor care doresc să provoace suferință sau care sunt complet nepăsători față de consecințele faptelor lor. Acesta este un adevărat păcat — făcut adesea voluntar și în cunoștință de cauză — și el poate fi remediat apelând nu la dragostea părintească, ci la mila regalității.

O altă particularitate a acestei binecuvântări este faptul că ea conține de nu mai puțin decât trei ori cuvântul כי – ”ki””căci”. Unul din rabinii moderni, rabinul Yissocher Frand, care activează în cadrul ieșivei Ner Yisroel din Baltimore și pe site-ul Torah.org, punctează această particularitate în lumina faptului că în confesiunea care se rostește de Iom Kipur (”Vidui”), termenul utilizat pentru a prefața păcatele este אבל — ”aval”, însemnând ”însă”: אבל אנחנו ואבותינו חתאנו — ”însă noi și părinții noștri am păcătuit.” În vocabularul penitenței, cuvântul ”însă” este unul periculos: de multe ori, oamenii își cer scuze pentru ceea ce au făcut… însă ”poate și tu ai greșit”; însă ”n-am avut timpul și posibilitatea să fac mai bine”; însă ”ceea ce am spus este adevărat etc. Altfel spus, confesiunea care conține cuvântul ”însă” este făcută doar pe jumătate.

În binecuvântarea din Șmone Esre, cuvântul este כי — ”căci”: căci înțelegem că o confesiune pe jumătate este departe de ideal; căci știm că putem mai mult; căci suntem conștienți de puterea pe care Dumnezeu o are de a ierta, căci știm L-am dezamăgit și sperăm ca pe viitor să ne ridicăm la un alt nivel de spiritualitate și autocontrol.

Urmează apoi o particularitate gramaticală deloc de ignorat: כי א-ל טוב וסלח אתה — ”ki E-l tov vesalah ata””căci Dumnezeu bun și iertător ești Tu” și, desigur, culminarea, formula de încheiere a binecuvântării: ”Binecuvântat ești Tu, Doamne, care ierți multe.” În ambele fraze, verbele sunt la prezent, indicând faptul că Dumnezeu ne iartă greșelile în fiecare moment, în fiecare clipă. Pentru ca omenirea să continue să existe, procesul de iertare este continuu.

Există de altfel în tradiția iudaică o idee pe care o invocăm în ritualul de Iom Kipur: מעביר ראשון ראשון — ”maavir rișon rișon” — Dumnezeu iartă păcatele oamenilor pe măsură ce ele sunt făcute. În cazul în care Dumnezeu ar aștepta până la un moment de timp determinat pentru a ne judeca, riscul ar fi ca vina acumulată să fie mult prea mare pentru a mai putea fi trecută cu vederea sau răscumpărată. Cu această abordare — izvorâtă, fără îndoială, din faptul că Dumnezeu înțelege psihologia și condiția oamenilor și știe cu certitudine că nu putem, prin însăși natura noastră, să stăm prea mult departe de greșeală — Dumnezeu garantează în esență că procesul de iertare poate funcționa. Odată un păcat comis, urmează procesul de căință și reîntoarcere, apoi urmează iertarea propriu-zisă și abia apoi este evaluat următorul păcat!

Și pe fondul acestei ultime imagini descriptive a procesului de iertare, vă mai ofer o idee, provenită de această dată nu din binecuvântarea pe care o analizăm, ci din contextul în care ea apare în Șmone Esre. Binecuvântarea iertării este de fapt parte dintr-o serie care începe chiar cu prima cerere pe care I-o adresăm lui Dumnezeu: înțelepciune (binecuvântarea a patra), căință (binecuvântarea a cincea), iertare (binecuvântare a șasea, cea pe care o discutăm în această săptămână) și mântuire (binecuvântarea a șasea, pe care o vom aborda, cu ajutorul lui Dumnezeu, săptămâna viitoare). O progresie pe care nu o putem trece cu vederea, pentru că ea reprezintă de fapt ”rețeta” și ”harta” către ceea ce sperăm cu toții: o relație pozitivă și apropiată cu Dumnezeu și o mântuire finală cât mai grabnică.

Iată așadar, pe scurt, o analiză a binecuvântării iertării… După cum am spus și în debutul comentariului, întotdeauna avem ceva de învățat. Și sper din tot sufletul să vă fi oferit posibilitatea de învățare și să vă fi ajutat să vă deschideți sufletele spre noi și noi semnificații ale ritualului de rugăciune evreiesc.

Șabat Șalom și Moadim leSimha!

Share This