În ciuda numelui pe care îl poartă, pericopa Behar (însemnând ”pe munte”) nu vorbește decât tangențial de Muntele Sinai. De fapt, doar introducerea este legată de acesta, în sensul că poruncile conținute în pericopă – ne spune Tora – au fost date de către Dumnezeu lui Moșe pe Muntele Sinai, făcând parte așadar din Cele 613 Porunci ale Revelației sinaitice. Legi referitoare la modul de determinare și celebrare a anului de șmita (cel de-al șaptelea an din ciclul agrar), a anului de iovel – Jubileul, anul în care toate pământurile reveneau la proprietarii inițiali și libertatea era proclamată în întregul Israel, legi legate de răscumpărarea pământurilor și de tratamentul aplicat sclavilor evrei – toate acestea își găsesc un loc în pericopa Behar.
Ținând seama de dimensiunile extrem de reduse ale pericopei (numai 57 de versete!), nici erorile sau nuanțele ratate în traduceri nu abundă. De altfel, vom vorbi în acest articol despre doar două versete, a căror elucidare corectă merită însă toată atenția…
Prima oprire este în versetul 25:8, în care Dumnezeu dă evreilor porunca de a număra șapte cicluri de șapte ani până la anul de Jubileu. Textul ebraic folosește o formulă relativ consacrată: וספרת לך (”vesafarta leha”), pe care traducerile clasice o redau prin ”să numeri”.
Însă ebraica conține și acel pronume la final, făcând ca traducerea corectă să fie: ”să numeri pentru tine”. De fapt, porunca nici nu este adresată generic fiecărui israelit, ci este o poruncă specific îndreptată către Sanhedrin, tribunalul suprem al lui Israel, cel care în antichitate consfințea momentul de apariție a lunii noi și, implicit, ziua exactă când cădea fiecare sărbătoare din calendarul iudaic. Conform Midrașului, porunca este formulată la singular (”să numeri pentru tine”) și nu la plural (”să numărați pentru voi”) deoarece este adresată direct lui Moșe, la vremea respectivă conducătorul Sanhedrinului.
* * *
Iar a doua oprire în această săptămână este asupra expresiei אבן משכית (”even mașchit”) din versetul 26:1. Contextul este acela de interzicere a amplasării acestui even mașchit în țara Israelului, dar traducerile clasice au dificultăți în a identifica acest obiect. DC propune varianta ”piatră împodobită de chipuri”. BOR și GG vorbesc despre ”pietre cu chipuri cioplite cu dalta”. Iar NTR se referă la ”chipuri de piatră”.
Niciuna din aceste traduceri nu este de fapt corectă. În comentariul său asupra acestui verset, Rași explică termenul prin ”piatră ornamentală de prosternare”, cu referire exactă la niște dușumele din piatră pe care în antichitate oamenii se prosternau la idoli. În această interpretare, cuvântul משכית (”mașchit”) înseamnă ”mozaic” sau ”ornament”, respectivele dușumele cu rol în ritualurile idolatre fiind adesea împodobite cu diverse motive și decorații.
Diferența principală față de traducerile clasice este aceea că aceste pietre nu erau ele însele obiect al idolatriei, ci doar facilitau o prosternare idolatră. Nuanța poate părea minoră însă nu este, deoarece poruncile referitoare la interzicerea idolatriei sunt foarte precise în Tora. În particular, aici vorbim chiar și despre interzicerea unei construcții auxiliare idolatre, subliniind astfel cât de deplină și rezolută trebuie să fie separarea de idolatrie pe care Dumnezeu a dorit-o pentru poporul evreu.
Șabat Șalom!
Shalom. De unde incepe numaratoarea pentru a sti cand e anul sabatic ?
Numărătoarea anilor șabatici este păstrată printr-o tradiție ținută încă din vremea în care funcționa Templul din Ierusalim.
Ești binecuvântat Rabi pt.precizarile astea săptămânale… mulțumesc pentru atenția ce o primesc.