În urmă cu zece ani, în ultima drașa pe care am rostit-o la sinagoga Hebrew Institute of Riverdale din New York, chiar înainte de a reveni în România pentru a-mi începe misiunea rabinică, mi-am început discursul cu un citat din Maimonide:
מעולם לא ראינו ולא שמענו בקהל מישראל שאין להן קופה של צדקה – Niciodată, dar absolut niciodată, nu am văzut și nu am auzit de o comunitate evreiască care să nu aibă un fond pentru țedaka (acte caritabile) – Mișne Tora, Legile darurilor către săraci 9:3
A pune deoparte pentru săraci, a face donații caritabile în general, este o trăsătură tipic evreiască. Contrar unei des vehiculate (și false) acuzații antisemite de ”avariție”, evreii sunt unul din cele mai generoase popoare din lume. Fie pentru că se străduie să îndeplinească porunca Torei care mandatează ca în decursul vieții cel puțin o zecime din avere să fie donată în scopuri caritabile, fie pentru că într-adevăr cred în cauzele pentru care donează – evreii contribuie constant la bunăstarea altora.
Este suficient să intri într-un muzeu, o instituție de cultură, un spital sau o școală din zone cu o semnificativă populație evreiască și să citești numele inscripționate pe plăcile comemorative pentru a remarca câți evrei au contribuit la respectivul lăcaș. Și asta pentru cauze publice, multe chiar neevreiești (spre exemplu, iată un studiu în acest sens publicat în 2013). Iar pentru cauze evreiești – ex: educație iudaică, cultură iudaică, ajutorarea săracilor, sinagogi, diverse cauze în Israel etc – statistici recente vorbesc de peste douăzeci și șase de miliarde de dolari donați de către evrei numai în Statele Unite.
Tendința de a dona a evreilor, de a face contribuții caritabile, nu este însă un lucru nou. În pericopele Vaiakhel și Pekudei, pe care le citim în această săptămână, Tora ne vorbește pe larg despre actul de a da. Este o idee pe care o discută în comentariul său și rabinul Sacks, punctând – în stilul său magistral – un contrast foarte interesant.
În cazul pericopelor Vaiakhel și Pekudei, contribuția caritabilă a evreilor era desigur menită a susține construcția Tabernacolului, cu scopul de a facilita venirea lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Tora descrie momentul cu lux de amănunte. Evreii aduc pentru Mișkan metale prețioase, țesături și felurite obiecte de valoare în cantitate atât de mare încât la un moment dat Moșe este nevoit să îi roage pe evrei să se oprească.
Și au venit și i-au spus lui Moșe: ”Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care le-a poruncit Domnul să le facem.” Moșe a pus să strige în tabără ca nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru Tabernacol. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri. Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă exista și surplus. – Exodul 36:5-7
Desigur, revărsarea de generozitate descrisă în aceste versete este perfect de înțeles. Cauza pentru care urma să fie folosită contribuția era nobilă: un Loc Sfânt pentru Dumnezeu.
Însă foarte interesant este că doar cu câteva capitole în urmă, în pericopa Ki Tisa, Tora ne vorbește despre aceeași trăsătură de caracter – generozitatea – într-un context complet diferit. În timp ce Moșe este pe munte și primește Tablele Legii de la Dumnezeu, evreii îi cer lui Aaron, fratele lui Moșe, să le construiască un înlocuitor pentru Moșe. Este vorba aici despre Vițelul de Aur, unul din cele mai tragice episoade din istoria poporului evreu. Încercând să prevină distrugerea, în capitolul 32, citim următoarea replică pe care Aaron o adresează poporului:
Scoateți-vă cerceii de aur pe care le poartă soțiile voastre, fiii voștri și fiicele voastre și aduceți-le la mine. – Exodul 32:2
Comentând pe marginea episodului, Midrașul explică faptul că logica lui Aaron a fost simplă: solicitându-le lucruri de preț, șansele sunt ca poporul să refuze, în familii să înceapă eventual discuții și proteste și astfel proiectul construirii Vițelului de Aur fie să nu mai vadă niciodată lumina zilei, fie să fie întârziat suficient de mult cât să îi permită lui Moșe să coboare de pe munte.
Din păcate însă, lucrurile nu decurg cum a anticipat Aaron. În chiar versetul următor, citim reacția poporului:
Tot poporul și-a scos cerceii din urechi și i-au adus la Aaron. – Exodul 32:3
Din nou, aceeași generozitate imediată și necondiționată.
Însă, după cum am indicat, cele două contexte sunt profund diferite, cele două acte caritabile complet distincte prin natura lor. Într-unul din cazuri, era vorba despre Tabernacol, un proiect sfânt, o încercare de a-L aduce pe Dumnezeu mai aproape de oameni. În celălalt, scopul era Vițelul de Aur, un simbol al trădării lui Dumnezeu, o revenire la idolatrie și un act care – în final – aproape că a adus cu sine distrugerea întregului popor.
Diferența dintre episoade este atât de ireconciliabilă, încât nici chiar rabinii din vechime, fini observatori ai psihologiei umane, atenți analiști ai comportamentului uman, nu găsesc o explicație pentru fenomen. Replica lor, plină de uimire, spune tot:
Acest popor este chiar de neînțeles! Dacă li se cere să facă un Vițel de Aur, evreii dau. Dacă li se cere să facă Tabernacolul, evreii dau. – Talmudul Ierusalemitean, Șekalim 1:45
Din perspectiva dorinței de a contribui, suntem așadar un popor de neînțeles! Avem în ”ADN-ul evreiesc” o genă a generozității atât de dominantă încât nici măcar noi nu îi putem ține piept și nu o putem înțelege pe deplin. Facem acte caritabile pentru că aceasta este structura noastră, aceasta este trăsătura care ne definește, care ne călăuzește în viață. De la Avraham care și-a construit cortul cu intrări pe toate părțile pentru a primi cât mai mulți oaspeți și până la vremurile moderne în care ne remarcăm prin cantitatea și calitatea actelor caritabile, ne construim în fiecare comunitate un fond pentru acte caritabile pe care indivizii îl alimentează permanent cu generozitatea lor.
Ca evrei, am rămas în istorie nu doar ca un Popor al Cărții, ci și ca un Popor al Carității. În iudaism, a trăi înseamnă a da.
Șabat Șalom!
Opinii recente