[Haftara Vaethanan: Isaia 40:1-26]

În comentariul din această săptămână — doar câteva gânduri disparate… aritmetice. Dar mai întâi, o ghicitoare: ”Ce trece de la trei la șapte, prin două urmate de trei?”

* * *

Tișa beAv a trecut. După trei Haftare de admonestare (תלתא דפורענותא — t’lata de’puraniuta), săptămâna aceasta întoarcem foaia. De fapt, începem o nouă serie de Haftare care poartă numele de שבע דנחמתא — șiva de’nehamta, cele șapte Haftare de consolare. Iar Șabatul care debutează seria, acest Șabat, poartă numele special de Șabat Nahamu, un nume provenit chiar de la primele două cuvinte, repetate, ale Haftarei:

נחמו נחמו עמי — Nahamu, nahamu ami — Consolat, consolat fii, poporul Meu — spune Domnul — Isaia 40:1

Trei Haftare aspre fac așadar loc la șapte Haftare mângâietoare, iar tranziția este debutată de două expresii de consolare. Iar dacă mergem mai departe pe firul Haftarei, întâlnim și trei voci profetice care completează ghicitoarea… Și pentru că despre primele trei Haftare am vorbit deja, în timp ce seria de șapte abia a început, în această săptămână ne vom concentra doar pe celelalte cifre prezente aici: două expresii de consolare și trei voci.

De fapt, numărul doi nu se referă doar la expresiile de consolare menționate în debutul Haftarei. Un Midraș menționat în Pesikta de Rav Kahana (o culegere de legende cel mai probabil compilată între secolele 5 și 7 e.a.), oferă următoarea paralelă:

Evreii au păcătuit dublu, precum este scris: חטא חטאה ירושלם — Het hata Ierușalaim — Păcat [mare] a păcătuit Ierusalimul” (Eiha / Plângerile 1:8). Și au fost pedepsiți dublu, precum este scris: כי לקחה מיד ה’ כפלים בכל חטאתיה — Ki lakha mi’iad Hashem kifla behol hatoteia — Căci a primit din mâna Domnului dublu pentru toate păcatele sale” (Isaia 40:2). Și au fost mângâiați dublu, precum este scris: נחמו נחמו עמי — Nahamu, nahamu ami — Consolat, consolat fii, poporul Meu, spune Domnul (Isaia 40:1) — Pesikta de Rav Kahana 16:11

Păcat dublu, pedeapsă dublă și consolare dublă…

Sincer, nu știu exact care este mesajul aici. Probabil că ideea cea mai simplă este aceea că fiecare acțiune pe care o întreprind oamenii are și consecințe proporționale. Altfel spus: după faptă, și răsplată. Când alegem să păcătuim, vom suferi consecințele. Poate nu imediat, poate nu evident, dar repercursiunile vor exista. Iar apoi — doar datorită milei lui Dumnezeu — vom primi din nou șansa de a reveni, de a redeveni consolați. Este mersul lumii, firesc și imuabil, amintindu-ne că întotdeauna avem posibilitatea să alegem între bine și rău, între drept și nedrept, între corect și incorect. Iar când greșim, avem posibilitatea să ne corectăm greșeala și există de asemenea și iertarea pe care Dumnezeu ne-o rezervă. Ca să putem merge mai departe…

* * *

Pentru cele trei voci, mesajul este mai simplu.

Haftara menționează mai întâi o primă voce care strigă în deșert, vorbind despre ”aplatizarea drumurilor” (Isaia 40:3) Este o voce care se aude din depărtări (temporale, probabil, mai mult decât spațiale), dar care anunță simbolic îndepărtarea tuturor obstacolelor din calea mântuirii. Pentru un popor aflat în suferință — așa cum am fost cu toții cu doar câteva zile în urmă, de Tișa beAv — acesta este un mesaj extraordinar. Chiar dacă nu știm când va veni, chiar dacă nu știm exact cum va fi și în ce va consta, vocea din deșert ne anunță că Era Mesianică urmează să sosească. Și o așteptăm cu toții, בכל יום שיבוא — behol iom șeiavo — ”în fiecare zi care trece”.

Apoi, este amintită o a doua voce care îi spune profetului să-și folosească propria voce și să proclame. ”Ce să proclam?”, întreabă mirat profetul (Isaia 40:6). Mesajul de proclamat este acela că în Dumnezeu ar trebui oamenii să-și pună încrederea: ”Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne etern”, proclamă vocea. Un mesaj simplu și puternic. Însă dincolo de el, există și dialogul dintre om și divin, parteneriatul, colaborarea. Proclamă tu și voi proclama și Eu — îi spune Dumnezeu profetului. Mântuirea urmează să fie realizată ca un efort de echipă, atunci când omul și Divinitatea conlucrează și ajung la armonie. Și acesta este un mesaj care merită interiorizat de către toți oamenii!

Iar în final, vorbim despre o a treia voce care întărește această ultimă idee și o extinde în semnificații: ”Urcă-te pe munte, vestitor al Ționului, ridică-ți vocea cu putere!” (Isaia 40:9) Cu cât ne ridicăm mai sus, cu cât creștem mai mult în spiritualitate, cu atât și vocea noastră va avea mai multă putere în direcția pe care Dumnezeu o dorește. Poate un fel de: ”Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.” Sau de: ”Un om este condus pe calea pe care dorește să meargă.” Sau poate chiar ideea pe care am mai amintit-o și în alt comentariu: pentru a ne întoarce la Dumnezeu, trebuie să mergem și noi către El, și avem nevoie să ne ajute și El să ne apropiem.

* * *

După cum am spus și la început, doar gânduri disparate aritmetice în această săptămână…

Sper ca ”tranziția de la trei la șapte, prin două urmate de trei” (tema ghicitorii noastre) să vă ofere un prilej de meditație și introspecție. Iar dacă, din versetele Haftarei, extrageți și un alt mesaj, poate chiar și mai interesant și puternic, vă invit să-l formulați ca și comentariu pe site, pentru ca și alții să beneficieze de pe urma lui.

Șabat Șalom!

Share This