Când o instituție care (ar trebui) să se respecte decide să promoveze o inepție, toate vocile celor care aud sau citesc ar trebui să se ridice. Așa a fost și cazul unei infame serii de rezoluții ale UNESCO, agenția specializată pe cultură a Națiunilor Unite, cu scop declarat de a ”coordona cooperarea internațională în educație, știință, cultură și comunicare” pentru a ”întări legăturile dintre națiuni și societăți”. Seria de rezoluții la care mă refer aici (vreo 3 sau 4 în ultimul an) numesc Israelul nici mai mult, nici mai puțin decât ”putere ocupatoare în Palestina” și neagă pe față — sau, în cel mai bun caz, trec sub absolută tăcere — indiscutabilele legături istorice, culturale și religioase ale Israelului și poporului evreu cu teritoriul actual al Statului Israel, cu Ierusalimul și cu Muntele Templului.

Politic vorbind, mesajul profund antisemit al unor astfel de texte nu poate decât să întristeze și să revolte. El nu numai că nu face cinste organizației care îl emite, ba chiar mai mult, o degradează și o condamnă în fața inteligenței, a decenței și a bunului simț, transformând-o din ceea ce se pretinde în definiția de mai sus într-o simplă ”glumă proastă” a istoriei.

Dar nu despre antisemitismul și părtinirea rezoluțiilor UNESCO vreau să vorbesc aici… Ce vreau să aduc în prim-plan este adevărul istoric, cultural, social și religios ignorat cu reavoință de acest tip de ”rezoluții”. Altfel spus, să încerc să răspund — foarte pe scurt, e drept — la întrebarea: Ce reprezintă Ierusalimul în cadrul iudaismului și în conștiința națională și spirituală a poporului evreu?

Fără discuție, subiectul s-ar putea foarte ușor constitui într-o teză de doctorat, ba chiar probabil și într-o întreagă lucrare cu caracter enciclopedic. Pentru acest eseu însă, punctul de pornire va fi o simplă binecuvântare din rugăciunea de Șmone Esre pe care o rostim zilnic:

Și la Ierusalim, orașul Tău, întoarce-Te cu îndurare și locuiește în el precum ai spus. Și reclădește-l în curând, în zilele noastre, ca o construcție permanentă, iar tronul lui David, slujitorul Tău, în curând, în mijlocul lui întemeiază-l. Binecuvântat ești Tu, Doamne, Cel care clădești Ierusalimul. — A paisprezecea binecuvântare din Șmone Esre

În tradiția iudaică, Ierusalimul a fost și rămâne cel mai important loc de pe pământ, orașul-rege etern a poporului evreu și capitala Israelului antic și modern. Menționat în textul biblic (Tanah) de peste 660 de ori, Ierusalimul a avut întotdeauna un loc aparte în cultura, religia și spiritualitatea iudaică. El este orașul pe care ”Dumnezeu l-a ales pentru a-și pune Numele acolo” (Deuteronom 12:5). Este locul unde — conform tradiției — Avraham a fost pe cale să își sacrifice fiul, pe Ițhak, ca parte din testul de credință față de voința Divinității. Ierusalim este locul unde au fost construite și au funcționat cele Două Temple Sfinte, martore și purtătoare ale Prezenței Eterne a lui Dumnezeu în mijlocul poporului evreu. El este locul în care David și-a stabilit capitala regatului, orașul în care poporul evreu s-a simțit dintotdeauna acasă și în care spiritualitatea iudaică a atins culmile absolute. El este orașul în care prezența evreilor nu a încetat în peste trei mii de ani de istorie, nici chiar în timpul exilului, cel mai mare și mai greu îndurat vreodată de o națiune. Ierusalimul este orașul a cărui depărtare ne doare, precum am exprimat ca națiune și în celebrele și mișcătoarele lamentații în psalmi:

Dacă te voi uita, Ierusalime, fie ca mâna mea dreaptă să-și uite rostul. Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu te voi aminti, dacă nu voi urca Ierusalimul în culmea bucuriei mele. — Psalmi 137:5-6

Aproape fiecare rugăciune din ritualul iudaic include și o rugăciune specială pentru Ierusalim. Atunci când se roagă, evreii se roagă cu fața către Israel, iar în Israel către Ierusalim (Talmud, Brahot 27a), un simbol de netăgăduit al atașamentului pe care îl poartă acestui loc unic și special. El este orașul despre care psalmistul spune că ”a fost construit de către Însuși Dumnezeu” (Psalmi 147:2), iar Talmudul că are nouă din cele zece măsuri de frumusețe cu care Creatorul a înzestrat lumea (Talmud, Tratatul Kidușin 49b). El este locul pe care Midrașul îl numește אורו של עולם — ”oro șel olam” — ”lumina lumii” (Bereșit Raba 59) și locul despre care se spune că ”din ziua în care a fost distrus, Dumnezeu nu a mai avut bucurie până în ziua în care îl va reconstrui și va reîntoarce definitiv pe Israel la el” (Yalkut Șimoni – Lamentații 1009).

Ierusalimul este amintit în fiecare rugăciune de după masă și în fiecare ritual din ciclul vieții iudaice: brit mila, căsătorie, deces. El este amintit în obiceiul de a lăsa un colț al oricărei case evreiești nefinisat, comemorând astfel faptul că Templul din Ierusalim nu este încă reconstruit. El este celebrat prin Halel de Yom Yerușalaim (Ziua Ierusalimului) și comemorat prin post și rugăciune de 10 Tevet, 17 Tamuz și de Tișa beAv. El este locul sfânt prin excelență, în care Dumnezeu Însuși a ales să existe între oameni în Sfânta Sfintelor din Templul lui Solomon și în care va reveni în viitor, cu slavă și măreție.

În Șmone Esre, rugăciunea pe care o discutăm acum, Ierusalimul beneficiază de o binecuvântare aparte. Ea vorbește atât despre gloria orașului, cât și despre suferința pe care o trăim prin faptul că nu ne-am ridicat încă la nivelul de spiritualitate necesar pentru instaurarea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, când Ierusalimul va fi reconstruit ca ”o construcție eternă”. În binecuvântare, Îi cerem lui Dumnezeu nu doar să protejeze orașul, ci și să reinstaureze în el dinastia lui David și, odată cu ea, Era Mesianică.

Rabinul Jack Abramowitz, director al programului pentru tineret NCSY din Statele Unite, remarcă faptul că din toate binecuvântările din Șmone Esre, doar două încep cu conjuncția ”și” (în ebraică, litera vav – ו): binecuvântarea împotriva ereticilor și binecuvântarea pentru Ierusalim. Comentând această particularitate, rabinul Abramowitz explică faptul că binecuvântarea pentru Ierusalim este de fapt strâns legată de cea precedentă, pentru cei drepți. Talmudul, în tratatul Meghila 17b, discută ordinea binecuvântărilor din Șmone Esre și relația dintre acestea și punctează următoarele:

După ce judecata asupra ereticilor se va produce, cei drepți vor fi înălțați, precum este scris: ”Și voi doborî coroanele celor nelegiuiți; iar coroanele celor neprihăniți se vor înălța.” (Psalmi 75:11) […] Și unde vor fi înălțate coroanele celor drepți? În Ierusalim, precum este scris: ”Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului; cei care te iubesc vor prospera.” (Psalmi 122:6) ”Cei care te iubesc” sunt cei drepți. De aceea, binecuvântarea pentru Ierusalim vine după cea pentru cei drepți. Și odată ce Ierusalimul este reconstruit, va veni Mesia, urmașul lui David, precum este scris: ”Apoi copiii lui Israel se vor întoarce și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor și pe David regele lor.” (Hoșea 3:5) — Talmud, Tratatul Meghila 17b

În tot cursul istoriei, de la Avraham și până în prezent, Ierusalimul a fost și va rămâne orașul lui Dumnezeu, capitala de suflet, eternă a spiritualității iudaice. El este orașul pe care Dumnezeu îl reclădește în fiecare moment, formularea בונה ירושלים — bone Ierușalaim — ”[Doamne] care reclădești Ierusalimul” fiind menționată în Șmone Esre la timpul prezent.

El este Ierușalaim, orașul păcii (עיר שלום — ir șalom) și orașul reunirii și perfecțiunii (עיר שלם — ir șalem). El este orașul dublu (cuvântul ebraic are formă de plural dublu), oglindit de pe pământ în ceruri sau din ceruri pe pământ, așa cum afirmăm în sintagma ירושלים של מעלה וירושלים של מטה — Ierusalimul de sus, din ceruri și Ierusalimul de jos, de pe pământ. El este, în esență, un loc special și unic care ne unește ca popor, care ne marchează istoria și ne ghidează spiritualitatea, care ne luminează existența și ne inspiră. După cum spunea și celebrul poet israelian Yehuda Amichai:

Ierusalimul este un oraș-port pe țărmul eternității. — Yehuda Amichai, Ierusalim 1967

Să ne rugăm așadar pentru Ierusalim, pentru pacea și prosperitatea lui, și fie voia divină să merităm în zilele noastre ca el să fie reconstruit pentru vecie sub semnul gloriei eterne a Unicului Dumnezeu!

Șabat Șalom!

Share This