[Haftara Șabat Para: Iehezkel (Ezekiel 36:16-38)]

Iom Kipur este în iudaism Ziua Iertării Păcatelor. Este ziua din calendarul iudaic în care Dumnezeu oferă o nouă șansă celor care au greșit, o nouă oportunitate și un nou început. Este o zi petrecută în sinagogi, în post și rugăciune, o zi concentrată pe realizarea conceptului de teșuva, reîntoarcerea pe calea cea bună a spiritualității, comunicării și ascultării lui Dumnezeu.

În finalul tratatului talmudic Yoma, tratat care detaliază simbolurile și ritualurile zilei de Iom Kipur, în chiar ultima mișna a tratatului, Rabi Akiva ne spune următoarele:

Fericiți sunteți voi, popor al lui Israel! Înaintea Cui vă purificați? Cine vă purifică? Tatăl vostru care este în ceruri, precum este scris: ”Și voi stropi apă pură asupra voastră și veți fi curățati.” (Iehezkel 36:25). Și este de asemenea scris: ”Dumnezeu este nădejdea lui Israel” (Ieremia 17:12). La fel precum o mikva purifică pe cel impur, la fel și Dumnezeu, binecuvântat este El, purifică pe Israel. – Mișna Yoma 8:9

Primul verset citat de Rabi Akiva este din Haftara acestei săptămâni și ne vorbește despre o formă de purificare rituală care dă chiar numele acestui Șabat – Șabat Para: purificarea prin apă conținând cenușa vacii roșii (פרה אדומה – para aduma).

Pentru cei care aud prima dată de acest ritual (practicat în perioada Templului), o scurtă trecere în revistă… În capitolul 19 din Cartea Numeri, Tora vorbește despre procedura de purificare rituală pe care cineva trebuie să o urmeze după ce a devenit impur în urma contactului cu un trup mort. Ritualul presupune sacrificarea unei vaci roșii ”fără pată, fără vreun cusur și care nu a fost pusă la jug”, arderea acestei ofrande, amestecarea cenușei cu apă și stropirea persoanei impure cu această apă. În urma ritualului, cel stropit redevine pur din punct de vedere ritual, în timp ce persoana care stropește devine impură.

Desigur, orice întrebare legată de ritualul în sine și semnificațiile sale exacte este inutilă. Conform tradiției iudaice, para aduma este exemplul tipic de lege divină fără vreo explicație pe care oamenii să o poată intui sau înțelege (חוק – hok). Ceea ce vă propun în continuare este un alt exercițiu: acela de a încerca să înțelegem câte ceva din noțiunea de impuritate rituală (טמאה – tumá), așa cum se desprinde ea din versetele Haftarei.

În Haftara, la fel ca și în mișna citată anterior, tumá este în esență o separare metafizică între Dumnezeu și oameni. Un om tamé (adică aflat în starea de impuritate rituală, tumá) nu poate participa la ritualul Templului, nu poate aduce sacrificii și, uneori, nu poate avea anumite tipuri de relații cu alți oameni. Iată însă comparațiile pe care le face Haftara:

Cuvântul Domnului a venit asupra mea, spunând: ”Ben Adam, casa lui Israel locuiește pe pământul său și îl fac impur prin comportamentul lor și prin acțiunile lor. Precum impuritatea rituală a unei femei aflate la menstruație a fost comportamentul lor înaintea Mea. Așa că Mi-am revărsat mânia asupra lor din cauza sângelui pe care l-au vărsat pe pământ și a idolatriei cu care l-au spurcat și i-am împrăștiat între popoare și în felurite țări. I-am judecat după faptele și purtările lor și au venit la popoarele acelea și au profanat Numele Meu cel sfânt când s-a spus despre ei: «Aceștia sunt poporul lui Dumnezeu, însă au plecat din țara Lui.» Dar Mi-a fost milă de Numele Meu cel sfânt pe care Casa lui Israel l-a profanat între popoarele la care au venit.” – Iehezkel 36:16-21

Dojana este grea și apăsătoare în aceste versete. Limbajul este dur și aspru. Doar în următoarele versete, către mijlocul și finalul Haftarei, profetul oferă și cuvinte de consolare, în care Dumnezeu promite să curețe păcatele lui Israel și să readucă poporul evreu în țara sa, într-un Ierusalim reconstruit și un Templu rededicat.

Ceea ce scapă însă unei analize superficiale este faptul că în aceste versete există de fapt mai multe nivele de dojană, corespunzătoare mai multor nivele de păcat și mai multor consecințe ale respectivelor păcate.

Profeția debutează cu imaginea evreilor locuind în Israel, pe care ”l-au făcut impur prin comportamentul și acțiunile lor.” Despre ce comportament și despre ce acțiuni este vorba? Haftara clarifică acest aspect printr-o enumerare a formelor de tumá (impuritate rituală): impuritatea unei femei la menstruație, impuritatea prin contactul cu un trup mort și impuritatea generată de idolatrie, urmate apoi de cea mai gravă consecință și “impuritate”: profanarea Numelui divin.

Există mai multe diferențe calitative și de gravitate între aceste forme de tumá.

Cea mai puțin severă este impuritatea unei femei la menstruație. În esență, această impuritate este generată de pierderea unei vieți potențiale, o viață ce ar fi putut rezulta în urma unei sarcini. Fiecare menstruație este în fapt – medical și biologic vorbind – momentul în care membrana uterului se schimbă, moment însoțit totodată de o pierdere de sânge. Ea este de asemenea momentul care marchează faptul că un ovul nu a fost fecundat și este astfel eliminat. (Menstruația nu se manifestă pe perioada sarcinii.)

Din punct de vedere ritual, în perioada Templului, o femeie aflată la menstruație nu avea voie să intre în Templu. De asemenea, ea nu are voie conform legii iudaice – nici atunci și nici în zilele noastre – să aibă relații sexuale cu soțul ei. Practic, separarea generată de menstruație este dublă: una față de Dumnezeu și cealaltă față de oameni.

Însă există și câteva alte aspecte importante care reduc drastic severitatea acestei forme de impuritate rituală…

În primul rând, o femeie aflată la menstruație poate în continuare trăi printre oameni. În zilele noastre (spre deosebire de perioada Templului), ea poate veni la sinagogă, poate folosi aceleași obiecte și poate împărți aceleași spații cu cei din jurul ei. Cu soțul ei, ea rămâne în continuare în aceeași casă, ba chiar și în același dormitor; restricția este doar la relații sexuale și contact intim, nu și la alte forme de relaționare și comunicare.

În al doilea rând, menstruația este un fenomen normal și natural. ”Separarea” nu este provocată de vreun păcat, de vreo greșeală, de vreo acțiune sau de lipsa vreunei acțiuni. Ea este o simplă consecință a unui fenomen biologic, natural, și de aceea nu există practic vreo ”vină” asociată pentru acest tip de impuritate.

Iar în al treilea rând, menstruația este periodică, pentru că are loc în fiecare lună. Perioada de separare este urmată de o alta de reunire, de refacere a relațiilor interumane și a celor dintre om și Dumnezeu. După menstruație, femeia merge la mikva (baia rituală) și apoi redevine pură.

În Haftara acestei săptămâni, primul termen de comparație este impuritatea generată de menstruație: o impuritate nevinovată, periodică, normală și ușor de îndepărtat. În perioada impurității de acest tip – explică Rași în comentariul său – Dumnezeu așteaptă răbdător, aidoma unui soț care își așteaptă soția, ca perioada de separație să se încheie și relația să-și revină la normal.

Următorul tip de impuritate menționat de Haftara este complet diferit: impuritatea generată de un trup mort – טמאת מת (tumát met). Spre deosebire de primul fel de impuritate rituală, – tumát met se ”transmite” și prin simpla prezență sub același acoperiș cu un trup mort, nu doar prin contact direct cu acesta sau cu o altă persoană impură. Mai mult, pentru a înlătura tumát met este necesară cenușa vacii roșii, un ritual complex și dificil pe care nici măcar nu îl mai putem îndeplini în zilele noastre. (Din acest motiv, astăzi toți suntem considerați impuri ritual din perspectiva tumát met.)

Iar al treilea tip de impuritate este cel legat de idolatrie. Vorbim în acest caz despre o dereglare majoră a relației dintre om și Dumnezeu, o trădare gravă, completă și adesea ireversibilă. Idolatria reprezintă practic întoarcerea spatelui către Dumnezeu, aruncarea la gunoi a unor oportunități spirituale, a unei relații, a tot ceea ce înseamnă aspirația în direcția comunicării dintre om și divin. Idolatria este forma cea mai gravă de dezicere de Dumnezeu și de aceea și forma de impuritate pe care o generează este cea mai gravă și uneori imposibil de înlăturat.

În versetele Haftarei, supărarea lui Dumnezeu este graduală. Ea începe cu probleme trecătoare și normale, fără vreo vină propriu-zisă și relativ ușor de rezolvat (impuritatea menstruației). Continuă apoi cu imaginea finalitații  morții (impuritatea trupului mort). Și se încheie cu degradarea definitivă și irevocabilă a relației (impuritatea idolatriei). La fiecare etapă, pedeapsa divină reprezintă încercarea de a readuce pe păcătos pe calea cea bună. Mânia lui Dumnezeu, exilul, judecata divină și răspândirea printre popoare sunt încercări ale lui Dumnezeu de a determina o schimbare de atitudine și comportament, o înclinație către reîntoarcere (teșuva).

Finalul acestei progresii mai comportă însă încă două etape…

În primul rând, Haftara ne vorbește despre profanarea Numelui lui Dumnezeu. A se nota faptul că nu acțiunile directe ale evreilor generează această profanare, ci consecințele directe și indirecte ale acelor acțiuni. Evreii păcătuiesc, Dumnezeu îi exilează printre națiuni și apoi însăși imaginea lui Dumnezeu în lume are de suferit. Comentariul lui Rași este edificator în acest sens:

”Mi-au profanat Numele Meu cel sfânt” (36:21) – În ce constă această profanare? În faptul că dușmanii lor spun despre ei cu batjocură: ”Aceștia sunt poporul lui Dumnezeu și au ieșit din țara lui Dumnezeu și El n-a avut nicio putere să Își aducă poporul înapoi în țara Lui.”

Acțiunile noastre eronate, greșelile și păcatele noastre nu Îl afectează direct pe Dumnezeu (nici nu ar fi posibil așa ceva), însă Îi afectează imaginea în lume. Îl denigrează pentru că noi suntem creați după chipul și asemănarea Lui și pentru că – atunci când, absolut pe drept, ne pedepsește – Dumnezeu apare într-un fel neputincios sau nedornic să ne ierte.

Însă ultimul ”ingredient” al acestei progresii este tocmai iertarea divină. Dumnezeu nu este neputincios. Dumnezeu nu este absent și nici surd la rugămințile oamenilor. Dumnezeu dorește îndreptarea și curățarea păcatului. Dumnezeu oferă, an după an, o zi specială de Iom Kipur în care avem ocazia și șansa să revenim, să redevenim puri. Chiar și atunci când nimic din comportamentul evreilor nu mai are puterea de a-i salva, Dumnezeu alege – în imensa-I înțelepciune și bunătate – să pună în practică această salvare. Nu de dragul nostru, ci ”de dragul Numelui Lui cel sfânt”, așa cum ne spune chiar Haftara în versetul 36:22. De dragul acelui Nume, salvarea va veni, de dragul acelui Nume Templul va fi reconstruit, de dragul acelui Nume – ne spune profetul – exilul va lua sfârșit și Era Mesianică se va instaura.

Până atunci însă, rămâne să reflectăm la ce putem face și noi pentru a aduce mai aproape toate aceste binecuvântări divine. Rămâne să studiem și să înțelegem progresia pe care Dumnezeu ne-o prezintă în Haftara, în esență o epopee a coborârii noastre în impuritate. Numai studiindu-ne atent greșelile, înțelegându-ne limitările și pornirile către păcat și interiorizând mesajul de salvare pe care Dumnezeu ni-l oferă permanent, avem șansa menținerii unei relații adevărate.

Fericiți sunteți voi, popor al lui Israel! Înaintea Cui vă purificați? Cine vă purifică? Tatăl vostru care este în ceruri. – Mișna, Yoma 8:9

Fericirea există și e reală. Dumnezeu ne-o oferă prin simpla Sa prezență în mijlocul nostru, prin faptul că ne-a ales să fim o lumină pentru națiuni, o sursă de binecuvântare în lume, un exemplu pozitiv pentru modelul de relație pe care orice om îl poate avea cu El. Să nu dezamăgim, nici pe El și nici propria noastră conștiință!

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut