În pericopa acestei săptămâni, un episod pe cât de straniu, pe atât de brutal și dificil de înțeles se desfășoară. În capitolul 34, Tora ne spune următoarele:

Dina, fata Leei pe care ea i-o născuse lui Iaacov, a ieșit să vadă pe fetele țării. Șehem, fiul lui Hamor hivitul, domnitorul țării, a văzut-o; a luat-o și s-a culcat cu ea și a violat-o. S-a lipit cu toată inima de Dina, fiica lui Iaacov; a iubit fata cu toată ființa lui și a vorbit către inima fetei. Așa că Șehem a vorbit tatălui său Hamor, spunând: ”Ia-mi de soție această fată!” — Geneza 34:1-4

Povestea — chiar de la debutul ei — este ciudată. Cine este de fapt Dina? Ceea ce face ea este bine sau rău? Ce se întâmplă de fapt între ea și Șehem? Comentatorii Torei încearcă — parțial și  fără prea mult succes — să elucideze aceste întrebări și multe altele… Iar ceea ce vă propun în continuare este o trecere sumară în revistă a câtorva dintre explicațiile oferite. Sincer, nu știu dacă vreo concluzie clară va putea fi desprinsă, însă, după mine, exercițiul în sine de a învăța ceva despre profunzimea versetelor și termenilor biblici, precum și despre diversitatea explicațiilor comentatorilor, este unul deosebit de interesant.

Să începem așadar…

Comentând asupra sintagmei ”fiica Leei”, Rași își pune simplu întrebarea: ”Nu era Dina oare și fata lui Iaacov?” De altfel, în textele biblice, personajele sunt de obicei identificate pe linie paternă, iar aici Tora face o excepție. Răspunde tot Rași: ”Dina este identificată ca fiica Leei pentru că ieșea pe afară la fel ca și mama ei, Leea.” Într-adevăr, în Geneza 30:16, Tora ne spune că Leea ”a ieșit să-l întâmpine pe Iaacov”, atunci când acesta se întorcea de pe câmp seara. În fapt, aluzia pe care o face Rași — și pe care și alți comentatori o preiau — este aceea că norma socială a acelor vremuri era de așa natură încât femeile ieșeau în public destul de rar, poate chiar deloc și cu siguranță nu neînsoțite. În plus, episodul din capitolul 30 la care Rași face aluzie conține și o potențială conotație sexuală, în sensul că este exact acel episod în care Leea îi cere lui Iaacov — în mod direct și fără ocolișuri, din nou contrar normelor vremii — să petreacă noaptea cu ea: ”La mine [și nu la Rahel] trebuie să vii, pentru că te-am cumpărat cu dudaimii fiului meu. Așa că Iaacov s-a culcat cu ea în acea seară.” (Geneza 30:16) (Am lăsat intenționat netradus termenul ebraic דודאים – dudaim, deoarece comentatorii îi dispută aprig sensul, unii alegând să-l traducă prin ”mătrăgună”, iar alții explicând că este vorba de un alt tip de plantă, de exemplu ”iasomie” sau ”smochină” sau poate chiar o plantă neidentificată însă foarte probabil cu proprietăți afrodisiace.)

Să clarificăm însă un lucru, pentru a nu exista dubii: ceea ce explică Rași (1040-1105) în comentariul său de acum aproape o mie de ani nu ar rezista în mod cert noțiunilor morale pe care societatea actuală le are despre rolul femeii în societate și despre relațiile sociale în general. Însă, conform normelor acelor vremuri, practic, pare că Dinei îi este atribuită o parte de responsabilitate (vină?) pentru viol, anume că, ieșind singură în public, ea îl ”provoacă” cumva pe Șehem.

Prin contrast, Ramban (Nahmanide) are o explicație mai puțin controversată după normele sociale actuale: ”Versetul ne indică că Dina era fata Leei, pentru a ne spune că ea era sora cea bună a lui Șimon și Levi, care au fost și cei care au răzbunat-o inițial. Și, de asemenea, ni se spune că era și fiica lui Iaacov, pentru că de fapt toți frații — chiar dacă erau frați cu Dina doar pe linie paternă — au răzbunat-o.”

Indiferent de acțiunile Dinei însă, Tora este continuă: Șehem, fiul lui Hamor, o vede, o ia și se culcă cu ea. Însă foarte straniu este faptul că verbul ebraic לקחת – ”a lua” este adesea utilizat în Tora pentru a desemna de fapt nu o luare cu forța, ci o luare prin convingere și, mai exact, o luare în căsătorie prin convingere. De altfel, aceeași sintagmă (ויקח אתה – ”a luat-o”) este regăsită și când este descrisă căsătoria părinților Dinei, Iaacov și Leea (Geneza 29:23), și căsătoria bunicilor ei, Ițhak și Rivka (Geneza 25:20), ba chiar și căsătoria stră-bunicilor ei, Avraham și Sara (Geneza 11:29).

Făcând însă abstracție de această conotație maritală și luând în calcul și cererea lui Hamor către tatăl său de ”a-i lua de nevastă această fată”, povestea este stranie. Hamor pare totuși că nu a luat-o pe Dina de soție, ci mai degrabă a forțat-o și s-a culcat cu ea. Ba chiar mai mult, Tora ne spune că ויענה – va’iaaneha. Din păcate însă pentru cei care caută o clarificare a acestui episod, termenul utilizat aici este la fel de ambiguu. Va’iaaneha poate însemna într-adevăr ”a forțat-o” sau ”a violat-o”, ”a necinstit-o”, ”a făcut-o să sufere” sau ”a înjosit-o în plan social” (a se vedea aici și utilizarea termenului în cadrul sclaviei egiptene menționate în Cartea Exodului). Însă el poate însemna de asemenea și ”i-a răspuns” sau ”i-a venit în întâmpinare” (aceeași rădăcină în limba ebraică), cu o aluzie aici chiar și la o posibilă satisfacție sexuală?!

În fapt, versetul este în mod particular dificil de explicat, mai ales că în chiar următoarea frază, Tora ne spune că Șehem a iubit-o pe Dina cu toată ființa lui. Așadar, ce a fost de fapt: viol sau relații sexuale liber consimțite? Brutalitate sau dragoste? Și oare de ce Șehem îi cere tatălui său Hamor să i-o ia de nevastă abia după ce a avut deja relații sexuale cu ea? Versetele în sine nu par să clarifice aceste aspecte…

Un lucru însă știm: din perspectiva lui Iaacov, tatăl Dinei, ceea ce se întâmplă pare să aibă o conotație negativă: ”Iaacov a auzit că fiica lui Dina a fost necinstită” (Geneza 34:5). Dar, continuă versetul, pentru că fiii lui erau plecați cu vitele la câmp, ”Iaacov a rămas tăcut până când s-au întors.” Mai mult, Hamor, tatăl lui Șehem, este el cel care ridică primul problema. Iaacov rămâne tăcut, ba chiar Tora ne spune doar despre fiii lui  — dar nu și despre el însuși — că sunt absolut ultragiați și revoltați la propunerea de căsătorie adusă de Hamor:

”Hamor, tatăl lui Șehem, a mers la Iaacov să vorbească cu el. Fiii lui Iaacov au revenit de la câmp când au auzit; și au fost foarte supărați și indignați, pentru că Șehem comisese o mișelie în Israel culcându-se cu o fiică a lui Iaacov, și un asemenea lucru nu se face!” — Geneza 34:6-7

Și aici, lucrurile sunt stranii… În primul rând, dacă acțiunea lui Șehem a fost una greșită, de ce Iaacov tace și așteaptă ca violatorul (sau tatăl acestuia) să-l abordeze primul? De ce nu auzim nimic de indignarea lui Iaacov, ci doar de cea a fiilor săi?

Și care este exact cauza indignării fraților? Tora ne spune doar că ”așa ceva nu se face”, pentru că este ”o mișelie în Israel”, însă nu ne precizează în ce constă exact respectiva mișelie. Faptul că a luat-o fără încuviințarea părinților este o mișelie? Faptul că s-a culcat cu ea înainte de căsătorie este o mișelie? Faptul că i-a provocat suferință? Faptul că un neevreu (Șehem) vrea să se căsătorească cu o evreică (Dina)? Toate la un loc? Altceva? Ce anume?

În comentariul său, Rași oferă o explicație posibilă bazându-se pe una din Cele Șapte Legi Noahice (care se aplică neevreilor deopotrivă), anume cea care interzice anumite tipuri de relații sexuale. Pe scurt — explică Rași — mișelia constă în violarea unei fecioare. Însă chiar și aici, problemele abundă, pentru că respectiva lege noahică pare să facă explicit referire doar la incest, adulter și homosexualitate, niciuna dintre acestea nefiind implicate în mod clar în episodul de față. (Reamintim că, în contextul legilor noahice, adulter implică doar relații sexuale cu o femeie măritată cu altcineva, ceea ce nu era cazul Dinei. Stricto senso, relațiile sexuale în afara căsătoriei — deși descurajate — nu sunt ”adulter” conform legii mozaice și nici legilor noahice.)

În plus, versetul utilizează sintagma ”mișelie în Israel”, implicând că ar fi vorba despre o lege aplicabilă evreilor, din categoria cărora Șehem și Hamor nu făceau parte, ei fiind neevrei

Și — dacă toate aceste neclarități nu erau suficiente — Ramban (Nahmanide) mai aduce una: în tradiția iudaică, popoarele canaanite erau ”renumite” pentru imoralitatea lor și relațiile sexuale libertine pe care le promovau. Oare de ce spune Tora atunci că ”un asemenea lucru nu se face”? Dimpotrivă, de la canaaniți (inclusiv poporul hivit din care făcea parte Șehem) ar trebui să ne așteptăm exact la un astfel de comportament imoral!

Deja foarte multe întrebări și foarte puține răspunsuri (clare)…

Continuând însă povestea, Tora ne pune și mai mult pe gânduri… Pentru că în următoarele versete, pericopa ne descrie cum frații Dinei îi conving pe locuitorii Șehem-ului să accepte să se circumcidă și să se convertească la iudaism, sub promisiunea că astfel ”vor putea deveni un singur popor, vor putea lua în căsătorie pe fetele evreilor și își vor putea căsători fetele cu evrei”. Paradoxal poate, locuitorii Șehem-ului acceptă cu inimă deschisă provocarea, se circumcid și apoi —

”în ziua a treia [după circumcizie], când aveau dureri, doi dintre fiii lui Iaacov, Șimon și Levi, frații Dinei, și-au luat fiecare sabia și au intrat cu încredere în oraș și au omorât pe toți bărbații. […] Fiii lui Iaacov au venit asupra celor uciși și au jefuit orașul care le nesocotise sora. Turmele, vitele și măgarii, tot ce era în oraș și tot ce era pe câmp au luat. Toată bogăția lor, toți copii lor și soțiile lor i-au luat prizonieri și i-au prădat, la fel ca și tot ce se afla în casă.” — Geneza 34:25-27

Așadar, sub o pretinsă ofertă de pace și unitate, Șimon și Levi, urmați de toți ceilalți fii ai lui Iaacov, omoară pe toți bărbații din Șehem, iau prizonieri pe supraviețuitori (femei și copii) și le pradă averile. Să fie asta oare corect și moral sau, măcar, justificat legal după legile vremii?

Comentatorii nu sunt deloc siguri, la fel cum nu este de altfel nici Iaacov însuși. עכרתם אתי – ”M-ați nenorocit” sau ”m-ați bulversat total” — spune Iaacov fiilor săi în Geneza 34:30. ”M-ați făcut urât locuitorilor țării acesteia”. Iar răspunsul fiilor lui este unul simplu și rezolut dar deloc de natură să clarifice lucrurile: ”Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră precum cu o prostituată?”

Din nou, mai multe întrebări decât răspunsuri… În mod evident, Șimon și Levi consideră că este de datoria sau dreptul lor să distrugă orașul Șehem pentru ”nesocotirea” Dinei, în timp ce Iaacov nu este atât de convins. Ba chiar, în finalul Cărții Genezei, atunci când își binecuvântează toți fiii, Iaacov le rezervă lui Șimon și Levi o aspră dojană, cu directă referire la acest episod:

”Șimon și Levi sunt frați, armele lor sunt o unealtă furată. În planurile lor, fie ca sufletul meu să nu intre! Cu asocierea lor să nu te unești, o cinstea mea! Căci în furia lor au omorât un om și în mânia lor au doborât un bou. Blestemată este furia lor căci este mare, și mânia lor căci este aspră; îi voi împărți în Iaacov și îi voi diviza în Israel.” — Geneza 49:5-7

Desigur, în tot acest episod al distrugerii Șehem-ului mai există și o altă întrebare: Ce vină au locuitorii orașului pentru acțiunea fiului conducătorului lor? Să asistăm oare aici la un exemplu de vină colectivă? Poate vina de a nu avea stabilite legi clare care să prevină o astfel de întâmplare? (Să nu uităm că ultima dintre Legile Noahice prevede ca societățile neevreiești să înființeze tribunale și instituții menite să asigure respectarea legilor.) Sau poate că este vorba aici despre vina populației de a nu fi reacționat — nici măcar cu un cuvânt sau o dojană, chiar în absența legilor clare — atunci când unul dintre ai lor a comis o faptă reprobabilă? Să fie oare un îndemn pentru oricine din ziua de astăzi de a nu rămâne indiferent și de a ridica vocea — prompt cu vigoare — atunci când un semen comite acte imorale?

Din cele spuse de Iaacov, furia și acțiunile lui Șimon și Levi nu sunt justificate legal (poate nici moral), cel puțin nu în forma sub care s-au manifestat ele. Poate că, în esență, cauza este dreaptă, însă modul de acțiune este greșit. În fond, un oraș întreg este distrus și mulți oameni sunt omorâți sau suferă ca pedeapsă pentru acțiunea unui singur om, acțiune despre care nici măcar nu știm cu certitudine dacă a fost izvorâtă din dragoste sau răutate.

* * *

Sincer — așa cum am spus și la început — răspunsuri clare nu prea există. Episodul dintre Dina și Șehem, implicând întreaga familie a lui Iaacov, precum și întregul oraș Șehem, rămâne în esență un mister. Sau poate doar un capitol despre suferința umană și modurile de a reacționa la aceasta… Sau poate doar un îndemn subtil de a acționa cu capul și nu cu inima… Sau poate o simplă filă de istorie (deși neclară) din cronica de secole a poporului evreu…

Însă pentru a ilustra cumva chiar această ultimă posibilă explicație, voi mai adăuga ceva, din scrierile unui rabin american contemporan, rabinul Ephraim Buchwald:

”Punând complet deoparte atât cauza acestui episod, cât și modul de distribuire exactă a vinovăției, rabinii Midrașului par să explice faptul că acest episod nu a fost decât o simplă desfășurare a istoriei evreilor. Conform Midrașului, în urma relației cu Șehem, Dina a rămas însărcinată și a născut o fată pe nume Osnat. Frații Dinei au fost foarte supărați și nu au dorit să aducă în casă un copil rezultat dintr-un viol, cerând ca Osnat să fie alungată. Acest lucru l-a deranjat foarte tare pe Iaacov, însă în cele din urmă, Osnat a fost totuși alungată din casa lui Iaacov și a ajuns în Egipt, în casa lui Potifar. Acolo, ea a ajuns în final soția lui Iosef. (Geneza 41:45) Iar din căsătoria lui Iosef cu Osnat au rezultat doi copii, Efraim și Menașe, a căror dragoste pentru tradiția iudaică i-a făcut să merite să se alăture fiiilor lui Iaacov ca și conducători de triburi cu drepturi egale în poporul lui Israel. Așadar, deși motivul durerii suferite de Dina și traumei rezultate este poate neînțeles, rezultatul final este o schimbare dramatică a destinului poporului evreu!” — rabin Ephraim Buchwald

Vă las și vouă, celor care citiți aceste rânduri, plăcerea de a continua analiza acestor versete și de a încerca să găsiți răspunsuri la întrebările pe care Tora ni le propune și, desigur, la multe alte întrebări…

Șabat Șalom!

 

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This