Am vorbit, în urmă cu ani, despre două feluri de întuneric prezente în pericopa acestei săptămâni. Dacă mă gândesc bine, există chiar trei feluri de întuneric, ultimele trei urgii abătute de către Dumnezeu asupra Egiptului având ca temă ideea de întuneric: întunericul produs de lăcustele care ”au acoperit fața pământului” (Exodul 10:13-15), întunericul de trei zile (Exodul 10:22-24) și întunericul disperării și fricii produse în societatea egipteană de moartea întâilor născuți (Exodul 12:29-33).

Sincer, nici nu știu care dintre aceste tipuri de întuneric a fost mai terifiant… Un întuneric mișcător (lăcustele)? Un întuneric dens și opac, făcând imposibilă orice mișcare sau tentativă de apărare? Un întuneric psihologic, al depresiei și jalei, al realizării că viitorul Egiptului fusese iremediabil compromis?

Întunericul de trei zile a mai avut însă un rol în economia poveștii Exodului. Iată ce comentează Rași asupra unuia din versetele în care Tora ne vorbește despre această urgie:

De ce a adus Dumnezeu întunericul asupra lor? Pentru că existau oameni nelegiuiți printre evreii acelei generații, care nu aveau nicio dorință să părăsească Egiptul, și aceștia au murit în timpul urgiei întunericului, pentru ca egiptenii să nu le vadă pieirea și să spună ”Și evreii au fost loviți ca și noi!”

Și mai există un motiv [pentru urgia întunericului], anume că evreii au căutat [în casele egiptenilor] în timpul acestei urgii și au văzut unde își ascundeau egiptenii valorile. Așa că atunci când au părăsit Egiptul și le-au cerut egiptenilor [vase de argint și aur] iar egiptenii au spus: ”Nu avem [nimic să vă dăm].”, evreii le-au răspuns: ”Am văzut că aveți în casele voastre, în cutare și cutare loc.” — Rași, Exodul 10:22

Sursa lui Rași pentru această explicație este Midrașul, în particular Șemot Raba 14:3. Însă ideile pe care le prezintă sunt stranii și generează multe întrebări.

În primul rând, de ce nu se cuvenea ca egiptenii să vadă moartea evreilor nelegiuiți? Dacă ei meritau într-adevăr să moară, faptul că acest lucru se întâmpla n-ar fi făcut altceva decât să ofere o dovadă incontestabilă a justiției divine și a faptului că Dumnezeu nu favorizează pe nimeni.

În al doilea rând, de ce era necesar ca evreii să știe unde anume erau ascunse valorile în casele egiptenilor și să le deconspire minciuna?

Și în al treilea rând — poate și mai important — de ce simte nevoia Rași să facă acest comentariu? La niciuna din celelalte urgii nu apare întrebarea ”De ce face Dumnezeu asta?” În esență, urgiile au fost necesare pentru a demonstra forța lui Dumnezeu și controlul Său absolut asupra naturii, precum și pentru a-i pedepsi pe egipteni. De ce simțim deodată nevoia, la această urgie, să explicăm și să căutăm motive?

Am găsit un răspuns foarte interesant la aceste întrebări în scrierile unui rabin modern, Darrell (Dvir) Ginsberg, conducătorul ieșivei Migdal HaTorah din Modiin, Israel. Mai precis, răspunsul rabinului Ginsberg are două fațete, fiecare cu ramificațiile și semnificațiile sale.

Prima explicație a lui Rași — comentează rabinul Ginsberg — este de fapt sinonimă cu faptul că Dumnezeu a dorit să evite comparația între egipteni și evrei. Dacă egiptenii ar fi văzut că și (o parte) din evrei sunt pedepsiți, acest lucru ar fi fost contraproductiv din punct de vedere al mesajului transmis și învățat. Deși respectivii evrei își meritau soarta, scopul principal al celor zece urgii nu ar fi fost atins în totalitate dacă egiptenii ar fi fost martori la această manifestare a justiției divine. Iată însă acest motiv principal:

Egiptenii vor ști că Eu sunt DOMNUL, când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și îi voi scoate pe copiii lui Israel din mijlocul lor. — Exodul 7:4-5

În comentariul său, Rașbam oferă explicația că egiptenii L-au cunoscut pe Dumnezeu în timpul Exodului nu ca un justițiar, ci ca un înfăptuitor de minuni, ca un stăpân asupra naturii și Universului. Fiecare dintre urgii era menită să demonstreze acest lucru, arătându-le egiptenilor că toate ”forțele” pe care le controlau prin intermediul magilor și înțelepților nu se ridicau nicidecum la nivelul forței pe care o avea Dumnezeu.

Pentru egipteni, mesajul divin era și trebuia să rămână unul foarte simplu: Dumnezeu este atotputernic. Nimic mai mult. A arăta egiptenilor că Dumnezeu este și milos, sau că este și drept și corect în deciderea pedepsei, sau că nu face favoritisme, sau orice altceva, ar fi constituit o deviere de la mesajul principal, o distragere a atenției. Din acest motiv evreii nelegiuiți au trebuit să moară în secret, în timpul urgiei întunericului, pentru a nu ”dilua” mesajul principal al Exodului.

A doua explicație a lui Rași se adresează evreilor. Pentru ca eliberarea din Egipt să fie completă, mentalitatea de sclav trebuia de asemenea învinsă. (Desigur, istoria a demonstrat că ea nu a putut fi învinsă definitiv atunci și că a fost nevoie de încă patruzeci de ani de peregrinări prin deșert și de moartea unei întregi generații până la intrarea în Țara Promisă.)

Una dintre modalitățile prin care stăpânii rămân stăpâni și sclavii rămân sclavi este că prima categorie deține puterea, în timp ce a doua nu o are. Pentru a îi transforma pe evrei din sclavi în oameni liberi, Dumnezeu a făcut apel la un proces de inversare a identităților. Până atunci, egiptenii dețineau toată puterea, toată bogăția și toată informația. Acum, odată cu ieșirea din Egipt, aceste componente sunt transferate către evrei, în cadrul urgiei întunericului. Faptul că evreii puteau veni acum la egipteni și le puteau ordona: ”Dați-ne valorile!” reprezenta o parte din transfer, corespunzător cu ceea ce făcuseră egiptenii în toți anii de sclavie. Cealaltă parte era faptul că evreii puteau face acum chiar și mai mult: le puteau arăta egiptenilor că nu au nicio șansă să ascundă respectivele valori, că ei (evreii) știu deja unde se află. Senzația de neputință în a-și proteja proprietatea, ceva obișnuit în timpul robiei, fusese astfel transmutată de la evrei către egipteni. Prin intermediul acestui transfer, acestei inversări de roluri, egiptenii deveniseră sclavii neputincioși și umili, iar evreii deveniseră stăpânii puternici și atotștiutori.

Iată așadar două explicații și două componente necesare ale procesului de eliberare… Două mesaje, unul pentru egipteni și altul pentru evrei, menite să producă un eveniment (Exodul) unic în istorie. Două semnificații pline de tâlc ale unei urgii interesante, singura la care ne punem întrebarea ”de ce?” Iar răspunsul ne oferă nu numai o ”fereastră” către o mai profundă înțelegere a lui Dumnezeu, ci și o explicație sociologică și psihologică a libertății, actuală și utilă chiar și astăzi, în viața fiecăruia dintre noi.

Șabat Șalom!

Share This