Subtilitățile limbii ebraice nu încetează să mă uimească. De fiecare dată când cred că am înțeles pe deplin câte un termen, constat că sensurile posibile sunt mult mai vaste, trecând adesea dincolo de ceea ce în mod normal ne-am aștepta să întâlnim la un simplu cuvânt sau nume propriu…

În urmă cu câteva pericope, Dumnezeu îi poruncește lui Moșe să adune o ofrandă de la poporul evreu pentru a construi ceea ce Tora și tradiția iudaică au consacrat sub numele de Mișkan, iar traducerile au preluat ca și “Tabernacol”.

În limba română, cuvântul Tabernacol provine din latinul ”tabernaculum”, însemnând ”cort” sau ”colibă”. Desigur, referirea directă aici este la forma respectivului edificiu și la modul de construcție al acestuia. O altă teorie lingvistică prezintă o legătură cu termenul arab ”tucaș” sau cel ebraic ”tahaș”, desemnând un animal adesea identificat – probabil eronat – ca fiind vaca de mare sau dugongul și ale cărui piei au fost utilizate pentru a acoperi întreaga structură a Tabernacolului din deșert (a se vedea Exodul 36:19).

Însă cuvântul original, Mișkan, provine în limba ebraică de la verbul לשכן – ”leșaken”, care se traduce de obicei prin ”a sălășlui”, ”a locui” sau ”a se odihni”. Desigur, termenul face aici referire la versetul de debut al acestui întreg capitol biblic, în care Dumnezeu îi spune lui Moșe să le transmită evreilor următoarele:

ועשו לי מקדש ושכנתי בתוכם – Să Îmi facă un loc sfânt, pentru ca Eu să sălășluiesc în mijlocul lor. – Exodul 25:8

Porunca lui Dumnezeu pare foarte clară: evreii urmează să contruiască un loc sfânt, pentru ca El, Dumnezeu, să li se alăture. Exprimarea biblică este foarte precisă: Dumnezeu nu urmează să ”locuiască” în acest edificiu în particular – ar fi și imposibil ca esența divină, infinită să fie ”conținută” de un spațiu fizic, finit – ci chiar în mijlocul poporului, odată ce edificiul va fi fost ridicat. Iar simbolistica este evidentă: evreii se vor preocupa să construiască și să păstreze sfințenia acestui lăcaș, în timp ce Șehina, prezența lui Dumnezeu, le va fi permanent aproape, ”păzindu-le” sfințenia ca și indivizi și popor.

Și iată că, după multe donații, detalii de construcție și după un complicat proces de inaugurare, la finalul Cărții Exodului, Mișkanul este terminat:

[Moșe] a ridicat curtea în jurul Mișkanului și altarul și a plasat perdeaua la poarta curții; și Moșe a terminat lucrarea. Norul a acoperit Cortul Întâlnirii și slava lui Dumnezeu a umplut Mișkanul. Și Moșe nu a putut intra în Cortul Întâlnirii, pentru că norul se afla deasupra sa și slava lui Dumnezeu umplea Mișkanul. – Exodul 40:33-35

În mod normal, cu aceste cuvinte, proiectul de construcție al Mișkanului ar fi trebuit să se încheie și, odată cu el, și Cartea Exodului. În fond, ce s-ar mai putea adăuga la o călătorie începută în robia Egiptului, continuând cu eliberarea fizică, apoi cu Revelația spirituală și apoi cu edificarea și dedicarea lăcașului care Îl readuce pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor?

Însă Tora are, se pare, alte planuri, pentru că Sefer Șemot, Cartea Exodului mai conține încă trei versete înainte de punctul ei final:

Când norul se ridica de pe Mișkan, copiii lui Israel porneau în toate călătoriile lor. Dacă norul nu se ridica, nu călătoreau, până în ziua în care se ridica. Căci norul lui Dumnezeu se afla deasupra Mișkanului ziua și focul se afla deasupra lui noaptea, înaintea ochilor întregii Case a lui Israel, în toate călătoriile lor. – Exodul 40:36-38

Un amănunt se remarcă aproape instantaneu: deși sensul principal al cuvântului ebraic Mișkan este acela de ”a se odihni” sau ”a sălășlui”, Mișkanul nu este deloc un element static, ancorat într-un loc anume. Dimpotrivă, el este un edificiu portabil și totodată un ”compas” pentru toate călătoriile evreilor. Mai mult, în comentariul său asupra acestui verset, Rași face o afirmație extraordinară: ”Locul în care poporul își ridica tabăra era numit tot «călătorie», deoarece din locul respectiv în care poposeau, evreii plecau din nou în călătorie.”

Acest comentariu este de fapt istoria poporului evreu condensată într-o singură frază! De-a lungul veacurilor, evreii au călătorit permanent. De la călătoriile lui Avraham, sosind ”de dincolo” de râu și revoluționând lumea antichității prin introducerea conceptului de monoteism și până la arhetipalul evreu rătăcitor al veacurilor moderne – istoria poporului evreu a fost una a mișcării și dinamismului. Credința evreilor a fost și este dinamică, Tora este dinamică, ritualul iudaic s-a modificat de la cel al Templului și sacrificiilor animale către rugăciunile din sinagogile de astăzi. Ba chiar și limba ebraică a trecut prin multe ”călătorii” din perioada biblică și până în zilele noastre. Iar Dumnezeu și credința în El au călătorit și ele cu evreii oriunde i-au purtat pașii…

Cum oare a putut un popor atât de mic și atât de împrăștiat în lume să reziste tuturor vicisitudinilor istoriei? Este o întrebare pe care și-au pus-o deopotrivă filo- și anti-semiți, teologi și istorici, antici și moderni… Este o întrebare la care nimeni nu a putut găsi un alt răspuns decât cel pe care Tora însăși îl furnizează în două scurte fragmente din Cartea Exodului.

Primul, vorbind tot despre Mișkan, ne oferă imaginea Chivotului Legământului: ”Să pui drugii în verigile Chivotului, ca să servească la ducerea Chivotului. Drugii vor rămâne veșnic în verigile Chivotului; nu vor fi scoși din ele.” (Exodul 25:14-15) Pentru evrei, faptul că Tora a rămas permanent portabilă a însemnat diferența dintre supraviețuire și moarte, dintre menținerea identității și asimilare.

Iar celălalt fragment care vorbește despre supraviețuire este chiar cel din pericopa noastră, în explicația oferită de Rași: orice popas a fost de fapt o călătorie. În toată istoria milenară a omenirii, evreii au fost și continuă să fie un popor care nu stă niciodată pe loc. Și, tocmai pentru că nu stă pe loc, el nu îmbătrânește, nu se învechește și nu dispare… Deși Mișkanul, locul construit în onoarea lui Dumnezeu denotă aparent ”odihna” și ”stagnarea”, poporul evreu nu s-a odihnit niciodată din călătoriile sale. Nu și-a uitat niciodată destinația și scopul, nu a uitat niciodată să viseze, nu a uitat niciodată că are misiunea de a merge înainte, până când esența acelui plan etern al Creației va fi cunoscută și recunoscută în toate cele patru colțuri ale lumii.

Cartea Exodului, începută printr-o călătorie (aceea a fiilor lui Iaacov din Canaan către Egipt), se încheie așadar printr-o altă călătorie. O călătorie mult mai lungă și mult mai amplă, însoțită permanent de credința în Dumnezeu și în rolul încredințat de Acesta poporului evreu. O călătorie milenară – în fapt un sumar al tuturor călătoriilor evreiești – făcută posibilă de însăși ideea cu care, în sinagogile din întreaga lume, încheiem chiar și astăzi orice carte a Torei,  ideea care ne aduce aminte pe Cine avem aproape și Cine ne dă de fapt puterea de a exista ca și popor:

חזק חזק ונתחזק! – Hazak, hazak venithazek! – Puternici, puternici și să fim întăriți!

Șabat Șalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.