Știu, am absentat în ultimele săptămâni… Am primit chiar și mesaje de la cititori fideli ai site-ului, întrebându-mă dacă totul este ok. Pot confirma acum că într-adevăr, nu sunt probleme majore, că totul este ok. Am fost în vacanță în ultimele săptămâni, o excursie în România cu doi dintre copii, un prilej de a revedea familie și prieteni, de a rememora momente și revedea locuri de care mă leagă multe amintiri și de a rezolva probleme personale care nu sufereau amânare. M-am reîntors acum și deși nu preconizez ca programul meu să fie cu mult mai puțin agitat ca în precedentele săptămâni, promit să încerc să revin la publicarea săptămânală de comentarii și interpretări pe marginea pericopelor Torei.

Am sărit pericopele Hukat, Balak și Pinhas (deși s-ar putea să revin la ele totuși în viitor), însă în acest articol mă voi ocupa de pericopele săptămânii curente, pericopele Matot și Masei. Într-adevăr, citim în această săptămână două pericope și încheiem odată cu ele Cartea Numeri, cea de-a patra a Torei. Desigur, mai mult text presupune în principiu și mai multe ocazii de eroare, mai multe posibilități de interpretare a textului și mai multe variante de înțelegere oferite de comentatori. Și cu toate acestea, traducerile clasice sunt nesperat de precise în aceste pericope. Diferențele sunt minore, mai mult de interpretare decât de traducere, astfel încât nu vom avea prea multe de discutat în acest articol. Dar să începem…

Prima oprire o facem pentru o clarificare. În chiar primele versete ale pericopei Matot, Tora vorbește despre un concept care necesită explicații: noțiunea de נדר (”neder”). Tradus în română — în lipsa unui alt termen mai precis — prin ”promisiune” (NTR), ”juruință” (DC) sau ”făgăduință” (BOR), cuvântul ebraic desemnează de fapt o promisiune verbală care poate face referire la două lucruri distincte:

  1. O promisiune făcută de cineva de a se abține de la un lucru pe care Tora îl permite (spre exemplu, jurământul nazireului de a se abține de la a bea vin și a-și tunde părul); sau
  2. O promisiune făcută de cineva de a aduce o jertfă voluntară, opțională, sau de a face o donație în scopuri caritabile.

Doar un singur verset mai târziu, Tora vorbește despre שְׁבֻעָה (”șevua”) — a nu se confunda cu שָׁבוּעַ (”șavua”) care înseamnă ”săptămână”. Șevua este tot o promisiune, un jurământ, făcut de o persoană, cu aceleași două ramificații: fie abținerea de la ceva, fie obligația de a face ceva.

Diferența principală dintre neder și șevua constă în modul în care obiectul în cauză este afectat: neder schimbă statutul obiectului, în timp ce șevua schimbă doar statutul persoanei. Diferența este relativ greu de perceput, mai ales că în esență ea produce aproximativ același rezultat, însă ea există și este demnă de menționat. Spre exemplu, în antichitate, în perioada când ritualul Templului era încă în vigoare, un neder de a aduce o ofrandă făcea ca obiectul desemnat să devină sfânt, în timp ce o șevua implica doar o obligație asupra persoanei de a aduce ofranda, dar nu schimba statutul vreunui obiect din profan în sfânt. Interesant, nu-i așa?

* * *

O eroare de traducere care necesită corectare este cea din versetul 30:14 (după cotația clasică) sau 15 (după cotația ebraică). Versetul vorbește despre permisiunea pe care Tora o dă soțului unei femei de a protesta și anula un jurământ făcut de aceasta. Permisiunea este însă conferită מיום אל יום (”miiom el iom”), sintagmă pe care traducerile clasice o traduc eronat prin ”zi după zi” (DC, BOR, GG) sau ”timp de mai multe zile [după ce a aflat]” (NTR).

De fapt, după cum explică Rași în comentariul său, soțul are dreptul să anuleze jurământul soției sale doar în ziua în care a luat cunoștință de acesta, practic până la începerea următoarei zile calendaristice. Momentul exact este apusul soarelui în ziua respectivă și de aceea Tora vorbește despre מיום אל יום, care se traduce de fapt ad litteram prin ”din zi în zi”.

* * *

O subtilitate interesantă este prezentă și în versetul 33:7. În traducere (NTR), versetul sună astfel:

Au părăsit (ויסעו) Etamul, s-au întors (וישב) la Pi-Hahirot care este față în față cu Baal-Țefon și și-au așezat tabăra înaintea Migdolului — Numeri 33:7

Problema este că în ebraică, primul verb este la plural, în timp ce al doilea este la singular: ”au părăsit” vs ”s-a întors”. În comentariul său asupra acestui verset, Ibn Ezra oferă două posibile explicații: fie al doilea verb face referire colectivă la poporul evreu, în acest caz la singular pentru a reitera unitatea națiunii; fie se referă la stâlpul de nor cu care Dumnezeu îi călăuzea pe evrei în deșert. În orice caz, o nuanță demnă de luat în seamă…

* * *

Și o ultimă oprire pentru acest articol…

Versetele 44 și 45 din capitolul 33 prezintă o dificultate. În ele, Tora indică unul dintre popasurile pe care poporul evreu le-a făcut în timpul peregrinării prin deșert. În traducerea NTR, numele locului este indicat ca Iye-Abarim (în versetul 44) și Iymul (în versetul 45). O notă de subsol precizează că de fapt cele două nume indică de fapt aceeași locație, așa cum fac și numele prezente în versete consecutive anterioare, precizând locul de popas (”au ajuns în …”) și respectiv locul din care începe următoarea călătorie (”au plecat din …”). Variantele DC și BOR simplifică și mai mult textul, folosind același nume în ambele versete: Iie-Abarim.

În ebraică însă, numele sunt distincte: în versetul 44 întâlnim עיי העברים (Iyei haavarim), iar în versetul 45 întâlnim עיים (Iyim). În comentariul său asupra acestui verset, Rași explică numele ca făcând de fapt referire la ruinele unor pasuri (în ebraică עיי — ”iyei” însemnând ”insule” sau, în acest caz, ”vestigii”, în timp ce עברים — ”avarim” putând într-adevăr proveni de la verbul לעבור — ”laavor”, a trece).

Astfel, conform interpretării lui Rași, versetul 44 vorbește despre ”ruinele pasurilor”, iar versetul 45 folosește varianta prescurtată ”ruinele” (עיים), cu referire desigur la aceeași locație.

Șabat Șalom!

Share This