În urmă cu șapte ani, în decembrie 2016, am primit de la bunul meu prieten Tibor Kovari, originar din Oradea, invitația să ofer predica de Șabat Hanuca la sinagoga Beth Tikvah din Toronto, unde el este cantor. Desigur, discursul pe care l-am rostit atunci a fost în engleză, dar vi-l ofer acum, într-o traducere ușor adaptată, cu speranța că vă va face plăcere. Premisa acestui eseu este aceea de a puncta câteva legături interesante și inedite, din perspectiva tradiției iudaice, între sărbătoarea de Hanuca și toate celelalte sărbători ale anului evreiesc.

Încep (poate paradoxal) cu Iom Ha’Ațmaut, Ziua Națională a Statului Israel, pentru că de Iom Ha’Ațmaut am avut pentru prima dată ocazia să vizitez sinagoga Beth Tikvah din Toronto, în anul 2010.

Două conexiuni interesante există între aceste zile aparent complet diferite din calendarul iudaic…În primul rând, Hanuca a fost, la vremea ei, un fel de ”Zi a Independenței”. Macabeii au purtat un adevărat război pe care l-au câștigat, apoi au reaprins candelabrul (menora) din Templu și, prin acest act, au readus în lume speranța și credința. De asemenea, ”Statul Israel” al acelor zile a fost reînnoit, sirienii elenizați au fost ținuți la distanță (cel puțin pentru o vreme), iar spiritualitatea evreiască a fost revigorată după ce fusese pe marginea prăpastiei.

De asemenea, există o legătură între Iom Ha’Ațmaut și Hanuca datorită unui ritual comun. Desigur, nu aprindem lumânări de Iom Ha’Ațmaut și nici nu fluturăm steaguri israeliene de Hanuca, însă ritualul iudaic impune rostirea rugăciunii de Halel (psalmii de slavă), la ambele ocazii, pentru a celebra minunile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi și pentru strămoșii noștri, pentru a ne bucura și pentru a ne exprima veselia și recunoștința.

* * *

Dar haideți totuși să pornim efectiv călătoria noastră cu începutul anului iudaic…

Care să fie oare legătura dintre Roș Hașana și Iom Kipur, pe de o parte, și Hanuca, pe de altă parte?

Personal, am reușit să găsesc două legături majore, deși probabil că există mai multe: o legătură bazată pe o legendă citată de Talmud și una provenind din sfera Cabalei.

Încercând să explice originea a două sărbători păgâne, Kalanda (care are loc la opt zile după solstițiul de iarnă) și Saturna (care are loc cu opt zile înainte), Talmdudul consemnează în tratatul Avoda Zara 8b o legendă interesantă despre Adam, primul om, și despre prima iarnă pe care a trăit-o el în lume. Conform tradiției iudaice, Adam a fost creat chiar de Roș Hașana și, în primele trei luni de viață, a avut ocazia să vadă cum zilele devin din ce în ce mai scurte. Așa că și-a spus în sinea sa: ”Vai mie! Din cauza păcatului meu din Grădina Edenului, lumea devine tot mai întunecată. În curând, nu va mai fi deloc lumină, iar lumea se va întoarce din nou la תהו וובהו, la haos și dezordine. Aceasta trebuie să fie condamnarea mea la moarte pentru că am mâncat din Pomul Cunoașterii.”

Însă în loc să accepte tacut această soartă – continuă Midrașul – Adam a început să postească, să se roage și să se căiască – o temă comună pentru sărbătorile din luna Tișrei. După opt zile, el a observat că zilele începuseră într-adevăr să se lungească și și-a dat seama că aceasta este minhago șel olam, adică modul în care funcționează în mod natural lumea. El a stabilit astfel o sărbătoare anuală de opt zile și a mulțumit Atotputernicului, aceasta fiind prima dată în istorie când a fost celebrată ”Hanuca”, sau, mai precis, corespondentul ei antic.

O a doua legătură între Roș Hașana și Hanuca provine din Cabala și are legătură cu modul în care percepem și înțelegem miracolele. Potrivit misticii iudaice, rădăcina cuvântului miracol, נס (nes) în ebraică, poate fi citită și ca nas, adică ”a scăpa” sau ”a fugi”. În Cabala, un miracol este rezultatul unui ניסיון (nisaion), adică unei încercări prin care o persoană trebuie să treacă pentru a scăpa de propriile sale limitări și a-și depăși condiția. Transformarea rezultată nu numai că ne uimește, dar ne afectează viața și destinul, și ne permite să înțelegem mai bine natura miraculoasă a lumii.

Rabinul Isaac Luria din Țfat (Safed), un mare cabalist, explică faptul că de Hanuca primim puterea de a percepe și chiar a crea miracole pentru întregul an, reconectându-ne astfel la Sursa energiei vieții, sănătății, succesului, încrederii și continuității. Privită din această perspectivă, Hanuca se aseamănă cu sărbătorile din luna Tișrei (Roș Hașana și Iom Kipur), care permit un acces similar la aceste forțe. Această legătură – subliniază Ari – este atât de puternică, încât Hanuca își merită cu prisosință numele pe care i-l conferă tradiția cabalistă: ”Micul Roș Hașana”.

De asemenea, există comentatori care susțin că, deși destinul anual al unui om este decis în luna Tișrei, până la Hanuca oamenii mai au încă posibilitatea de a se căi. (Apropo, această ultimă idee este, de asemenea, în concordanță cu porțiunea din Tora pe care o citim chiar în această săptămână, Mikeț, în care frații lui Iosif fac o teșuva adevărată, căindu-se de tot răul pe care i l-au provocat lui Iosef în gelozia lor).

* * *

Care să fie însă legătura dintre Hanuca și următoarea sărbătoare a anului, Sucot? Ei bine, această legătură este foarte simplă și derivă chiar din principala sursă talmudică care vorbește despre sărbătoarea de Hanuca.

Talmudul (Tratatul Șabat 21b) citează o dispută între Beit Șamai și Beit Hilel cu privire la numărul de lumânări de Hanuca pe care le aprindem în fiecare seară. Știm cu toții povestea, nu-i așa? Beit Hilel (opinia pe care o urmăm astăzi în ritualul iudaic) ne spune că începem cu o lumânare în prima seară și apoi adăugăm câte o lumânare în serile următoare . Beit Șamai ne spune că aprindem opt lumânări în prima seară, și apoi cu o lumânare mai puțin în fiecare următoare seară.

Explicațiile pentru cele două opinii sunt foarte interesante: Beit Hilel susține că מעלין בקודש – maalin be’kodeș, ceea ce înseamnă că în materie de spiritualitate ar trebui doar să creștem. Opinia lui Beit Șamai este un pic mai criptică: כנגד כפרי החג – ”lumânările de Hanuca se aseamănă cu taurii care erau sacrificați de Sucot”. Treisprezece tauri erau sacrificați în prima zi de Sucot, doisprezece în a doua zi, și tot așa, în ordine descrescătoare, până în ultima zi. Tot astfel, ne spune Beit Șamai, ar trebui aprinse și lumânările de Hanuca, în ordine descrescătoare. De ce? Ce legătură are Hanuca cu Sucot?

Ei bine, iată câteva posibile conexiuni:

  • În pericopa Emor (capitolele 23-24 din Vaikra/Leviticul), când sunt menționate sărbătorile iudaice, ultima sărbătoare amintită este Sucot, iar apoi, în chiar versetele următoare, Tora vorbește despre aprinderea menorei în Tabernacol.
  • Din punct de vedere istoric, când macabeii au câștigat războiul și au reinaugurat Templul, ultima sărbătoare pe care nu o putuseră celebra din cauza războiului fusese chiar sărbătoarea de Sucot. Astfel, macabeii au decis să sărbătorească Sucotul în acel an, chiar în timpul rededicării Templului. (Doar începând cu anul următor – dar nu și în acel prim an, cel în care s-a produs propriu-zis miracolul de Hanuca – aceste zile au fost celebrate ca fiind Hanuca.)
  • În ritualul Templului, de Sucot erau aduse jertfe speciale pe altar, în beneficiul întregii omeniri. Acesta este unul dintre puținele momente din calendarul iudaic în care Templul nu ”aparținea” doar evreilor, ci întregii omenirii. A fost un moment inedit de realizare a viziunii din Isaia 56:7 în care Dumnezeu spune: ”Casa Mea va fi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”.
  • De Hanuca, porunca de a aprinde lumânările poate fi îndeplinită nu doar printre evrei, ci și printre neamuri. Astfel, Talmudul spune că lumânările de Hanuca pot fi aprinse în fiecare noapte עד שתחלה רגל מן השוק – ”până când toți trecătorii au dispărut din piață”. Altfel spus, cât timp mai există trecători pe stradă, noaptea, porunca de a aprinde lumânările continuă să fie valabilă. Trecători, adică nu doar evrei, ci oricine trece pe stradă. Atâta timp cât oameni (indiferent de credință, naționalitate sau crez) sunt încă prezenți a vedea lumina lumânărilor, porunca de a face cunoscut lumii miracolul de Hanuca poate fi și trebuie să fie îndeplinită.

* * *

Purimul, sărbătoarea ”geamănă” a Hanucăi, nu are nevoie de prea multe explicații. Conexiunile principale sunt faptul că atât Hanuca cât și Purimul sunt sărbători post-biblice, instituite rabinic, iar la ambele sărbători sărbătorim miracolele care ne-au asigurat continuitatea ca națiune evreiască. De Purim, evreii au fost salvați de la anihilarea fizică, iar de Hanuca ei au fost salvați de la asimilarea spirituală.

La ambele sărbători, greutățile exilului și lipsa suveranității naționale au continuat să existe însă și după miracol. După minunea de Purim, evreii au rămas sub stăpânirea lui Ahașveroș în Persia, iar de Hanuca, independența câștigată de macabei împotriva grecilor a fost doar de scurtă durată.

Și desigur, la ambele sărbători, recităm Al Hanisim, un paragraf special prin care Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru miracolele și salvările Lui, și în ambele ocazii avem porunca de a ne bucura și de a ne abține de la post sau doliu public.

* * *

Pesah-ul este legat de Hanuca la un nivel mult mai profund, dar totodată și mai ascuns. Desigur, există o legătură evidentă în sensul că independența națională a fost câștigată cu ambele ocazii: la Pesah, ca urmare a intervenției lui Dumnezeu în Egipt, când, în cadrul Exodului, poporul evreu a fost eliberat din robie; iar la Hanuca, ca urmare a acțiunilor macabeilor, tot cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva lui Antiohus Epifanes și a armatelor lui.

Dar mai există și legături mai greu de observat. Prima provine din Mișna și apare sub forma unei decizii halahice (de lege mozaică). De Hanuca, un om sărac trebuie să facă orice poate, chiar și să-și vândă hainele sau să cerșească, pentru a obține banii necesari pentru a cumpăra ulei sau lumânări de sărbătoare. La fel și la Pesah, un om sărac este obligat să facă aceste eforturi pentru a obține banii necesari pentru a cumpăra vin pentru cele patru cupe de la Seder.

De ce este există oare această similitudine între cerințele halahice? Pentru căîn ambele ocazii vorbim despre libertate! Fără libertate, însăși existența noastră ar fi mult mai întunecată, mai săracă. Chiar și astăzi, într-o lume relativ ”deconectată” spiritual, libertatea este o noțiune extrem de importantă. Fără libertate, viața omului nu are sens.

De aceea, Pesah și Hanuca au o puternică rădăcină comună: puterea lui Dumnezeu de a crea și de a asigura libertatea pentru cei care au nevoie de ea. Pentru că, în dragostea și bunătatea Lui, Dumnezeu i-a eliberat pe cei slabi din mâinile celor puternici, pe cei oprimați din mâinile celor cruzi, pe cei mici din mâinile celor mari. Egiptul a fost, fără îndoială, cea mai mare și mai puternică cultură a lumii antice. Grecii nu erau cu mult în urmă în ceea ce privește puterea și influența. În ambele cazuri, existența fizică și identitatea spirituală a unor culturi și sisteme de credință mai mici erau amenințate. Și în ambele cazuri, Dumnezeu a intervenit și a dat sclavilor libertate, oferindu-le posibilitate de a urma legile Torei, și nu pe cele ale idolatriei.

Și am mai găsit o legătură interesantă între Hanuca și Pesah, sub forma unui obicei local care mi-a atras atenția. Într-o scriere a unui rabin relativ obscur, Avraham ben Mordechai Galante din Italia secolului al XVI-lea, apare un obicei al evreilor din Izmir (Turcia), care foloseau uleiul rămas de la Hanuca pentru a aprinde o lampă pe care o foloseau la Bedicat Hameț, ceremonia căutării hameț-ului pe care o facem în ajun de Pesah.

Și din aceasă perspectivă, Hanuca și Pesah sunt legate, însă la un alt nivel: cel al spiritualității și al rolului său în modelarea existenței noastre. Ca regulă generală, singurul scop al lumânărilor de Hanuca este acela de a lumina lumea spirituală. Din punct de vedere halahic (al legii mozaice), nu avem voie nici măcar să tragem foloase de pe urma luminii lor. Când rostim Hanerot Halalu, imediat după aprinderea lumânărilor de Hanuca în fiecare seară, spunem că אין לנו רשות להשתמש בהם אלא לראותם בלבד – ”nu avem dreptul să folosim luminile de Hanuca, ci doar să le privim”. Și totuși, atunci când vine vorba de folosirea uleiului pentru a permite un pas suplimentar pe calea spirituală, legea evreiască face o excepție.

Prin utilizarea uleiului rămas de Hanuca la Pesah, evreii din Izmir afirmă că sfințenia Sărbătorii Luminilor ne poate infuza tot anul cu spiritualitate și sfințenie. Lumina Menorei din Templu, simbolizată astăzi de lumânările de Hanuca, a fost la vremea ei un simbol al legăturii dintre Dumnezeu și întreaga omenire. Se spune despre Menora că, din Ierusalim, ea era capabilă să ”lumineze întreaga lume”. Ținând în viață acest simbol, aducând lumina în existența noastră lumească, creăm punți între momentele noastre de sfințenie, ne reamintim că existăm pentru că ne pasă de lumină, de toată lumina lumii.

* * *

Următoarea pe lista noastră este sărbătoarea de Șavuot, momentul în care Tora a fost dată poporului evreu pe Muntele Sinai, momentul în care libertatea fizică a poporului evreu a fost cuplată în mod intrinsec cu înălțarea spirituală a Revelației. Șavuot este o sărbătoare despre primirea Torei, despre stabilirea unei relații cu Dumnezeu, despre angajamentul de a asculta de voința divină și de a merge pe calea lui Dumnezeu. Și, deși niciuna dintre acestea nu pare să aibă vreo legătură cu Hanuca, există două mici detalii care pot uni aceste sărbători: o poveste și un obicei culinar.

De Hanuca, ca și la Șavuot, avem obiceiul de a mânca brânză și produse lactate. De Șavuot, o facem din mai multe motive, inclusiv din cauza faptul că strămoșii noștri nu cunoșteau imediat după Revelație toate detaliile legilor de șehita (tăierea rituală a animalelor). Mâncăm produse lactate și pentru că șederea lui Moșe pe Muntele Sinai a fost de 40 de zile, iar valoarea numerică a cuvântului ebraic חלב (”lapte”) este 40, și, de asemenea, pentru că Tora vorbește despre Israel ca fiind țara ”care curge lapte și miere” și dorim să păstrăm o legătură vie cu casa noastră spirituală, Israel.

De Hanuca, obiceiul de a mânca brânză și produse lactate este menționat în Șulhan Aruh (670:2). Sursa este o carte apocrifă numită Cartea lui Yehudit, numită astfel după o femeie care avea legături puternice cu familia hașmoneilor, aceeași familie din care făceau parte și macabeii din povestea de Hanuca. Practic, povestea sună în felul următor: Yehudit, fiica Marelui Preot Iohanan, fratele lui Matitiahu, cel pe care îl amintim în rugăciunea Al Ha’Nisim, era o văduvă frumoasă, care venise pe front pentru a ridica moralul conaționalilor săi evrei împotriva cuceritorilor străini. În poveste, Yehudit a mers cu slujitoarea ei în tabăra generalului dușman, Holofernes. Câștigându încrederea acestuia, ea a ajuns în cortul lui într-o noapte și l-a hrănit cu brânză sărată și vin. În timp ce el zăcea beat, ea l-a ucis, punând astfel capăt un război sângeros. Comemorând acest moment, păstrăm de Hanuca obiceiul de a mânca lapte, brânză și alte produse lactate, ceea ce realizează o legătură culinară cu sărbătoarea de Șavuot.

* * *

Și o ultimă legătură înainte de a încheia… Ce legătură există între Hanuca și Șabat? Deși Șabatul nu este o sărbătoare propriu-zisă, ea este totuși o zi specială, o ”insulă în timp” care vine la noi o dată pe săptămână, pentru a marca Crearea lumii și odihna contemplativă a lui Dumnezeu la încheierea acestei creații.

Legătura aici este una intrinsecă sărbătorii: lumina. Atât pentru Șabat, cât și pentru Hanuca, aprindem lumânări nu printr-o obligație impusă scriptural, biblic, ci mai degrabă datorită unei porunci a rabinilor de a aduce lumină în casele noastre. Este ca și cum rabinii ar încerca să ne transmită un mesaj dincolo de cel de pe Tora scrisă ni-l oferă în textul său: acela că nucleul identității noastre ca popor este lumina. Noi suntem un popor al luminii, nu numai un popor al cărții, și asta tocmai pentru că prețuim mult lumina și ne străduim tot timpul să o aducem în întreaga lume. Conceptul de Tikun Olam, de a face din lume un loc mai bun, și conceptul de a fi or lagoim, adică o lumină pentru neamuri, sunt concepte cheie în iudaism.

De Șabat, ne abținem de la muncă pentru că dedicăm un scurt moment de timp din existența noastră unui ”tărâm” dincolo de cel fizic, unui tărâm al spiritualității, înțelepciunii, luminii, căldurii, prieteniei și iubirii pentru Dumnezeu și pentru semeni. De Hanuca, aducem lumină în întunericul nopții, pentru a inspira și a ne încuraja unul pe altul că spiritualitatea, înțelepciunea, prietenia și iubirea merită cultivate. Și poate tocmai de aceea însăși menționarea sărbătorii de Hanuca (singura menționare din întregul Talmud) se face chiar în în Tratatul Șabat, chiar în capitolul care vorbește în mod explicit despre legile de aprindere a lumânărilor de Șabat.

* * *

Și astfel, călătoria noastră prin anul evreiesc pe urmele sărbătorii de Hanuca este completă… Legată de toate celelalte sărbători evreiești în spirit, ritual, semnificație, obiceiuri sau istorie, Hanuca este sărbătoarea care ne îndeamnă să rememorăm minunile din zilele de odinioară, și totodată să le celebrăm și pe cele pe care le primim sau pe care ni le dorim în viața noastră de astăzi. Este sărbătoarea în care suntem încurajați să celebrăm fiecare victorie, fiecare binefacere divină, și să ne rugăm lui Dumnezeu să continue să ni le ofere și pe mai departe. Este sărbătoarea în care, prin intermediul luminii, încercăm să creăm o viziune a lumii fără durere și disperare, o lume a speranței, credinței și perspectivei unui viitor mai bun.

De Hanuca, avem sarcina să ne depășim condiția și să reamintim tuturor că încă trăim, ca popor evreu, ca popor al lui Dumnezeu, pentru a celebra miracolele triumfului libertății împotriva opresiunii, al iubirii împotriva urii, al păcii împotriva cruzimii și al luminii împotriva întunericului. Este un mesaj pe care lumea de astăzi are atât de multă nevoie să-l audă!

Să continuăm așadar să ne rugăm lui Dumnezeu pentru lumină, pace și izbăvire, atât pentru noi, cât și pentru frații noștri aflați încă în pericol și suferință, pentru Israel, pentru întreaga lume! Să continuăm să căutăm conexiuni personale ale luminii de Hanuca pe care o aprindem în aceste zile nu doar cu sărbătorile și ritualurile pe care le celebrăm ca popor al lui Israel, ci și cu întreaga noastră existență ca oameni, în lumea creată de Dumnezeu!

Șabat Șalom, Hanuca Sameah și Hodeș Tov!

Share This
Sari la conținut