Semne de intrebare

[DE-A V-ATI-ASCUNSELEA? – dupa o drasha a rabinului Mordechai Kamenetzky]
Se povesteste despre marele Hafetz Haim ca intr-una din calatoriile sale prin Polonia, s-a aflat la un moment dat intr-o trasura cu cai, mergand spre un oras in care urma sa tina o predica. Mergeau pe drum zorind sa ajunga la orasul cu pricina, cand, la un moment dat, carutasul a observat pe marginea drumului o livada de pomi fructiferi. Carutasul s-a intors catre pasagerul sau (Hafetz Haim) si, cu un ton conspirativ si complice, i-a spus: “Uite, prietene, o sa ma opresc un pic in livada asta sa iau cateva fructe. Stai intre timp atent si, daca iti dai seama ca ma vede cineva, da-mi de stire. Nu vreau sa intru la bucluc…”

Omul si-a parcat trasura pe marginea drumului si a pornit hotarat spre livada, avand in mana un sac pe care intentiona sa il umple cu fructe de acolo. Era pe cale sa inceapa sa culeaga din fructe, cand Hafetz Haim, aflat in trasura, ii striga cu voce tare: “Vino repede inapoi! Cineva se uita!” Omul se reintoarse degraba la trasura si se prefacu ca are de lucru prin jurul ei, pentru ca numai dupa cateva minute sa porneasca din nou spre livada cu sacul in mana. Din nou, incerca sa culeaga din fructele sub care pomii se aplecau de greutate, cand Hafetz Haim ii striga din nou: “Vino repede inapoi! Cineva se uita!”

Revenit langa trasura cu repeziciune, carutasul scapa de aceasta data sacul din mana si se uita in jur cu luare aminte. Cu mainile in solduri, se apropie apoi de usa carutei si aproape se rasti la pasager: “Nu vad pe absolut nimeni! Cine se uita?!?”

Zambind cu subinteles, Hafetz Haim isi ridica ochii in sus, ridica un deget spre cer si raspunse scurt: EL SE UITA!”

* * *

Pericopa de saptamana aceasta, Ki Tetze, contine o suita de legi si reglementari, un potpuriu de porunci pozitive si negative referitoare la relatiile dintre oameni si Creator si la relatiile dintre noi, oamenii. Iar una din aceste porunci se refera la un lucru deosebit de simplu, si totusi plin de semnificatii: porunca de a returna un obiect pierdut de catre cineva.

Daca vezi ratacindu-se boul sau oaia fratelui tau, sa nu le ocolesti, ci sa le aduci la fratele tau. Iar daca fratele tau nu locuieste langa tine si nu-l cunosti, sa iei dobitocul la tine acasa si sa ramana la tine pana ce-l cere fratele tau. Si atunci sa i-l dai. Tot asa sa faci si cu magarul lui, tot asa sa faci si cu haina lui si tot asa sa faci cu orice lucru pierdut de el si gasit de tine. Sa nu le ocolesti. — Deuteronom 22.1-3

Talmudul, si in special Tratatul Bava Metzia, aloca un spatiu foarte intins acestui pasaj, acestei porunci, la prima vedere poate chiar mult mai mult decat ar trebui. Porunca in sine pare clara, insa ultimele cuvinte necesita clarificare. Ce inseamna exact “sa nu le ocolesti”? Si, mai ales, de ce? De ce nu este permis ca daca un evreu se simte mai comod uitandu-se in alta parte cand intalneste un obiect pierdut, sa actioneze exact in ideea acestei comoditati, anume sa priveasca in alta parte si sa se prefaca a nu fi vazut nimic? Traducerea exacta a versetului 22.3 din Deuteronom nu este insa “sa nu le ocolesti” ci – mult mai problematic – lo tuchal, nu vei putea sa le ocolesti”. Cum adica? Ce m-ar impiedica sa privesc in alta parte daca “n-am chef” sa-mi iau responsabilitatea de a returna un obiect? Oare Dumnezeu va interveni in liberul meu arbitru, in dreptul meu la decizie, obligandu-ma sa iau respectivul obiect si apoi sa ii caut proprietarul de drept?!?

Ei bine, de multe ori Tora spune oamenilor ceea ce au sau nu au voie sa faca, insa de aceasta data face un lucru in plus: le spune oamenilor ce pot sau nu pot sa faca. Este in firea omului sa ridice o moneda pe care o zareste pe strada sau sa incerce sa afle cum de un obiect oarecare, o batista sau un briceag, a ajuns intr-o padure, de exemplu. Iar ceea ce Tora ne spune nu este neaparat faptul ca nu vom putea teoretic sa luam decizia de a intoarce privirea (in fond versetul spune clar, “orice lucru pierdut de el si gasit de tine). Tora doreste doar sa ne spuna ca, fiind in firea omului sa nu intoarca privirea de la ceva ce a gasit, acesta trebuie sa fie atent si sa nu pastreze obiectul respectiv, pentru ca apartine unui alt proprietar.

Si mai este ceva: nimeni nu poate spune ca nu este vazut de nimeni, ca in padure sau pe drumul pe care a gasit o moneda nu mai este nimeni. Intotdeauna este Cineva, care nu doarme si care nu e plecat de acasa! Pe scurt, jocul de-a v-ati ascunselea nu functioneaza, nu se joaca in Tora. Iar invatatura dedusa din versetul pericopei noastre este universal valabil. A crede ca Dumnezeu este “preocupat cu probleme mult mai mari decat faptul ca eu am facut o prostioara astazi” (asa cum multi oameni invoca adesea) este o copilarie. Este la fel de copilaresc ca povestea de la Bar Mitzva la care rabinul a pus un cos plin cu mere la capatul unei mese, iar alaturi de cos un biletel pe care scria: “Luati numai un singur mar fiecare, va rog. Dumnezeu se uita!” La capatul celalalt al mesei a aparut dupa cateva minute o farfurie plina cu prajituri langa care era un alt biletel scris de catre unul dintre copii: “Puteti lua oricate prajituri, Dumnezeu e ocupat cu pazitul merelor!”

Atunci cand este vorba de a face o fapta buna, de a returna un obiect sau poate un suflet acolo unde ii este locul, langa celelalte suflete de evrei, in poporului lui Israel, Tora ne spune ca nu putem intoarce capul si privi in alta parte. Nu putem si nu avem voie. Nu putem sa facem asta pentru ca nu ne sta in fire si pentru ca nu ar fi drept sa facem asta. Putem incerca sa ne jucam de-a v-ati ascunselea, insa ar fi o greseala, in fond jucam cu Cel care a facut regulile tuturor jocurilor…

[HESED SAU TZEDAKA?]
In limba ebraica, cuvintele inseamna foarte mult. Exista conexiuni, radacini comune, subtilitati imposibil de tradus, chiar cuvinte care nu au practic corespondent in nici o limba. Iar hesed si tzedaka sunt doua exemple foarte concludente: hesed inseamna un amestec de mila, compasiune si piosenie, iar cuvantul tzedaka, deseori tradus prin datul de pomana, are de asemenea o conotatie surprinzatoare, insemnand “dreptate”.

In debutul pericopei Ki Tetze, Tora intercaleaza, intr-o succesiune de porunci nu cu foarte mare legatura intre ele, o mizva care poate ramane foarte usor cu o explicatie simplista:

Daca intalnesti pe drum un cuib de pasare, intr-un copac sau pe pamant, cu pui sau oua si mama lor sezand peste pui sau peste oua, sa nu iei si pe mama si pe puii ei, ci sa dai drumul mamei si sa nu iei decat puii, ca sa fii fericit si sa ai zile multe. — Deuteronom 22.6-7

Porunca foarte clara, aparent! Si totusi, intrebari exista…

Ce legatura are povestea cu pasarea, puii si ouale cu faptul ca un om va fi sau nu fericit?!? Sa cautam explicatia incercand sa intelegem ce vrea de fapt acest verset. Un motiv banal, care “sare in ochi”, al acestei porunci este acela de a nu neglija sentimentele unei mame, chiar daca mama respectiva este pasare si nu om, de a nu comite o atrocitate prin aceea de a o lasa sa isi priveasca puii capturati sau omorati. Se invoca aici si sentimentele umane pur si simplu, se incearca o “sensibilizare” a oamenilor la ceea ce se intampla in jurul lor, la ceea ce ei insisi pot corecta sau pot realiza intr-o maniera mai intelegatoare si mai menajanta. Acesta este HESED, acel amestec de mila si piosenie. Este respectul pentru viata, este respectul pentru sentimente si poate o incercare de a generaliza acest respect. Porunca din Deuteronom este ca un fel de fabula, in care mila si intelegerea fata de semenii nostri ne este “predata” prin mila fata de o pasare si intelegerea fata de sentimentele pe care ea – creata de Dumnezeu la fel ca si noi – le-ar putea avea.

Un alt aspect important este TZEDAKA, dar nu cu sensul de pomana, ci cu sensul de dreptate, de justete in actiune. Prin faptul de a goni pasarea atunci cand luam ouale, recunoastem ca si alti oameni au dreptul de a beneficia de pe urma acelei pasari, la fel cum beneficiem si noi. Daca am lua si pasarea, am interzice acest drept tuturor celorlalti, ar fi ca si cum am pune gard si paza in jurul unui izvor din care am baut apa. Trebuie sa intelegem, ne spune Tora, ca tot ce putem sa luam este ceea ce exista in prezent, ca nu avem voie sa rapim viitorul, pentru ca nu ne apartine noua, ci lui Dumnezeu.

Si totusi, in incheierea acestei discutii semi-filosofice, intrebarea de la care am plecat necesita inca un raspuns: care este legatura intre povestea cu pasarea si faptul de a trai sau nu bine?!? Ei bine, legatura este aceea ca intelegerea acestor marunte dar deosebit de semnificative concepte ne va ajuta sa ii intelegem pe altii in situatii grele, ne va ajuta sa le acceptam sentimentele, sa ii consolam sau sa ne bucuram alaturi de ei. Intelegerea povestii si poruncii cu pasarea este cheia spre o viata sociala normala si spre integrarea intr-o comunitate. Este – din nou o spun – recunoasterea faptului de a fi doar “utilizatori” ai lumii, si nu proprietarii ei…

Ce putem invata pentru astazi?

[CAND VEI IESI LA RAZBOI…]
Am facut pana acum filosofie, continuam…

In rubrica “Pe scurt”, am prezentat o sumedenie de legi care sunt continute in pericopa de saptamana aceasta. Am discutat apoi in rubrica “Semne de intrebare” doua dintre aceste legi. Am ramas “dator” practic cu o sumedenie de reguli nediscutate, cu subiecte neatinse, cu semne de intrebare nerezolvate. Insa bineinteles, nu toate pot fi rezolvate in doua pagini…

Ceea ce vreau insa sa nu ramana rezolvata in aceasta ultima rubrica este o intrebare care asigura caracterul unitar al tuturor acestor legi. Chiar in versetul de debut al pericopei Ki Tetze, Tora spune urmatoarele:

Cand vei iesi la razboi impotriva dusmanilor tai, daca Domnul ii da in mainile tale si vei lua prinsi dintre ei, poate ca printre cei prinsi vei vedea o femeie frumoasa si vei dori sa o iei de nevasta… — Deuteronom 21.10-11

Ce legatura are aceasta lege cu restul de reglementari? Si care este legatura dintre aceste reglementari? Este pericopa un text unitar, sau este pur si simplu un amalgam de legi, fara ordine si fara legatura intre ele?

Am discutat despre legea de a returna un obiect pierdut si despre cea de a nu omori mama impreuna cu puii. Ce legatura are asta cu razboiul? Dar cu femeia frumoasa pe care am putea-o gasi si dori dupa acest razboi?

Este vorba despre razboiul cu noi insine, razboiul in care trebuie sa castigam batalia dintre a respecta legea returnarii unui obiect pierdut si a intoarce capul in alta directie, razboiul in care trebuie sa intelegem lumea ca fiind un dar primit de la Dumnezeu, un cadru in care traim impreuna cu altii care au aceleasi drepturi ca si noi.

Razboiul cu care incepe pericopa de saptamana aceasta este razboiul in care noi luptam cu noi, in care este nevoie sa intelegem ca trebuie sa ne stapanim si sa urmam o conduita morala, chiar daca de multe ori ne e mai comod sa nu o facem. Iar acea eshet ifat toar (femeie frumoasa) nu este altceva decat tentatia ca dupa ce vom fi castigat acest razboi sa cadem din nou in mentalitatea egoista care le este atat de proprie oamenilor in majoritatea situatiilor.

Pericopa Ki Tetze ne spune ca si saracii au aceleasi drepturi ca si noi, ca nu este cinstit si corect sa ii denigram sau sa incercam sa ii saracim si mai mult. Ne spune ca suntem obligati sa purtam acest razboi pentru a fi capabili sa respectam toate celelalte porunci. Ne spune ca am avea teoretic voie sa luam in casa pe acea femeie frumoasa, dar ca aceasta ar insemna sa pierdem razboiul cu propriile noastre “rele”.

Pericopa Ki Tetze ne da un sfat despre cum putem transforma o “victorie” intr-o VICTORIE!

Shabat Shalom!

Share This