M-ar interesa punctul de vedere iudaic asupra varstei omului care a suferit de-a lungul timpului. De la nemurire la aproximativ 700-1000 ani (perioada genealogiei din Geneza cap. 5), apoi aproximativ 120 dupa potop, pentru ca in zilele noastre media sa zicem ca ar fi de 70 ani.

Conform traditiei iudaice, Adam si Eva, primii oameni, erau nemuritori inainte de a nesocoti porunca divina. Abia dupa alungarea din Gradina Edenului, oamenii au devenit muritori, conform promisiunii divine ca „in ziua in care vei manca din pom, vei muri” (interpretata ca insemnand „in ziua in care vei manca vei incepe sa mori). Dupa cum stiti, practic toate personajele biblice de dinainte de Potop au avut vieti deosebit de lungi, culminand cu varsta de 969 de ani a lui Metushelah (Matusalem).

Versetul 6:3 din Geneza il prezinta pe Dumnezeu regretand faptul ca oamenii au o viata atat de lunga: „Spiritul Meu nu va ramane de-a pururea in om, pentru ca el nu este decat carne. Zilele lui vor fi o suta douazeci de ani.” Evident, mai ales in contextul in care este formulata (inceputul cap. 6 din Geneza), aceasta afirmatie divina puncteaza motivele principale pentru care varsta oamenilor se micsoreaza: pacatele omenirii, natura violenta a oamenilor, decaderea spirituala. Aceasta este practic explicatia traditionala iudaica. Evident, multe alte explicatii, din multiple alte perspective, au fost formulate.

Ceea ce as mai dori sa subliniez este ca, din cate cunosc, iudaismul nu considera ca diminuarea varstei oamenilor a continuat si dupa Potop. Asa dupa cum ati formulat si dvs. intrebarea (si cum este de altfel corect), vasta medie astazi este de, sa zicem, 70 de ani. Prin contrast, varsta de 120 de ani este varsta maxima pe care oamenii erau destinati sa traiasca in urma decretului divin de dupa Potop. Chiar si in zilele noastre exista oameni care traiesc pana la varste venerabile, uneori (rar, ce-i drept) apropiindu-se chiar de cei 120 de ani „regulamentari”…

Share This
Sari la conținut