[Haftara Vaieșev: Amos 2:6 – 3:8]

Cele șapte Legi Noahice, obligatorii — conform tradiției iudaice — pentru toți oamenii, interzic idolatria, crima, relațiile sexuale ilicite, furtul, cruzimea față de animale și totodată cer societății în ansamblul ei să creeze un sistem juridic care să asigure respectarea legii. Dacă privim atent, esența acestor legi este de fapt un sistem de valori minim fără de care societatea nu ar putea exista. Dacă idolatria, crima, furtul sau adulterul ar fi permise, societatea s-ar destrăma sau, în cel mai bun caz, ar stagna în dezvoltarea ei. Idem, dacă nu ar fi interzis să provocăm suferință inutilă animalelor, foarte curând am ajunge probabil să facem acest lucru și cu oamenii…

Nicăieri însă în cuprinsul lor, aceste Legi Noahice nu vorbesc explicit despre moralitate.

Desigur, știm că toți oamenii sunt creați după asemănarea lui Dumnezeu. Știm că toți au o ”scânteie” de divinitate în ei. Știm că toți au fost înzestrați de către Creator cu puterea de a judeca, de a iubi, de a alege… Și totuși, nu putem să nu remarcăm că Legile Noahice nu vorbesc nici despre respectul datorat părinților, nici despre respectarea zilei de Șabat în care chiar și sclavii și animalele trebuiau să se odihnească, nici despre datoria morală de a ajuta pe văduvă sau orfan și nici despre interdicția de a ne urî aproapele.

Haftara din această săptămână — preluată din profețiile lui Amos — vorbește însă despre moralitate pe larg. De fapt, Haftara propriu-zisă conține numai ultimul dintr-o suită de versete pe această temă, similare ca formulare, celelalte fiind prezente în afara paragrafelor selectate de înțelepți pentru Haftara. Dar iată mai întâi versetele din afara Haftarei:

Așa spune Domnul: ”Pentru trei păcate ale Damascului [nu voi pedepsi], dar pentru un al patrulea [voi pedepsi]: pentru că au treierat Ghileadul cu treierătoare de fier.”  — Amos 1:3

Așa spune Domnul: ”Pentru trei păcate ale Tirului [nu voi pedepsi], dar pentru un al patrulea [voi pedepsi]: pentru că au înrobit complet Edomul și nu și-au adus aminte de legământul frățesc.” — Amos 1:9

Așa spune Domnul: ”Pentru trei păcate ale Edomului [nu voi pedepsi], dar pentru un al patrulea [voi pedepsi]: pentru că a urmărit pe frații săi cu sabia, înăbușindu-și mila și pentru că și-a păstrat mânia etern.” — Amos 1:11

Așa spune Domnul: ”Pentru trei păcate ale copiilor lui Amon [nu voi pedepsi], dar pentru un al patrulea [voi pedepsi]: pentru că au spintecat pântecele femeilor însărcinate ale Ghileadului, pentru a-și mări hotarul.” — Amos 1:13

Așa spune Domnul: ”Pentru trei păcate ale lui Moabului [nu voi pedepsi], dar pentru al patrulea [voi pedepsi]: pentru că au ars oasele regelui Edomului până le-au transformat în var.” — Amos 2:1

Contextele sunt diferite, dar mesajul este identic. Iar ”cheia” pentru înțelegerea întregii secvențe se regăsește în ultimul verset (inclus în Haftara), cel în care profetul amintește despre pedeapsa pentru Israel:

Așa spune Domnul: ”Pentru trei păcate ale lui Israel [nu voi pedepsi], dar pentru al patrulea [voi pedepsi]: pentru că au vândut un om drept pentru argint și un sărac pentru o pereche de încălțăminte. — Amos 2:6

Citând Midrașul, Rași punctează că ”cele trei păcate” menționate aici sunt crima, idolatria și relațiile sexuale ilicite, pe care Tora le consideră păcate capitale și pentru evitarea cărora un evreu este obligat să își sacrifice chiar și viața. Desigur, versetul realizează și legătura cu pericopa din această săptămână în care — conform tradiției — Iosef a fost vândut în robie de către frații săi pentru arginți cu care și-au cumpărat încălțăminte. Însă mesajul principal aici — după cum explică Rași — este acela de mustrare pentru pervertirea justiției și pentru faptul că oameni nevinovați sunt dezavantajați la judecată cu verdicte strâmbe, fiind astfel forțați să-și vândă pământurile, proprietățile și chiar libertatea și devenind săraci.

Un lucru demn de remarcat este că în toate ipostazele menționate de Amos, Dumnezeu este milostiv și răbdător. Chiar și atunci când păcatele sunt serioase, verdictul și pedeapsa pot fi uneori amânate. Când însă decide Dumnezeu să pedepsească? Atunci când moralitatea și justiția dreaptă dispar.

Când Damascul utilizează tortura (”treierătoarele de fier”), când Tirul își încalcă legământul frățesc și uită că oamenii nu sunt meniți a fi niciodată robi, când Edomul își alimentează ura și își înăbușește mila, când Amon spintecă femei nevinovate și pe pruncii lor nenăscuți în goana sa după putere, când Moabul nu are respect nici pentru morți și profanează cadavre și când Israel pervertește justiția și vinde oameni nevinovați în robie — atunci orice speranță este pierdută.

La prima vedere, pierderea moralității și pervertirea justiției, abuzarea prizonierilor de război sau sentimentele negative pentru un alt popor nu par să fie păcate mai grave decât crima, idolatria sau relațiile sexuale ilicite. Însă dacă ne gândim bine la ceea ce sugerează aici profetul Amos, s-ar putea să începem să ne punem întrebări…

Ce stă de fapt la baza societății? Ce îi influențează mai mult și mai mult pe oameni? Ce îi determină să urmeze în viață o cale sau alta? Ce menține intacte comunitățile de oameni? Ce valori și comportamente se transmit mai bine și mai eficient către generațiile următoare? Faptul că nu ne omorâm unii pe alții? Sanctitatea familiei? Respectul față de semeni? Înțelegerea faptului că scopul nu scuză mijloacele? Credința în Dumnezeu și respingerea idolatriei? Libertatea garantată pentru toți oamenii? Moralitatea? Grija față de săraci? Justiția corectă și egală pentru toți membrii societății?

În capitolul 6 din Geneza, Tora ne oferă într-un singur verset motivul pentru care lumea a fost distrusă prin potop în timpurile lui Noah:

ותשחת הארץ לפני האלקים ותמלא הארץ חמס — Pământul a devenit corupt înaintea lui Dumnezeu. Pământul s-a umplut de חמס – ”hamas”. — Geneza 6:11

Cuvântul ”hamas” este interpretat de obicei de tradiția iudaică ca făcând aluzie la jaf, batjocură, ură, minciună și injustiție. (A se vedea și Geneza 16:5, Psalmi 25:19 sau Exodul 23:1) Nici una din aceste noțiuni nu sunt echivalente cu crima, adulterul sau idolatria… și totuși Tora ne spune că lumea a fost distrusă din cauza lor.

Pentru că atunci când valorile morale ale unei societăți dispar, dispare și rațiunea pentru care societatea respectivă există. Pentru că odată moralitatea compromisă, pasul până la crimă, adulter sau idolatrie este mic și aproape automat. Pentru că fără moralitate, noțiunea de umanitate își pierde sensul.

Indiferent de religia pe care o practicăm, indiferent de poporul din care facem parte, moralitatea și respectul față de ceilalți sunt componentele care ne definesc ca indivizi și societăți. În lumea de astăzi, în care atâtea valori morale ajung să fie ”redefinite” — adesea doar de dragul schimbării și, tot adesea, cu consecințe tragice — am face bine să ne amintim de lecțiile oferite de Amos și să-i urmăm îndemnurile. Probabil că el, mai mult decât așa-zișii ”profeți” ai zilelor noastre, înțelege mai multe despre ce vrea Dumnezeu de la noi și despre cum putem face să-L mulțumim…

Șabat Șalom!

Share This