Continuând discursul său adresat poporului evreu, în pericopa din această săptămână Moșe abordează mai multe teme: eliminarea idolatriei din Israel, morala experiențelor pe care aceștia le-au trăit în timpul călătoriilor prin deșert, precum și relația dintre evrei și Dumnezeu prin prisma răsplatei și pedepsei pe care Atotputernicul le va oferi poporului. Pericopa abordează totodată și subiectul morții lui Aaron, povestea reconcilierii dintre evrei și Dumnezeu după venerarea Vițelului de Aur și, în final, Tora ne prezintă cel de-al doilea paragraf din Șema Israel, crezul de bază a iudaismului, în care Dumnezeu detaliază răsplata și pedeapsa.
Cu atâtea subiecte în paginile sale, nu este de mirare că avem și subiecte interesante pentru acest articol… Și spun acest lucru în special deoarece subiectele abordate sunt prezentate ca povești istorisite de Moșe și uneori detaliile lor sunt prezentate diferit, cu cuvinte mai puțin uzuale sau în altă ordine față de povestea inițială
Dar să facem prima oprire…
Versetul 7:13 conține o serie de cuvinte relativ dificil de elucidat. În ipoteza că poporul va asculta de poruncile divine, Moșe le explică evreilor că Dumnezeu va binecuvânta שגר אלפיך ועשתרת צאנך (”șegar alafeha veașterot țoneha”). Traducerile clasice au dificultăți în a interpreta aceste cuvinte. DC oferă intepretarea ”rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi”, o variantă pe care o preiau, sub o formă sau alta (ex: ”creșterea”, ”cele născute din” etc.) și celelalte traduceri clasice.
În comentariul său, Rași face însă o distincție între termenii שגר (”șegar”), asociat vitelor și ועשתרת (”așterot”), asociat oilor. Conform acestei interpretări, שגר (”șegar”) înseamnă într-adevăr ”urmașii [vitelor]” sau ”rodul pântecului [vitelor]”, așa cum redau și traducerile clasice. Însă ועשתרת (”așterot”) are și conotația de ”cele mai bune dintre [oi]”, o expresie similară cu cea întâlnită în Geneza 14:5. Ideea este că binecuvântarea divină nu se referă doar la cantitatea de animale pe care omul o dobândește, adică la numărul acestora, ci și la calitatea acestora, respectiv animale sănătoase, puternice și fertile. O nuanță subtilă, însă desigur una care merită a fi menționată…
* * *
O altă nuanță ratată este cea prezentă în versetul 7:17. De fapt, trei din cele patru traduceri clasice pe care le analizăm redau corect această nuanță, însă traducerea NTR o ratează, redând versetul astfel: ”Poate că veţi zice în inimile voastre: «Popoarele acestea sunt mai numeroase decât noi! Cum vom putea să le izgonim?»”
Însă în ebraică versetul este la singular: ”Poate că vei zice în inima ta: «Popoarele acestea sunt mai numeroase decât mine! Cum voi putea să le izgonesc?»”
Desigur, versetul se referă la poporul evreu și nu la vreun individ anume, așa că diferența dintre singularul colectiv (poporul) și pluralul indivizilor care îl alcătuiesc nu pare prea mare. Însă o nuanță totuși există! Versetul subliniază ideea că nici măcar în cazul în care ar fi fost perfect uniți, gândind și acționând ca un singur individ, evreii nu ar fi putut rezista vicisitudinilor istoriei și tuturor dușmanilor pe care i-au întâlnit dacă nu ar fi avut parte de protecția divină. În acest caz, unitatea în valori și fapte – un concept deosebit de important și râvnit în ultimă instanță – este menționat pentru a sublinia relația aparte, unică și indestructibilă, pe care evreii o au cu Dumnezeu.
Ceea ce este însă și mai interesant este că și în multe alte versete din această pericopă, Tora face referire la evrei folosind singularul (Israel), întărind ideea pe care acest verset 17 o aduce în prim-plan.
* * *
Versetul 11:11 ne oferă un alt prilej de oprire. Traducerile clasice îl redau astfel:
- [DC]: ”Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului”
- [BOR]: ”Ci pământul în care treceți ca să-l stăpâniți este o țară cu munți și cu văi și se adapă cu apă din ploaia cerului.”
- [GG]: ”Ci țara în care intrați ca să o luați în stăpânire este țară cu munți și văi și este udată de ploaia din cer.”
- [NTR]: ”Ţara în care veţi intra ca s-o moşteniţi are munţi şi văi care adună apa ploilor.”
Cele patru traduceri nu sunt desigur prea diferite una de cealaltă. Însă este practic imposibil să nu remarcăm cel puțin câteva diferențe:
- DC omite ideea de luare în posesie a țării (”o veți stăpâni” vs ”intrați ca să o luați în stăpânire”);
- BOR comite un pleonasm în expresia ”se adapă cu apă”;
- între variante verbul variază între ”a stăpâni” și ”a moșteni”;
- versiunile BOR și GG prefațează versetul folosind conjuncția adversativă ”ci”, făcând astfel legătura cu precedentul verset în care este descrisă țara Egipului, în timp ce variantele DC și NTR omit această conjuncție, ca și cum versetul ar fi de sine stătător;
- NTR omite complet partea a doua a versetului în care se menționează că țara ”se adapă din ploaia cerurilor”.
O traducere mai fidelă originalului ar suna probabil așa:
Și țara în care treceți pentru a o moșteni este o țară cu munți și văi; din ploaia cerurilor își este adăpată. – Deuteronomul 11:11
Traducerea realizează legătura cu versetele anterioare (”și” la început de verset). Ea vorbește despre trecerea Iordanului și intrarea propriu-zisă în Israel. Ea face totodată referire la ”moștenirea” țării și nu la ”stăpânirea” ei, prin prisma ideii – repetate de Tora de mai multe ori – că Israelul este în esență țara lui Dumnezeu, și nu o posesiune a oamenilor. Și desigur, versetul conține în final acea idee superbă a ”hrănirii” Israelului cu ploaie din ceruri, așadar direct prin grija și mila lui Dumnezeu.
* * *
Și o ultimă oprire în acest articol, asupra versetului 11:19, în care Tora reiterează porunca de a preda copiilor legea lui Dumnezeu și cuvintele Torei. Este un verset deosebit de interesant, care a făcut în urmă cu ani obiectul unui articol dedicat exact nuanțelor de traducere prezente îl variantele clasice, articol pe care vă invit acum să îl recitiți.
Șabat Șalom!
Opinii recente