NU UITA! (Ki Tețe 5766)

Sa nu ai in buzunarul tau o piatra si o piatra – una mare si una mica. Sa nu ai in casa ta o greutate si o greutate – una mare si una mica. O piatra perfecta si cinstita sa ai, o greutate perfecta si cinstita sa ai, pentru ca zilele tale sa fie prelungite pe pamantul pe care Domnul, Dumnezeul tau, ti-l da tie. Pentru ca abominabili inaintea Domnului, Dumnezeului tau, sunt toti cei care fac asta, care sunt necinstiti. Adu-ti aminte de ceea ce ti-a facut Amalek pe drumul de iesire din Egipt: cum te-a intalnit pe drum si i-a omorat pe cei mai slabi din popor, pe toti care erau in coada convoiului, care erau slabiti si neputinciosi. Si nu s-a temut de Dumnezeu. Pentru asta, atunci cand Domnul, Dumnezeul tau iti va da odihna de toti dusmanii tai, in tara pe care Domnul, Dumnezeul tau ti-o da tie drept mostenire pentru a o avea, sa stergi amintirea lui Amalek de sub ceruri, sa nu uiti asta! – Deuteronom 25:13-19

Pericopa Ki Tetze este pericopa cu cele mai multe porunci din intreaga Tora: saptezeci si doua, conform numaratorii lui Rambam (Maimonide). Exista porunci „pentru toate gusturile”, sociale, economice, legate de relatii internationale, referitoare la puritatea fizica si spirituala, legi civile si religioase, reguli de comportament in cadrul familiei si in afara ei… Pentru mine insa, de fiecare data cand lecturez aceasta pericopa, porunca pe care o gasesc cea mai plina de semnificatii, porunca mea „preferata”, daca vreti, din intreaga Tora este cea cu care se incheie Ki Tetze: porunca de a sterge amintirea lui Amalek de sub ceruri.

Intotdeauna m-a fascinat aceasta porunca. Intr-o lume in care nedreptatea era la ea acasa, in care legea celui mai puternic era stapana, in care razboaie si crime se intamplau la tot pasul, poporul evreu iese din Egipt si isi incepe lunga calatorie prin desert. Si aici, in arsita pustiului, acolo unde pericolele pandesc la tot pasul, Amalek, unul dintre popoarele ce locuiau in regiune, ataca si ucide fara mila. „Ce-i nou sub soare?”, putem spune cu o mica doza de cinism. Oare nu au fost nenumarate alte atacuri, oare nu a existat chiar si un razboi intre Amalek si evrei, pe care Tora il descrie in pericopa Beshalah?! Oare chiar trebuia Tora sa ne specifice cu atata emfaza faptul ca fapta lui Amalek nu trebuie uitata?! Daca era atat de groaznica, nu am fi uitat cu siguranta… Iar daca nu era decat una dintr-un sir nesfarsit de atacuri si crime, atunci nu ne-am fi amintit cu siguranta, pentru ca oricum nu ar mai fi contat…

De ce atunci primim aceasta porunca? Si – poate chiar mai important – cum sa ne aducem aminte noi, cei de astazi, care nu am trecut prin cei patruzeci de ani in pustiu, care nu am fost martori la eveniment, de acele zile? Ceea ce doresc sa fac in continuare este sa propun o interpretare mai putin conformista a acestui episod, interpretare bazata pe surse din cele mai variate, de la Midrash la comentatori biblici, de la textul Torei si pana la o lucrare de mistica iudaica numita Zohar Hadash. Ideea pe care doresc sa o prezint este una simpla, insa pentru a ajunge la ea as dori sa prezint mai intai sursele si sa o „construiesc” pe baza acestora… Voi incerca, in randurile urmatoare, sa surprind in cuvinte scrise un shiur, o lectie pe care am tinut-o la inceputul acestui an in cadrul unui curs de Tanah (Biblie) la YCT, scoala rabinica unde invat la New York. Sa incepem asadar…

Asa dupa cum am spus, Amalek nu apare pentru prima data in pericopa acestei saptamani. In finalul pericopei Beshalah, in Exodul 17:8-16, Tora ne prezinta o descriere a luptei dintre evrei si Amalek, in care Moshe, cu mainile ridicate catre cer in semn de rugaciune, aduce, cu ajutor divin, victoria pentru evrei. Comentand asupra acestui episod in care Amalek apare intaia oara ca popor (el fiind mentionat ca nume si in Geneza 36:12 ca nepot al lui Esau), Midrash Tanhuma, o culegere de comentarii asupra Torei, redactata in secolul 9 e.a., explica urmatoarele:

Rabi Brohia a spus: De ce este numit Amalek astfel? [Numele provine de la cuvintele] AM LAK, pentru ca a venit cu lacomie sa linga, precum un caine, sangele lui Israel. (Midrash Tanhuma la pericopa Itro, paragraful 4)

Tema lacomiei si cea a cainelui fioros apar si intr-un comentariu al lui Rashi asupra acelorasi versete din Exod, descriind razboiul evreilor cu Amalek:

SI A VENIT AMALEK – Tora a adus acest episod imediat dupa versetul 17:7 din Exod (in care evreii intrebau „Este Dumnezeu in mijlocul nostru sau nu?”) pentru a spune urmatoarele [in Numele lui Dumnezeu]: „Eu sunt intotdeauna cu voi si am grija de tot ceea ce va trebuie si totusi voi intrebati daca sunt in mijlocul vostru… Va jur pe vietile voastre ca va veni cainele si va va musca. Si veti striga atunci catre Mine si veti sti unde sunt…” Aceasta se poate compara cu un om care si-a luat copilul pe umeri si a plecat intr-o calatorie. Fiul a vazut un obiect pe drum si a spus: „Tata, ia obiectul acela si da-mi-l!” Iar tatal i l-a dat. Si tot asa a doua oara, si tot asa a treia oara… [Au mers in continuare] si s-au intalnit cu un om. Fiul i-a spus acelui om: „L-ai vazut cumva pe tata?” Tatal lui i-a spus: „Oare nu stii unde sunt?!?” L-a dat jos de pe umeri si a venit cainele si l-a muscat. – Rashi, comentariu la Exodul 17:8

Ideea de baza a acestui Midrash citat de catre Rashi este practic aceea a nerecunostintei. Insa o alta, poate la fel de importanta, este si cea a lipsei de interes fata de altii, a nepasarii, a faptului de a nu fi constienti de prezenta celor din jur chiar si atunci cand sunt foarte aproape…

Iar pentru a accentua aceasta ultima idee, sa privim cu atentie sporita primele versete ale capitolului 17 din Exodul, versete care preced practic descrierea razboiului cu Amalek. In versetul 17:3, Tora ne spune urmatoarele:

Poporul a fost insetat de apa si poporul s-a plans impotriva lui Moshe si a spus: „De ce ne-ai scos din Egipt ca sa ma ucizi pe mine si pe copiii mei si pe vitele mele prin insetare?” – Exodul 17:3

Nu, nu este o greseala de traducere!… Versetul incepe intr-adevar la plural, vorbind despre popor care intreaba „de ce ne-ai scos din Egipt”, insa imediat dupa aceasta se trece la singular. Pare ca „poporul”, cel care protesta vehement impotriva lui Moshe, nu este atat de interesat de popor, de cei din jur, de colectivitate… „De ce vrei sa ma ucizi pe mine si pe copiii mei si pe vitele mele?” Pe MINE, pe AI MEI, vitele MELE! Eu sunt cel care conteaza aici, de ceilalti nu ma intereseaza prea mult… Pentru discutia de fata, poporul sunt EU! Practic, aceeasi tema a nepasarii, a indiferentei fata de prezenta si poate chiar de suferinta altora…

Iar in pericopa noastra, in Cartea Deuteronomului, Tora alatura doua paragrafe, aparent fara nici un fel de legatura intre ele: cel legat de greutatile cinstite si acela referitor la Amalek, la „poporul lacom” care a venit sa ii atace pe evrei. Iar Rashi, comentand asupra versetului 25:17, face exact legatura pe care o sugeram in randurile de mai sus:

ADU-TI AMINTE DE CEEA CE TI-A FACUT AMALEK – Daca ai fost nedrept in ceea ce priveste greutatile si masurile, teme-te de provocarea dusmanului, precum este scris „Masurile necinstite sunt un lucru abominabil inaintea lui Dumnezeu ” – Proverbe 11:1

Este oare posibil ca atacul miselesc al lui Amalek sa fi fost „provocat” de lipsa de corectitudine in relatiile sociale si de afaceri? Oare greutatile masluite au fost cele care au determinat uciderea „celor mai slabi din popor, tuturor celor care erau in coada convoiului, care erau slabiti si neputinciosi”? Sau poate Tora vrea sa ne spuna chiar mai multe despre acest episod?

Ce au in fond in comun greutatile masluite cu versetele din Exodul 17:3 in care egocentrismul domina („pe mine, copiii mei, vitele mele”) si cu lacomia sugerata de catre Rashi? Ei bine, toate sunt practic strans legate intre ele, prin aceea ca atunci cand un om se autosugestioneaza ca EL este singurul si cel mai important de pe pamant, ceilalti nu mai conteaza si orice devine permis… Daca unui om i se pare ca intreaga lume exista doar pentru a ii asigura LUI fericirea, ce importanta mai are ca foloseste greutati masluite? In fond, faptul ca altii sufera si pierd bani in afacerile cu el nu este important… Iar de la asta si pana la lacomie si la dorinta de a avea ceea ce apartine altuia nu mai este decat un pas, si acela foarte mic…

Amalek a atacat pe cei slabi si neputinciosi care se aflau la coada convoiului. Si cred ca nu multi si-au pus intrebarea pe care o abordeaza comentatorii biblici si care devine, subit, extrem de importanta: De ce se aflau cei slabi si neputinciosi la coada convoiului? De ce nu se aflau in mijlocul acestuia, pentru a fi protejati de cei mai puternici, de cei care se puteau si ii puteau apara? Trei opinii distincte exista printre comentatorii Torei si fiecare dintre ele exprima practic un alt mod de a intelege episodul atacului lui Amalek…

RASHI (rabinul Shlomo ben Itzhak, Franta, secolul 11) – „Cei slabi de la coada convoiului [erau] cei lipsiti de putere datorita pacatului lor, caci norul [trimis de Dumnezeu pentru a-i proteja] ii aruncase de sub aripile sale.”. Ceea ce spune de fapt Rashi este ca Amalek a fost practic trimisul lui Dumnezeu, cel pus sa ii pedepseasca pe pacatosii evrei pentru faradelegile lor, cel menit sa aduca dreptatea si sa duca la indeplinire judecata divina. In acest sens, ceea ce suntem obligati sa ne aducem aminte legat de episodul lui Amalek este sa stergem de sub ceruri necesitatea ca Dumnezeu sa intervina cu astfel de metode drastice, pentru a restabili dreptatea. Ar trebui ca NOI sa fim cei care sa facem dreptate si sa nu o lasam pe seama lui Dumnezeu…

IBN EZRA (rabinul Avraham ibn Ezra, originar din Spania, secolul 12) – „Cei slabi de la coada convoiului [erau] cei care nu aveau putere sa mai mearga.” Conform lui Ibn Ezra, Amalek a reprezentat pura intamplare, coincidenta. A atacat ceea ce, prin legile firii si urmand principiile supravietuirii celui mai puternic, nu mai putea trai deoarece era prea slab pentru a continua calatoria prin desert. Ceea ce suntem obligati sa ne aducem aminte in aceasta interpretare este faptul ca Amalek nu a avut mila, cu toate ca era om si ar fi trebuit sa aiba. A gasit pe cei vulnerabili si a profitat, „fara sa se teama de Dumnezeu”, asa dupa cum ne spune si Tora.

Iar ultima si cea mai non-conformista interpretare ii apartine lui HIZKUNI (rabinul Hezekia ben Manoah, Provence, secolul 13) care urmeaza cursul (firesc in limba ebraica) al versetelor din Deuteronom si precizeaza: „Unii spun ca fragmentul si nu s-a temut de Dumnezeu (lo iare Elokim) se refera la Israel [si nu la Amalek], pentru ca [evreii] au avut porunci si nu le-au indeplinit, caci daca s-ar fi temut de Dumnezeu, Amalek nu ar fi putut ridica mana impotriva lui [Israel].” Conform acestei explicatii, Amalek este „partea intunecata” a fiecaruia, un fel de ietzer ha’ra (instinct rau), partea din constiinta fiecaruia care ne indeamna sa nu ne pese de cei din jur, partea cu care suntem (sau ar trebui sa fim) in continua lupta… Ceea ce nu trebuie sa uitam conform acestei interpretari este ca suntem oameni si ca TREBUIE sa ne pese, ca TREBUIE sa avem grija de cei mai slabi decat noi, ca TREBUIE sa ii protejam si sa nu ii lasam „la coada convoiului”. Asa dupa cum spune si tatal meu, pe vremuri un colindator asiduu al muntilor: „In calatorie, cei mai slabi trebuie sa fie intotdeauna in fata convoiului, iar cei mai rapizi si mai puternici la urma, incheind coloana. Pentru ca daca este invers, cei rapizi o vor lua inainte, iar cei mai lenti vor fi lasati in urma, fara aparare.”

Aceasta din urma era de fapt ideea pe care am dorit sa o prezint. Asa dupa cum am spus, simpla, insa – din pacate – adesea trecuta pe planul doi sau uitata cu desavarsire. Avem o datorie eterna de a lupta cu partile mai „cenusii” ale constiintei noastre, de a lupta pentru a avea un pic de altruism, de umanitate, pentru a ne pasa de cei care ne sunt in preajma, mai ales atunci cand noi suntem in si la putere si ei nu.

Pericopa din aceasta saptamana, care se incheie cu episodul luptei cu Amalek, debuteaza de fapt cu un verset care spune urmatoarele: „Ki tetze la’milhama al oieveha” – „Cand vei iesi la razboi impotriva dusmanilor tai…” Si, intr-o interpretare de asemenea non-conformista, Zohar Chadash, lucrare kabalistica cuprinzand comentarii asupra Torei, Cantarii Cantarilor, Cartii lui Rut si Plangerilor lui Ieremiahu, precizeaza: „DUSMANILOR TAI – acestea sunt de fapt instinctele rele.

Cu noi insine luptam de fapt in majoritatea timpului. De multe ori, noi ne suntem cel mai mare dusman. Si aici trebuie sa lucram, sa „fortam”, sa depunem efort… Pentru a ne mentine calitatea de oameni, pentru a face bine in jurul nostru si pentru a lasa ceva pozitiv dupa ce plecam… Despre toate acestea si despre ce am putea de fapt deveni prin simpla incercare de a fi mai buni, Tora ne spune cu emfaza: „Al tishkah! Nu uita!” (Deuteronom 25:19)

Shabat Shalom!