Probabil una din cele mai dificile pericope din întreaga Tora este cea pe care o citim în această săptămână. Nu atât datorită complexității narațiunii – deoarece ea nici nu există – ci datorită multitudinii de detalii legate de un subiect pe care nici măcar nu îl (mai) înțelegem prea bine. Este vorba despre צרעת (”țaraat”), o boală miraculoasă care afecta deopotrivă indivizi, clădiri și obiecte și care – conform explicațiilor comentatorilor – era de fapt o pedeapsă divină sau poate, mai degrabă, un avertisment pentru cei care își bârfeau sau își vorbeau de rău semenii.
Adesea tradusă eronat prin lepră, respectiva boală era capabilă să creeze leziuni, inflamații și decolorări ale pielii, pe care kohenul (preotul) trebuia să le verifice și să declare o persoană tahor (pur ritual) sau tamé (impur ritual), în funcție de ceea ce se constata la examinare.
Încă din notele de subsol pe care le oferă și din modul în care alege să interpreteze versetele, ne putem da seama foarte ușor că traducerile clasice deviază major de la interpretarea iudaică. Acest lucru se datorează în special Septuagintei, traducerea în greacă a Bibliei, care – în lipsa unui termen adecvat pentru a descrie respectiva maladie – alege cuvântul ”lepră”, un termen care este deopotrivă incorect și înșelător. Iată însă nota principală legată de acest subiect din versiunea NTR:
Majoritatea studiilor lexicale și medicale au ajuns la concluzia că termenul tradus în mod tradițional cu ”lepră” se referă la o varietate de afecțiuni infecțioase ale pielii, contagioase sau nu, care pot să includă boala lui Hansen (lepra modernă, provocată de bacilul Mycobacterium leprae), dar și o serie de alte diagnostice moderne, cum ar fi: psoriazis, vitiligo, râie, dermatită seboreică, precum și alte tipuri de infecții datorate micozelor cutanate (ciupercile de piele). De asemenea, cele mai multe dintre simptomele și caracteristicile descrise în text nu se potrivesc maladiei lui Hansen. – notă de subsol Leviticul 13:2 (NTR)
Desigur, intenția traducerii NTR de a elucida cât mai bine termenul ebraic este lăudabilă. Însă interpretarea pe care o oferă – după cum am spus – deviază major de la cea iudaică. Conform tradiției iudaice, țaraat nici nu era de fapt o boală propriu-zisă, ci mai degrabă o manifestare fizică a unei afecțiuni spirituale. Boala despre care vorbim nu este așadar nici o ”boală infecțioasă” (cum traduce NTR) și nici o ”rană de lepră” (cum traduc DC, BOR sau GG).
Dar pentru o analiză mai profundă – inclusiv o trecere în revistă a acestei afecțiuni în toate variantele sale, așa cum este ea prezentată în episoade biblice din întreaga Tora – vă invit să recitiți comentariul de acum câțiva ani la această pericopă.
* * *
O nuanță aparent minoră, însă în realitate foarte importantă, găsim și în versetul 13:3. Versetul vorbește despre procedura prin care kohenul examina leziunea, atunci când omul suspectat de țaraat era adus în fața lui. Iată interpretările clasice:
- [DC]: ”preotul care va face cercetarea să declare pe omul acela necurat.”
- [BOR]: ”iar preotul după ce l-a cercetat, îl va declara necurat.”
- [GG]: ”iar preotul după cercetare să-l dea în vileag ca necurat.”
- [NTR]: ”după ce preotul s-a uitat la el, să-l declare necurat.”
Ebraica este וראהו הכהן וחמא אתו (”veraahu hakohen vetimé oto”), ceea ce se traduce într-adevăr în mod normal, ad litteram, prin ”kohenul (preotul) se va uita la el și îl va declara impur”. Însă ceea ce traducerile clasice ratează sunt cuvintele imediat anterioare acestui fragment, respectiv נגע צרעת הוא (”nega țaraat hu”) – ”este o rană de țaraat”, care oferă un indiciu important: în ebraică substantivul נגע (”nega”) – ”rană” este de genul masculin, pronumele prezente în verset făcând așadar referire la două entități diferite: omul și rana. În fapt, kohenul nu trebuia să cerceteze omul, ci rana, versetul traducându-se corect în română prin: ”preotul să o cerceteze [pe rană] și să-l declare [pe om] impur”.
Și încă o idee aici, suprinsă de altfel de traducerile clasice, însă interesantă și inedită… Finalul versetului vorbește despre o declarație a kohenului. Conform interpretărilor comentatorilor și tradiției, acea declarație verbală era cea care îl clasifica pe omul respectiv ca un mețora (afectat de țaraat), clasificare care atrăgea după sine izolarea temporară, reexaminarea și, în final, procedura de purificare.
Ideea principală aici este aceea că nu doar simptomele fizice constatate de kohen sunt suficiente pentru declararea impurității și aplicarea restricțiilor. De altfel, în anumite cazuri speciale – spre exemplu, atunci când respectivul om era în săptămâna de Șeva Brahot, cele șapte zile de celebrare după căsătorie – kohenul amâna declarația verbală chiar și dacă toate semnele exterioare ale leziunii indicau că era vorba despre țaraat. Și acest lucru deoarece afecțiunea nu era de fapt – repet acest lucru – o boală contagioasă care trebuia izolată și tratată (de altfel, Tora nici nu indică vreun tratament anume). Ea era o afecțiune spirituală cu manifestare fizică, iar cel mai bun ”tratament” pentru ea era tocmai interacțiunea pozitivă cu oamenii, în speranța că respectivul va realiza prin această interacțiune că bârfa și vorbirea de rău a semenilor este un lucru rău, de care trebuia să se dezică.
* * *
Și o ultimă oprire în acest articol, din nou asupra unei note de subsol prezente în NTR. Versetul 13:47, care vorbește spre așa-numita ”lepră a veșmintelor”, folosește același termen ca și 13:2, respectiv sintagma נגע צרעת (”nega țaraat”) – ”rană de țaraat”. În acest verset, ”rana” apare însă nu pe corpul unei persoane, ci pe haine din lână, in sau piele.
Traducerea NTR sugerează că deși sintagma ebraică este identică, ar fi aici vorba despre mucegai, această sugestie fiind, conform tradiției iudaice, eronată. Ramban (Nahmanide) și Sforno oferă o explicație alternativă, mult mai interesantă și plină de miez, care ține seama de similitudinea evidentă dintre cele două versete:
”Leziunile” de pe veșminte și pereții caselor – ultima fiind întâlnită în pericopa săptămânii viitoare, Mețora, în Leviticul 14:33-57 – nu sunt fenomene naturale. Ele s-au manifestat doar în perioada în care poporul evreu era, în general, pe un stadiu spiritual ridicat, în deplin acord și rezonanță cu Prezența Divină care sălășluia în mijlocul lor. Când un individ, un membru al poporului, decădea din rolul său de ”primitor” al Prezenței Divine, Dumnezeu îi semnala respectivului această decădere prin afectarea obiectelor pe care le deținea (case, haine) cu decolorări și ”răni” cu aspect neplăcut. – după comentariile lui Ramban și Sforno
Din nou, o explicație în ton cu tradiția iudaică, o explicație care ține seama de natura acestei afecțiuni stranii, menite a trage semnale de alarmă spirituale și a readuce oamenii pe calea cea bună.
Șabat Șalom!
Mulțumesc, Rabbi Sorin, pentru explicarea pericopei.
Comentariul meu ar fi versetele din psalmul 34:12,13: „Cine este omul care doreşte viața şi vrea să aibă parte de zile fericite? Fereşte-ți limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare.”