Explicatii…

[CE INSEAMNA “MOSHE”?]
Tora spune ca Moshe este numele dat de fiica Faraonului copilului gasit in cosuletul de rachita care plutea pe rau si ca acest nume provine de la cuvintele ebraice “min ha’maim meshitihu” (din ape l-am scos). O alta explicatie posibila este toponimia egipteana: numele inseamna in egipteana Mo-ses (fiul lui Mo, unul din zeii Egiptului antic), similar de exemplu cu Ramses (Ra-ses, fiul lui Ra, Zeul Soare).

[DE CE ERA MOSHE BALBAIT?]
Midrash-ul povesteste ca aflat la curtea lui Faraon ca fiu adoptiv al fiicei acestuia, Moshe a fost supus la o incercare. I s-au pus pe o tava, pe cand era copil, sceptrul lui Faraon si cativa taciuni aprinsi. Testul urmarea sa determine spre ce se va indrepta mana lui Moshe: daca lua sceptrul, insemna ca este o amenintare pentru tronul Egiptului si ar fi fost omorat, iar daca lua taciunii, urma sa fie lasat sa traiasca. Cu ajutorul unui inger trimis de catre Dumnezeu, Moshe a intins mana dupa taciuni, a luat unul si l-a dus la buze. De aici – se spune – i s-ar fi tras defectul de vorbire.

Semne de intrebare

[DE CE A INCEPUT SCLAVIA?]
Daca ar fi sa fiu foarte “la obiect” cu explicatiile, raspunsul la aceasta intrebare ar fi unul foarte simplu: pentru ca – Tora povesteste – “au murit Iosef si toti fratii lui si toti cei de pe vremea lor. Iar fiii lui Israel s-au nascut in numar mare si s-au inmultit, au crescut si s-au intarit foarte tare si s-a umplut tara de ei. Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosef.” [Exodul 1.7-8] Iar consecinta “ridicarii” acestui rege a fost un program organizat de masuri anti-evreiesti, menite sa asigure egiptenilor controlul absolut asupra poporului lui Israel. Acesta este raspunsul simplu.

Intrebarea care se pune insa este urmatoarea: oare o fapta precum cea a lui Iosef, care a salvat de la moartea prin infometare mii de egipteni, in cea mai cumplita perioada poate din toata istoria Egiptului, oare o asemenea fapta poate fi uitata numai pentru ca “regele nu il cunoscuse pe Iosef”. Astfel de eroi si astfel de fapte nu se pierd in neant, nu sunt uitate pur si simplu. Poporul vorbeste, batranii isi mai aduc aminte, legendele circula… Si totusi, evreii au devenit robi. De ce?

La sfarsitul cartii Bereishit (Geneza), fiii lui Iaacov-Israel erau o comunitate prospera. Traiau in mijlocul unei populatii egiptene idolatre, cu o moralitate destul de usor de pus sub semnul intrebarii, si totusi isi pastrasera identitatea lor iudaica, mostenirea lui Avraham, Itzhak si Iaacov, credinta intr-un singur Dumnezeu, traditiile si obiceiurile. Nu exista asimilare, iudaismul nu era abandonat, evreii traiau in spiritul legii si moralitatii pe care Dumnezeu li le insuflase.

La inceputul pericopei de saptamana acesta, Tora ne spune insa ca “tara se umpluse de ei [fiii lui Israel]”. Incepuse asimilarea, incepuse amplul proces de interactiune intre doua civilizatii… De obicei (un exemplu clasic sunt dacii si romanii, stramosii poporului român) un astfel de contact duce la un nou popor. Dar ceea ce s-a intamplat a fost de o cu totul alta factura. La doar un singur verset dupa aceasta relatare, Tora ne prezinta in detaliu formarea curentului anti-evreiesc. Faraonul nou se teme de evrei. Incep intrebarile: Daca vor lupta impotriva noastra, dandu-se de partea dusmanilor? [1.10]

Studiind indeaproape, intrebarea si temerile sunt bineinteles un pretext. Nimeni nu a avut nimic cu evreii cat timp au “stat in banca lor” (cum se spune), cat timp au fost doar evrei si nu au incercat in nici un fel sa se identifice cu egiptenii. In momentul cand evreii “s-au deschis”, in momentul in care dorinta de a fi cetatean egiptean a primat, Faraonul s-a speriat. Evreii – ca popor aparte si “ciudat”, cu propriile lor traditii si obiceiuri – nu erau o amenintare; in postura de cetateni egipteni, evreii erau un pericol. Un pericol care trebuia eliminat cu orice pret!

[DE CE A CRESCUT MOSHE LA CURTEA FARAONULUI?]
In lumina a ceea ce urma sa se intample, faptul ca Moshe creste la curtea Faraonului pare o ironie. Ca parte si “solutie finala” a planului sau (imi cer scuze daca termenul trezeste amintiri dureroase, dar in definitiv asta a fost), Faraonul le porunceste egiptenilor sa arunce in Nil pe toti baietii evrei care se nasc. Si macelul incepe… Si, chiar in versul urmator, Tora ne povesteste – pentru a risipi orice urma de indoiala si pentru a puncta parca faptul ca Moshe era un simplu evreu – asadar Tora ne spune ca “un om oarecare, din semintia lui Levi, si-a luat femeie din fetele lui Levi” [2.1]. Si in momentele acestea grele, mama lui Moshe, in disperare de cauza, isi ia copilul, il pune pe rau intr-un cos de nuiele si se roaga la Dumnezeu sa i-l salveze. Iar Moshe ajunge la curtea regala si creste ca fiu al fetei Faraonului.

Aceasta este povestea. Motivul pentru care Moshe ajunge si este crescut la curtea Faraonului este din nou aparent simplu. Exista insa si alte pareri… Un mare comentator al Torei, Ibn Ezra, afirma ca era realmente necesar ca Moshe sa creasca la curtea regala. Si asta pur si simplu din motive practice. In primul rand, pentru ca trebuia ca el sa fie pe un nivel mai inalt de educatie si moralitate decat restul populatiei evreiesti care traia in sclavie. Oare daca Moshe traia impreuna cu evreii in sclavie, ar mai fi omorat el pe egipteanul care lovise fara mila un evreu? Oare ar mai fi salvat el pe fata lui Itro de pastorii care venisera sa ii fure apa? Oare evenimentele urmatoare ar mai fi avut loc?

Si inca doua motive, cel putin la fel de puternice: crescand la curtea lui Faraon, Moshe nu suferea de “sindromul exilului”, de autocompatimirea si teama de a avea initiativa care ii caracteriza pe ceilalti evrei. Si – ultimul dar nu cel din urma – motivul cel mai puternic. A te rascula impotriva puterii egiptene era un lucru “nebunesc” pentru majoritatea evreilor. Daca Moshe ar fi crescut printre evrei, cu siguranta ca acestia nu l-ar mai fi privit (cel putin in primele momente) ca pe un conducator ci l-ar fi luat (poate) ca pe unul dintre ei, un pic “cu mintea plecata la plimbare”.

Ce putem invata pentru astazi?

[A FI EVREU]
In urma cu ceva mai mult de 100 de ani, un filosof si poet evreu pe nume Iehuda Leib Gordon a formulat o fraza care avea sa faca epoca: “Iehudi beveitecha, Adam bitzeitecha” (Sa fii evreu in casa ta si Om pe strada). Daca indemnul ar fi fost sa fim OAMENI si EVREI (cu implicatiile aferente, evident), afirmatia lui Iehuda Leib Gordon ar fi fost un lucru minunat. Din nefericire, ceea ce s-a inteles din ea la vremea respectiva (sau poate chiar a ceea ce a vrut sa fie exprimat) a fost indemnul ca fiecare sa iti tina evreitatea si practica iudaica pentru sine, punandu-le pe planul doi sau ascunzandu-le cu totul in relatiile cu altii.

Au existat multi care – “ajutati” de indemnul lui Gordon sau de imprejurari nu tocmai fericite – s-au dezis de iudaism si au abandonat ceea ce generatii si generatii au pastrat. Au fost (din nefericire) evrei care – de-a lungul istoriei, chiar inainte de afirmatia lui Gordon – s-au transformat “peste noapte” din buni evrei in cei mai mari acuzatori ai acestora. Si au mai fost si multi evrei care, desi au ramas OAMENI, au pierdut mostenirea pe care o aveau de la bunicii si parintii lor si s-au instrainat.

A fi evreu in lumea de astazi este deseori greu. Tentatiile sunt mari. Nu ma refer la tentatia convertirii, ci doar la cea de abandon a ceea ce inseamna iudaism, a ceea ce inseamna kipa, tfilin, muzica evreiasca, Pesach, Israel, limba ebraica, steaua lui David, Izkor sau Kadish… SI – VREAU SA SUBLINIEZ – UNA NU O EXCLUDE PE CEALALTA. E vorba doar de firul acela de legatura pe care l-am tot pomenit, de legatura pe care fiecare o are cu evreii, traditia, credinta si aspiratiile lor.

Asa cum am mai spus, evreii sunt persecutati si transformati in sclavi atunci cand isi abandoneaza evreitatea. Evreitatea noastra este inca a noastra: prin mersul la sinagoga, sau Oneg Shabat, printr-o carte sau un film, prin muzica idish sau dansuri israeliene sau pur si simplu prin faptul ca ne simtim evrei. Si misiunea noastra azi este sa dam mai departe aceasta evreitate. Sa o dam copiilor si nepotilor nostri, pentru ca ei sa aiba – peste ani, cand poate noi nu vom mai fi – o arma impotriva sclaviei.

[UN OM CA SI NOI]
Momentul de maxim absolut al pericopei Shmot este acela al alegerii lui Moshe de catre Dumnezeu pentru misiunea de a-i scoate pe evrei din sclavia egipteana. Metoda aleasa – o tufa de trandafiri, cuprinsa de un foc care nu o mistuie [3.2] Pe locul al doilea in acest clasament este, bineinteles, intalnirea acestuia cu Faraonul. Si semnele pe care Moshe le face, pentru evrei si pentru egipteni. Pentru primii – pentru a-i convinge sa-l urmeze; pentru ultimii – ca sa-i determine sa ii lase pe evrei sa plece din Egipt ca oameni liberi.

Si acum vine intrebarea – la care cred, de data asta, ca nu v-ati gandit: De ce am ridicat problema la rubrica “Ce putem invata pentru astazi”? Este, in fond, o poveste din pericopa… Permiteti-mi totusi sa fac o paralela intre ceea ce s-a intamplat atunci si lumea noastra, de astazi. Moshe, marele lider, a ezitat, Moshe, s-a indoit “intru totul” (dar se poate spune asa) de rolul sau in aceasta poveste, de puterea lui de a convinge vreuna dintre parti, de calitatea lui de a accepta o asemenea onoare, aceea de emisar al lui Dumnezeu. – comentariu adaptat dupa Rabinul Shraga Simmons, New York]

* * *

Despre Romania si evreii sai se pot spune multe: in urma cu ani aici au fost pogromuri, si masacre, si persecutii. Azi, Romania este o tara in care oamenii o duc in general greu. Tinerii pleaca, economia nu merge bine, salariile sunt mici. Tot azi, in Romania exista, conform celor mai optimiste dintre statistici, cam 15.000 de evrei. Si – impotriva acestor doar 15.000 de evrei – exista afise legionare, si zvastici, si extremism… Impotriva a 15.000 de oameni din care majoritatea sunt in varsta si poate bolnavi.

Desigur, am luat in paragraful trecut, doar partea “neagra” a acestor lucruri, doar jumatatea goala a paharului. Dar ganditi-va putin si incercati sa va imaginati (pastrand in minte numai aceasta parte “neagra”) un viitor pentru evreii romani. E descurajator, nu-i asa? E trist. Ganditi-va apoi la o reactie pe care ati avea-o la toate acestea. “Oricum nu se poate face nimic…”, vor spune poate multi. “Nu se poate lupta cu o lume intreaga, nu poate un om sa stea in calea curentului…” Ei bine, permiteti-mi sa ma dezic: se poate si este nevoie! Este nevoie de oameni care sa stea drepti, care sa lupte pentru drepturile lor, pentru drepturile celor care ii vor urma, este nevoie de initiativa si curaj.

Am auzit o data o fraza pe care am retinut-o pentru ca exprima multe: “Dintre toate sentimentele omenesti, cea mai urata este DISPERAREA. Si asta pentru ca este atat de inutila!!!” Este usor sa spunem “nu se poate” si sa renuntam la lupta. Este usor – si din nefericire sunt destui care o fac – sa ne autocompatimim si sa asteptam ca “mai binele” sa vina din alta parte. Insa – am spus si in alte pericope si ma repet: chiar si Mashiach (Mesia) va veni tot cu ajutorul nostru.

* * *

In Egipt, situatia era dezastruoasa: sclavie, boli, nevoi, copii ucisi pentru simpla vina de a se fi nascut, biciuiri, munca injositoare si grea. Si in aceste situatii (ba mai mult, chinuit si de probleme personale, cum ar fi uciderea unui egiptean) Moshe s-a indoit de tot si de toate. S-a temut ca nu va fi recunoscut de catre evrei drept lider, s-a temut ca oamenii isi vor bate joc de el, ca Faraonul il va lua in deradere, ca nu este demn de o misiune atat de inalta. INSA A ACCEPTAT LUPTA! E drept, a avut un frate care l-a ajutat si un “sfatuitor” de nadejde: pe Dumnezeu. Si a avut credinta. Peste cateva pericope, atunci cand povestea iesirii din Egipt va fi terminata, Moshe ne va apare ca un om puternic, cu un caracter bine conturat, cu forta si autoritate. Dar ceea ce nu trebuie sa uitam este ca la inceputul pericopei Shmot, Moshe a fost un om, un simplu evreu din tribul lui Levi. Nu zeitate, nu urias, ci doar un simplu om, care s-a temut, s-a indoit si a suferit ca toti oamenii. Dar a avut puterea sa continue.

Mesajul pentru astazi este clar: avem in noi puterea de lupta pe care am mostenit-o de la Moshe. Avem motivul sa luptam: pentru noi si copiii nostri. Iar indoielile se vor spulbera pe traseu… Inceputul este greu, insa rasplata e mare…

Aduceti aminte unui prieten ca este evreu! Aduceti un copil la Talmud Tora! Veniti – macar din cand in cand – la sinagoga! Nu avem voie sa ne pierdem, sa disperam sau sa renuntam! Nu avem voie sa nu ne pese! Putem fi mari precum Moshe, cu doar un simplu gest!

Pentru acasa

Shifra si Pua (moasele evreilor) au refuzat sa omoare pruncii din porunca Faraonului. Credeti ca exista totusi “un pret pentru oricine”, ceva pentru care crime abominabile ar fi comise de oameni ca si noi?

Shabat Shalom!

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This