PETE SPIRITUALE (Tazria 5784)

Săptămâna aceasta îmi voi permite o explicație standard, combinată cu o tragere la temă…

Țaraat, așa-numita ”lepră biblică”, ale cărei legi le descoperim în pericopa acestei săptămâni, nu este o boală de piele. Ea este – după cum ne explică înțelepții noștri – o manifestare fizică a unei afecțiuni spirituale. Rabinii Talmudului și Midrașului derivă cuvântul מצורע (mețora) de la מוציא רע (moți ra) – cineva care răspândește zvonuri despre semenii săi. În urmă cu ani, am redactat un comentariu mai amănunțit asupra subiectului.

În două versete din pericopa Tazria, Tora ne spune ce se întâmplă cu o persoană afectată de țaraat:

Iar leprosul pe care este o plagă să poarte haine sfâșiate și capul netuns, să se învelească până peste buze și să strige: ”Necurat, necurat!”. În toate zilele în care plaga este asupra lui, să fie necurat – este necurat. Singur să locuiască, în afara taberei să-i fie sălașul. – Leviticul 13:45-46

Ce este aceasta? O pedeapsă? O consecință? O lege rituală? Un semn?

Rași ne explică următoarele: ”Un om afectat de țaraat trebuie să stea singur, adică nu poate să stea nici măcar împreună cu alți oameni care sunt impuri din alte motive. Deoarece acel om, prin bârfele și intrigile lui, a despărțit pe un soț de soția lui, pe un om de prietenul lui – trebuie și el însuși să fie despărțit de toți ceilalți (cf. Arahin 16b).”

Rași ne spune că izolarea unui mețora este pedeapsa sau consecința pentru un comportament antisocial, pentru a-i descuraja pe oameni de la astfel de comportamente.

Tora însăși ne spune însă că simpla izolare nu este suficientă. Un mețora trebuie să poarte haine sfâșiate, capul netuns și veșminte care să-l acopere până la buze. Întreaga lui persoană suferă consecințele faptelor pe care le-a comis, iar procesul de recuperare, de purificare, presupune și un comportament special.

Un om care dorește să se lepede de bârfă și de plăcerea de a-i răni pe alții cu vorbele lui trebuie să găsească și să afișeze și o profundă umilință și o conștiință de sine. Prin acțiunile lui de penitență, omul ajunge să-și recunoască situația în mod deschis, fără să se mai ascundă de alții și – în special – de sine însuși. Doar așa, simțind pe propria piele umilința și respingerea societății, omul își poate dezvolta empatia față de alții și se poate dezice de ceea ce l-a adus în respectiva situație.

În Talmud, tratatul Arahin 15b, rabinii fac o afirmație foarte serioasă: ”Bârfa ucide trei oameni: cel care o vorbește, cel care o aude și cel despre care se vorbește”. Celebrul Chafeț Haim, rabinul Israel Meir Kagan, vorbea despre această idee în monumentala sa lucrare Șmirat Halașon (”Păzirea limbii”), o lucrare dedicată legilor legate de bârfă și a consecințelor ei nefaste pentru indivizi și societate. Atunci când un om bârfește, el nu face rău doar semenilor lui, ci își și pângărește propriul suflet. Cel care ascultă bârfa primește și el o doză de impuritate, o ”pată” spirituală, prin însuși faptul de a asista și a nu se dezice imediat de acele vorbe răuvoitoare. Iar cel despre care se vorbește este desigur victima principală, suferind adesea efecte grave și imposibil de remediat, în plan personal, social, economic și emoțional.

Este așadar clar că răspândirea zvonurilor, vorbitul de rău, bârfa, sunt lucruri extrem de dăunătoare și cu consecințe imense, pe multiple planuri. Ceea ce mă duce cu gândul la tragerea la temă pe care mi-am propus-o. Săptămâna aceasta, în America de Nord, am fost martori la un eveniment astronomic extraordinar, eclipsa totală de soare care a fost vizibilă și la Montreal.

În Geneza 1:14, Tora ne spune că Dumnezeu a creat astrele cerești cu un scop anume: ”Să fie luminători pe firmamentul cerurilor ca să despartă ziua de noapte și să fie ca semne și pentru soroace și pentru zile și ani.” În comentariul său asupra acestui verset, Rași citează Talmudul din tratatul Suca 29a și ne spune că ”atunci când soarele sau luna sunt în eclipsă, asta este un semn rău pentru oameni.” (Ideea este mai nuanțată, eclipsele de lună fiind considerate un semn rău pentru Israel, iar eclipsele de soare un semn rău pentru dușmanii lui Israel. Talmudul intră în detalii, discutând chiar și semnificații diferite pentru puncte cardinale diferite etc., dar nu intru prea mult în detalii aici. Notez doar că această idee a ”semnului rău” este una din sursele principale pentru care mulți rabini, dar nu toți, consideră că nu trebuie spusă o binecuvântare la observarea unei eclipse, așa cum se spune, spre exemplu, atunci când cineva vede oceanul sau un fenomen natural impresionant.)

Desigur, noțiunea de ”semn rău” poate avea la bază și superstițiile antice, dar ceea ce este cert este că Talmudul o asociază cu ceva pe care îl numește ליקוי החמה (likui ha’hama), care se traduce ad literram prin ”pătarea soarelui” sau ”lovirea soarelui”, care descrie, la prima vedere, o eclipsă.

Rabinul Jonathan Eybeshutz (1690-1764), unul din marii rabini ai generației sale, adoptă însă o altă poziție, anume că termenul likui ha’hama nu se referă la o eclipsă, ci la acele pete negre de pe Soare, științific identificate astăzi ca fiind zone în care magnetismul solar reduce temperatura solară pe o arie restrânsă. Concluzia rabinului Eybeshutz este așadar că Talmudul nu asociază ”semnul rău” cu o eclipsă, ci mai degrabă cu o pată solară. (De aceea, rabinul Eybeshutz consideră că se poate rosti binecuvântarea ”ose maase bereșit” – ”Binecuvântat ești Tu, Doamne, care creezi lucrarea începuturilor” la o eclipsă solară, binecuvântare pe care am rostit-o și eu, din toată inima, când mi-a fost dat să văd măreția Creației divine.)

Disputa între poziția talmudică și cea a rabinului Jonathan Eybeshutz (și nu numai) are însă și conotații metaforice. Atunci când lumea este cufundată în întuneric și se ivesc ”semnele rele” – ce cauzează acest fenomen? Este oare cauza un factor extern (cum este cel al interpunerii Lunii în calea Soarelui) sau unul intern (cum este demagnetizarea unei zone de activitate solară)?

Similar, atunci când societatea este cufundată în întunericul dezbinării și neînțelegerii, când oamenii au ”pete” pe piele ca manifestări simbolice a degradării lor spirituale – ce cauzează acest fenomen? Este foarte ușor și tentant să punem toate relele pe seama unor factori externi. Este ușor – ca să revenim la tema pericopei noastre – să ne convingem pe noi înșine că a vorbi pe alții de rău și a purta zvonuri este ceva natural, inocent, poate chiar justificat. Întunericul care apare între oameni în aceste cazuri nu este însă cauzat de ”Lună”, adică de ceva nu ține de noi… Dimpotrivă, el are la bază o problemă internă, a noastră, o ”demagnetizare” a spiritului nostru, al caracterului nostru, cu consecințe grave pentru toată lumea.

Vorbele noastre, rostite nechibzuit și/sau răuvoitor, pot omorî oameni și pot cufunda lumea în întuneric. Petele de umbră de pe sufletele noastre, impuritățile de care uneori ne atașăm, sau la care suntem martori, sau pe care le generăm noi înșine, nu trebuie trecute cu vederea. Dimpotrivă, ele trebuie înțelese, mărturisite și combătute. Am fost creați, asemenea luminătorilor din Geneza, ca să luminăm lumea, ca să o facem mai bună, mai elevată științific, dar și spiritual. Să nu uităm acest rol, să luăm seama întotdeauna la consecințele vorbelor și acțiunilor noastre, și să Îl onorăm pe Dumnezeu așa cum ne-a onorat și El prin actul de a ne fi creat ca să Îi populăm lumea.

Șabat Șalom!