[Haftara Aharei Mot: Amos 9:7-15]

Întrebare: Care este legătura dintre Tevie Lăptarul din piesa ”Scripcarul pe acoperiș” și Amos, Rași, Ramban, Ibn Ezra și Radak?

Răspuns: În contextul Haftarei din această săptămână, legătura este că toți vorbesc, fiecare în felul său propriu, despre noțiunea de Popor Ales.

Probabil caracterizarea cea mai simplă și mai universal cunoscută a evreilor, noțiunea de Popor Ales (în ebraică: עם הנבחר – am ha’nivhar) este una nu tocmai ușor de explicat. Interpretată de obicei de către anti-semiți ca o manifestare a așa-zisului ”complex de superioritate al evreilor”, noțiunea este privită din perspectivă diametral opusă de către evrei. Într-un conglomerat de autocritică, sarcasm, zâmbet, tristețe, seriozitate, teamă și mândrie, evreii variază în modul în care privesc această noțiune, în funcție de timp și circumstanțe. Ceea ce rămâne constant însă este dorința de identificare cu această noțiune și eforturile pe care fiecare le face pentru a se regăsi în ea…

Dar haideți să privim mai atent trei fragmente ilustratoare ale acestei noțiuni. Primul, după cum am promis, este din replicile lui Tevie Lăptarul, iar celelalte două sunt din scrierile profetului Amos, cel din urmă fiind parte și din Haftara aceastei săptămâni:

Știu, știu. Noi suntem poporul Tău ales. Dar, măcar din când în când, nu poți să alegi și Tu pe altcineva? – Tevie Lăptarul

Doar pe voi v-am cunoscut dintre toate familiile pământului, de aceea vă voi și pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre. – Amos 3:2

Nu sunteți voi oare precum copiii etiopienilor înaintea Mea, popor al lui Israel? Nu v-am scos Eu din Țara Egiptului și pe filisteni din Caftor și pe Aram din Kir? Iată, ochii Domnului Dumnezeu sunt asupra regatului celui nelegiuit, și îl voi distruge de pe fața pământului; doar că nu voi distruge complet Casa lui Iaacov, spune Domnul. Căci iată, voi porunci și voi împrăștia Casa lui Israel între popoare, precum porumbul este cernut într-o sită și niciun bob nu va cădea pe pământ. Toți păcătoșii poporului Meu vor muri de sabie, cei care spun: ”Răul nu ne va răpune și nu se va abate asupra noastră.” – Amos 9:7-10

Primul fragment este desigur autoironic. În contextul durerilor și suferințelor îndurate de evrei în decursul istoriei, a pogromurilor, persecuțiilor, sărăciei, exilului și a tuturor celorlalte neajunsuri, Tevie face haz de necaz. Este un mecanism simplu dar eficient de a face greutățile mai suportabile, de a crea sugestia că ”nu-i chiar așa de rău”, de a supraviețui psihic în ultimă instanță.

Celelalte două fragmente sunt mult mai serioase. Pentru toți cei care cred că poporul evreu este – în virtutea alegerii sale de către Dumnezeu – dincolo de oprobiul, mustrarea și pedeapsa Acestuia, profetul afirmă, sus și tare, că tocmai contrariul este adevărat. Nu doar că evreii nu au în fața lui Dumnezeu vreun statut superior altor popoare, ba chiar ei sunt supuși unui standard mai înalt și mai dificil de atins și uneori unor pedepse mai aspre pentru neconformarea la acest standard. Desigur, evreii rămân poporul Legământului, însă asta nu îi scutește de efort și nici nu îi protejează de greșeală și consecințele ei. Iar când acea greșeală se produce, Dumnezeu îi pedepsește cu asprime și mai mare, tocmai pentru că așteptările de la Poporul Ales sunt mai mari.

Paradoxal și complet neașteptat, fragmentul extras din Haftara acestei săptămâni este deosebit de critic la adresa evreilor. În funcție de opinia pe care ne-o alegem din comentatori, Rași, Ramban, Ibn Ezra sau Radak consideră că profetul Amos îi mustră pe evrei pentru unul din două păcate:

  1. Păcatul falsei superiorități – anume că uneori evreii se consideră superiori altor popoare, în condițiile în care de fapt nu sunt. În sprijinul acestei idei, Amos amintește că și alte popoare (ba chiar popoare nu tocmai ”bine văzute” de către textele biblice: etiopieni, filisteni sau aramiți) au beneficiat de mila divină, la fel cum au făcut-o și evreii în timpul Exodului din Egipt.
  2. Păcatul nerecunoștinței pentru o relație specială – Profeția lui Amos face referire la faptul că Dumnezeu ”nu va distruge complet Casa lui Iaacov”, indiferent de păcatele evreilor. Și deși ar trebui să fim recunoscători pentru această dovadă de pură milă manifestată de Dumnezeu, evreii aleg uneori să abuzeze de acest dar divin sau să nu-l recunoască în totalitatea sa.

Însă indiferent de varianta aleasă, ceea ce este clar este că păcatul pe care Amos îl aduce de fapt în prim-plan este de fapt o consecință a unei înțelegeri eronate sau incomplete a ”alegerii” pe care Dumnezeu a făcut-o cu noi, evreii. Și dacă modul în care ne înțelegem uneori statutul de Popor Ales este incorect și dacă profetul Amos ne critică pentru această neînțelegere, întrebarea care se naște aproape natural este următoarea: Cum ar trebui oare să înțelegem corect acest statut? Ce implică el și cum ar trebui el să ne motiveze pozitiv?

În literatura biblică și rabinică, ideea de Popor Ales prezintă mai multe fațete. Le voi prezenta aici foarte pe scurt, în niciun caz ca pe o listă exhaustivă, ci doar cu speranța că trecerea lor în revistă vă va inspira și motiva în propriile dumneavoastră introspecții și căutări religioase:

  • Alegerea este reciprocă: Dumnezeu i-a ales pe evrei și evreii L-au ales pe Dumnezeu.
  • Alegerea nu creează drepturi, ci obligații pe care Dumnezeu le-a impus exclusiv evreilor (ex: Cele 613 porunci). În același timp, neevreii au alte obligații rezultate din legămintele făcute de Dumnezeu cu Noah și urmașii săi.
  • Alegerea poporului evreu nu înseamnă că toți ceilalți, celelalte popoare, ar fi ”ne-alese” sau renegate de către Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu nu este finită, astfel încât atunci când un popor o primește, ea să trebuie să fie luată de la toți ceilalți. Dimpotrivă, toate popoarele au rolul lor, destinul lor, locul lor în lume și înaintea lui Dumnezeu.
  • Alegerea poporului evreu presupune intrinsec o misiune și un destin. Printre altele, aceste concepte implică și obligația/privilegiul de a proclama mesajul lui Dumnezeu în lume, de a fi o ”lumină pentru popoare”, de a trăi o viață înconjurată de sfințenie și dedicată slujirii lui Dumnezeu etc.
  • Alegerea este definitivă și irevocabilă. Dumnezeu nu se joacă de-a alegerile și dez-alegerile și nu-Și schimbă părerea. Legământul efectuat de Dumnezeu cu Avraham, pecetluit la Sinai și mai apoi în timpul lui Mordehai și Ester este etern și indestructibil.
  • Alegerea evreilor de către Dumnezeu se circumscrie și își are rădăcina în Tora, care este totodată și calea de a studia, înțelege și urma misiunea rezultată din această alegere.
  • Alegerea prespune un standard superior, cu obligații mai multe și adesea mai dificile, pe care evreii le-au acceptat asupra lor ca popor, chiar dacă n-au reușit întotdeauna să se achite de ele.
  • Alegerea ne îndeamnă să fim un exemplu și pentru alte popoare, pe care să le inspirăm, cu care să construim relații și cu care să colaborăm pentru scopul final al întregii omeniri: instaurarea Erei Mesianice și a împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră – în fața propriei identități, spiritualități și conștiințe – va putea adăuga la această listă idei și nuanțe despre ce înseamnă pentru sine noțiunea de Popor Ales… De aceea mă voi și opri aici cu acest comentariu, cu speranța că am reușit să stimulez măcar un început timid de conversație interioară, de care avem nevoie cu toții, întotdeauna.

Spor la spiritualitate și Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut