Semne de intrebare

[CE REPREZINTA “TAPUL ISPASITOR”?]

Sintagma “tap ispasitor” are astazi o conotatie negativa. Sunt cautati (si din nefericire gasiti, de cele mai multe ori) tapi ispasitori in politica, afaceri mai mult sau mai putin kosher sau atunci cand lucrurile pot lua o intorsatura neplacuta pentru cineva. Prietenii sau relatii de serviciu aparent de nezdruncinat, precum si legaturi sentimentale puternice, cad victima uneori conceptului de tap ispasitor. “El a facut-o! E vina lui…” sau “Eu doar am dat un ordin, nu aveam de unde sa stiu ca va fi interpretat gresit…” sunt replici care sunt auzite adesea atunci cand se incearca sa se paseze responsabilitatea sau vina, cand o persoana incearca sa “iasa basma curata”, cum se spune.

Putini dintre dumneavoastra stiu insa ca tapul ispasitor este mentionat in Tora, ba chiar are o semnificatie oarecum diferita de ceea ce i se asociaza in zilele noastre. In pericopa Achrei Mot, Dumnezeu porunceste ca in ziua de Yom Kipur, “Aharon sa arunce sorti asupra celor doi tapi: un sort pentru al Domnului si un sort pentru al lui Azazel” [16.8] Tapul care era ales pentru Dumnezeu era sacrificat ca jertfa pentru pacat, iar cel care avea sortul “pentru Azazel” (tapul ispasitor) era dus in desert si aruncat de pe o stanca. Conform inteleptilor, tapul ispasitor murea inainte de a fi atins pamantul (probabil in urma unui atac de cord).

Care este insemnatatea acestui episod? De ce se indica in Tora, cu lux de amanunte, tot acest proces? Un raspuns pe care il resping ca nefiind adecvat vremurilor noastre si mai ales modului de gandire a oamenilor in zilele noastre este PENTRU CA ASA A ZIS DUMNEZEU! Desigur, ideea de credinta pe care Tora o formuleaza in repetate randuri, de la care pornesc toate, este deosebit de importanta. La unele probleme “asa a vrut Dumnezeu” este singurul raspuns care poate fi dat. Insa in cazul tapului ispasitor, mai exista o explicatie…

Cei doi tapi alesi pentru ritualul de Yom Kipur erau foarte similari, de la aspectul fizic si pana la valoarea lor in bani. Aceeasi marime, aceeasi rasa, posibil de folosit (daca nu ar fi fost sacrificati) pentru aceleasi munci. Mai mult decat atat, in ziua de Yom Kipur, vietile ambilor tapi inceteaza. Si totusi exista o deosebire calitativa importanta: unul este pentru Dumnezeu, celalalt pentru Azazel (cu sensul de “pierzanie”, de “inutilitate”).

Ca oameni, putem sa ne incepem vietile cu aceleasi posibilitati financiare, cu aproximativ aceleasi aptitudini sau in medii sociale foarte similare, insa ceea ce sta in mana noastra este sa ne apropiem de Dumnezeu sau sa ne traim viata pur si simplu, fara vreun scop, doar pentru a o trai… In ziua de Yom Kipur (descrisa in pericopa noastra), atunci cand se trage linie si se aduna, atunci cand suntem si noi datori sa ne uitam in oglinda, ceea ce iese in evidenta sunt momentele in care AM ALES. In care am decis sa ne uitam la televizor in loc sa ne ajutam copilul la teme, in care am “uitat” ca este Shabat si ne-am apucat sa reparam masina, sau dimpotriva cele in care am ales o floare pentru sotie in detrimentul unui pahar de bere cu prietenii.

In Declaratia Drepturilor Omului, unul din primele paragrafe spune ca toti oamenii sunt egali. Insa ceea ce ne face atat de diferiti este – dincolo de banii parintilor si de cartierul in care am copilarit – PUTEREA NOASTRA DE A ALEGE! Putem sa fim buni sau rai, putem sa iubim sau sa uram. Putem sa fim tapi ispasitori (in acceptiunea moderna a cuvantului) sau sa ne tinem tari si sa nu ne lasam calcati in picioare, sau – mult mai bine – putem sa alegem “Dumnezeu” si sa ne terminam viata (dupa 120 de ani, conform traditiei) cu multe lucruri demne si utile, cu lucruri pentru care sa fim amintiti…

Ce putem invata pentru astazi?

[DOVEZI SI MULTA DRAGOSTE]
In pericopa de saptamana aceasta, versetul 19.17 ne porunceste “sa mustram pe aproapele nostru”. La prima vedere – dura afirmatie, nu-i asa? Pare un indemn la ura intre oameni, la rautatea unuia fata de celalalt, la “vanatori de greseli”… Si totusi, Tora are numai intentii bune.

In urma cu cateva pericope, inainte ca poporul evreu sa fi ajuns in Egipt, inainte de evenimentele de Pesah, Tora ne povesteste despre Iosef si fratii lui. Vandut in sclavie, ajuns apoi vice-faraon la curtea Egiptului, Iosef isi intalneste fratii cand acestia vin sa cumpere mancare. Fratii nu il recunosc, iar el se decide sa le dea o lectie: ii ameninta ca Beniamin, mezinul familiei, va fi tinut ostatic pentru ca a furat o cupa de aur. Iehuda protesteaza vehement, motivul invocat fiind acela ca Iaacov (tatal familiei) “nu va supravietui pierderii unui fiu”.

Este momentul in care Iosef se dezvaluie in fata fratilor sai: “Eu sunt Iosef! Tatal meu mai traieste?”, intreaba el. [Geneza 45.3] Mustrarea este facuta. Iosef le-a platit fratilor pentru faptul ca il vandusera ca sclav. Insa ceea ce este mult mai important in toata aceasta poveste, este ca Iosef le-a spus fratilor lui: “Cum puteti sa ma rugati sa nu il iau pe Beniamin, invocand ca tata nu va supravietui pierderii unui fiu? Atunci cand m-ati luat pe mine de langa el, nu v-ati gandit la asta?!?”

In limba ebraica, cuvantul tohecha, tradus prin mustrare, are aceeasi radacina cu hohecha, care inseamna DOVADA. Tora nu indeamna la a ne mustra aproapele pur si simplu, nu ne porunceste sa ii cautam “nod in papura”, ci sa ii oferim dovada ca a gresit.

A mustra este datoria fiecaruia. Iar in pericopa de saptamana aceasta, versetul imediat anterior celui in care Dumnezeu ne da porunca de a mustra este “Sa nu te ridici asupra vietii aproapelui tau” [19.16] Un prim sens este evident acela de a nu ucide. Insa un alt sens, mai profund, este acela ca nu ne este permis sa ne “ridicam mana” de deasupra vietii aproapelui. Daca iubiti cu adevarat pe cineva, nu va puteti ridica si uita in alta parte cand vedeti ca respectivul o ia pe o cale gresita. Cine critica de obicei cel mai mult? Parintii, pentru ca nu pot sa ignore, pentru ca nu pot sa spuna: “Copilul meu isi pierde timpul si isi iroseste viata, insa nu imi pasa”. Poporul evreu este o mare familie, un tot. Daca un evreu este ranit, daca un evreu se indeparteaza, trebuie ajutat, trebuie adus inapoi. Trebuie “mustrat”, trebuie ca greselile sa ii fie dovedite si sa fie convins (sau ajutat) sa se schimbe.

Asa cum spunea Rabinul Shraga Simmons, Tohecha (mustrare) nu inseamna critica, aruncare de pietre sau a a tipa mai tare decat celalalt. Tohecha inseamna demonstrarea greselilor si mustrarea constructiva. Daca in Israel unii religiosi arunca cu pietre in masini in ziua de Shabat este pentru ca nu au inteles ca acest comportament ii va determina pe cei ne-religiosi sa fie si mai “incrancenati” impotriva Shabatului si a regulilor sale. Daca unii evrei din Israel nu respecta Shabatul este de obicei pentru ca nu au inteles inca despre ce este vorba, pentru ca aceia care il respecta nu au fost capabili (sau nu s-au preocupat) sa explice.

Exista reguli din Tora care vi se par depasite, pe care nu le intelegeti si de aceea nu le respectati? Vina nu este exclusiv a dumneavoastra. Trebuie, fara indoiala sa intrebati, sa cautati in carti… Insa este in aceeasi masura si datoria celor care stiu sa va explice. Am vazut cu ochii mei la tabara de zi din luna martie ca iudaism “pe bune” (scuzati expresia), care pe multi ar fi speriat, a fost primit cu atata bucurie, cu sufletul atat de deschis de catre niste copii, numai pentru faptul ca a fost dat cu dragoste, cu explicatii si dovezi.

Tohecha inseamna “sa-ti pese”, inseamna “Kol Israel Arevim Ze Laze” (Toti evreii sunt responsabili unul pentru celalalt). In Talmud, rabinii intreaba: “Atunci cand va veni Mashiah (Mesia), cum vom sti ca este el cu adevarat?” Dincolo de profetii si de dovezile practice, raspunsul care este oferit este ca VA FI EVIDENT! Iar daca macar unul dintre noi va crede ca respectivul nu este Mashiach, atunci chiar nu este Mashiach. Din adevaratul salvator va radia Tora cu atata forta, incat nimeni nu ii va pune identitatea sub semnul intrebarii. Dovada va fi o revarsare de energie pozitiva care va coplesi orice dubiu. Aceasta inseamna Tohecha!

[PUTEREA UNUI PRECEDENT…]
In debutul pericopei Achrei Mot, Tora ne spune:

“Dumnezeu a vorbit cu Moshe dupa moartea celor doi fii ai lui Aharon, care au murit venind aproape in fata Domnului. Si Dumnezeu i-a zis lui Moshe: «vorbeste cu Aharon fratele tau, sa nu vina in Sanctuar oricand va voi…»” [16.1-2]

De ce doreste Tora sa aminteasca episodul in care fiii lui Aharon au murit? Oare nu era tatal lor, Aharon, destul de indurerat, destul de lovit de acest eveniment? Era intr-adevar necesar sa i se reaminteasca moartea fiilor sai?

Comentariul lui Rashi in legatura cu aceasta pericopa incepe prin a explica nevoia de precedent, de situatii in care sa ni se spuna ce s-a intamplat cu cei care au trecut prin aceleasi probleme inaintea noastra. Un exemplu pe care Rashi il ofera in acest sens este acela in care doi medici consulta un pacient si ii spun urmatoarele: primul spune “nu manca mancare rece si nu dormi intr-un pat umed”; al doilea spune “nu manca mancare rece si nu dormi intr-un pat umed, ca sa nu ti se intample si tie cum i s-a intamplat domnului Smith.” Si bineinteles ca al doilea doctor a avut mai mult succes… In aceeasi maniera, Tora aduce din nou in prim plan moartea lui Nadav si Avihu pentru a il preveni pe Aharon, pentru a il “ajuta” sa nu comita aceeasi greseala.

* * *

Uitandu-ma astazi pe Internet, am vazut pe un site niste fotografii de la o manifestatie anti israeliana din Germania. Oameni cu pancarte, lozinci, spray-uri pe pereti. Unul dintre afise mi-a atras insa atentia: era un desen infatisand un steag israelian gaurit si – mijlocul stelei in sase colturi – portretul unui evreu cu coarne, cu colti de vampir si sange in jurul gurii, cu ochii iesiti din orbite si infatisare demonica. Va aduce aminte de ceva? Poate de acum 60-70 de ani, tot in Germania? Poate de politica anti-evreiasca si masuri anti-semite, poate de copii dati afara din scoli pentru ca mai apoi ei si parintii lor (majoritatea dintre ei) sa iasa pe cosuri la Auschwitz si Birkenau si Treblinka?…

Asa a inceput si atunci. In urma cu 60-70 de ani, motive nu existau. Si in capul unor bestii cu chip de oameni s-a nascut ideea de a transforma evreul in dusman, de a-i anula imaginea de om si de a asmuti o lume intreaga impotriva lui. Cum poti sa ii spui unui om sa il omoare pe cel de langa el fara nici un motiv, cu sange rece? Ei bine, s-a putut! Evreul a fost dezumanizat printr-o propaganda vicleana, prin afise si sloganuri de genul celui pe care l-am vazut pe Internet astazi.

In ziua de astazi, afise ca acesta, si zvasticile de pe ziduri si modul in care este “ocolita” istoria sunt doar cateva lucruri care ies in evidenta. Nu stiu daca exista astazi antisemitism sau daca sunt doar voci ale unor oameni care ar dori tot Holocaustul uitat, care ar dori istoria stearsa pentru a o putea lua de la inceput. Insa ceea ce stiu este ca fotografia pe care am vazut-o pe Internet era foarte similara cu toate cele care au aparut prin ziare in anii 1930…

* * *

Puterea precedentului este mare. In pericopa de saptamana aceasta, Tora ne readuce in prim plan un eveniment dureror (moartea fiilor lui Aharon) pentru a ne spune sa fim atenti, pentru a nu repeta greseli. Poate ca lucrurile pe care le auzim astazi ar trebui sa ne spuna acelasi lucru. Poate ca a desena o balanta in care pe un taler este un tanc israelian si pe celalalt un “biet” palestinian (o alta fotografie de la aceeasi manifestare din Germania) este doar o opinie. Insa se poate – la fel de bine – sa fie si un semnal de alarma. Fotografii similare au existat si in timpul Inchizitiei, fotografii similare au existat si in timpul politicii anti-evreiesti care a precedat Holocaustul.

Nu vreau sa acuz si nici sa dau verdicte, ci doar sa trag un semnal de alarma. Vreau doar sa va rog sa “nu uitati!” si sa deschideti ochii, pentru ca – asa cum o spune si pericopa Achrei Mot

UN POPOR CARE ISI UITA ISTORIA ESTE CONDAMNAT SA O RETRAIASCA!

Shabat Shalom!

Share This