Cu siguranță, când ne gândim la pericopa Leh Leha, prima imagine care ne vine în minte nu este cea a războiului celor nouă regi. Ne gândim poate la legământul dintre Dumnezeu și Avraham, la călătoria lui Avraham și Sara în Egipt, la despărțirea lui Avraham de Lot, sau la episodul cu Hagar și Ișmael.
Și totuși, un capitol întreg din pericopa acestei săptămâni, capitolul 14 din Cartea Genezei, este dedicat confruntării a nouă armate, patru contra cinci. Ne spune Tora:
Atunci, regele Sodomei a ieșit cu regele Gomorei, regele Admei, regele Țevoimului și regele din Bela, adică Țoar, și s-au războit cu ei în valea Sidim, împotriva lui Chedorlaomer, regele Elamului, Tidal, regele Goimului, Amrafel, regele Șinarului, și Arioh, regele Elasarului – patru regi contra celor cinci. – Geneza 14:8-9
De ce există în Tora acest capitol? Ce vrea el să ne spună? Ce semnificații ascunse are el? Și ce legătură au toate acestea cu Avraham, protagonistul pericopei noastre?
La nivel de bază, legătura cu Avraham pare să prindă contur prin intermediul lui Lot, nepotul lui Avraham, care este capturat în cadrul acestui război. Pentru a-l salva, Avraham – pe care tradiția iudaică îl asociază indisolubil cu atributul bunăvoinței și milei (hesed în ebraică) – este nevoit să iasă la război. Mă gândesc că poate Tora dorește astfel să ne ofere o versiune în oglindă a proverbului ”scopul scuză mijloacele”. Astfel, dacă proverbul românesc este adesea folosit pentru a justifica (față de noi înșine?) o acțiune de care nu suntem tocmai mândri, participarea lui Avraham în război vine să ne spună contrariul: că uneori acțiunea corectă este de a trece peste rezervele și principiile personale, deoarece scopul final – în acest caz, de a-l salva pe Lot – merită cu adevărat.
Poate că pericopa noastră dorește totodată să ne supună atenției o dilemă morală. Ce este mai bine, pare să se întrebe Avraham: să intru în război, în ciuda trăsăturilor mele de caracter și riscând să omor oameni, sau să-mi las nepotul prizonier, la mila celor care l-au capturat? O dilemă grea, nu foarte diferită în esența ei de cealaltă încercare la care a fost supus Avraham: aceea de a-și aduce fiul ca ofrandă pe altar (Geneza 22).
Privind însă mai atent războiul în sine și, mai precis, pe protagoniștii săi, episodul nu este tocmai ușor de înțeles. Dacă Avraham era într-adevăr un pacifist animat de bunătate și milă, probabil că abordarea cea mai facilă ar fi fost să nu se implice în conflict. Atunci când Lot a fost răpit, probabil că lui Avraham i-ar fi fost mai simplu să-l răscumpere cu bani – pe care îi avea din belșug – sau să negocieze cu răpitorii, oferindu-le ceva ce nu puteau refuza. În schimb, el alege ”să-și înarmeze discipolii […] și să se împartă împotriva lor noaptea, el și slujitorii lui, și să-i lovească și să-i urmărească până la Hova” (Geneza 14:14).
Pentru a înțelege mai bine de ce Avraham s-a implicat în conflictul militar este necesar să îi cunoaștem pe protagoniștii acestuia. Avem nouă nume de analizat: Amrafel, Arioh, Chedorlaomer și Tidal, de o parte a conflictului, și împotriva lor: Bera, Birșa, Șinav, Șemever și regele nenumit din Bela (Țoar), de cealaltă parte.
Numele lui Amrafel provine de la אמר (amar) – ”a spus” și פל (pol) – ”cazi”. Midrașul, citat de către Rași, îl identifică însă cu Nimrod, al cărui nume înseamnă ”revoltă” sau ”rebeliune”, pe care Tora îl amintește în Geneza 10:8-9, notând despre el că era ”vânător viteaz în fața Domnului”, adică – în interpretarea Midrașului – că ”vâna” nu numai animale, ci și oameni, îndemnându-i să se revolte împotriva lui Dumnezeu.
Numele celui de-al doilea rege, Arioh, nu ne spune prea multe. În acadiană, numele lui poate fi redat ca Eri-Aku, o posibilă aluzie la un antic idol al Lunii, pe care păgânii acelor vremuri îl venerau. Numele țării pe care o conducea, Elasarul, are în ebraică sonoritatea de אל אסור (el isur) – ”către încălcare” sau ”către interdicție”. Conform explicațiilor lui Daat Zekeinim (comentariu asupra Torei compilat în secolele 12-13), Arioh se autoproclamase rege și zeu, conferindu-și astfel puterea de a da legi civile și religioase după bunul plac.
Deși altfel învăluit în mister, Chedorlaomer este un rege al cărui nume provine de la kudur, însemnând ”slujitor” și Lagamaru, numele unei zeități păgâne a acelor vremuri.
Tidal este regele din Goim (însemnând ”neamuri”). Numele lui nu pare să aibă vreo semnificație aparte în ebraică, dar faptul că Tidal a fost capabil să reunească neamuri numeroase sub același stindard și să le călăuzească într-un război care a durat paisprezece (sau, conform altor interpretări ale Genezei 14:4-5, douăzeci și cinci de ani) este remarcabil. În comentariul său asupra acestor versete, Ramban (Nahmanide) face chiar o paralelă între Tidal, regele Goimului, și Imperiul Roman, care, a fost și el capabil să reunească numeroase națiuni și să le coopteze în multe războaie de cucerire.
La polul opus, îi avem pe Bera, Birșa, Șinav, Șemever și regele din Bela (Țoar).
Bera și Birșa sunt simplu de explicat. Numele lor, însemnând ”în rău” și respectiv ”în ticăloșie”, nu au nevoie de prea multă interpretare. De altfel, din capitolul 13, cunoaștem deja că oamenii din Sodoma și Gomora, regatele pe care cei doi le conduceau, erau ”foarte răi și păcătoși față de Domnul” (Geneza 13:13).
Numele lui Șinav (שנאב) poate însemna ”cel care își urăște părintele” (ebr: שנאה אב), o aluzie la faptul că Șinav nu era în relație tocmai bună cu Părintele lui din ceruri, Dumnezeu.
Șemever este un nume care denotă puterea, provenind de la שם (șem) – ”nume” și אביר (abir) – ”puternic” sau ”superior”. Midraș Tanhuma, citat de Rași, îl identifică și pe el ca fiind un răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.
Ultimul rege, regele din Bela, adică Țoar, nu este numit. Ce știm despre el însă este că el conducea un oraș pe care Tora îl rezervă pentru fuga lui Lot din Sodoma și Gomora (Geneza 19:22). Acolo, Lot îl numește un oraș ”mic”, aluzie la faptul că prin comparație cu orașele care tocmai fuseseră distruse, Țoar nu atinsese încă un nivel atât de mare de păcat cât să declanșeze o distrugere similară cu cea a Sodomei și Gomorei.
Înarmați cu aceste explicații și interpretări, putem înțelege așadar ceva mai bine intrarea lui Avraham în război. Desigur, considerând că toți cei implicați în conflict erau, în esență, idolatri care păcătuiau și se răzvrătiseră contra lui Dumnezeu, poate că o abordare mai simplă ar fi fost ca Avraham să rămână pe margine, așteptând ca războiul să îi decimeze pe toți. Însă Avraham intervine. Poate pentru că simte nevoia nu doar să-și salveze ruda, ci și să se ridice împotriva idolatriei și cruzimii în general. Să nu uităm că Avraham era un om al acțiunii, care a intervenit pentru salvarea păcătoșilor, încercând chiar să negocieze cu Dumnezeu. Să nu uităm că Avraham era cel numit העבי (haivri) – ”evreul” dar și ”cel de dincolo [de Eufrat]”, cel pe care tradiția iudaică îl consideră de cealaltă parte a contemporanilor săi: ei erau idolatri, el era monoteist; ei erau păcătoși, el asculta de Dumnezeu; ei erau cruzi și violenți, el era bun și milos; ei îi persecutau pe străini, el era ospitalier și săritor.
Oricum, indiferent de motivele exacte pentru acțiunea sa, intrarea lui Avraham în război pare să decidă rezultatul acestuia și să debuteze o nouă perioadă în istoria omenirii, o perioadă cu mai multă pace și înțelegere între oameni. Astfel, în finalul istorisirii despre război, Melhițedek, regele Salemului (Ierusalim – Orașul Păcii), îl binecuvântează pe Avraham și îl întâmpină cu pâine și vin (Geneza 14:18-20).
Și la final, o sugestie pe care o face Midrașul legat de acest război: poate că motivul pentru care el este menționat în Tora este că el reprezintă și o prefigurare a unor evenimente viitoare din istoria omenirii și a poporului evreu, un fel de profeție, dacă doriți:
Și a fost în zilele lui Amrafel, regele Șinarului – acesta face aluzie la Babilon; Arioh, regele Elasarului – acesta face aluzie la Imperiul Grec; Chedorlaomer, regele Elamului – acesta face aluzie la Elam, adică Media, Imperiul Persan; și Tidal, regele Goimului (lit: ”neamuri”) – acesta face aluzie la Imperiul Roman, care a adunat trupe din toate neamurile lumii [cunoscute]. Rabinul Eleazar ben Avina a spus: ”Când vezi Puterile luptându-se una cu alta, caută atent, [și vei vedea] picioarele lui Mașiah. Dovada pentru asta este că în zilele lui Avraham, deoarece aceste Puteri au luptat una cu alta, Avraham a dobândit măreție.” – Midraș Bereșit Raba 42:4
Istoria are tendința să se repete și evenimentele trecute prefigurează uneori evenimente viitoare. Într-o lume cu atât de multe conflicte și războaie, într-o lume departe de ideal și idilic, istoria și evenimentele prin care trecem ne pot învăța să fim mai buni, mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și mai sensibili la semnele subtile că vremuri mai bune sunt la orizont și că mântuirea finală pe care o așteptăm cu toții urmează într-adevăr să sosească.
Șabat Șalom!
B”H!
Binevenita meditatia aceasta, care-l are in centrul pericopei pe Avraham.
De asemenea si o reflectie de retinut, foarte importanta in acest context, mentionarea pe care ati facut-o:
,,Să nu uităm că Avraham era un om al acțiunii, care a intervenit pentru salvarea păcătoșilor, încercând chiar să negocieze cu Dumnezeu”.
Prin aceasta inleg ca, Avraham:
– a avut o sensibilitate mare fata de cei neputinciosi,
– a fost umil, o calitate a acesteia fiind si respingerea averii oferita de Regele Sodomei.
Prin acest comportament umil , Avraham ma face sa inteleg, cine este de fapt Adevaratul Erou (daca-L putem numi asa) al acestei reusite, in marturisirea facuta de Malhitedek: ,,Binecuvantat fie Dumnezeul Preainalt, care i-a dat pe dusmanii tai in mana ta”. Geneza 14, 20. Avraham cultiva modestia Domnului.
Devenim oameni cu suflet mare, atat de doriti in zilele noastre, cand suntem cuceriti de sensibilitate si afectiune, venind in sprijinul celor pe care-i putem ajuta, fara sa atragem atentia asupra noastra, evitand popularitatea si respingand laurii lumesti.
Sabat cu pace!
Hașem să vă binecuvânteze cu viață lungă, că înțelepciune v-a dat multă. Toda raba!