În decursul acestui ciclu de comentarii, am făcut deja de câteva ori incursiuni… matematice. Chiar și în cele mai recente comentarii (ex: ”Granițe matematice” sau ”Sefirat HaOmer”), am abordat împreună problema numerelor și a semnificației lor în iudaism. Am vorbit despre distincții și ”distanțe” între numere, despre ce le face pe unele mai speciale decât altele, despre cum putem extrage învățăminte pentru viața cotidiană din detalii matematice dintr-o carte scrisă acum mii de ani…

Săptămâna aceasta începem să citim în sinagogi cea de-a patra carte a Torei, în care numerele sunt cu adevărat la ele acasă: Cartea Numeri. Deși numele ebraic (Sefer Bamidbar — în traducere, Cartea ”În deșert”) pare că ne conduce în altă direcție, numele consacrat de traducerile biblice, Numeri, vorbește în mod evident despre… numere. De fapt, ambele idei sunt prezente în această carte: acțiunea ei se desfășoară într-adevăr în deșert, în cei patruzeci de ani de peregrinare a poporului evreu înainte de intrarea în Țara Făgăduinței; și, desigur, în Cartea Numeri abundă noțiunea de recensământ: evreii sunt numărați iar și iar, la porunca lui Dumnezeu, după reguli dinainte stabilite, iar Tora ne prezintă cu lux de amănunte rezultatele acestor recensământuri de populație.

Porunca lui Dumnezeu pentru această întreprindere este aparent deosebit de clară:

Dumnezeu i-a vorbit lui Moșe în Cortul Întâlnirii în Pustia Sinai, în prima zi a celei de-a doua luni din al doilea an după ce evreii au ieșit din Egipt. Și a spus: שאו את ראש כל עדת בני ישראל למשפחתם לבית אבתם במספר שמות כל זכר לגלגלתם (Numeri 1:1-2)

Versetul citat în ebraică mai sus nu este deloc simplu de tradus. O traducere aproximativă ar fi următoarea: ”Fă o numărătoare a întregii comunități a fiilor lui Israel, după familiile lor, după casa părinților lor, în conformitate cu numărul de nume, fiecare bărbat individual.”

Însă termenii ebraici originali ascund multe alte semnificații. Și o scurtă lecție despre acest subiect nu strică, probabil, nimănui…

În primul rând, Tora îi spune lui Moșe să numere ראש כל עדת בני ישראל — în traducere ad literam: capul fiecărui israelit din obște. Desigur, fiecare om are un singur cap și numărându-l, vom include în număratoare de fapt persoana respectivă. Însă în alte ipostaze (spre exemplu în Exodul 30:12-13), Tora ne îndeamnă să solicităm câte o donație de o jumătate de șekel de la fiecare persoană, apoi să numărăm jumătățile de șekel și astfel să determinăm numărul de persoane! De ce acolo vorbim despre șekeli, în timp ce aici vorbim despre capete?

Un posibil răspuns provine dintr-un supra-comentariu al lui Ramban (Nahmanide) asupra unui comentariu al lui Rași (interesant este că varianta clasică a comentariului lui Rași, care a supraviețuit până în zilele noastre, nu include această explicație). Conform acestei explicații, traducerea exactă a versetului este: ”Ridică [,] capul fiecărui israelit din obște”. Așadar, verbul folosit este ”a ridica” (שאו), nu ”a număra”.

În explicația lui Ramban, comentariul lui Rași nu vede acest îndemn cu ochi prea buni, ci dimpotrivă, sintagma face aluzie la o ipostază foarte negativă, anume la indicațiile pe care un călău le dă condamnatului în timpul unei execuții prin decapitare. ”Ridică-ți capul”, îi spune acesta condamnatului, pentru a i-l putea reteza mai rapid și mai eficient. Rași ne spune că versetul pericopei noastre este de fapt o aluzie la faptul că întreaga generație ieșită din robia egipteană și numărată în pericopa acestei săptămâni era destinată să piară, rapid și fără putință de salvare, în anii peregrinărilor prin deșert, nimeni dintre evreii ieșiți din Egipt neajungând să intre în Țara Făgăduinței.

Citând Midrașul, Ramban aduce însă în discuție și o ”contra-greutate” la această interpretare, o variantă alternativă: o paralelă între destinul poporului evreu în anii peregrinărilor prin pustiu și un episod biblic din Cartea Genezei, acela al perioadei de timp petrecută de Iosef în închisoare, în Egipt (capitolul 40). În episodul din Geneza, Tora utilizează exact aceeași expresie vorbind despre soarta prezisă de către Iosef mai-marelui paharnic al Faraonului:

În trei zile, Faraon îți va ridica [,] capul (ישא פרעה את ראשך) și te va repune în funcție și tu vei pune din nou cupa în mâna lui Faraon, așa cum făceai când erai paharnic. (Geneza 40:13)

În esență, ceea ce Rași și Ramban spun este că orice om — în fiecare decizie pe care o ia, în fiecare situație în care este pus — are cel puțin două destine posibile: unul negativ (aluzia la execuție) și altul pozitiv (aluzia la reinstaurarea în funcție). Capul unui om se poate ridica pentru un scop pozitiv sau pentru unul negativ, gândurile pe care le are în cap pot avea potențial constructiv sau distructiv, iar Dumnezeu, deasupra, evaluează și decide.

* * *

Un alt fragment dificil al versetului din pericopa noastră este cel în care se vorbește despre cum trebuie făcută exact numărătoarea: במספר שמות — bemispar șemot — ”în conformitate cu numărul de nume.”

Unul din comentatorii clasici ai Torei, Sforno (rabin italian, aprox. 1475-1550) explică faptul că strania expresie ”numărul de nume” pune de fapt accentul pe importanța fiecărui individ în parte. În multe ipostaze biblice, numele sunt intrinsec legate de natura, esența persoanei sau a obiectului respectiv. Exemplele sunt nenumărate: Avraham este ”av hamon goim” (părinte a multe popoare); Israel este ”sarita im Elokim veim anașim vatuhal” (cel care s-a luptat cu Dumnezeu și oamenii și a învins); Beer Șeva înseamnă ”fântâna jurământului”; Eden provine de la cuvântul ebraic ”adin”, însemnând ”plăcut” ș.a.m.d.

În pericopa noastră, oamenii sunt numărați ”după familiile lor, după casa părinților lor, în conformitate cu numărul de nume”. Prin contrast, în pericopa Pinhas, atunci când Tora ne prezintă un alt recensământ, sintagma ”în conformitate cu numărul de nume” lipsește. Oare de ce?

Ei bine, aici, în pericopa Bamidbar, oamenii sunt de un alt calibru: sunt oameni cu o vastă experiență de viață, care ajunseseră din chinurile sclaviei până la poalele Muntelui Sinai, care văzuseră direct măreția lui Dumnezeu în timpul Exodului. Acolo, în pericopa Pinhas, oamenii sunt luați în calcul mai mult prin meritele părinților lor, ale familiilor din care fac parte, însă măreția lor ca indivizi, nivelul spiritual pe care îl posedau, esența lor simbolizată prin ”numărul de nume” nu mai erau chiar aceleași.

Și iată cum aici descoperim un alt element al identității umane: fiecare dintre noi contăm uneori prin ceea ce suntem chiar noi înșine, prin ceea ce facem, gândim sau spunem. Alteori însă, suntem o parte a unui întreg, o continuare a unei tradiții, un nume într-o familie. Viața ne pune înainte ambele situații, în diverse contexte, și este de datoria noastră să navigăm corect și să ne înțelegem corect rolul. Este datoria noastră să fim meritorii și ca indivizi și ca parte dintr-un întreg; și pentru cinstea noastră, și pentru cinstea părinților noștri pe care îi reprezentăm acum. În ambele ipostaze, misiunea pe care o avem este să fim cu adevărat oameni și să îi facem pe creatorii noștri — atât părinți cât și Dumnezeu Însuși — mândri de noi.

* * *

Și o ultimă explicație, de data aceasta provenită de la un rabin contemporan, rabinul Yissoscher Frand, decanul unei reputate instituții de studii rabinice din Baltimore, numită Ner Israel Rabbinical College.

Deși cu mare ezitare și declinându-și în parte competența în astfel de subiecte, rabinul Frand aduce în discuție și ultimul cuvânt al versetului pericopei noastre: cuvântul לגלגלתם (le’gulghelotam). L-am tradus mai sus prin ”individual”, însă cuvântul mai are și o altă conotație, de data aceasta mistică. În ebraică, termenul de ghilgul neșamot (aceeași rădăcină cu le’gulghelotam) vorbește despre un concept ezoteric și complex: reîncarnarea sufletelor.

Conform acestei idei provenite din mistica iudaică, mulți oameni trăitori astăzi lume posedă suflete care nu vizitează această lume pentru prima dată acum. Dimpotrivă, ghilgul neșamot ne spune că sufletele oamenilor pot trece printr-un proces de ”reciclare”, mergând după moarte în Lumea Sufletelor și — unele din ele — revenind apoi pe pământ pentru a-și îndeplini misiunea ce le-a fost încredințată în prima viață și pe care n-au avut ocazia să o încheie.

În relație cu pericopa Bamidbar și recensământul pe care îl conține, comentatorii explică faptul că — atunci când i s-a încredințat misiunea de a număra poporul evreu — Moșe s-a uitat la fiecare individ le’gulghelotam, numărând de fapt de câte ori respectivul suflet a revenit pe pământ. O idee stranie și aparent inutilă nouă astăzi, însă rabinul Frand o încadrează într-o explicație uimitoare:

Este important să știm — măcar cu titlu generic — despre ideea de reîncarnare a sufletelor (ghilgul neșamot), și asta pentru că în viață există multe lucruri care sunt inexplicabile. Există lucruri pe care nici nu putem să începem măcar să le explicăm. Suferință pentru oamenii drepți, huzur pentru nelegiuiți, nedreptate, moarte prematură, aparenta lipsă de corelare între faptă și răsplată… Cum putem explica toate acestea? Poate că un răspuns la toate aceste ”inadvertențe” este că viața pe care o trăim acum este de fapt un ghilgul. O reîncarnare a sufletului nostru, care a venit la un anume moment de timp, într-un anume context și pentru o anume perioadă de timp. De aceea poate că suferim, de aceea poate că vedem nedreptăți, pentru ceva ce a făcut, poate, într-o existență anterioară, sufletul nostru. Și poate că, de această dată, în viața pe care o trăim acum, ne vom putea ajuta sufletul să-și îndeplinească misiunea și să revină apoi în Lumea Sufletelor în așteptarea Reînvierii Morților din Era Mesianică.

O idee interesantă, pe care Tora nu ne-o oferă explicit în versetele ei, însă la care ne face aluzie. O aluzie marcată nu doar de identitatea noastră de indivizi, dar și de contextul apartenenței noastre la un popor care a înfruntat istoria și vicisitudinile ei și care și-a păstrat totuși o credință, care a înfruntat toate semnele de întrebare și toate nedumeririle.

* * *

Trei concepte: acela că fiecare are înainte — în orice moment — alegeri care îl pot înălța sau coborî; acela că uneori suntem definiți prin propriile noastre acțiuni și merite, iar alteori prin familia și poporul din care facem parte; și acela că anumite aspecte complexe și neinteligibile ale existenței noastre pot uneori fi înțelese în contextul unei realități mai vaste decât ne apare ea la prima vedere.

Trei concepte despre cum suntem numărați ca indivizi și popor în marele recensământ al lui Dumnezeu, de la care nimeni și nimic nu se poate sustrage… Facă-se voia Lui să fim întotdeauna numărați spre bine!

Șabat Șalom!

Share This